Anarhiștii din Rio s-au revoltat în sprijinul profesorilor

FYI.

This story is over 5 years old.

Călătorii

Anarhiștii din Rio s-au revoltat în sprijinul profesorilor

Dacă le spui că sunt tocilari, vor da cu bombe cu benzină după tine.

Ideea ca anarhiști să se revolte în numele profesorilor este una destul de ciudată, dar exact asta e ceea ce s-a întâmplat luni la Rio.

Educatorii care lucrează în sistemul școlar municipal au intrat în grevă pe 8 august, cerând condiții de muncă și salarii mai bune. Primarul Eduardo Paes a format o comisie în care să discute cererile profesorilor, care au declarat că rămân în grevă până când guvernul și-a anunțat planurile pe 1 octombrie.

Publicitate

Propunerea orașului a fost, desigur, un rahat: cerințele s-ar fi aplicat doar pentru aproximativ șapte la sută dintre cadrele didactice ale orașului. Așa că în ziua în care proiectul de lege urma să fie votat, profesorii s-au întâlnit în fața primăriei  -  unde votarea se făcea în spatele ușilor închise - și au încercat să intre cu forța în clădire .

Lucrurile au scăpat de sub control. În filmul care a apărut apoi pe internet se observă cum polițiștii atacau femei în vârstă. Alți polițiști au fost prinși când plantau dovezi incriminatoare. Un membru al poliției a postat și el pe Facebook o imagine cu un pulan rupt, cu descrierea „profesor rău”.

Mass-media, simpatizanții de pe rețelele sociale și anarhiști Black Bloc nu au iertat greșelile pe care polițiștii le-au făcut în acea zi și-au demarat luni un miting de susținere a profesorilor. Oamenii, în jur de 50 000, au pornit de la Rio Branco Avenue din centrul orașului Rio și-au mers spre primărie. Protestatarii au încercat din nou să pătrundă în clădire și din nou totul a dus la o confruntare violentă cu poliția. Protestatarii au folosit bastoane, pietre și bombe cu benzină. Poliția a folosit gaze lacrimogene și gloanțe de cauciuc. Un ofițer a fost grav rănit, s-au provocat daune de mii de lire sterline și 18 protestatari au fost arestați .

Și niște autobuze au fost incendiate. În Brazilia, autobuzele o pățesc mereu nasol.

În mod ciudat, primăria - care împreună cu băncile locale și consulatele a suportat prejudiciul - a fost neputincioasă în momentul în care marșul ajunsese. Acest lucru a stârnit zvonuri conspiraționiste că edilii orașului au vrut ca protestatarii să facă tot mai multe daune posibile și să obțină astfel opinia publică de partea lor .

Publicitate

Pentru moment profesorii rămân în grevă și este probabil că vor ieși din nou pe străzi în curând .

Urmărește-l pe Matias pe Twitter: @MATIASMAXX

Traducere: Andra Olteanu

Citește și:
În Brazilia, Cupa Confederațiilor s-a încheiat cu gaze lacrimogene și gloanțe de cauciuc
Rio își militarizează favelele pentru Cupa Mondială din 2014
Ghidul VICE de supraviețuire în școală

Vezi Săptămâna Modei la Rio