Astea sunt problemele reale ale familiei tradiționale în România.
Publicitate
Spre exemplu, decretul 770, dat în 1966, valabil până în 1989, prin care femeile nu mai aveau voie să facă avorturi și natalitatea României trebuia să duduie. Ei bine, în urma acestui decret, aproximativ zece mii de femei (număr neoficial, posibil să fie mai mare) au murit din cauza avorturilor ilegale. Tot în urma decretului, s-au născut circa două milioane de copii, cunoscuți drept „decrețeii". O parte dintre acești au ajuns în orfelinate.La început de capitalism, mass-media occidentală s-a prins că în orfelinatele României e rost de subiecte tari, așa că și-a trimis aici reporteri, vreme de câțiva ani. Probabil cel mai cunoscut produs media din această perioadă, care a îngrozit de-a dreptul Occidentul, e reportajul realizat, în 1990, de o televiziune din Germania. Se întâmpla la Cighid, poreclit mai apoi „lagărul copiilor cu handicap".Lagărul copiilor cu handicap de la Cighid, văzut de presa străinăOdată cu valul străinilor sosiți în căutare de senzațional în noua Românie, a venit și fotografa Elisabeth Blanchet. Se-ntâmpla în 1993. Elisabeth ajuns aici printr-un ONG, la orfelinatul din Popricani. A venit și revenit în România, mai des sau mai rar, până în 2006, când s-a decis să facă un proiect cu toți copiii pe care i-a găsit fără părinți, iubire sau speranță.I-a cunoscut când erau mici, le-a făcut poze atunci ca să aibă o amintire cu ei, iar două decenii mai târziu a refăcut fotografiile cu ei și le-a lipit una de alta în proiectul care a ajuns cunoscut drept Orfanii lui Ceaușescu, după 20 de ani.
Publicitate
Am vorbit cu Elisabeth, ca să aflu cum era viața în anii '90 și cum a ajuns să îi cunoască pe orfanii români.VICE: Cum ți-a venit ideea acestui proiect „în oglindă"?
Elisabeth Blanchet: În anii '90, am creat, împreună cu un prieten, un ONG denumit Action Orphelins. Obișnuiam să mergem la aceeași casă de copii din Popricani, aproape de Iași. Din 1993 până în 1998, am mers de trei-patru ori pe an, pentru a-i ajuta pe copii orfani de acolo să aibă parte de condiții mai bune: dormitoare, apă caldă, dușuri. Am și plătit oameni ca să le găsim rudele în alte instituții de tipul acesta. Am făcut în anii aceia o mulțime de fotografii, multe portrete copiilor, în special de dragul lor. Erau, cele mai multe, în alb și negru și pe film, camerele digitale nu existau.Apoi, în 2006, lucram pentru revista Time Out și, împreună cu redactorii de acolo, am ajuns la ideea să facem un material pozitiv despre România, care se pregătea să adere la Uniunea Europeană, urmărind povestea cuiva care venea la muncă în Marea Britanie. Imediat mi-am adus aminte de legăturile mele cu România și am vorbit cu prietenul meu Dan, care lucra ca îngrijitor la orfelinatul din Popricani. Cu ocazia asta, am aflat că încă era angajat acolo.
Elisabeth Blanchet: În anii '90, am creat, împreună cu un prieten, un ONG denumit Action Orphelins. Obișnuiam să mergem la aceeași casă de copii din Popricani, aproape de Iași. Din 1993 până în 1998, am mers de trei-patru ori pe an, pentru a-i ajuta pe copii orfani de acolo să aibă parte de condiții mai bune: dormitoare, apă caldă, dușuri. Am și plătit oameni ca să le găsim rudele în alte instituții de tipul acesta. Am făcut în anii aceia o mulțime de fotografii, multe portrete copiilor, în special de dragul lor. Erau, cele mai multe, în alb și negru și pe film, camerele digitale nu existau.Apoi, în 2006, lucram pentru revista Time Out și, împreună cu redactorii de acolo, am ajuns la ideea să facem un material pozitiv despre România, care se pregătea să adere la Uniunea Europeană, urmărind povestea cuiva care venea la muncă în Marea Britanie. Imediat mi-am adus aminte de legăturile mele cu România și am vorbit cu prietenul meu Dan, care lucra ca îngrijitor la orfelinatul din Popricani. Cu ocazia asta, am aflat că încă era angajat acolo.
