In uniforma de pionier
Fotografii de Eli Driu 

FYI.

This story is over 5 years old.

Politică

M-am dus îmbrăcată în pionier la o adunare comunistă și Partidul nu m-a vrut tunsă

La ședința partidelor comuniste și socialiste, am fost trasă în poze pentru propaganda lor de pe Facebook.
ED
fotografii de Eli Driu

„Am propus și rămânem la această propunere, ca Uniunea Europeană să se numească Statele Unite ale Europei de la Atlantic la Ural. Un alt obiectiv ar fi retragerea României din NATO și desființarea NATO”, zice vicepreședintele pentru propagandă și doctrină al Partidului Socialist Român (PSR), Lucia Stanciu.

Ultimele ei cuvinte se topesc în aplauzele frenetice ale comuniștilor și socialiștilor. Mulți dintre ei sunt trecuți de o vârstă, dar simpatiile politice i-au scos din casă în ger și ninsoare. Cam o sută de oameni s-au adunat, sâmbătă, pe 19 ianuarie, la plenara partidelor comuniste și socialiste din România. Ori, mai bine zis, plenara Partidului Socialist Român, care i-a invitat și pe tovarășii mai puțin înstăriți de la Partidul Socialist Creștin, Partidul Comunitar din România și Partidul Comunist Român - secolul XXI.

Publicitate

Toată întâmplarea, sub numele România Socialistă vs România Capitalistă, are loc într-o sală de ședințe din incinta Gării de Nord. S-au găsit niște boxe de karaoke cu luminițe, o draperie roșie, jumătate de duzină de drapele naționale și chiar și un steag al actualei Uniuni Europene, aia care nu se întinde până la Ural. Nu ai nevoie de multe lucruri ca să organizezi o plenară. Nici măcar căldură nu s-a dat, probabil din dorința de a respecta istoria ultimilor ani de comunism românesc, când apartamentele se încălzeau doar seara pentru a nu irosi energie termică. Iar eu sunt doar într-un costum de pionier.

Dar, chiar și în frig, un lucru îi unește pe simpatizanți, fiecare a vrut să reînființeze la un moment dat PCR. Sigur, nimeni nu a reușit, din motive legale. Însă oamenii au rămas blocați în aceeași poveste cu viața bună de dinainte de ‘89.

plenara-psr-12

Președintele PSR, Constantin Rotaru, vorbește și acum despre cum le-au fost furate voturile la numărătoare, în 1996, pentru a nu trece de pragul de 5%. Susține că i-a mărturisit hoția chiar Virgil Măgureanu, care în acele timpuri era atotputernic conducător peste SRI.

Partid socialist în capitalism

PSR a trecut prin multe momente în existența sa, după ce ultimii săi parlamentari au rămas fără job în 1996. Până acum au reușit să obțină vreo 20 de consilieri locali în toată țara și au la activ două candidaturi eșuate la prezidențiale cu Constantin Rotaru.

Dar cum nu e prea bănos să fii comunist în aceste vremuri tulburi, s-au apucat și de o mică bișniță. Așa că poți să cumperi aproape de toate de pe holurile ultimei plenare: de la cărți despre doctrina economică falimentară, insigne cu secera și ciocanul, fosta stemă a Republicii Socialiste România până la magneți de frigider cu Nicolae Ceaușescu.

Publicitate

Bine, prețurile sunt decente, să nu-și încalce totuși propria ideologie.

carti-plenara-psr-21

Materiale de vânzare la cea mai recentă plenară a comuniștilor și socialișitlor adevărați ai României.

PSR s-a ales cu președinte de condiție muncitorească

La ușa plenarei dau nas în nas cu președintele PSR. Aparent, atunci când ai o sută de simpatizanți, îi saluți pe toți. Măcar așa nu ajung oamenii să se simtă înstrăinați de conducere. Ca în cazul PSD.

„Ne cunoaștem de undeva, domnișoară”, îmi spune Rotaru sigur pe el.

