Tinerii de azi au la dispoziție internetul, așa că nu se mai holbează ore întregi la emisiunile pentru adolescenți. Generaţia mea, cea de 30+, e ultima care s-a uitat în draci la emisiunile TV româneşti, din lipsă de opțiuni. Pentru mine, spre exemplu, asta era singura preocupare atunci când eram pedepsită şi nu mai pupam la discotecă (chiar şi când pupam, ai mei îmi cereau să mă-ntorc la ora la care încă prindeam Telejurnalul).

Înainte să apară nebunia televiziunii prin cablu şi adolescenții să devină dependenți de tot ce difuza MTV-ul ăla mişto, de afară, am fost cu toți copiii antenei parabolice. Aspiram tot ce se transmitea pe canalele italieneşti, apoi, ceva mai târziu, European Top 20, plus emisiunea aia nemţească cu vedete de pe RTL, Bravo TV, la care mă uitam deşi nu înţelegeam absolut nimic.

Dar asta nu însemna că-n anii dubioși din adolescența mea în anii '90, nu trăgeam cu ochiul şi pe la ce încercau ai noştri să facă, după reţete de afară. Când eram deja prea mare pentru Abracadabra, cu Marian Râlea și Dana Rogoz, aveam câteva alternative din piața autohtonă.

Cea mai cunoscută era Școala Vedetelor, emisiunea aia cu puștani cântăcioşi de la TVR, care şi-a trăit faima între 1995 şi 1999. Emisiunea rupea fâș pe vremea aia. Se asemăna cu Mickey Mouse Club, show-ul american care i-a dat pe Britney Spears şi Justin Timberlake. Pentru cei născuţi mai aproape de zilele noastre, poate fi văzută ca un strămoș a ce s-a vrut serialul ăla protevist, Pariu cu viaţa, şi trupa anexă Lala Band.

Timp de vreo oră, în fiecare săptămână, nişte adolescenţi, mai mult sau mai puţin talentaţi, apăreau într-un fel de scenete muzicale și cântau melodii cunoscute, în engleză, sau unele creație proprie, în română. Nu trebuia să impresioneze pe nimeni, ca în emisiunile de talente de acum. Puștanul Adrian Despot (solistul de la Viţa de Vie) cânta, de exemplu, „Nothing else matters". Mălina Olinescu, cea mai bună voce feminină a acelor ani şi aceeaşi care s-a sinucis cu câțiva ani în urmă, a apărut cu piesa care avea să-i rămână rămas marcă înregistrată, „Mi-e dor de tine", iar cei patru de la Class, care funcționau deja ca formaţie, veneau cu cântece jungle, într-o vreme în care trupa Prodigy făcea furori.

Cântecele străine erau subtitrate în română, Mihaela de Class nu era chiar atât de blondă ca acum, vedetele în devenire strângeau mii de oameni să-i vadă live la Timişoara, iar tipul ăla, Ultra TT, chiar a existat. Se pare că nu ajungeai în emisiune chiar pe pile, așa cum îți imaginezi că merge treaba în TVR. De fapt, se făceau ceva preselecții: Călin Goia, tipul de la Voltaj, îşi aminteşte că el şi Nicoleta Drăgan, una dintre solistele de la Hi-Q, au fost aleşi din șase sute de candidaţi.

Poate că nu aveai răbdare să-i asculţi pe oamenii ăştia cum cântă, timp de o oră, singuri sau în gaşcă, introduşi rând pe rând în scenă de „diriginta" Dana Mladin. Totuși, trebuie să reţii o chestie: asta e singura emisiune de talente care a dat țării vedete pe termen lung, nu din alea care s-au stins după câteva luni.

Spre exemplu, Adrian Despot, care face muzică de vreo 20 de ani, și se pregătește să scoată un nou album Vița de Vie. Sau Călin Goia, de la Voltaj, trupă de care te lovești vrei, nu vrei, la nunți, atunci când o auzi versurile de la „ca la 20 de ani". Ori cei de la Class, care au rupt topurile în anii 2000, și acum trăiesc din drepturi de autor. Despre Kristina Cepraga, stabilită la Roma, Diana Munteanu, care apare și nu prea pe la Antena 1, și Lili Sandu, cu a ei navetă aiurea între Hollywood și București, poate că nu mai auzi chiar în fiecare zi, dar sigur nu întrebi „Cine naiba sunt astea?".

Pe la sfârşitul anilor '90, era mişto să fii Pro. Din generaţia Pro, adică, una mai cool decât aia de la TVR-ul lui Titus Munteanu, apărută după o idee şi viziune ale lui Adrian Sârbu. Alo, generaţia Pro a fost, în 1997, şi una dintre emisiunile mele preferate, poate şi pentru că îmi plăcea George Vintilă şi eram fascinată de ţoalele colorate ale Gianinei Corondan, prezentatorii show-ului. Pe atunci, era apogeul trupelor de hip-hop la noi şi era şmecher tot ce avea legătură cu La Familia, RACLA, BUG Mafia şi Paraziţii, de la ţoale până la înjurături. Ăştia erau invitaţii care rupeau la această emisiune, plus trupele care s-au format după succesul Şcolii Vedetelor, pe care veneau să-i vadă mii de oameni adunați la baza Keoke, de pe lacul Tei.

