Sănătate

Nouă întrebări pe care ai vrut dintotdeauna să i le pui unei dentiste, dar ți-a fost rușine

Cât de des ar trebui să te speli pe dinți? E inutilă apa de gură? Ajută la ceva pasta de dinți care promite că ți-i albește?
Vincenzo Ligresti
Milan, IT
Oana Maria Zaharia
translated by Oana Maria Zaharia
vizita la stomatolog
Fotografii din arhiva intervievatei

Conform unui studiu al Universității din Kansas, primele instrumente rudimentare pentru îngrijire dentară datează din vremea neanderthalienilor. Nu știm sigur cum au fost făcute, dar urmele de pe molarii și premolarii studiați sugerează că oamenii de atunci foloseau oase sau fire de iarbă ca să își curețe sau să elibereze spațiu în jurul dinților care îi dureau. 

Publicitate

Din fericire, instrumentele actuale sunt mult mai sofisticate, iar Clotilde Austoni, o dentistă din Milano specializată în chirurgie odontostomatologică și care e foarte populară pe Instagram, știe mult prea bine asta. Provine dintr-o familie de doctori și spune că „mereu am simțit să mă implic în problemele de sănătate ale oamenilor. Mi-am dorit întotdeauna să îi ajut pe alții să se vindece”.

Am vorbit cu ea despre dinți în plus, igienă orală și machism.

VICE: Bună dimineața, Clotilde. Voi începe direct cu o întrebare tehnică: cât timp trebuie să ne periem dinții după ce am mâncat?
Dr. Clotilde Austoni:
Ideal ar fi să nu ne spălăm pe dinți imediat după ce am mâncat, ci să așteptăm douăzeci-treizeci de minute. Imediat după ce am mâncat, PH-ul din gură devine acid din cauza bacteriilor care metabolizează mâncarea. Dacă ne spălăm imediat, răspândim acizii care favorizează erodarea chimică a smalțului. În plus, în timp ce smalțul e slăbit de acești acizi, perii periuței și pasta de dinți îl pot avaria mai ușor.

Dacă aștepți jumătate de oră după ce ai mâncat, saliva apucă să reechilibreze PH-ul gurii și să calmeze aciditatea. Evident, dacă nu apuci să aștepți, tot e bine să te speli pe dinți decât să n-o faci!

Publicitate
dentist

Stomatoloaga Austoni în cabinetul ei.

E util să te clătești cu apă de gură imediat după ce te-ai spălat pe dinți? Sau are chiar efect nociv, cum am mai auzit?
Aș zice că apa de gură nu e obligatorie în igiena dentară, dar poate ajuta în anumite situații. E important de știut ce NU face apa de gură:

  1. Nu curăță dinții mai bine. Placa bacteriană e eliminată doar prin periaj.
  2. Nu tratează inflamația gingiilor (dacă îți sângerează gingiile, înseamnă că ai o problemă).
  3. Nu îți tratează respirația urât mirositoare dacă nu elimini mai întâi cauza ( e ca și cum te-ai da cu deodorant fără să te speli).
  4. Nu o poți folosi în loc de periaj, când ți-e lene.

Și atunci când se folosește? Dacă vrei un plus de prospețime după periaj sau dacă ți-o recomandă dentistul ca să rezolvi o problemă. De exemplu, unele ape de gură rezolvă problema sensibilității dentare. 

Când alegi o apă de gură, cel mai bine e să le eviți pe cele care conțin alcool. Poți să-i ceri și sfatul dentistului tău.

Chiar funcționează toate produsele alea care îți promit că îți vor albi dinții?
Nu, îmi pare rău. Toate produsele disponibile de pe piață nu au voie să conțină mai mult de 0,1 la sută peroxid de hidrogen (singura moleculă capabilă să albească), iar acest procentaj nu e suficient ca să schimbe culoarea dinților. Singura modalitate să-ți albești dinții e să mergi la un dentist care face asta.

Publicitate

Cum funcționează albirea profesionistă?
Există două tipuri de albire. Prima e tratamentul pe scaunul stomatologului, care necesită trei sau patru ședințe, și care implică aplicarea unui gel profesional care conține peroxid de hidrogen.

A doua e tratamentul făcut acasă, în care pacientul își aplică niște măști dentare create special pentru el de către un dentist. Măștile se poartă între două și șase ore pe zi, timp de două săptămâni. Eu zic că tratamentul făcut acasă e mai eficient și mai de durată.

Cât de des ar trebui curățați dinții și de ce?
Curățarea profesionistă, la dentist, are trebui făcută la fiecare șase luni. Tot atunci se face și controlul pentru a stabili dacă mai sunt și alte probleme de rezolvat.

Ce lucruri ciudate ai întâlnit de când ești dentist?
Depinde din punctul cui de vedere! De exemplu, nu se întâmplă des ca oamenii să se nască cu dinți în plus sau în minus, dar am avut un caz curios în care a trebuit să extrag trei măsele pe lângă măseaua de minte. Pacientul a fost și el uimit!

A mai fost o situație în care am rugat un pacient să se așeze și s-a așezat pe scaun cu capul în jos. Am zâmbit și i-am explicat cu blândețe că s-a așezat greșit. Era prima lui vizită la dentist.

Apropo de măselele de minte, mereu ți se spune că ar trebui scoase chiar dacă nu au probleme. De ce?
Aș zice că niciun dentist n-ar trebui să recomande o terapie fără motiv. Dacă nu ai dureri puternice, nu trebuie să intervii.

Publicitate

Măselele de minte nu trebuie extrase neapărat – în majoritatea cazurilor, le păstrăm. Trebuie scoase când au o problemă care nu poate fi tratată sau dacă fac probleme pentru alți dinți.

De exemplu, atunci când gingia acoperă parțial măseaua de minte și se inflamează frecvent (această problemă se numește pericoronită), dacă măseaua e strâmbă și e greu să o cureți și se poate caria ușor, sau dacă are abcese frecvente, se umflă și te doare.

În general, crezi că există multe prejudecăți despre profesia ta?
Mă confrunt adesea cu misoginism, din păcate. Când intru în cabinet, mi se întâmplă des ca pacienții să mă întrebe când vine doctorul. Sau: „Ah, dumneavoastră o să-mi scoateți măseaua? Nu știam că și femeile pot face asta.” Ce fac ca să combat astfel de atitudini? Muncesc din greu, sunt profesionistă și încerc să le dovedesc pacienților că da, și femeile sunt capabile să vindece oameni.

Se poate întâmpla ca aparatele dentare să cauzeze accidente în timpul sexului oral, așa cum mai vezi în filmele cu adolescenți? Sau e doar un mit?
Se poate întâmpla, dar sunt slabe șanse ca un adolescent să-i spună asta dentistului. În orice caz, astăzi se folosesc tot mai puțin aparatele tradiționale, cu steluțe de metal. Acum există unele transparente, care nici nu se văd. Iar acestea nu provoacă accidente.

Articolul a apărut inițial în VICE Italia.