Cea mai bună muzică românească din septembrie 2017

De mai multe ori pe parcursul lunii septembrie am primit o confirmare că traiul meu în România a fost, este și va fi pentru totdeauna o experiență suprarealistă. Asta se aplică și în cazul tău, pentru că ce s-a întâmplat în ultimele 30 de zile ne-a afectat pe toți, mai mult sau mai puțin. Avem medici chirurgi care și-au dat demisia pentru că nu aveau ață de cusut, un ministru al educației care probabil că e bun la orice în afară de educație și un bebeluș care a murit după ce a fost botezat. Pentru o secundă am crezut că trăiesc într-o țară civilizată, dar nu. Same old Romania.

Poți să-ți pierzi mințile dacă te gândești prea mult la treburile astea. Și după o lună în care nu am dus lipsă de evenimente tâmpite și absurde, e bine să ne relaxăm cu niște muzică bună. Din fericire, în România încă mai există așa ceva. Și dacă nu ai fost atent la ce a mai ieșit pe piață în septembrie, te rezolvă băiatu'. Niște metal, niște trap și un pic de pop, să uiți că „veața" e grea:

Cred că cel mai bun mod prin care pot să descriu al doilea album din discografia bucureștenilor de la Deadeye Dick e „motivational death metal". Piesele care au versurile postate pe bandcamp-ul lor, pentru că nu-s toate puse acolo, în mod ciudat, au o temă universală. Oricât de nasoală e situația în momentul de față, bag pula, tot o să te ridici din căcat. Poate celelalte piese au versuri despre cât de fain e să sari coarda cu intestinele victimelor tale, sau ceva chestie de genul, atât de fumate de trupele de death metal, dar prefer să cred că nu.

Ăsta-i un mesaj corect. M-am săturat să tot aud despre cum oameni în toată firea cântă despre cum întunericul le-a făcut o labă și după ce s-au terminat au început să dea cu ură în lumea asta nedreaptă. Bine, gata, am înțeles că ești demonic. Și mi se rupe. În schimb, când aud că cineva îmi strigă în urechi despre perseverență, nu am cum să nu mă gândesc că ăsta e pe drumul cel bun. Mai ales dacă acompaniezi mesajul ăla cu niște riff-uri melodice.

Ascultă dacă: Vrei un șut în fund care o să te trezească la realitate. Care nu-i așa nasoală, relax.

Anul 2017 a început bine, în cazul în care vorbim despre scena de progressive metal din România. Pentru că atunci a apărut primul material de la The Dignity Complex. Pe atunci am zis că „ăsta e albumul de progressive metal pe care-l tot așteptam de la scena din România". Chestia asta a rămas valabilă până când am auzit Stardust, de la The Thirteenth Sun. Acum nu mai știu ce să zic.

Nu zic că unul e mai bun ca altul. De fapt, e foarte greu să-mi dau seama care e mai fain. Ambele sună excelent. Sunt zile în care îi prefer pe complexații de demnitate, în altele vreau să-i aud pe oamenii care stau pe al treisprezecelea soare. Oricum, mai am timp să ajung la o concluzie până la finalul anului. E genul ăla de problemă pe care ai vrea să o ai.

Și asemănările nu se opresc aici. Aparent ambele trupe sunt din Brașov. Dacă-mi ziceai că două trupe din orașul de sub Tâmpa se vor bate pentru primul loc în topul materialelor de metal de la noi, ți-aș fi zis că ești varză. Între timp, cele două trupe m-au făcut varză.

Ascultă dacă: Ai dileme în ceea ce privește cel mai bun material de metal din România.

Silent Strike e genul ăla de artist care pare omniprezent. Îl vezi la toate festivalurile și în colaborări cu tot felul de rapperi cunoscuți. Ceea ce poate fi problematic, pentru că nu vrei să ajungi la un nivel de saturație din partea fanilor. E foarte ușor să desconsideri o persoană când o dă la modul constant. Nimeni nu e chiar atât de bun, nu?

Noul album de la Silent Strike ne arată exact opusul. Băi, nu, omul chiar e atât de bun. Pentru că din multe puncte de vedere, albumul, care face parte dintr-o trilogie, alături de Safely Remove Hardware and Eject Media și Signs of Malware Infection, cred, e cel mai bun din discografia lui. Colaborările cu Kazi Ploae și Deliric sună bine, da, dar de obicei rimele rapperilor eclipsează talentul lui.

Aici el e în rolul principal. Și colaborările cu EM, Bad Tropes sau Cherie îi scoate în față producția, nu o „sufocă". Cel mai bun exemplu e piesa „Blue Saw", o reinterpretare de la „Saw", de pe EP-ul Simtetizator, care a ieșit în 2014. Pentru un artist cu un output atât de bogat, e incredibil cum poate să rămână atât de fresh.

Ascultă dacă: Stai prea mult timp la calculator.

Sincer, singura piesă pe care așteptam să o ascult e title-track-ul primului EP semnat de Saluna, care a ieșit la Local Records, o casă de discuri emblematică pentru scena de muzică electronică din România. Asta pentru că „Kindness" și „Grace" au ieșit deja pe piață de ceva vreme. Și m-am convins deja de calitatea lor. Omul are un sunet blană, deja e clară treaba.

