FYI.

This story is over 5 years old.

Festivaluri·România·Străinătate

10 întrebări pe care ai vrut să i le pui unui român care a fost la cel mai tare festival din lume

După Burning Man te poți întreba cu toată seriozitatea: ai avut o vară mișto? Uite ceva de pus pe lista de festivaluri la care să ajungi.
festivaluri burning man america experienta alternativa untold electric castle
Mihai, la răsărit, după primele 24 de ore petrecute la Burning Man. Toate fotografiile sunt din partea lui

Fie că-l privești ca pe o experiență revelatoare care merită să fie trăită, fie că pe un loc de unde n-ai cum să te întorci nevătămat, Burning Man încă e cool. Stârnește cu siguranță interesul și, dacă ai auzit cel puțin o dată de el, sigur ai avut niște întrebări despre cum e viața acolo.

Spre deosebire de alte festivaluri — că e vorba de Untold, Electric Castle sau ce te mai încântă, la ăsta ești cu totul izolat. Asta înseamnă că trebuie să te bucuri de experiență și să nu stai toată ziua pe Instagram sau Snapchat să le arăți altora cât de bine te distrezi tu.

Publicitate

Nu e un festival ușor, cel puțin așa am aflat eu de la Mihai Mija, tipul cu care am vorbit despre ediția de anul ăsta. Pe lângă toate surprizele frumoase pe care le poți avea, trebuie să ai grijă de sănătatea ta și să te protejezi de temperaturile extreme sau de furtunile de nisip. Dar, mă rog, să nu mai trag de timp.

Am vorbit cu el ca să aflu mai multe despre experiența absolută a festivalului. Totul începe de la drum și bani. Burning Man se întâmplă în America și acolo n-ajungi ieftin.

Cum e experiența de Burning Man, după festivalurile din România și nu numai

festivaluri burning man america experienta alternativa untold electric castle steag romania

Steagul României arborat de Mihai și prietenii săi

VICE: De ce ai vrut să mergi la Burning Man?
Mihai: În urmă cu opt ani circulau pe internet niște poze cu instalații artistice, mașini care scuipă foc și oameni de parcă ar fi fost din Mad Max, Star Wars sau Indiana Jones. N-ai cum să nu fi cel puțin captivat de așa ceva, să scoți o foaie și să-ți pui asta pe-o listă viitoare de dorințe. În timp, am înțeles că Burning Man nu e un festival doar de muzică, ci o comunitate creativă care timp de câteva zile ia forma unui oraș temporar în mijlocul deșertului. Iar ca orice comunitate, o să întâlnim aici o serie de principii sau bune practici, sunt 10 principii.

Eh, și știam că trebuie să bifez Burning Man după ce în ultimii 10 ani am vizitat, participat sau chiar am făcut echipa cu o parte din festivalurile mari care există în România. De la Gărâna Jazz Festival la Street Delivery sau ShorsUP. Și, sincer, sunt într-o continuă curiozitate asupra modului în care oamenii se exprimă creativ. Așa că, mi-am propus ca în viața asta să merg cel puțin o dată Burning Man, însă când? Nu știam. Asta până anul ăsta când doi prieteni foarte buni s-au hotărât să meargă la BM fix cu o lună înainte. Atunci am zis că acum e momentul!

Publicitate

Câți bani ai spart pe toată experiența?
Experiența valorează de 10 ori mai mult decât cea a unui festival european. Pentru asta a trebuit să zburăm jumătate de glob până în San Francisco și să închiriem o mașină ca să ajungem la festival. În plus, una dintre reguli spune că trebuie să ai grijă de pielea ta și să-ți asiguri mâncarea, apa, medicamentele și alte nevoi în cadrul festivalului. Da, îți iei totul cu tine, că acolo nu se înghesuie nimeni să-ți asigure confortul, dacă tu n-ai avut grijă.

Nu există troc și nici locuri de unde să-ți poți cumpăra produsele sau lucrurile de care ai nevoie. Singurul punct de vânzare este un bar unde găsești cafea și gheață la un preț obișnuit.

festivaluri burning man america experienta alternativa untold electric castle gatit mancare

Omul din imagine și-a luat bucătăria cu el pe playa și a început să gătească și să ofere quesadilla la lume

Pe de altă parte, cei de la Burning Man te încurajează să oferi (al doilea principiu), însă fără a avea așteptarea de a primi ceva în schimb. Deseori, poți fi oprit de cineva să-ți ofere ceva: un sendviș de înghețată, băutură, o poveste sau un gest. Ciudat e că ți se poate întâmpla ca în cazul în care îți dorești ceva, acel lucru chiar să ți se întâmple. De aici și zicala: „playa provides”.

