Nu au fost multe momentele în care am dat cuiva șpagă. Asta pentru că niciodată n-am știut dacă ar trebui să-i plasez discret în buzunar, să-i strecor în mână sau să-i las pe un mobilier din apropierea celui vizat. Toate variantele mi se par jenante. Și, pentru că sunt jurnalist, uneori mă lovește deontologia și mă gândesc că nu ar trebui să întrețin corupția.

Dar, ca mulți dintre voi, au fost câteva momente când am ales să nu risc. Toate au avut loc în spitale. Cel mai bizar a fost în sala de nașteri, când, în pline dureri, am fost sfătuită „să nu cumva să uit de moașă", așa că i-am plasat, printre gemete, două sute de lei în buzunarul uniformei.

Dar eu sunt născută aici și, ca mai toți din generația mea, știu că șpaga e de bază în România. Că se poate și fără, dar e riscant.

Dar cum îi este unui străin care locuiește aici? Cum reacționează când i se sugerează sau i se cere pe față să dea șpagă?

Am vorbit cu câțiva străini stabiliți în România și am aflat povești despre șpăgi date în spitale, polițiștilor de la rutieră, controlorilor RATB, taximetriștilor. Poveștile lor sunt diferite, dar au punct comun: lipsa de jenă a celor care cer banul.

„Acum câțiva ani, când trebuia să dau de permis de conducere, mi s-a propus în mod explicit că, dacă aș oferi o anumită sumă, aș lua carnetul fără probleme. N-a fost să fie.

Voiam neapărat să fac școala de șoferi, pe vremea aia eram cu cineva, avea mașină, o conducea doar ea și mi-am făcut curaj să fac școala. Am făcut-o, am ajuns la testul de sală, l-am trecut și am ajuns la traseu. Nenea de la școala respectivă mi-a spus clar că, în funcție de polițistul care urma să îmi fie desemnat la examen, se putea impune și o anumită sumă de bani. Dacă țin minte bine, era vorba de 20 de milioane, dar nu pot confirma sigur această sumă.

Am zis că merg pe baza celor învățate. Nenea ofițer s-a luat de mine cum am pus cheia în contact. Și a ținut-o tot așa, cu remarci aș putea spune chiar abuzive, până m-a picat 20 de minute mai târziu, în mijlocul drumului.

Să știi că, într-o anumită măsură, am regretat că nu am dat banii ăia.

Să nu crezi că în Bulgaria e diferit. Știm care sunt statisticile, și în mare parte corupția se propagă în aceleași forme, la orice nivel. Anumite lucruri nu se întâmplă fără să cotizezi, dar cred că nu mi s-a întâmplat acolo din simplul motiv că am plecat la o vârstă fragedă, când tocmai începusem să am de-a face mai mult cu instituțiile statului.

Ca să fiu corect până la capăt, trebuie să spun că, interacționând deja atâția ani cu diferite instituții din România, profesional și personal, cam 99% lumea a fost corectă cu mine, și nu prea am avut probleme de genul ăsta. Un motiv pentru care am și rămas aici. Chiar în octombrie s-au împlinit zece ani."

„Anul trecut, când s-a născut fiul meu într-un spital de stat, s-a pus și problema «plicului». A fost un moment destul de stresant. Evident, a deveni tată e un moment solicitant, iar a fi pus în situația de a ți se cere bani negri de către asistente și doctori crește nivelul de stres, asta e clar.

Pentru controalele de pe timpul sarcinii, am fost la o clinică privată, pentru că erau mai dese decât ar fi acoperit asigurarea de sănătate de la stat. Și partenera mea, Andreea, a hotărât să nască într-un spital de stat pentru că e tânără și sănătoasă și i s-a părut o risipă de bani să nască la privat.

Când Andreea a născut, nu am avut voie să intru în sală, ceea ce mi s-a părut ciudat, pentru că este opusul a ceea ce se întâmplă în Europa de Vest. A ieșit o asistentă și mi-a dat o listă de medicamente de care avea nevoie Andreea în timpul travaliului. Mi-a spus să mă duc să le cumpăr de la farmacie.

Andreea a petrecut noaptea în spital, sub supraveghere medicală. Mi-au permis să intru la ea doar să-i spun două vorbe și să aflu cum se simte. La acest moment, o asistentă pur și simplu mi-a cerut o sută de lei. Eram puțin copleșit de toată situația, așa că nu mi-am pus întrebări și pur și simplu i-am dat banii.

