Am întrebat un expert militar ce se va întâmpla dacă Putin ar ataca România

Până să invadeze rușii Crimeea, în urmă cu patru ani, nimeni nu se gândea serios la posibilitatea izbucnirii unor războaie între state și anexări teritoriale. Nici măcar NATO. România stă un pic mai bine decât balticii sau polonezii, care au graniță comună cu Rusia, însă relațiile cu Moscova nu sunt înfloritoare, iar istoria ne-a învățat că numai prieteni nu ne sunt rușii – în 1812 au anexat Basarabia, în 1917 ne-au lăsat singuri în fața Puterilor Centrale, în '40 ne-au luat iar Basarabia. Nu mai vorbim de Tezaur etc.

În fine, stai liniștit, în momentul ăsta nu se pune problema unui război cu Rusia. Cu toate astea, m-am întrebat de multe ori ce-ar fi dacă Putin ar vrea să ne atace și militar. Nu numai cu propaganda.

Calitativ și cantitativ, rușii stau mult mai bine decât noi – mii de avioane de luptă față de o biată escadrilă noi, o armată de zeci de ori mai mare, tancuri grele față de tancuri medii la noi – ca să nu mai vorbim de sistemele lor ultra-performante de rachete sau de armamentul nuclear.

Și mai au și ceva experiență recentă dacă ne gândim că, în ultimii zece ani, i-au făcut praf pe georgieni și pe ucraineni și au și pus mâna la întoarcerea războiului din Siria în favoarea lui Assad. Pe de altă parte, să ne amintim și că nu sunt invincibili – și-au furat-o în Afghanistan.

În orice caz, m-am hotărât să întreb un expert ce s-ar întâmpla cu noi în eventualitatea (teoretică) în care am ajunge într-un război cu Rusia. Expertul care mi-a răspuns la întrebări a fost analistul militar și de politică externă Claudiu Degeratu.

VICE: Forța militară a României reprezintă, cantitativ și calitativ, o fracțiune din cea a Rusiei. Am avea vreo șansă să rezistăm?
Claudiu Degeratu: Șansele noastre sunt să rezistăm 24 de ore sau cel mult 36, nu văd cum ar fi posibil mai mult decât atât în condițiile în care nu avem apărare antiaeriană, nici capacitatea de a lovi în adâncime, nu avem sisteme ofensive care să asigure capacitatea de distrugere mare ca să încetinească avansul.

În principal ne omoară faptul că nu avem apărare aeriană credibilă, pentru că asta înseamnă primele 24 de ore – războiul se poartă de către aviație. Probabil că avem o șansă să rezistăm undeva în zona Galați, pentru că dacă se ajunge în Bărăgan va trebui să ne pregătim de gherilă urbană în București. Scenariul optimist este că am rezista 48 de ore, iar cel realist este că am fi învinși în 36 de ore.

Faptul că nu avem infrastructură, rutieră, feroviară, poate fi un avantaj, în sensul în care să-i împiedice pe ruși? Plus că avem munți, dealuri…
Relieful nu îi încetinește, nu ne putem baza pe acest lucru, pentru că rușii ar viza cel mai important centru administrativ, iar acesta nu beneficiază de protecția reliefului. La București se ajunge ușor de la graniță – în șase, cel mult zece ore. Oricum, și dacă ar fi fost mai favorabil nu știu cât ne-ar fi ajutat – s-a văzut și în Georgia că relieful nu mai reprezintă o problemă, la fel și în Ucraina și Siria.

Pe hârtie, conform manualelor militare, s-ar putea să existe zone de rezistență în munți, dar acestea ar fi nesemnificative pentru că obiectivul este cel mai important centru administrativ, Bucureștiul, care n-are nicio calitate în ceea ce privește geografia.

În perioada sovietică, Armata a 14-a era cea care ar fi avut misiunea să se lanseze către Balcani, trecând prin România; exista chiar și un drum secret prin teritoriul Republicii Moldova. Acum Armata a 14-a este departe de ce era altădată. Cum ar putea să ne invadeze acum rușii?
E destul de puțin probabil că vor lansa o invazie pentru că neavând graniță comună e greu să dezvolte o ofensivă terestră. Aceasta ar presupune adăugarea sau anexarea unor zone gen sudul Ucrainei pentru acces la gurile Dunării sau desant maritim. Și acesta din urmă ar fi complicat, dat fiind că spatele frontului nu ar fi asigurat, iar, în plus, în Marea Neagră trebuie ținut cont și de Turcia.

Dacă, totuși, s-ar ajunge aici, cea mai bună soluție pentru Federația Rusă ar fi o ofensivă terestră pe regiunea Galați – Sulina – Constanța dublată de un desant maritim. Sau, se poate renunța la desantul maritim dacă este atacată Constanța de pe mare și sunt bombardate cele două aeroporturi, cel civil și cel militar de la Kogălniceanu, pentru că interesul este anihilarea facilităților portuare și aeroportuare pentru ca România să nu primească întăriri militare.

