Umbra lui Roger Waters la Casa Poporului

Fotografii Mugur Vărzariu

Pentru mine un concert se judecă după cât de mult îmi crapă starea emoţională. Că de-asta vin acolo pe foarte mulţi bani, în loc să ascult muzică la căşti. Acolo vreau să devin un personaj colectiv, pe principiul „capul lui Moţoc vrem” şi să simt cum e să pătrunzi cu toată fiinţa într-o emoţie care mi-e străină, adică să mă las manipulat pentru o noapte. Roger Waters a fost un astfel de concert.

Evident, singurul lucru de căcat a fost organizarea tipic românească. Am stat vreo 40 de minute la coadă la intrare. Erau doar două căi de acces, ca și cum încercau să toarne o cascadă printr-o pâlnie. După n-am mai avut tupeul să stau la coadă la bere, că începea concertul şi trebuia să tai în carne vie ca să ajung în faţă. Din păcate m-am grăbit degeaba, că au mai întarziat juma de oră ca să intre toată lumea, că na, nu se putea să fie nimic civilizat până la capăt la noi.

Peretele plin de proiecţii HD al lui Waters a ocupat aproape toată Piaţa Constituţiei pe lungime şi a fost cel mai mare din cadrul turneului său. Sincer, cred c-a fost cea mai mare scenă pe care am văzut-o vreodată în România. Basistul de la Pink Floyd a fost niţel supărat că majoritatea concertelor sale de anul ăsta au fost în săli, aşa c-a profitat de zona din faţa Parlamentului şi chiar i-a plăcut atât de mult Casa Poporului, c-a proiectat umbra sa pe toată faţada ei. După aia a izbit un avion de vânătoare în perete pe un cablu de tiroliană și a plimbat deasupra mulţimii un mistreţ capitalist gonflabil pe burta căruia scria: „If i had my way I would have you shot”, înainte să pună nişte oameni din public să-l înjunghie, iar la final a prăvălit zidul peste scenă în deplină tăcere.

Dar pe lângă toate efectele speciale, sunetul a fost apogeul concertului. Eu am fost la multe concerte în Piaţa Constituţiei şi m-am împăcat cu ideea că acustica e bizară din cauza clădirilor din jur şi a ecoului. Ei bine, se pare că Iron Maiden şi AC-DC nu aveau inginerii de sunet ai lui Roger Waters. Erau montate boxe peste tot de-a lungul gazonului şi a tribunelor, care făceau un sistem de sorround sound incredibil. Tipul ne-a dat tuturor senzaţia că era un elicopter deasupra noastră, deşi nu se vedea nimic, iar bombele, mitralierele, vocile corului de copii şi ţipetele lui Roger păreau să vină dintr-o mie de direcţii.

Deşi setlist-ul concertului a rămas acelaşi din anii 80', m-a frapat modul în care nu reuşisem să înţeleg sensul tuturor melodiilor vechi de la Pink Floyd până acum. De exemplu, nu am fost niciodată atât de atent la versurile de la Mother, ca să-mi dau seama că e o melodie despre supravegherea Fratelui cel Mare. Nici Bring the boys back home nu mi se părea o melodie cu mesaj, până n-am văzut zecile de imagini cu victime ale războiului şi modul dureros în care cânta Waters notele înalte ale melodiei, probabil gândindu-se la taică-su care a murit pe front. Pe melodia asta mi-au tremurat picioarele de malac metalist şi am văzut multă lume în jur cu lacrimi la ochi. Surprinzator, fix melodiile alea pe care le ştia toată lumea, gen We don't need no education, au fost cele mai puţin marcante. Poate şi pentru că aveam lângă mine o gaşcă de cocalari basarabeni, care s-au plâns tot concertul că „ei n-au venit la show de lumini” şi că „ce muzică-i asta, aşa siropoasă.”

Cu toate referinţele literare la 1984 şi la Minunata lume nouă, dar şi cu cele la evenimentele actuale din Orientul Mijlociu,m-am simţit cumva la o îmbinare de cenaclu literar cu protest, dar nu la unul împotriva unei cauze concrete. Majoritatea oamenilor descriu mesajul lui Roger Waters ca unul anticapitalist, antirăzboi, antisistem. Detractorii lui chiar zic că e anticreştin, antiislamic, antisemit. De fapt el dă un mesaj inspiraţional de luptă împotriva mizeriei umane sub toate formele ei. Asta mi se pare că n-au înţeles ăia care s-au ofticat că n-a zis nimic de Roşia Montană. El a zis, dar n-aţi avut voi urechi să-l ascultaţi şi cred că le-a spus-o cel mai bine soldaţilor români invalizi cu care s-a văzut în culise în pauza concertului.

Citește și:

Am înfundat pușcăria la Jimmy Edgar

Megadeth au cântat în deschiderea Potopului

Mafioţii de la BUG sunt sufletişti