S-a difuzat într-o primă fază în direct, apoi înregistrată, când s-au mutat cu filmările în studiourile de la Buftea. Ăla a fost momentul în care emisiunea și-a mai pierdut din avânt, după cum mi-a spus chiar Gianina Corondan:

Se cânta playback și era cool să te declari parte a generaţiei Pro. Dar mie îmi plăcea cel mai tare partea aia copiată, probabil din show-ul ăla mişto de pe MTV, Singled Out, în care nişte puştani încercau să se cupleze pe neve. Un fel de blind date în direct. Concurenții se băteau pentru premiul cel mare: o săptămână de vacanță pentru cuplul nou format, pe lângă niște telefoane mobile, oferite de sponsorul Dialog (actualul Orange).

Nu ştiu dacă perechile nou formate rămâneau aşa şi după terminarea emisiunii, dar cu siguranţă tipii şi tipele care participau la cuplare deveneau mici vedete de moment. Când l-am văzut într-o seară, în clubul Dumars din Regie, pe unul dintre tipii care trebuia cucerit într-una dintre emisiuni, am reacționat de parcă tocmai mă împiedicasem de Robbie Williams… Bine, şi el se comporta de parcă era cel puţin Robbie Williams.

Evident că postul rival, Antena 1, nu voia să rămână-n urma generației Pro. Așa c-a scos propria emisiune pentru adolescenți, prezentată de ăia de la trupa Hi-Q. Chiar dacă emisiunea se lansa și făcea furori fix în anul 2000, se încadrează în aceeași perioadă de timp ca pe cele de mai sus, fie și pentru faptul că trupa dance a început să guste succesul undeva prin anii 1998-1999. Cei care s-au uitat la emisiunea Totul va fi bine erau uniți într-un fel de invidie comună pentru Florin, Mihai și Dana de la Hi-Q. Nu de alta, dar oamenii își petreceau toată vara la mare pentru acele emisiuni transmise în direct sâmbăta și duminica. Mai întâi din Costinești, apoi din Olimp.

Îmi amintesc că mă intersectam deseori cu cei trei cântăreți, vara, în studenție, când lucram pe la terasele din Neptun. Ieșeam din tură și obișnuiam să dau o fugă pe la Olimp, stațiunea fiță de la începutul anilor 2000, iar acolo, lângă piscina hotelului Amfiteatru, dădeam peste cartierul general al emisiunii. Dacă erai genul care să vibreze la muzica fetelor de la Andre sau să se bucure la autografe cu vedetele vremurilor, era de-ajuns să-ți pui cearșaful în apropiere și să fii pe fază.

Dacă emisiunile românești pentru adolescenți nu erau cine știe ce, aveam noroc cu televiziunile din afară și cu posturile lui Berlusconi, Canale 5 și Italia 1. Știi ce zic, dacă aveai antenă parabolică ori cablu. „Non è la RAI", emisiunea cu o gașcă de fete vesele ținute în frâu de un fel de șefă a lor, Ambra Angiolini, într-un show în care fiecare dintre ele prestau playback pe melodii celebre, dansau și răspundeau fanilor care intrau în direct prin telefon.

Era un fel de Vocea României fără miză, care, din 1991 până în 1995, a produs vedete feminine mai degrabă frumoase decât talentate. Ca orice tipă din România aflată încă în tranziție, erai pur și simplu fascinată de cât de mișto se îmbrăcau, erau tunse și se machiau italiencele alea. Poate ăsta să fie motivul pentru care Școala Vedetelor mi s-a părut, mai târziu, o copie mult mai prost îmbrăcată. Și aici erau invitați oameni faimoși ai anilor, ca să facă playback la nivel profesionist, numai că vorbim de nume precum Take That sau New Kids on The Block.

Una peste alta, un lucru e clar. Celebritatea construită la noi, la TV, acum 20 și ceva de ani, este una cu termen lung de valabilitate, iar asta se poate explica prin simplul fapt că toți ne uitam la aceleași două-trei emisiuni bune. În plus, făceam o fixație pentru aceleași fețe. Da, noi, ăștia crescuți în anii '90, eram genul ăla de fani care se isterizau ușor, iar puștii care apăreau la TV erau niște zei după care alergai pe stradă, pentru un amărât de autograf.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre anii '90:
Cu ce replici agățau adolescenții din România, în anii '90
Cum era să trăiești în căminele din București în anii '90
Cum te făceai praf în Bucureștiul anilor '90