Tipii de pe net care șantajează femei să se dezbrace în fața camerei și să facă sex cu străini

Închipuie-ți că ești o adolescentă modernă. Facebook, Instagram și Snapchat există cam de când ai învățat tu să citești. Sunt canalele tale de comunicare cu lumea. Ți-ai cultivat atentă identitatea digitală cam de când ți-ai construit-o și pe cea reală.

Apoi, într-o zi, un mesaj de la un necunoscut sosește cu un clopoțel.

„Ți-am spart Facebookul, dacă nu-mi arăți țâțele îți pun asta la poza de profil."

E un link către o poză cu tine goală. O poză pe care o ascunseseși pe laptop, despre care credeai că știi doar tu.

Apoi…

„Ai 15 minute."
„Și cu pizda fetițo."
„N-ai de ales. Dacă nu-ți văd eu țâțele până la 10 o să-ți vadă toată lumea pizda. Nu mă pune să fac asta… Te las în pace după ce trimiți."

Toată lumea ta e pe cale să facă implozie. Te panichezi; te conformezi.

Spoiler: Nu te lasă-n pace.

Acum are și mai multă putere. Cererile devin mai explicite, mai degradante. Știe unde stai. Într-o zi, primești acasă o jucărie sexuală și lubrifiant – necunoscutul ți-a spart contul de Amazon. Îți sparge mailul se dă drept tine și-ți prinde în capcană și prietenii, fix la fel.

Vezi ce se-ntâmplă cu fetele care nu cooperează. Li se publică pozele goale.

Chestia asta durează zile, apoi săptămâni, apoi luni de zile.

În cele din urmă, ajungi să faci porno pentru un necunoscut ani de zile.

Astea sunt citate și acuze direct descrise în condamnarea lui Ryan Vallee, un bărbat de 23 de ani din New Hampshire, care a fost condamnat la opt ani de închisoare în februarie.

Vallee și-a petrecut ani întregi încercând să oblige niște adolescente să producă videouri și poze pornografice, amenințându-le și hărțuindu-le. Procurorii au descris acțiunile lui Vallee drept „abuz sexual de la distanță".

„Pentru mine, e ca și cum ar sta cineva în fața victimei cu o bâtă de baseball și ar amenința-o c-o lovește dacă nu-și scoate hainele și nu-l lasă să-i facă poze goală", spune Mona Sedky. „Forțezi pe cineva să facă acte sexuale."

Sedky e avocat litigant senior la Ministerul de Justiție al SUA. Și-a petrecut ultimii șase ani urmărind în justiție cazuri în care acuzatul folosise o combinație de urmărire, hacking, hărțuire și amenințări ca să obțină servicii sexuale de la victimă, împotriva voinței acesteia – un fenomen cunoscut sub numele de sexcrocherie.

„Clar mi-a schimbat modul în care îmi trăiesc viața și viața de zi cu zi", a declarat una dintre victimele lui Vallee, cunoscută drept Jane Doe 1, pentru un post local de televiziune după pronunțarea sentinței. „Acum știe unde stau, ceea ce e cam înfricoșător. Am anxietate socială și nu dorm prea bine noaptea."
Alta, Jane Doe 3, a spus: „Sunt foarte fericită că-l închid, dar traumele pe care ni le-a provocat n-o să dispară niciodată."

Sentimentele astea nu-s deloc surprinzătoare din partea unor persoane care au supraviețuit abuzurilor. Ce e surprinzător e că Vallee a reușit să traumatizeze fără măcar să se fi aflat vreodată în aceeași cameră cu victimele.

Sedky a fost în echipa care l-a acționat în justiție pe Vallee. „Mi-am petrecut mult timp citind mesajele de la el… E foarte tulburător."

Experții consideră că sexcrocheria e diferită de pornoul din răzbunare, pentru că implică situații în care victima e forțată să întreprindă activități sexuale împotriva propriei voințe, iar inculpatul se folosește adeseori de fotografii private obținute prin hacking pentru a se impune. Deși sexcrocheria e o violare invazivă, la ora actuală nu e considerată un delict sexual.

„Cred că mai există încă o diferență foarte importantă între pornoul din răzbunare și sexcrocherie", zice Benjamin Wittes de la Brookings Institution. În 2016, Wittes a scris Sextortion: Cybersecurity Teenagers and Remote Sexual Assault, primul studiu despre sexcrocherie, care a propus legi noi pentru abordarea fenomenului.

După spusele lui Wittes, sexcrocheria are loc atunci când „activitatea sexuală propriu-zisă are loc fără consimțământ și e forțată." Pe de altă parte, pornoul din răzbunare, e de cele mai multe ori creat cu consimțământ și apoi dat publicității cu rea intenție, fără consimțământul unuia dintre participanți.