Înăuntru, sala este pe jumătate plină. Oamenii înfofoliți până-n gât așteaptă cuminți pe scaune. Câțiva au capetele acoperite cu căciuli de astrahan de pe vremea răposatului, alții poartă șepci de piele și blană cu iz muncitoresc, dar cei mai mulți înfruntă gerul din sala Gării de Nord cu capul dezgolit.

Eu simt că mă ia boala prin cămașa subțire de pionier care-mi acoperă abia o vertebră. Da’ n-am timp să-mi bocesc soarta, că vecinii de scaune discută condiția pixului în secolul 21.

- „Ai să-mi dai un pix?”
- „Nu îl am decât pe ăsta. Da’ vezi că e mai de condiție muncitorească.”
- „E bun și așa.”

Intră imnul. Oamenii se ridică în picioare și, spre surprinderea mea, din difuzoare răzbate Deșteaptă-te române. Știi și tu, cântecul ăla devenit imn după „lovitura de stat dată în decembrie ‘89 de agenturi străine cu complicitatea unor trădători români și cu participarea nevinovată a unor români de bunăcredință, dar extrem de de naivi și ușor de manipulat”, așa cum a zis ulterior Rotaru.

Publicitate

Urmează un moment democratic, în care secretariatul plenarei este mai degrabă numit, decât votat. Adică toate propunerile sunt făcute de președinte, iar simpatizanții sunt întrebați dacă e cineva împotrivă. Nu-i nimeni, așa că trecem mai departe.

„Ca să fim foarte clari, înainte de ‘89 a fost democrație, nu a fost dictatură”, declară Rotaru.

După o scurtă trecere prin agenda plenarei, la microfon urcă vicepreședintele pentru doctrină și propagandă de la PSR.

rotaru-uniforma-pionier-37

Președintele Rotaru mă trage de cravată. Costumul meu n-a stârnit prea multe nostalgii, însă.

Cât de repede ajungi pionier pentru scopuri propagandistice

Oricât încerc să mă concentrez la „gravitatea realității politice, sociale și economice din țările europene”, blițurile camerelor mă orbesc. Cred că am respectat mai bine ca oricine tema plenarei PSR. Nu de alta, dar un simpatizant îmbrăcat în costum albastru-electric îmi suflă în ureche că vrea să mă folosească în „scopuri propagandistice” pe paginile comuniste de Facebook.

Un bărbat puțin lăsat de spate se plimbă printre scaune pentru a reda video starea mulțimii. Se oprește în dreptul meu și mă filmează din cap până în picioare, apoi îmi promite că voi ajunge în prime time la Antena 3.

psr-uniforma-pionier-27

Domnul Liviu Sandu mi-a propus să fiu imaginea pentru propaganda socialistă din online. Nu știa că sunt deja sunt sexomarxistă.

Dar nu mă pot bucura mult de această realizare, pentru că cei din jurul meu se aruncă într-o sesiune de aplauze frenetice. Doamna Stanciu tocmai a propus ieșirea României din NATO și desființarea NATO, precum și schimbarea Uniunii Europene în Statele Unite ale Europei de la Atlantic la Ural.

Publicitate

Aplauzele se sting, la fel și interesul pentru cravata mea. Simpatizanții, mânați de pe podium de Constantin Rotaru, se încing într-o lungă comparație a vieții de dinainte de ‘89 cu cea de azi. Știi și tu doctrina: exista un loc de muncă pentru toată lumea, chiar dacă te trimiteau forțat să muncești în ultimul sat din țară, fiecare cuplu primea o butelie și un apartament de locuit, chiar dacă trebuiau să toarne copii pentru dictator până când nu mai încăpeau în locuința dată de PCR.

E ușor să idealizezi un regim, fără să arăți și cealaltă față a monedei.

Cum dictatura devine democrație

Urmează un apel către mass-media și o scrisoare deschisă pentru Iohannis, care nu-i tocmai un președinte pe gustul celor de la plenara PSR. Zic asta pentru că simpatizanții nu s-au sfiit să urle „nazistul”, în vreme ce Rotaru îi dădea o lecție lui Iohannis despre dictatura majorității și Constituție.