A doua zi, stăteam cu toții în salon, încercând să învățăm cum să hrănim și să schimbăm bebelușul, și a început o discuție în familia Andreei despre cât ar trebui să-i dăm medicului. Am sugerat ca, în loc să-i dăm un teanc de bani, să-i iau o sticlă de vin bun, niște vouchere la restaurant, flori sau ceva de genul ăsta.

Nu am fost surprins să mi se ceară șpagă, doar lucrez aici ca jurnalist și înțeleg foarte bine ce se întâmplă, dar să fiu față în față cu acest fenomen, în ziua în care s-a născut fiul meu, a fost frustrant. În final, nu i-am dat bani doctorului, dar nu știu dacă nu au făcut-o părinții Andreei.

Cât privește comparația cu Marea Britanie, mie nu mi s-a întâmplat să mi se ceară șpagă. Nu spun că nu se întâmplă, dar cu siguranță e ceva rar în comparație cu România. Aici e ceva la ordinea zilei."

„Locuiesc de doi ani în România. Nu am dat niciodată șpagă, nici nu mi s-a oferit. Când am venit aici, am auzit că e posibil să mituiești controlorii din mijloacele de transport și polițiștii, de exemplu. În cazul polițiștilor, am înțeles că e mai greu acum. Din ce am auzit, lucrurile s-au mai pus la punct și nu se mai dă șpagă ca înainte.

Eu sunt din Slovenia, unde șpaga nu mai este așa de întâlnită în prezent. Au fost mai multe cazuri în trecut, dar eu nu am dat niciodată șpagă nici la mine acasă.

Nu știu cum aș reacționa dacă mi s-ar cere șpagă în România. Probabil că aș fi surprinsă. Nu sunt sigură că aș da, dar depinde pentru ce ar fi."

„Probabil o să ți se pară ciudat, dar mie îmi place șpaga atunci când este la îndemâna oricui, la orice nivel al societății. Aici, în România, oricine poate să dea șpagă unui polițist, de exemplu. Eu sunt din SUA și acolo se întâmplă doar la nivel înalt și are forma, de obicei, a unui extra cost. De exemplu, dacă vrei să-ți iei iei pașaportul mai repede, poți să plătești o taxă suplimentară. În schimb, aici rezolvi cu un parfum dacă cunoști pe cine trebuie.

Am multe exemple de situații când am dat sau mi s-a cerut șpagă în România. Șpaga la facultate - ca student străin, dacă pici un examen, te costă 250 de euro să îl dai din nou sau să-i dai șpagă unei persoane ca să te asiguri că îl vei trece. Sau la poliție: într-o zi conduceam spre casă, când un polițist m-a oprit și mi-a cerut să suflu în fiolă să vadă nivelul de alcool. Aveam 0,7. Polițistul a început să mă întrebe dacă lucrez, a început cumva o conversație cu mine. Asta înseamnă, de obicei, că vor bani. Așa că i-am pus două sute de lei în actele mașinii înainte să i le dau la control.

Când eram student, am plecat în vacanță în State. La vamă, agentul a văzut că depășisem perioada de vizită în România și mi-a pus interdicție de a intra în România timp de un an. Nu aveam permis de ședere și, în mod normal, o persoană nu poate să rămână în această țară mai mult de trei luni fără motiv. Când am ajuns în State, mi-am sunat un unchi care are o mare influență în România și el și-a folosit legăturile ca să șteargă restricția din pașaport.

Un alt exemplu, la spital. Aveam un prieten care nu primea îngrijirea necesară de la asistente. Nu veneau la el dacă nu le dădeai ceva. M-am dus la asistentă și i-am spus că aș aprecia dacă mai trece din când în când pe la prietenul meu, în timp ce îi strecuram o sută de lei în buzunar.

Și au mai fost. Când stăteam în centrul Bucureștiului, pe Nicolae Bălcescu, trebuia să plătesc pentru parcare. Obișnuiam să-i dau doamnei responsabile cu parcarea zece lei pe zi ca să nu plătesc cei 1,5 lei pe oră."

„Am venit în România în vara lui 2010 sau 2011, nu mai țin mine exact, timpul a trecut atât de repede. Au fost unele situații când m-am întâlnit cu șpaga. De exemplu, ca cineva să țină un ochi pe mașina mea parcată în centru. Dar, ca așa-zis expat nu prea am ocazia să fiu prea des afectat de corupție.

Nu știu să-ți zic prea multe despre cum stau lucrurile în Polonia, sunt dintr-un orășel de lângă Varșovia. În orașele mici, unde toată lumea cunoaște pe toată lumea, cu un mic cadou poți obține multe. Dar nu se aplică orașelor mari. Dar, dacă vorbim despre corupția la nivel înalt, avem cazuri și în Polonia, cum există și în România."