Cum a fost reîntâlnirea?
Emoționantă. Se-ntâmpla în decembrie 2006, la șapte-opt ani de la ultima întâlnire. Mi-a arătat un dicționar pe care i-l adusesem cu ani în urmă și pe care încă îl avea. Și-a reamintit că i-am plătit studiile - a ajuns la facultate, unde a studiat agronomia - și din această reîntâlnire m-am gândit ce s-a întâmplat cu toți ceilalți. Pe câțiva i-am revăzut în Popricani și emoția a fost la fel de mare de ambele părți. Acești copii au fost parte din viața mea la un moment dat. Așa am ajuns să fiu curioasă ce s-a întâmplat cu ceilalți și am început să le fac poze, acum adulți.
Emoționantă. Se-ntâmpla în decembrie 2006, la șapte-opt ani de la ultima întâlnire. Mi-a arătat un dicționar pe care i-l adusesem cu ani în urmă și pe care încă îl avea. Și-a reamintit că i-am plătit studiile - a ajuns la facultate, unde a studiat agronomia - și din această reîntâlnire m-am gândit ce s-a întâmplat cu toți ceilalți. Pe câțiva i-am revăzut în Popricani și emoția a fost la fel de mare de ambele părți. Acești copii au fost parte din viața mea la un moment dat. Așa am ajuns să fiu curioasă ce s-a întâmplat cu ceilalți și am început să le fac poze, acum adulți.
Publicitate
Din fotojurnalistă ai devenit detectiv. Cum i-ai găsit?
Ei bine, aici trebuie să-i mulțumesc mai ales lui Dan, apoi ne-am bazat pe căutări din aproape în aproape, pe răspândirea veștii. Copiii din orfelinat, aproape toți, au păstrat legătura de-a lungul anilor. Și chiar dacă n-ar fi fost cazul, tot ar fi știut pe cineva care știa pe cineva.Cum a fost când i-ai văzut pentru prima oară, la orfelinat, pe vremea când erau doar niște copii?
Greu de tot. Eu veneam dintr-o țară privilegiată și aici am fost șocată de lipsa de afecțiune de care acești copii sufereau. Acele dormitoare imense erau oribile, murdare și miroseau a urină. Uneori, trebuiau să doarmă câte trei în același pat. Ba chiar unii copii erau și agresați de colegii lor mai mari din orfelinat. Era dificil.
Ei bine, aici trebuie să-i mulțumesc mai ales lui Dan, apoi ne-am bazat pe căutări din aproape în aproape, pe răspândirea veștii. Copiii din orfelinat, aproape toți, au păstrat legătura de-a lungul anilor. Și chiar dacă n-ar fi fost cazul, tot ar fi știut pe cineva care știa pe cineva.Cum a fost când i-ai văzut pentru prima oară, la orfelinat, pe vremea când erau doar niște copii?
Greu de tot. Eu veneam dintr-o țară privilegiată și aici am fost șocată de lipsa de afecțiune de care acești copii sufereau. Acele dormitoare imense erau oribile, murdare și miroseau a urină. Uneori, trebuiau să doarmă câte trei în același pat. Ba chiar unii copii erau și agresați de colegii lor mai mari din orfelinat. Era dificil.
Tu erai o străină, dintr-o țară străină, într-o țară proaspăt ieșită din comunism. Cum reacționau copiii când aflau că ești din altă țară?
