Nimic nu te pregătește pentru momentul când naști un copil mort

Atenție: Articolul conține pasaje cu descrieri grafice care pot afecta anumite persoane

Nașterea este și rămâne periculoasă. Indiferent cât de multă medicină e implicată în proces este, într-un asemenea moment pare că o entitate superioară este la putere. Acea vulnerabilitate m-a cuprins când mă chinuiam să nasc, în timp ce speram la un rezultat bun pentru mine și pentru copilul meu. A venit, din fericire, dar sentimentul de vulnerabilitate a rămas cu mine.

„Mamele sunt creatoarele morții”, a amenințat Samantha Hunt în nuvela sa, A Love Story. Și așa e. Un nou-născut dobândește viață, dar și finalul ei, fiindcă moartea este singura certitudine în viață. Este un germen prezent permanent. 

Asta m-a făcut să mă întreb: cum procesezi o naștere unde știi clar că rezultatul va fi negativ? Am vorbit cu două mame (o mamă a unui copil care a murit înainte de naștere și una a cărui copil a murit în timpul nașterii). Cum a fost nașterea? Cum experimentează maternitatea? 

În 2021, rata mortalității neonatale a fost de 3,48 la o mie de nașteri în România. Totuși, durerea după pierderea unui copil nu poate fi pusă în cifre. „Există o zonă gri. Văd femei care plâng o sarcină care nici nu a existat - care trec prin cicluri nesfârșite de fertilizare în vitro dar nu concep - și mame care au născut la termen copii morți. În orice caz, pierderea este întotdeauna dureroasă”, spune Mireille Hardy, moașă și consilieră de doliu. 

Pentru a preveni mai multe pierderi în viitor, un copil mort vine pe lume în mod ideal vaginal. „Impactul asupra corpului este mai mare cu operația de cezariană. Nu este bine să ai mai mult de trei sau patru cezariene”, spune Hardy. „Asta are și beneficii terapeutice. Nașterea anunță și finalul sarcinii. Ceva se stinge. De asemenea, durează mult și nu poți face nimic între timp.” Asta ajută într-un fel la procesul de doliu. Nașterea necesită timp, angajament, liniște, durere, acceptare, renunțare. O cezariană, pe de altă parte, poate uneori să fie puțin suprarealistă. 

Nu există niște reguli pentru cum întâmpină nașterea unui copil mort o moașă. „Încerc să simt ce vor părinții”, continuă Hardy. Pentru unii, „felicitările” sunt importante pentru recunoaștere, pentru alții e prea direct. „Dacă chiar nu știu, încerc să întreb. De asemenea, ne asigurăm că în camere nu e prea mult roz. De exemplu, dăm jos de pe pereți poze cu bebeluși. Creăm o atmosferă liniștită.”

Iris avea 25 de ani când l-a născut pe fiul ei, Joah. Pe la jumătatea sarcinii, a simțit brusc crampe severe. Au durat toată noaptea. A doua zi dimineață a venit moașa. Crampele s-au demonstrat a fi contracții, Iris urma să nască. A fost dusă la spital cu ambulanța. „Eram în toiul unei furtuni de contracții când mi-au explicat că voi naște curând”, spune Iris. „E ca o palmă. Realizezi că-ți vei pierde copilul, că trebuie să naști, dar nu știi cum. Ești total nepregătită.”

Toată sala de nașteri s-a umplut rapid de doctori și asistente. „Era mult stres. Am citit o panică imensă pe fețele doctorilor.” Iris putea naște în orice moment, dar Joah nu voia, ceea ce nu era de dorit într-o naștere vaginală. „Oamenii mi-au făcut tot felul de chestii: ecografie, mi-au introdus un cateter, mi-au apăsat pe burtă ca să încerce să întoarcă copilul… În timpul ăsta am pierdut mult sânge. La un moment dat, doctorul mi-a spus la propriu: Nu mai știu ce să fac. A fost foarte înfricoșător. M-am temut pentru viața mea. M-am gândit: o să mor și eu? M-am panicat. Era foarte multă neliniște.”

