Cele mai scumpe chirii din România

6 garsoniere din București în care nici măcar maică-ta nu te-ar vizita

Știu, o să zici că frumusețea e relativă și că sufletul contează.
garsoniera
Fotografie via homezz.ro

Am absolvit o facultate în științe politice, evident că asta e departe de orice ar avea legătură cu design-ul interior, așa că opiniile mele legate de combinații de culori, modelul faianței sau lemnul parchetului nu sunt cele mai credibile. Cu toate astea, ca o cetățeană venită din Suceava să întineze neamul miticilor, mă pricep un pic la garsoniere de București. Ce vinitură n-are experiența imobiliarelor în Capitală, până la urmă? Cu argumentele astea în buzunar, am pornit într-o investigație estetică pe site-urile de chirii de la noi.

Publicitate

Nu vorbesc despre condiții sau dacă ai sau nu pat, ci despre garsonierele alea cumva decente ca preț, dar care ar putea fi lejer decoruri pentru filme de categoria B, în care cineva vomită covoare. Adică, despre cele mai oribile garsoniere de săptămâna asta.

Garsonieră după cultura japoneză

Am găsit la Lujerului această garsonieră la 250 de euro. Are 42 de metri pătrați, dar stai liniștit, și eu simt senzația de claustrofobie când mă uit la pozele astea. Totul pare îngrămădit din cauza tablourilor care n-au nicio noimă. Sunt ca milieurile mamei care, după ce le-a împrăștiat prin toată casa și-a văzut cum arată, a acceptat că nu prea mai au șanse în 2019 și le-a aruncat în beci. Proprietarul garsonierei se pare că n-a fost de aceeași părere. Poate voia să-și deschidă un magazin de vechituri, dar visul i-a fost curmat brusc de PSD (ei sunt de vină pentru tot, nu?).

Oglinda are rol metaforic. Pusă strategic între picturi, îți dă senzația că, dacă te privești în ea, devii unul cu tablourile. K-boom, ești artă! Da Vinci ar fi mândru de treaba asta.

În plus, dacă vrei să ai o piele fină și eventual să faci un roleplay cu gheișe, e locul perfect.

garsoniera

Fotografii via homezz.ro

Living-ul (dacă-l poți numi așa) continuă în aceeași notă și reușește să îmbine cultura japoneză, Impresionismul și kitsch-ul. Îți trebuie talent și creativitate să arunci toate lucrurile alea acolo. Covorașele au greșit destinația, trebuiau să fie în baie, dar s-au rătăcit. Păcat că nu sunt poze cu toaleta, să vedem dacă cele de sufragerie sunt acolo.

Publicitate

Role play-ul poate fi continuat și aici, cu ajutorul fotoliilor tematice. Poate că acest proprietar s-a inspirat din specificul caselor din Takahama. Ce? Exact.

garsoniera

La cât mai multe covoare

La 214 euro, găsești la Apărătorii Patriei o garsonieră formată din două camere, una cu o canapea, iar alta cu un pat. Din anunțul absolut vag, înțeleg că garsoniera e la parterul unei case, și are 25 de metri pătrați. Cu toate astea, bucătăria și baia sunt la comun. Dacă ești student și, implicit, sărac, știi că viața în 25 de metri pătrați doar ai tăi poate fi chiar ok, comparată cu spațiul din cămine.

Covoarele și păturile m-au făcut să cred că garsoniera asta își merită locul în topul celor mai oribile. Cum ele sunt așezate strategic fix cât să nu se vadă podeaua. Investiția într-un covor mare și pufos nu merită, așa că un covor din ăla vechi și două ok-ish ar trebui să facă o treabă decentă. Ei bine, dacă îmi dădea și o Răpire din Seria pe perete, poate stăteam de vorbă.

garsoniera

Și cum covor peste covor nu e îndeajuns, atunci poți să bagi și un dulap peste dulap. Semn de opulență sau de hoarder. Nu m-am decis încă. Fereastra nu duce nicăieri, e doar de design, dar marele tău noroc e că icoana de la baza ei oferă o anumită protecție divină. Aceeași pe care i-o dă lui Becali de a dus Steaua (FCSB) pe un loc istoric. Ultimul.

Plapuma, cele două pături și hainele de la marginea patului îți arată că winter is coming. Așa că fii sigur că n-o să mori de frig. Covorul urât se continuă și în această cameră. It ain't over until is over.

Publicitate
garsoniera

Locul în care Hello Kitty și-a pierdut virginitatea

Locul ăsta are potențial de a fi ce trebuie, are de toate și pare chiar curat pentru două sute de euro. Ai vreun kilometru până la stația de metrou Costin Georgian, ceea ce nu e tocmai de speriat. Garsoniera asta merită să prindă lista dintr-un simplu motiv: zici că Hello Kitty și-a pierdut virginitatea aici. Aproape totul e roz, până și fierbătorul. Pun pariu că n-au găsit cuptor cu microunde roz, că sigur îl luau.

Nu știu ce carte de feng shui a citit proprietarul, dar cred că ideea i-a venit la o bere. Vecinul Eustache povestea amărât despre cât îi mai consumă frigiderul și s-a trezit spunând vorbe mari: „Viața nu e roz”. Proprietarul a vrut să-i demonstreze că n-are dreptate.

garsoniera
garsoniera

150 de euro și-ți levitează salteaua

La Piața Sudului se întâmplă fenomene stranii. Ce cred eu că e saltea levitează într-un colț al încăperii. Pare camera perfectă pentru oricine preferă să doarmă în picioare. Dacă ești un călugăr budist, ajuns la maturitate, poți să o faci.

Sticlele goale de pe masă și de lângă pat arată doar că proprietarul sau fostul chiriaș au o viață socială, iar petrecerile nu sunt chiar un lucru interzis în această locuință. Totuși, mă întreb, un pic îngrijorată, dacă omul a decis să închirieze locul imediat ce s-a trezit din mahmureală. Altfel nu-mi explic de ce sunt sticlele astea în fotografii.

garsoniera
garsoniera

200 de euro și-ai cameră ca-n filmele indiene

Locul ăsta e prea mult pentru mine. Colentina, 30 de metri pătrați, două sute de euro. Mă doare capul doar când mă uit la poze. Covoarele persane te poartă la Bollywood, după o cină cu Aladdin.

Perdeaua zici că-i de duș, iar fața de masă cu cuvertura fac ca locul să arate cu totul special. Oricând mă aștept să intre câțiva dansatori și să și-o dea pe Panjabi.

Publicitate

În descriere, proprietarul folosește sintagme precum „confort maxim”, „baie și bucătărie mobilate complet” și „mobilată cu mobilă clasică”. Cuvinte care mă fac să realizez că toți oamenii sunt diferiți, comunicarea e greoaie și fiecare are o definiție proprie pentru lucrurile de mai sus.

garsoniera
garsoniera

„Trăim viața ca sultanii, ca Suleyman și Sulem”

Cine s-a uitat la Suleyman Magnificul, adică mama și toate vecinele ei, poate să vadă cu ochi buni această garsonieră. Dacă serialul era filmat în România, cu un buget mai mic, sigur ar fi luat și dormitorul ăsta. Aflat în Vitan, fix lângă stația de metrou Mihai Bravu, la 290 de euro îți oferă maximum de confort pe care l-ai vrea.

A intrat în top doar pentru că-mi amintește de telenovelele mamei. Și mi s-a făcut dor de ea.

garsoniera
garsoniera

Alexa încearcă să fie amuzantă aici, mai puțin moldoveancă aici și sentimentală aici.

Editor: Iulia Roșu