Am învățat să prepar cocaină în Columbia

Nu cred că surprinde pe nimeni faptul că cel mai mare producător de cocaină din lume e Columbia, care furnizează 80 la sută din totalul de coca al planetei. „Bucătărioarele", cum li se spune laboratoarelor, umplu peisajul de țară, producând 345 de tone de praf alb pe an. Ca un tip interesat de rotițele comerțului ce sunt, pentru că înțeleg cultura consumatorului și importanța producției, am hotărât să fiu o zi ucenic la un astfel de bucătar din satul columbian San Agustin.

Deși San Agustin e doar la 300 de kilometri de Ecuador, unde locuiesc, mi-a luat două zile să ajung acolo. Cum se întâmplă în America de Sud, călătoria mi-a fost presărată cu aventuri și încurcături, de la ploaie și noroi, drumuri neasfaltate și cozi imense la vamă până la autobuze fără suspensii încărcate cu găini care erau cât pe ce să mă bușească.

Când am sosit la destinație, toate aceste aventuri mi s-au părut banale. Eram pe cale să învăț să prepar coca artizanală.

O parte din fauna de pe proprietatea lui Pedro.

Proprietarul fabricii de cocaină se numea Pedro. M-a întâmpinat călduros pe un teren care servea drept fermă de cafea și mi-a spus că lecția noastră va dura cam două ore.

După ce am aruncat o privire la câmpul de cafea al lui Pedro, am mers spre bucătărie, cocina.

O grămăjoară de frunze verzi proaspete ne aștepta pe masă, într-o plasă din textil. Erau atât de proaspete încât trebuie să fi fost culese dintr-un câmp situat foarte aproape de casă. Fără să piardă timpul, Pedro mi-a pus o macetă în mână și mi-a spus să le mărunțesc.

În timp ce le hăcuiam, Pedro mi-a spus povestea lui. A învățat acest meșteșug în timpul celor opt ani de muncă într-o bucătărie de coca – o bucătărie vizitată de însuși Pablo Escobar care a cumpărat 70 de kilograme de cocaină pură, proaspăt făcută de Pedro.

După ce frunzele au fost mărunțite suficient, mi s-a spus că era timpul să adăugăm un agent de legare a compoziției. Dacă m-ar fi întrebat care cred că e agentul, aș fi zis un ou sau ceva la fel de inofensiv. Aș fi greșit. Pedro a scos o plasă cu ciment, l-a presărat peste superbele frunze mărunțite și a început să frământe aluatul cu mâna.

Apoi a urmat amoniacul. Lui Pedro i s-a părut amuzant să-mi bage bolul sub nas ca să respir. Am avut impresia că cineva îmi vărsase o sticluță cu săruri direct în creier.

După ce inima mi-a pornit din nou, Pedro mi-a explicat că pe vremuri făceau acest proces cu apă. Din păcate, piața de cocaină organică n-a funcționat prea bine din cauză că frunzele trebuie să stea în apă 15 zile, o perioadă mult prea lungă. Producătorii căutau să facă procesul cât mai rapid și au aflat că benzina putea fi substituită, reducând substanțial timpul de așteptare. Acestea fiind spuse, Pedro a turnat o sticlă de benzină fără plumb în mix.

După ce am așteptat ca benzina să-și facă numărul, am adăugat acid hidroclorhidric și bicarbonat de sodiu. Acidul servește ca extractor, transformând cocaina hidroclorhidică într-un solid, iar bicarbonatul de sodiu crește PH-ul. După o altă pauză, am dat la o parte fața de pernă cu care Pedro acoperise bolul și am descoperit că pe fundul lichidului împuțit se formaseră pietricele magice.

Le-a pescuit și le-a clătit un pic, le-a pus în staniol și le-a ținut lângă un bec de 60 de wați ca să se evapore sucul toxic.

La final, și-a scos briceagul elvețian și a început să mărunțească produsul final, cocaina 100 la sută pură, albă ca laptele.

La final, ca un parfumier parizian, mi-am amușinat creația, inspirând adânc. Voi folosi fraza lui Bobcat Goldthwait din Blow pentru a descrie momentul: Nu-mi simt fața…Adică o pot atinge, dar nu simt nimic dincolo de ea…"

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook:

Mai multe despre droguri?
Nu înțeleg care-i faza cu fumatul de iarbă
Vaporizatoarele sunt pentru adulți