Pentru asta am și o mică poveste. Într-o seară l-am văzut pe Gerard Butler, am simțit atunci nevoia să-l felicit pentru ceea ce face și să-i ofer un cadou. Nu am avut ceva spectaculos la mine, așa că i-am dat un pachet de gume Hubba Bubba. Omul, impresionat de gest, mi-a zâmbit și m-a luat în brațe! Playa provides.

Publicitate

Care a fost cea mai ciudată chestie pe care ai văzut-o sau auzit-o acolo?
Nu cred că aș putea să spun c-am văzut ceva ciudat. Un alt principiu BM – radical self-expression – spune că ești liber să te exprimi cum vrei atât timp cât respecți drepturile și libertatea celuilalt. E o chestie de care ar trebui să ținem cont și-n societatea obișnuită unde ne ducem zilele.

Cu alte cuvinte, ești liber să te plimbi costumat în ce vrea sufletul tău. Sau chiar și nud, purtând o bandană, ochelari de soare și o tonă de cremă pentru protecție solară, că doar ești în deșert. Temperaturile ridicate te împing să renunți la haine și să stai în chiloți până la apus de soare.

Dat fiind că n-ai mai fost, te-ai pregătit într-un mod aparte pentru festival?
Un alt principiu este radical self-reliance prin care Burning Man te încurajează să te bazezi pe propriile resurse și să-ți asiguri bunul trai pe perioada festivalului. Sincer, m-am pregătit destul de mult pentru festival. Știind că voi fi la mii de kilometri de casă, într-un deșert unde temperaturile sunt foarte ridicate ziua și scăzute noaptea, mi-am făcut o listă întreagă pentru diverse situații.

festivaluri burning man america experienta alternativa untold electric castle playa desert

Playa

Mi-am luat, ca prim strat, o bluză polar și ciorapi groși. Niciodată nu știi cât de bine poți lupta cu frigul și, la o adică, mai poți da haine jos, dar e nașpa dacă nu mai ai ce pune peste. Apoi, desigur, mi-am luat multe perechi de chiloți și costumul pe care o prietenă bună l-a creat special pentru mine.

Publicitate

Eu recomand ca niciodată să nu fie uitate medicamentele, în special pentru dureri de cap. Poți să te alegi c-o migrenă nasoală, că nu te hidratezi suficient, și mai bine să ai cu ce să tratezi. Apoi, mi-am pus în bagaj un spray nazal și protecție pentru ochi. Eu am folosit ochelarii de ski, bun și contra vântului, și contra nisipului, dar și contra frigului și soarelui.

Cu furtunile de nisip am luptat cu o mască antipoluare. Își face treaba excelent. Tot pentru protecție, am luat și multe lumini. Sunt foarte importante ca să fii văzut pe timp de noapte, că e beznă totală. Am văzut numeroase cazuri pe playa în care oamenii s-au lovit cu bicicletele unul de celălalt fiindcă nu s-au putut vedea în întuneric.

festivaluri burning man america experienta alternativa untold electric castle masina experienta

Artcar-urile sunt ceea ce mențin festivalul în viață. Pot fi de mici sau mari dimensiuni, să te sui pe ele și să dansezi pe muzica Dj-ului

Am mai pus bocanci, teniși, papuci și o cană. Sincer, cana e foarte importantă, fiindcă barurile nu oferă pahare, ci îți toarnă băutura în propriul recipient. Vii cu el de-acasă, bei. Nu vii, succes să te descurci. Apoi, n-ar trebui să lipsească copiile actelor de identitate. Toate barurile îți vor cere ID-ul pentru a vedea că ai vârsta legală pentru consumul de alcool. Da, știu, absurd, poate, dar astea-s regulile.

Moral nu m-am pregătit în niciun fel. Am lăsat lucrurile să vină la mine și să merg pe flow. Oriunde te-ai duce, experiențele par să fie unice, alimentează vibrațiile pozitive și egoul.

Cum te-ai descurcat cu transportul?
Fiindcă am fost șapte persoane, am putut închiria o dubă suficient de mare cât să poată transporta mâncarea, bicicletele, bagajele și apa. Altfel, există autobuze care circulă non-stop, din Reno, care te duc direct în Black Rock City.

Publicitate

Costume la Burning Man și inspirație pentru outfituri de festivaluri

Am văzut că tema de anul ăsta a fost I, robot. Ce costum ai purtat?
Nu am ținut atât de mult cont cât să fiu în ton cu conceptul, ci am vrut să port un costum care să mă reprezinte. Am purtat un costum cu influențe arăbești și japoneze, fiindcă hainele lor sunt lejere și simplu de purtat.