A fost, de asemenea, prea târziu pentru o injecție epidurală. Iris a trebuit să facă totul fără anestezie. „Durerea a fost atât de intensă. Poți îndura asta fiindcă știi: după asta, o să am copilul. Dar dacă știi că va muri, o faci pentru nimic. E foarte intens. Trebuie să mai știi și că la jumătatea sarcinii, burta ta nu e încă așa mare. Deci puteam să văd totul bine. În același timp, prin tine trece o forță primordială: asta e situația. Trebuie să nasc. Și o faci.”

Joah s-a născut într-o poziție transversală. Corpul bebelușului nu este făcut pentru asta, așa că umărul lui s-a dislocat în timpul nașterii, dar era viu. Pentru un timp. După câteva minute, pe burta caldă a mamei sale, a murit. 

„La câteva ore după naștere, alegeam o cutie coșciug.” Felicitările pentru naștere au devenit imediat scrisori de adio. S-a preluat o mostră pentru biopsie de la Joah ca să vadă ce anume nu a funcționat cum trebuie. „Bineînțeles că începi să cauți o explicație. A fost vina mea? Am făcut ceva greșit? Destul de rapid am ajuns la realizarea că nimeni n-ar fi putut preveni ce s-a întâmplat.”

Iris e o mamă mândră. „Momentul când am născut, am devenit mamă. Acele sentimente materne nu dispar. Este un lucru subestimat.” Cele care au curajul să abordeze subiectul vorbesc în principal despre procesare și oferirea de spațiu. Multă atenție este canalizată către doliu. „E drăguț, dar vreau și ca oamenii să-mi pună întrebări despre el. Vreau să-i menționez numele. Vreau să-ți spun cu cine semăna. Vreau să-ți arăt poze cu fața lui. A existat.”

De aceea, Iris are o pagină de Instagram unde pune poze cu Joah. „Zilnic văd o mulțime de poze cu copiii prietenilor. Eu de ce n-ar trebui să-mi arăt copilul? Fiindcă e înfricoșător? Am și eu dreptul să fiu mamă.”

Pierderea încă o copleșește zilnic. „Inima mea e goală și așa va fi mereu. Nu poți să faci față la așa ceva. Există o viață înainte și o viață după. E ok.” Iris se agață de momentul din naștere când a simțit amenințarea morții pentru un moment. „Obișnuiam să mă gândesc mereu: dacă copilul meu moare, e de ajuns și pentru mine. Când panica m-a cuprins, am simțit o dorință imensă să trăiesc. Uneori mă prind în acel sentiment. Viața e prea bună ca să renunț pur și simplu.”

Bowie a născut-o pe fiica ei, Fran, în 2021. Avea 22 de săptămâni. „Când eram gravidă în patru luni, am simțit că ceva nu era în regulă.” În timpul unei consultații, doctorul a observat lichid în plămânii copilului. Nu e ceva anormal, dar trebuie monitorizat. De aceea, Bowie și iubitul ei au fost îndrumați către un spital universitar. 

„Erau șanse mari să se rezolve, dar cu fiecare săptămână care trecea, era din ce în ce mai mult lichid. Asta mi-a confirmat sentimentul, fiindcă curând am simțit că se va termina dezastruos.” Doctorii au făcut tot ce au putut. A mai fost efectuată o altă amniocenteză pentru a vedea dacă bebelușul avea și alte complicații - dar nu a fost cazul - și fluidul a fost drenat. „Între săptămâna a 20-a și a 21-a am văzut că a crescut foarte mult cantitatea de lichid. Fran a început să sufere. Nu avea destul spațiu. Plămânii ei nu creșteau. Atunci am spus că vrem să oprim sarcina.”

Pe atunci, Bowie avea 5,5 luni de sarcină. Când o femeie spune că vrea să termine sarcina din motive medicale, o comisie etică trebuie să discute cazul și să stabilească dacă e sau nu de acord. Acea comisie poate să spună și nu. „Nu se întâmplă des, dar am avut paciente refuzate de comisia de etică”, spune Hardy. „În cazul ăla, trebuie să cauți un alt spital.”