„Nu am prea multe exemple, că evit să dau șpaga, oriunde aș merge. Cel mai recent caz mi s-a întâmplat în RATB, când m-a prins controlul și abonamentul meu era expirat cu o zi în urmă. M-au dat jos din tramvai și au început să îmi ceară să plătesc amenda de 50 de lei. Eu nu o aveam suma exactă de bani cash, aveam bani pe cardul meu. Am zis foarte frumos că vreau să plătesc amenda de o sută de lei, pentru că nu am 50 de lei acum, am scos permisul meu și am zis: «Vă rog să trimiteți chitanța pe adresa mea». Nu au vrut să facă așa.

Au început să mă întrebe dacă sunt arab sau nu (că am accentul un pic mai diferit) și cu ce mă ocup. Întârziam la muncă, începeam la nouă și deja trecuse ora. Le-am repetat frumos că vreau să fiu amendat cu o sută de lei. Ei tot au vrut să plătesc 50 de lei, și după câteva minute, una dintre ei (erau două femei și un bărbat) m-a întrebat câți bani am la mine. Am zis că am 30 de lei.

Mi-a zis că poate să facă o excepție și să plătesc doar 30 de lei în loc de 50, și să nu mai scrie nicio amendă, și că îmi dă o călătorie (când plătești 50 de lei primești o călătorie de la ei ca să continui drumul). Am zis ok, am dat 30 de lei că voiam să scap de ei, mi-au dat cardul cu o călătorie și am plecat. După ora șase, când m-am urcat în tramvai, am scos biletul de la ei ca să-l validez, și pe validator a scris «EXPIRAT».

În țara mea, șpaga se dă doar la facultate, dacă ai vreun examen pe care nu poți să-l treci ușor. Sunt niște profesori care cer șpagă, când dai carnetul pui înăuntru 50-100 de euro. Dar în ultimii ani nu prea se mai cere, pentru că mulți oameni și-au pierdut jobul, unii chiar au ajuns la închisoare."

„Locuiesc în România de aproape doi ani, dar vin des aici de vreo trei ani jumate. Mie nu mi s-a întâmplat să mi se ceară șpagă într-un context important. Poate că am fost norocos pentru că de fiecare dată când aveam de-a face cu o autoritate sau un spital public aveam cu mine pe cineva din echipa mea, care se ocupa de tot.

Dar când am mers la un club din Mamaia au «uitat» de rezervarea noastră și o șpagă i-ar fi făcut să-și aducă aminte. I-am sunat însă pe niște prieteni care merg des și fac consumație mare acolo și am rezolvat fără să fie nevoie de bani.

În schimb, am mituit din proprie inițiativă un șofer de taxi, după o petrecere, ca să mă ia pe mine în locul altui pasager. Când e cinci dimineața și ești praf, mi se pare în ordine să faci asta. Și au mai fost mici incidente cu șoferi de taxi, cum sunt cei care nu vor să te ia dacă nu le dai cu 50 de lei mai mult și așa mai departe.

Eu sunt neamț și șpăgile nu sunt ceva comun la noi, cel puțin în situațiile de zi cu zi. Mai degrabă, când e vorba de afaceri la nivel mare, precum construcția unei clădiri publice. Din când în când, cineva este arestat. Mai des întâlnit este lobby-ul, caz în care politicienii sunt invitați să vorbească la petrecerea de Crăciun a firmei, pentru suma de 50 de mii de euro, iar apoi votează ceva ce compania are nevoie.

O și mai mare problemă este ceea ce se numește «Vetternwirtschaft», ce ai putea traduce prin «afaceri între veri». Asta înseamnă că prietenii și rudele tale obțin beneficii în contracte în care ei nu au cea mai bună ofertă."

„Trăiesc în București din ianuarie 2016. Nu am avut nicio experiență legată de șpagă. Câțiva prieteni români mi-au povestit despre situații în care au dat șpagă medicilor, profesorilor, polițiștilor sau funcționarilor publici. Dar eu n-am fost niciodată martor la situații de acest gen.

În Portugalia știu de câteva cazuri de mită în sistemul de asistență socială pentru pensii necuvenite. Corupția este corozivă pentru orice societate. Un stat democratic trebuie să garanteze buna funcționare a instituțiilor publice. Din păcate, unii angajați pătează reputația multor funcționari serioși, profesioniști și onești."

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre șpagă:
Ca să ajungi medic, trebuie să dai mai multă șpagă ca pacienții
Cum să iei șpagă ca un bou, în România
Cum a devenit șpaga de Crăciun pentru educatorii români un cadou oferit cu dragoste