Chiar luna aceasta, un lector universitar din Australia a fost arestat după ce ar fi supus la sexcrocherii 157 de fete minore, în fața cărora s-a dat drept Justin Bieber. De-atunci i s-au adus peste 900 de capete de acuzare legate de sex, printre care viol, tratament indecent al minorului și producerea de materiale exploatative cu copii.

Autoritățile care creează politici publice încă nu abordează sexcrocheria la fel ca pornoul din răzbunare, împotriva căruia s-au dat legi în Marea Britanie și în peste 30 de state din SUA. Legile astea preiau și extind jurisdicția actualelor legi pe intimitate și copyright, ca să protejeze utilizatorii de internet. Însă sexcrocheriile încă nu sunt clasate drept infracțiuni, atât timp cât nu sunt comise împotriva copiilor (și pot astfel să fie investigate sub incidența legilor împotriva pornografiei cu minori).

Aici intervine Sedky. Aceasta pune cap la cap actualele statute împotriva hacking-ului, a urmăririi și a fraudei, pentru a încerca să construiască un caz în care pedepsele sunt cel puțin comparabile cu ce-ar fi fost dacă abuzul sexual s-ar fi petrecut fizic, în persoană.

„Am multe săgeți în tolbă, în funcție de ce-a făcut [inculpatul]. Uneori fură date financiare și fac achiziții", spune Sedky și trece printr-o listă de potențiale acuzații care-ar putea să fie aduse împotriva celor acuzați de sexcrocherie. „Urmărirea cibernetică – asta e preferata mea [din cauza penalizărilor mari] … Să presupunem că a folosit o formă de comunicare interstatală, cum ar fi SMS-urile sau telefonul, dacă a trimis amenințări de a afecta în vreun fel reputația cuiva, e ușor de dovedit și primește o pedeapsă maximă de trei ani."

Cei opt ani primiți de Vallee ar putea să pară o sentință ușoară, dar sunt de fapt un triumf prin comparație cu alte cazuri similare.

Cel mai celebru caz al lui Sedky a fost acela al lui Michael Ford, un angajat al Departamentului de Stat, care lucra din ambasada americană la Londra, unde și-a petrecut doi ani spărgând sute de conturi online, furând fotografii și amenințând circa 75 de femei, ca să încerce să le oblige să-i furnizeze material pornografic cu ele.

Ford a fost condamnat la 57 de luni de închisoare.

„Credem că a căutat pe Google Earth, ca să afle cum arăta exteriorul apartamentului [uneia dintre victime]. Și-a presărat amenințările cu declarații gen: «Îmi place scara ta roșie de incendiu. E ușor să te sui pe ea.» Victimele lui Ford au crezut că acesta se află în zonă și le urmărește toate mișcările și că o să sară de nicăieri asupra lor și-o să le atace. Una dormea cu un cuțit sub pernă în fiecare noapte."
Sedky a lucrat timp de cinci ani la Unitatea de Infracțiuni Cibernetice și Proprietate Intelectuală a Departamentului de Justiție înainte să dea de primul ei caz de sexcrocherie.

„Sunt convinsă că mi s-au activat niște instincte materne protectoare", spune aceasta. „M-am gândit: Nu e ok. Trebuie să înceteze."

Ca să aducă aceste cazuri de sexcrocherie în fața judecătorilor, Sedky trebuie adeseori să ceară sprijinul unor anchetatori specializați dintr-o sumedenie de organizații, printre care Serviciile Secrete, FBI-ul și poliția locală. Pe măsură ce evoluează aplicațiile pentru securizare și tehnologiile, infractorii pot să-și ascundă mult mai ușor activitatea online.

„E din ce în ce mai greu să-i identifici, mai ales când folosesc metode criptate de comunicare", recunoaște aceasta.

Dincolo de aplicațiile din ce în ce mai sigure și software-ul din ce în ce mai bun, Sedky spune că una dintre principalele probleme e că societatea încă rezistă la ideea de a recunoaște sexcrocheriile drept ceea ce sunt cu adevărat.

„Sunt infracțiuni [motivate de] dominare, violență și furie", explică aceasta. „Poate și cu o doză bună de misoginism. Nu am un profil al infractorului «tipic»… Variază ca vârstă, de la adolescenți la un pic peste 30 de ani, sunt din toată țara, din toate clasele economice – nu au o grupă demografică în comun."
În timp ce pornoul din răzbunare și faptul că e ilegal au intrat cât de cât în atenția publicului, sexcrocheriile rămân un fenomen ascuns.