Erau fericiți să întâlnească străini. Când i-am întrebat, mai târziu, mi-au spus că vizitele noastre erau o deconectare de la viața lor de zi cu zi. De exemplu, obișnuiam să le organizăm petreceri pentru aniversările lor, o premieră pentru ei, nimeni nu mai făcuse asta pentru acești copii. Și-au adus aminte și de excursia pe care am făcut-o în munții Carpați.
Relația cu aceste instituții era complexă. Oameni din instituții diferite nu se înțelegeau și nici nu se implicau. Era multă invidie, bazată, în special, și pe banii mai mulți pe care alte instituții îi primeau. Era dificil să faci lucrurile să meargă și pentru că nivelul politizării era ridicat. Dar nimeni nu m-a acuzat niciodată că aș vrea să fac bani de pe urma acestor copii.
Erau fericiți să întâlnească străini. Când i-am întrebat, mai târziu, mi-au spus că vizitele noastre erau o deconectare de la viața lor de zi cu zi. De exemplu, obișnuiam să le organizăm petreceri pentru aniversările lor, o premieră pentru ei, nimeni nu mai făcuse asta pentru acești copii. Și-au adus aminte și de excursia pe care am făcut-o în munții Carpați.
Cum ți s-au părut relațiile cu instituțiile din România acelor ani?Citește și: Fotografii cu mamele adolescente din România
Relația cu aceste instituții era complexă. Oameni din instituții diferite nu se înțelegeau și nici nu se implicau. Era multă invidie, bazată, în special, și pe banii mai mulți pe care alte instituții îi primeau. Era dificil să faci lucrurile să meargă și pentru că nivelul politizării era ridicat. Dar nimeni nu m-a acuzat niciodată că aș vrea să fac bani de pe urma acestor copii.
Publicitate
Ce reacții a generat proiectul tău?
În special pozitive. Oamenii au fost emoționați de poveștile copiilor, de imaginile cu ei atunci și acum. Cred că munca mea cu acest proiect este foarte importantă pentru actualele generații care s-ar putea să nu știe de regimul lui Ceaușescu și câte vieți a afectat. Că tot vorbeam de schimbare mai devreme, cred că ceea ce am reușit prin acest proiect a fost să atrag atenția asupra nebuniei lui Ceaușescu cu creșterea natalității. Și să-i ajut atât pe străini, cât și pe români să privească acest trecut, foarte întunecat.Ce crezi că i-ar fi ajutat pe copiii din orfelinate în anii '90?
Poate că i-ar fi ajutat foarte mult dacă fiecare ar fi avut partea lui de grijă, de afecțiune, pe termen lung, fără să fie puși la grămadă, ci în grupuri mici.
În special pozitive. Oamenii au fost emoționați de poveștile copiilor, de imaginile cu ei atunci și acum. Cred că munca mea cu acest proiect este foarte importantă pentru actualele generații care s-ar putea să nu știe de regimul lui Ceaușescu și câte vieți a afectat. Că tot vorbeam de schimbare mai devreme, cred că ceea ce am reușit prin acest proiect a fost să atrag atenția asupra nebuniei lui Ceaușescu cu creșterea natalității. Și să-i ajut atât pe străini, cât și pe români să privească acest trecut, foarte întunecat.Ce crezi că i-ar fi ajutat pe copiii din orfelinate în anii '90?
Poate că i-ar fi ajutat foarte mult dacă fiecare ar fi avut partea lui de grijă, de afecțiune, pe termen lung, fără să fie puși la grămadă, ci în grupuri mici.
Urmărește VICE pe FacebookVezi și alte galerii foto pe VICE:
Fotografii cu drumeții montane din România comunistă
Fotografii cu decadența stațiunii Băile Herculane
Fotografii cu viața de noapte din România, cândva cel mai frumos lucru din țara asta
Fotografii cu drumeții montane din România comunistă
Fotografii cu decadența stațiunii Băile Herculane
Fotografii cu viața de noapte din România, cândva cel mai frumos lucru din țara asta