Totodată, ar fi bombardată linia de comunicații București – Constanța pentru a preveni aducerea de forțe spre Constanța; ulterior, forțele ruse s-ar deplasa pe una din două două direcții Constanța – București sau Galați – București.

În mod clasic, armata rusă are două-trei direcții de ofensivă și în cazul atacării României ar trebui să aibă cel puțin una terestră/marină și o a doua care să țină sub control logistica. Dar, repet, probabilitatea este foarte mică.

Odată cu preluarea președinției de către Donald Trump s-a vehiculat ideea că NATO nu ar interveni dacă un stat membru ar fi atacat (celebrul articol 5). Există această posibilitate la modul realist?
Aplicarea articolului 5 se face doar cu consens – nu se poate fără vreunul din statele membre. În ultimul război din Irak s-a blocat discuția pe articolul 5 pentru că Franța nu a vrut activarea sa atunci când Turcia a cerut ajutor. Comandamentul militar a decis atunci întărirea zonei militare, fără o declarație politică, pentru că Franța nu voia, așadar există portițe de ocolire a articolului 5.

Oricum, după summiturile de la Varșovia și Bruxelles, aplicarea articolului 5 a devenit mai viabilă decât era atunci când Rusia a anexat Crimeea. S-a aprobat planul de contingență (un plan de apărare detaliat) pentru România, s-a aprobat și ca supravegherea maritimă în Marea Neagră să fie integrată la comandamentul din Marea Britanie, care se ocupă de situația operațională din Marea Mediterană și Marea Neagră în vederea aplicării articolului 5. Deci e mai bine.

Să presupunem că NATO va interveni. Un document publicat recent arată că Alianța ar fi incapabilă să prevină, de exemplu, o cucerire a țărilor baltice de către Rusia. Ar fi diferită situația în cazul nostru?
Încă e foarte firavă pregătirea militară iar prezența rotațională a forțelor NATO și americane nu e de ajuns. Toată lumea trage două semnale de alarmă – să avem o prezență permanentă, nu doar rotațională, pentru că forțele permanente au altfel de pregătire decât cele rotaționale cum sunt forțele de reacție rapidă. De exemplu acestea nu au tehnică grea.

La baltici se vorbea de necesitatea staționării a șapte brigăzi, dintre care trei blindate. Iar o forță de astfel de dimensiuni trebuie să fie staționară, la 10 km de graniță, cum se întâmpla în Germania în timpul Războiului Rece. În al doilea rând, țările din flancul estic nu fac față militar și e presiune să-și dezvolte propriile capacități de apărare.

Forțele de reacție rapidă deja existente vor interveni dar sunt înarmate ușor și au capacitatea să reziste în conflict de nivel înalt 30 de zile dacă au toate materialele necesare – iar asta presupune inclusiv ca teritoriul național să fie pregătit să le primească. În ceea ce privește România, facilitățile americane de la noi sunt mai mult destinate antrenamentului și menținerii unei prezențe și mai puțin consolidării apărării.

Ne bazăm, însă, pe parteneriatul strategic cu SUA care are și un aspect de prevenție. E greu să imaginezi o agresiune asupra Dobrogei cu atacuri masive asupra facilităților americane – astfel de ținte nu pot fi evitate urmărind doar forțe românești.

În ultimii ani se vorbește tot mai mult despre războaie hibride: forțe paramilitare, război electronic și informațional. În cazul în care România ar fi ținta unui astfel de război, cum s-ar putea apăra?
NATO poate ajuta politic – pentru că va sancționa clar și un atac hibrid. Din punct de vedere al războiului cibernetic s-au făcut progrese pentru că a fost clasificat ca domeniu operațional de planificare militară, la fel cum se întâmplă pentru cazurile unui conflict terestru, aerian sau maritim. Iar asta implică ripostă și capacitate de apărare cibernetică pentru orice aliat.

Partea de război informațional este mai vizibilă – avem de-a face cu fake news, cu penetrări de instituții politice, cu sprijinirea unor campanii (gen modificarea Constituției cu privire la familie).

Este un domeniu în care e mai complicat să operezi pentru că e vorba de politică și opinie, însă au fost cazuri de ingerință politică din partea Rusiei și nu m-ar mira, de exemplu, ca după referendumul pentru familie să înceapă să se promoveze ideea unuia cu privire la prezența bazelor străine pe teritoriul României, inclusiv cea de la Deveselu, care găzduiește scutul anti-rachetă.

Astfel de abordări sunt testate pentru că Rusia pleacă de la premiza că trebuie folosite conflicte locale existente sau trebuie acces la forțe politice influențabile. Articolul 5 poate fi aplicat pentru agresiune cibernetică. Altfel, NATO poate să dezvolte comunicare strategică, poate întări capacitatea pe intelligence, inclusiv intelligence strategic și schimb de informații.