Care chestie memorabilă ți-a rămas în minte de la festivalul ăsta?
Arderea Templului. Pe parcursul festivalului organizatorii ard Omul (The Man) și alte instalații artistice, iar în ultima zi Templul.

festivaluri burning man america experienta alternativa untold electric castle statuie foc

The Man - statuia căreia i se dă foc la final de festival

Templul poate fi vizitat în fiecare zi de către participanți care pot aduce și lăsa gânduri, obiecte și mesaje pentru cei dragi, morți sau vii. Încă de când intri, simți cum crește în tine o încărcătură sufletească care se descarcă în lacrimi și gânduri până în momentul în care i se dă foc.

Ce droguri poți consuma acolo?
Deși unele state din America au legi mai flexibile față de iarbă, statul Nevada interzice consumul de droguri. Da, chiar și cel de cannabis, deși lângă ei e California, acest paradis al consumului recreațional. Și au și toleranță zero dacă ești prins. Nu știu ce să zic cu consumul, dar cei care pleacă din România pentru așa ceva trebuie să știe că un turist, dacă este prins, va fi deportat instant și îi va fi interzis 10 ani să pună piciorul pe pământ american.

Publicitate

În timpul festivalului există o patrulă dedicată a șerifului cu câini K9 care opresc la întâmplare mașini și fac percheziții. Și, știi, e o experiență de retrăit, nu doar o dată la 10 ani.

Pe de altă parte, mai toată lumea consumă alcool. TOATE barurile din festival oferă cocktail-uri gratuit.

De ce crezi că toată lumea e înnebunită de festivalul ăsta?
Fiecare vine la festival pentru ceva. Unii vin din curiozitate, alții pentru like-urile de pe Instagram, dar nu e un festival ușor. Pe lângă toate surprizele frumoase pe care le poți avea, trebuie să ai grijă de sănătatea ta și să te protejezi de temperaturile extreme sau de praful de playa. De exemplu, nisipul este alcalin și poate provoca afecțiuni grave ale pielii, în special pe picioare și mâini. Poți avea dureri de cap dacă nu te hidratezi serios sau chiar diaree dacă nu consumi suficiente produse sărate.

E însă ceva fascinant de care nu ne putem bucura în Europa. Ce-am văzut la Burning Man e, cât de cât, ce-am înțeles din stilul american de viață. Chestii imense, cum ar fi deșertul și construcțiile, nebunia evenimentului de la cum te îmbraci la cum te manifești, și, desigur, câteva zile trăiești cum n-o faci în restul anului și cum n-ai putea trăi decât în alte câteva locuri din lume.

Ce ar trebui să știe un român care vrea la festival?
Primul lucru și cel fără de care nu intri: biletele. Nu se găsesc ușor. A doua lecție extrem de importantă: nisipul din deșert va intrat peste tot, oricât de mult vei încerca să rămâi curat. Practic, devine un dușman tăcut care te „atacă” fix când nu te aștepți. Apoi, fiecare participant ar trebui să-și facă bine temele și să se pregătească. Tocmai izolarea te face să nu-ți permiți să uiți lucruri acasă.

Publicitate
festivaluri burning man america experienta alternativa untold electric castle statui imense desert

Cuplul ăsta e adus în fiecare an la festival. Dansează, cântă și merge pe playa. Zilnic poartă haine noi

Eu recomand și ca, după, cine-a fost acolo să-și ia patru – cinci zile libere în natură ca să digere mai bine experiența. Asta și pentru că, la festival, se pune mare accent pe natură. Este foarte important s-o protejăm de gunoi. În termeni de Burning Man, gunoiul este MOOP (matter out of place) care s-ar traduce în materie care nu aparține teritoriului în care te afli. Leave no trace e un alt principiu BM. Adică se strânge tot, frumos, până la anul. De exemplu, dacă am mestecat o gumă, păstrez ambalajul ca la final să îl pun în punga personală cu gunoi pe care o arunci la gunoiul de la cazare.

Toate deșeurile sunt colectate de tine și aruncate după ce ai părăsit festivalul, în spații special amenajate. Însă, chiar și așa, gunoi tot există, dar în cantități foarte mici. Am auzit că la două săptămâni după festival, organizatorii formează un șir de 100 de oameni care colectează de la un capăt la celălalt al deșertului orice gunoi.

P.S.: ce ar mai trebui să țină minte oricine e să plece la festival cu nicio așteptare. Să nu-și facă un program strict, să nu-i fie frică de pericolul naturii sau de praf, ci să meargă oriunde-l cară vântul deșertului prin orașul temporar Black Rock City, să cunoască „locuitorii” și să se bucure de experiențele neprevăzute care îl așteaptă la fiecare pas.