„Zilele trecute spunea că trebuie să terminăm cu această dictatură a majorității. Bine că avem nevoie de o dictatură a minorității și, dacă se poate, de dictatura individului Klaus Iohannis. Să ne amintim, atunci când vorbim de majoritate, vorbim de democrație. Și ca să fim foarte clari, înainte de ‘89 a fost democrație, nu dictatură. Atunci legile erau discutate până în ultimul sat și atelier de producție. Ăsta este mesajul pe care vrem să-l transmitem președintelui Iohannis”, a încheiat Rotaru, înainte de a invita alți doritori să ia cuvântul.

Publicitate

Pe scenă urcă simpatizanți unul după altul. Primul are o problemă cu propunerea de State Unite ale Europei de la Atlantic la Ural. Nu de alta, dar lui îi miroase treaba a federație și aici nu ne place SUA. Mult mai bine ar merge Uniunea Europeană a Popoarelor și Muncitorilor.

dicatatura-plenara-psr-37

Om blocat în timp.

Apoi, nemulțumitul e urmat de domnul Doroftei de la Mureș. Un bătrân cu voce răgușită, care vrea să vorbească și el la microfon. Alege să recite prea multe vorbe din statutul PSR, iar mulțimea se revoltă rapid.

„Da’ ce ne dați nouă lecții de socialism?”, urlă un domn din public, care se recomandă drept Andrei Gheorghe.

Doroftei mai propune naționalizarea băncilor, reintroducerea serviciului militar obligatoriu, reinstituirea controlului la frontiere, pedepsirea celor vinovați de decembrie ‘89, preluarea termenului de țigan în loc de rom și schimbarea denumirii României în Dacia.

„Soluția! Eu vreau soluția! Să nu mai primim bocitori la microfon. Avem 30 de ani de când bocim și doar atât”, zice frustrat Andrei Gheorghe.

Ordinea și liniștea la plenară sunt readuse de președintele PSR.

„Vă dau afară din sală dacă nu încetați”, spune pe o voce calmă. Liniștea se așază peste bătrâni, doar neoanele din sala înfrigurată se mai aud cum filează.

psr-uniforma-pionier-17

Când prezervativele ajung pe mâna comuniștilor

Ursu de la Uniunea Socialistă a Partizanilor urmează la podium și se folosește de cele câteva minute de atenție pentru a arăta simpatizanților un prezervativ. Ei răspund cu un hăhăit generalizat la vederea paznicului din latex, aproape imposibil de găsit în timpul regimului de reproducere forțată a lui Ceaușescu.

„Dacă ar fi inventat așa ceva și PCR, probabil nu s-ar mai fi născut Iliescu și Roman”, zice el cu satisfacție, iar în râsetele ce urmează mă gândesc la suferința stinsă a femeilor care au fost distruse de Decretul 770 din 1966.

Publicitate
ignatescu-plenara-psr-52

Petre Ignatencu de la Partidul Comunitar din România (PCR, te-ai prins!) propune să adopte secera și ciocanul la următoarele alegeri, să știe și românii pe ce pun ștampila la Parlamentul European.

„Ne vedem pe 26 ianuarie la Scornicești”, zice Rotaru. Plenara se termină pe ritmuri de muzică pop din anii ‘80, iar un membru al secretariatului își arată mișcările pe „I want to know what love is” de la Foreigner.

La ieșire, sunt smucită în câteva direcții, pentru ca mai mulți domni vor să se tragă în poză cu un pionier al patriei. Cu foarte puține excepții, n-am citit niciun fel de nostalgie pe chipurile lor la vederea costumului de pionier. Poate ar fi trebuit să fiu mai cutezătoare.

În fine, am plecat totuși acasă cu un magnet de frigider imprimat cu chipul lui Ceaușescu și cu șansa unică de a ajunge material de propagandă comunistă pe Facebook.

Editor: Iulia Roșu