Am fost la cea mai mare adunare de romi şi nomazi din Europa

Un penis uriaş de cal flutură sălbatic în vânt şi împroaşcă pişat ca o pompă stricată de la benzinărie. Proprietarul său, un armăsar tărcat, îşi depărtează mândru picioarele în faţa răsăritului amar. Câmpul pe care ne-am trezit, înfriguraţi şi vai de capul nostru, e presărat cu cai de toate mărimile, priponiţi de pământ cu ţăruşi sau legaţi de caravane. Pe oricine ai întreba ce etnie sunt, toţi o să îţi răspundă la fel: ţigănească.

În fiecare an, timp de o săptămână, orăşelul Appleby din Cumbria este gazda a ceea ce unii consideră că e cea mai mare adunare de romi şi nomazi din Occident. Peste zece mii de nomazi inundă Valea Eden, beau, joacă jocuri de noroc, se regăsesc cu vechi prieteni, îşi găsesc jumătatea şi, din când în când, vând cai.

„Când vii aici pentru prima dată te umpli de aceleaşi sentimente pe care le încearcă unii evrei atunci când ajung în Israel," îmi spune Damian Le Bas, un scriitor rom. „Pentru prima dată în viaţa ta, tu şi cei ca tine sunteţi în majoritate. Adunarea de la Appleby e singura ocazie cu care văd şi eu cum e să traieşti într-un oraş în care să fii ţigan e regula, nu excepţia."

Appleby Fair este, probabil, ultimul târg de felul său: o revenire la trecutul pre-industrial al Marii Britanii, înainte de „marea disciplinare" a secolului XIX care ne-a transformat pe toţi în nişte roboţi nenorociţi. În fiecare iunie, timp de o săptămână, mirosul de balegă e mai puternic decât cel de gaze de eşapament. Sute de armăsari ţigăneşti o iau la trap prin oraş şi se înfig în Râul Eden spre deliciul cumpărătorilor şi a spectatorilor de pe malurile apei.

Însăşi existenţa târgului este un miracol. Încă de la promulgarea legii Egyptians Act în 1554, care dădea guvernului puterea de a elimina romii de pe teritoriul Angliei „prin orice mijloace violente este nevoie," romii şi nomazii din Marea Britanie au fost asupriţi şi marginalizaţi. De atunci şi până în prezent s-au dat atât de multe legi care condamnă modul lor de viaţă, încât până şi Asociaţia Chestorilor de Poliţie a recunoscut că „însuşi traiul într-o caravană a fost scos în afara legii." Comentariile de la articolul publicat an de an de Daily Mail care critică mormanele de gunoi rămase în urma târgului de la Appleby rezumă cel mai bine atitudinea majorităţii: romii împuţiţi.

Când am ajuns la Appleby, la primele ore ale dimineţii tăcute ale celei de-a doua zi de târg, semnele erau de rău augur. Doi cai muriseră deja, iar oraşul era închis. Proprietarul hotelului la care speram să ne cazăm a venit şi ne-a zis pe un ton foarte voios „Nu mai avem camere. Aţi belit-o!" După care ne-a închis uşa în nas.

Am vrut să găsim un loc în care să ne odihnim, dar singurul lucru pe care l-am găsit a fost o celulă de închisoare mobilă a poliţiei locale, parcată ameninţător la marginea taberei ţigăneşti. Am oprit maşina lângă o dubă de poliţie. Un poliţist ne-a verificat actele, după care ne-a lăsat să intrăm pe câmpul plin de caravane şi cai.

De când postul TV Channel Four a difuzat My Big Fat Gypsy Wedding, un reality show care „abuza copii, promova discriminarea şi rasismul şi contribuia la creşterea neînţelegerilor şi ostilităţilor," conform Yvonnei MacNamara, directoarea executivă al ONG-ului Traveller Movement, comunităţile de romi şi de nomazi au devenit foarte prudente în interacţiunile cu presa.

„Lucrurile s-au schimbat de când a apărut Big Fat Gypsyy Wedding," mi-a spus Le Bas. „Mama facea foarte multe poze, iar eu am moştenit asta. Am fost la un târg al nomazilor acum doi ani şi nişte oameni au început să arunce cu pietre în mine şi prietenul cu care eram. Deşi suntem amândoi nomazi, faptul că aveam camere i-a supărat p-ăia."

„Am reuşit să mă strecor la reşedinţa premierului de pe Downing Street şi la petreceri cu Fidel Castro la Havana Club," mi-a spus fotografa Amelia Troubridge, al cărei proiect foto „Urban Cowboys" din 1996 s-a concentrat pe stilul de viaţă al nomazilor irlandezi. „Târgul ăsta o sa fie floare la ureche."

Toate camerele pe o rază de 15 kilometri erau rezervate pentru târg de cei 30 de mii de vizitatori care vin anual la acest eveniment. Până la urmă, am găsit cazare la Tufton Arms, cel mai luxos hotel din oraş. La bar, doi bătrâni se holbau pe geam din când în când, după care mai dădeau o halbă de bere pe gât. Aşa îţi dădeai seama că în ciuda haosului colorat din oraş, încă te afli în nordul negru şi industrial. Reacţiile localnicilor erau diverse. „E nasol vreo trei zile, după care se liniştesc lucrurile," spunea unul dintre bătrâni. „Nu e aşa rău, sincer."