„Amploarea problemei e mare și la fel e și numărul persoanelor afectate – asta pot să-ți dovedesc", spune Wittes despre studiul său, primul care a încercat să definească sexcrocheria. „Am analizat aproape 80 de cazuri de «sexcroci» și am avut cel puțin 1 300 de victime."

Echipa lui a analizat 78 de cazuri recente, care bifează toate criteriile sexcrocheriei. Studiul e presărat cu extrase din condamnări și mărturii ale victimelor, printre care și adolescenta căreia un sexcroc i-a spus că are cum să-i detoneze de la distanță calculatorul cel nou, dacă nu face ce i se spune.

„Unele dintre cazurile pe care le-am analizat implicau sex cu forța între frați, cu copii de șapte și opt ani. Uneori, cu tot cu animale. Vorbim despre chestii foarte, foarte nasoale."

Wittes indică și faptul că, atunci când vine vorba despre sexcrocherie, cazurile care ajung să fie judecate sunt doar vârful unui iceberg foarte mare.

„Dacă ești victimă a sexcrocheriilor, de ce-ai vrea să vorbești despre așa ceva în public? Deja te-ai masturbat în fața camerei ca să nu ajungi caz public, de ce să vorbești acum despre asta la un show TV? Ăsta e motivul pentru care există o campanie masivă și multă atenție acordată pornoului din răzbunare și practic nimic despre sexcrocherii."

Carrie Goldberg e avocată în New York City și victimă a pornoului din răzbunare, care conduce azi o firmă specializată în infracțiuni la intersecția dintre sex, coerciune și internet.

Goldberg mi-a spus într-un mail că până ajung victimele sexcrocheriilor să apeleze la ea, sunt traumatizate și nesigure dacă s-a comis măcar vreo infracțiune împotriva lor.

„Am avut o clientă care a raportat faptele la poliție de opt ori și a fost trimisă acasă de opt ori. Timp de doi ani, a fost la cheremul unui anonim care o obliga să facă sex cu străinii și mai rău. Iar poliția n-a făcut nimic."

Clienții lui Goldberg sunt de multe ori minori victimizați de alți minori.

„Am văzut infractori de doar 13 ani, care fac așa ceva. Uneori există concursuri la școală printre băieți, pentru cine strânge cele mai multe poze nud. E ceva foarte comun", spune ea. „Fluența pe care o au în practicarea sexcrocheriilor e un comportament pe care ar putea să-l transfere și în viața lor de adulți, dacă n-o să avem legi și măsuri educaționale mai bune, ca să prevenim asta."

Wittes indică și problema cu care s-au confruntat militanții anti-porno din răzbunare, când au început să facă lobby pe lângă forțele de ordine, ca să se ocupe de această problemă: blamarea victimei.

„Multora le e greu să priceapă ideea că victimele astea nu sunt în niciun fel de blamat", spune acesta.

Wittes consideră că e vorba de o problemă mai mare, care trebuie abordată la nivel de politici federale.
„E greu să-i determini pe oameni să se gândească la ce-i aia un tip «nou» de infracțiune. N-a mai fost niciodată posibil să faci asta până acum – să comiți o infracțiune sexuală împotriva unei persoane care e-n altă țară", spune acesta. „Poți să spui «organizație criminală internațională» și, la nivel intuitiv, are sens… Aici vorbim de faptul că însăși violența trece granițele jurisdicțiilor internaționale.

După spusele lui Sedky, mulți dintre infractorii pe care-i cercetează nici nu-și dau seama că e posibil să fi comis vreo infracțiune.

„Când sunt arestați și sunt fizic în celulă, par șocați", spune avocata. „Unii dintre ei mărturisesc pe loc, iar alții neagă și neagă și neagă până la sinistrul final."

Pentru Sedky, aspectul distanței în aceste cazuri de coerciune e irelevant.

„Există o componentă fizică foarte reală, chiar dacă infracțiunea e comisă la distanță. Ce vor infractorii este să terorizeze niște femei (și în anumite cazuri și bărbați) tinere. Asta le dă satisfacție – vor ca victimele să creadă că-s fix după colț."

La șase ani de la primul caz de sexcrocherie al lui Sedky, cercetarea acestor infracțiuni a devenit misiunea ei. „Mă simt obligată să fac asta", spune ea. „Simt că e important; simt că pentru femeile și, uneori, pentru bărbații ăștia – trauma emoțională pe care o trăiesc chiar mă vizează. Simt că sunt protectoare, am energie și mă dedic cauzei de a face dreptate pentru [victime]."