„E bizar. Educatori, pediatri, ginecologi și chirurgi pe care nu-i cunoști trebuie să-și dea acordul ca să poți avorta…”

Lucrurile s-au mișcat rapid: vineri, Bowie și iubitul ei au fost de acord să oprească sarcina, iar luni s-a adunat comisia. „La momentul respectiv eram într-o stare de incertitudine de o lună și jumătate.” În mod instinctiv, Bowie s-a protejat de fiica ei. „Poate sună crud, dar am oferit din ce în ce mai puțin atenție burții mele. M-am distanțat fiindcă știam: copilul nu se va naște viu orice ar fi. Trebuie să te protejezi de acea pierdere.”

S-a dat undă verde pentru avort. A urmat încă o săptămână de „timp de gândire” obligatoriu. În ziua în care fusese programată să fie scoasă, Fran era deja moartă. „Murise deja în burta mea de o săptămână. Este o realizare ciudată. Mă liniștește că a murit într-un loc în care se simțea în siguranță. Pe de altă parte, sunt dezamăgită de corpul meu. Nu mi-a oferit niciun semn că bebelușul meu a murit, fiindcă în mod normal intri spontan în travaliu. Faptul că deja murise mi-a oferit sentimentul că natura a fost de acord cu decizia noastră.”

I-a fost indus travaliul și a durat până la urmă 52 de ore de agonie. „După aproximativ zece ore de contracții, mi s-a făcut anestezie epidurală, dar când a trebuit în sfârșit să împing, trecuse efectul ei. A fost totul foarte dureros, epuizant și înfricoșător.”

Bowie s-a simțit și incredibil de nepregătită. „Toți îți fac câte ceva. La un moment dat aveam opt dispozitive atașate de corpul meu. Și atunci trebuie să împingi, dar nu știi cum. În mod normal, te învață o moașă când sarcina este ajunsă la termen. Eu nu am știut.”

Fran s-a născut în liniște. „Nu s-a spus mare lucru. Moașa ne-a întrebat dacă vrem să o vedem pe Fran, dar nu am vrut să o vedem atunci - am vrut să ne-o amintim în felul nostru, și eram și epuizați.”

Bowie a crezut că lupta s-a terminat, dar placenta (care de obicei iese la 15 minute după copil) nu a ieșit în mod natural. Asta e periculos fiindcă dacă nu iese placenta, duce la o pierdere de sânge excesivă. Crește și riscul de infecție și inflamație. Când placenta nu a ieșit la aproape două ore după naștere, a izbucnit panica în sala de nașteri: „Brusc s-a declanșat haosul. Fiica noastră era moartă. Am fost dusă rapid într-o sală de operații fără prea multe explicații și iubitul meu a fost lăsat într-o sală de nașteri goală, plină de sânge.”

Apoi Bowie a fost dusă la secția de maternitate. A doua zi, a fost pregătită să-și vadă fetița. Fran i-a fost adusă în coșciug, învelită într-o pătură de la Berrefonds, un ONG care susține familiile după pierderea unui copil. „Zăcea în pace în coșciugul ei. Am fost uimită de cât de frumoasă era. Semăna cu iubitul meu. Abia atunci am realizat că devenisem mamă. Am ținut-o cu noi un timp și i-am oferit multă iubire.”

A lovit-o realizarea că și-a pierdut copilul abia mai târziu. „Să-ți iei adio cât e încă în burtă nu prea e posibil. Chiar dacă știi că copilul tău moare sau va muri, nu poți să faci față acelei realități. Totul ți se întâmplă. Intri pe modul de supraviețuire. Abia acum realizez pe deplin ce s-a întâmplat. E ciudat că brusc devii mamă, dar nu ai copilul. Ai acele sentimente materne, dar un pântec gol și nimic în brațe.”

În prezent, Bowie e mama a doi copii, fiindcă acum are și un fiu sănătos în vârstă de patru luni. „Vorbim mult despre Fran. Face parte din familia noastră. Îi voi spune mereu fiului meu că are o soră.”

Articolul a apărut inițial în VICE Belgia.