În ciuda tam-tamului care se face pe marginea târgului de la Appleby, acesta nu e foarte diferit de alte concursuri de cabaline din Marea Britanie. Bărbaţii şi băieţii, în special, încearcă să le impresioneze pe domnişoare, în timp ce acestea din urmă se străduiesc să le distragă atenţia primilor. Sunetul tocurilor cui se întrepătrunde cu cel de copite.

De multe ori, presa spune despre târg că ar avea origini vechi şi regale. Conform acestor relatări, documentul pe care l-au primit romi de la Regele James al II-lea, în 1685, spune că târgul de la Appleby este o tradiţie britanică mai veche şi mai importantă decât Royal Ascot, care a fost fondat abia în secolul XVIII de Regina Caroline.

„Din pacate, nu este deloc adevărat," ne-a explicat istoricul local şi fostul primar al oraşului Appleby, Andy Connell. Mitul conform căruia acel document ar fi existat a luat naştere în 1945, în timpul uneia din multele tentative de a interzice târgul. „Până în 1970, povestea s-a schimbat radical: acum era vorba de un act pe care Bunul Rege James îl înmânase romilor în persoană, ceea ce era imposibil, pentru că ei au avut statut de criminali din momentul în care a fost adoptată legea Egyptians Act şi până în 1783."

Chiar şi aşa, fostul primar tot m-a însoţit când am fost să mă văd cu regele. Billy Welch, „regele romilor din nord," domneşte dintr-o caravană impecabilă, urcată chiar în vârful dealului Fair Hill.

„De fiecare dată când ieşim în lume, simţim că acolo nu e locul nostru," mi-a spus Welch. „Chiar şi în Darlington, unde am trăit în ultimii 200 de ani, simţim că oamenii de acolo nu ne vor. Şi ţineţi minte că am locuit acolo timp de 200 de ani! Chiar şi în ziua de astăzi mi se spune: «De ce nu vă întoarceţi voi de unde aţi venit?» Atunci când suntem în Appleby, nu dăm peste aşa ceva. Timp de-o săptămână, ne simţim acasă. Petecul ăsta micuţ de pământ e sfânt pentru noi."

„Peste 80% dintre oamenii noştri locuiesc în case acum," a continuat el. „E important pentru ei să se întoarcă aici şi să-şi aducă copiii să vadă târgul, pentru că face parte din moştenirea lor şi nu trebuie lăsat uitării. Târgul ăsta rezumă cel mai bine cultura noastră, modul nostru de viaţă, tradiţiile noastre."

În 2010, poliţia locală a încercat din răsputeri să închidă târgul, probabil din simpatie faţă de guvernul rasist condus de Cameron.

Fostul primar ne-a spuc că, „la fiecare colţ de stradă, în loc să vezi poliţişti amabili care te salută şi îţi zâmbesc, vezi nişte roboţi îmbrăcaţi în negru care poartă arme de foc. Chipuri impasibile peste tot."

„Ne-au escortat până la ieşirea din oraş în noaptea aia, la nouă jumătate," ne-a povestit Welch. „Tineri, bătrâni, n-a contat, i-au mânat ca pe oi. Şi-au pus labele pe femeile noastre şi le-au bruscat. Aşa ceva nu se face…"

„În 2010, le-am demonstrat că suntem mai bine organizaţi," a continuat el. Nomazii au organizat un protest împotriva poliţiei, „fără acte de violenţă şi fără înjurături." „Eu sunt în stare să pun ordine în rândul oamenilor mei. Atunci am reuşit să fac asta în vreo două ore. Dacă mă apucam să fac asta cu câteva săptămâni sau chiar luni înainte, ieşea un adevărat spectacol."

De atunci, poliţiştii, deşi încă sunt destul de mulţi, s-au transformat în altceva decât într-o mână de agenţi rutieri înarmaţi.

În oraş, s-au terminat probleme şi a început băutul. S-a iscat un scandal la unul din localuri. Un bărbat care mânuieşte un bici urla la o coloană de poliţişti. Bastoanele şi aparatele cu electroşocuri urmau să-şi facă apariţia cât de curând. Dar nu a fost aşa. În schimb, s-a petrecut ceva ce nu am mai văzut niciodată într-un caz de „perturbare a liniştii publice." Poliţiştii s-au retras. S-a instaurat pacea, iar oamenii s-au întors la halbele lor de bere şi la datul cu banul.

„Locul ăsta e sfânt pentru noi," mi-a spus Welch. „Este Mecca noastră. Este ultimul nostru refugiu." În fiecare an, timp de o săptămână, locul ăsta se transformă cu adevărat în Oraşul Nomazilor şi nimeni, nici măcar poliţia, consiliul local sau The Daily Mail nu poate să schimbe asta.

Traducere: Mihai Niţă.

Urmăreşte VICE pe Facebook.

Mai multe galerii foto:
La ţigănci
Noua generaţie de romi este într-o situaţie sumbră
Toxine pentru romi
Cum arată lumea vrăjitoarelor de lux din România