Și nici piesa „Pieces" nu m-a dezamăgit. E exact genul ăla de electronica care nu sună boring. Știi despre ce vorbesc. Aceleași tobe care se repetă peste o voce de tipă care suspină despre sentimentele ei, de parcă doar ea a trăit vreodată. Nu o să găsești asta aici. În schimb o să dai peste niște sintetizatoare foarte ușor de reținut, la care o să te întorci, pentru că ești doar un om, și nu te poți abține.

Ascultă dacă: Vrei să auzi un proiect de muzică electronică de care ai nevoie în viață.

Un alt artist care a fost asociat cu casa de discuri Local Records. Dar să nu te aștepți la un sunet asemănător cu ce ai auzit pe Aerian. E o diferență destul de mare între primul EP semnat de IV-IN, care a apărut acum un an, și piesa asta. Ceea ce e un lucru bun. Nu vrei să stagnezi în producție. Mai ales că foarte multă lume asta face, pentru că-i mai convenabil. Mama ei de lenevie.

IV-IN își clădește aici piesa pe un loop genial, cu o tipă care șoptește ceva mesaj sexual într-o limbă pe care nu o cunosc. Mă rog, cred că e ceva sexual, pentru că în clip apar tipe care o ard în chiloți, după cum e obiceiul. De aici vine și numele piesei. E ca o mantra pentru momentele alea când nu se scoală, cel mai probabil.

Ascultă dacă: Ai probleme în dormitor.

Fără îndoială, asta e cea mai catchy piesă pe care am auzit-o luna asta. Pur și simplu nu mă pot sătura de ea. Și crede-mă, am încercat. La modul în care o pun dimineața, la prânz și seara. Alarma-mi sună cu piesa asta. Când merg să alerg, singura piesă din tot playlist-ul e „Under". O pun în fundal când deschid o conservă. Tot. Am încercat să mă plictisesc de ea, dar nu am reușit. Ce faci cu mine, Helen?

Chestia cea mai faină la cantautoarea din București e că poate în egală măsură să bage piese introspective și să scoată și niște pop, pentru ascultătorul de rând. Și e un pop fain, nu jeguri despre ce le-am zis și fetelor, sau alte căcaturi de genul.

Ascultă dacă: Îți lipsește o obsesie din viață.

frateleNORD revine după excelentul era marfă, unde apare și piesa „era marfă revista VICE", mare fericire, cu „București, București", care din titlu pare o bucată dedicată orașului și chiar așa e. Dacă ești familiar cu ce au scos oamenii în trecut, probabil ți-ai dat seama că nu e o piesă despre cât de fain e să o arzi la Control și ce bună-i mâncarea de la Alt Shift. Doamne, ce noroc e că trăim în capitală și restul din provincie nu vor ști niciodată ce gust diferit are berea când costă 15 lei.

„București, București" e despre cât de nasol e în București. Clipul piesei e plin cu imagini din Ferentari, o secvență dintr-un scandal între un biciclist și un taximetrist, Ion Iliescu în floarea vârstei și tot așa. Treburi reprezentative. Apare și Kanye West, William Shatner și o tipă care primește spermă-n moacă, dar nu o să încep să interpretez simbolismul din imaginile alea. Tot ce trebuie să știi e că refrenul e excelent: „orașul meu e un milion de orbi / care claxonează de un milion de ori." Merită să apară sub logoul capitalei.

Ascultă dacă: Ai fost vreodată în București.

De la casa de discuri Seek Music, care se pronunță „Seek Music, târfo", responsabilă pentru Șatra BENZ și alți artiști de trap, vine Kobe cu o bucată care are toate ingredientele să ajungă legendară. În primul rând, omul începe piesa cu o afirmație pe care aș vrea să o facă mai mulți rapperi de la noi: „Muza mea, punga mea, legendar B.U.G. Mafia". Nu zic că toți ar trebui să vină cu ode pentru cei mai adevărați din Pantelimon, dar aș vrea să văd mai mulți rapperi care cântă despre influențele lor, mai ales dacă-s din România. Toți bagă despre cât de bun o fost Eminem sau Wu-Tang Clan, dar mai puțini vin cu laude pentru veteranii care au crescut scena hip-hop românească. E o generație nouă.

Mai mult, Kobe continuă după cu niște versuri pizdă despre fotbaliști. De la Dembele la Ronaldo, Messi, Bale, omul clar că-i fan al sportului rege. Bagă ceva și despre echipele de la noi: „Tu te duci în jos ca Rapid în D, n-ai identitate FCSB." Microfonul de aur pentru Kobe, vă rog.

Ascultă dacă: Nu o dai în bară / ca echipa națională.

Ăștia merită aplauze. Pentru că au scos ceva foarte bun, dar și pentru că e prima piesă pe care am auzit-o anul acesta din România în care apar cuvintele fake news, acest cancer al lumii moderne. Nu aș fi crezut că YellLow o să vorbească despre asta, dar uite că au dat startul. Sper să meargă mai departe cu treaba asta. Avem nevoie și de un electro cu mesaje importante în 2017.

O altă chestie interesantă la „BLVD" e că a fost scrisă de Marius Moga. Da, ăla care a fost în juriu la Vocea României și care a făcut parte din Morandi. Ciudat. Dar poate acum că a scăpat de lumina reflectoarelor, poate va ajuta și alte trupe din underground să-și cizeleze sunetul. Eu sper că da, pentru că „BLVD" e un început promițător.

Ascultă dacă: Îți pasă de adevăr.