copil institutionalizat
Asistenţa maternală în România e un fel de ruletă rusească pentru copii
La nivel naţional, sunt 11 983 de asistente maternale care are au în grijă 18 669 de copii. Pregătirea „mamelor" durează doar două săptămâni.
Am vorbit c-un sportiv român care a ajuns campion balcanic, deși a crescut în orfelinat
Tipul ăsta n-a avut o copilărie tocmai fericită, ca tine, dar îți poate da lecții oricând despre ce înseamnă tărie de caracter.
Am vorbit cu copii români instituționalizați, ca să aflu cum văd ei familia
Unul dintre ei mi-a povestit că nu poate desena o familie, pentru că una l-a abandonat și alta l-a tăiat.
Cum e să ajungi la închisoare, după ce-ai copilărit în orfelinatele din România
Oamenii ăștia sunt niște actori. Viața lor povestită pare ori o dramă, ori o comedie, gata să fie recitate în fața publicului.
Cum era să fii gay în orfelinatele românești
„Nici acum nu prea am prieteni. E complicat să fii și gay și orfan, mi se pare că lumea te acceptă din milă‟.
Orfelinatele din România mi-au distrus viața, chiar dacă am fost adoptată de americani
Pe Madeline părinții adoptivi au scos-o prea târziu din orfelinatul românesc, pentru ca anii trăiţi acolo să nu lase urme.
Ce ți se întâmplă când ieși dintr-un centru de plasament din România
Tu ce-ai face, când ai afla că trebuie să-ți părăsești casa de până atunci, locul unde ți se spunea, în fiecare zi, că ești „o pocitanie"?
Am vorbit cu copii ieșiți din orfelinatele românești, care s-au gândit să-și ia viața
„Au căzut cerurile pe mine. Mi-au venit foarte multe gânduri. Mă gândeam la cuțit, să mi-l bag rapid în burtă. Eram disperat".
Am vorbit cu niște copii instituționalizați despre cum sunt bătuți și mi-au rupt inima
„Nu te lasă la veceu noaptea, să te piși. Eu am colegi în cameră care se pișau pe ei, că nu-i lasă la veceu‟.
Fotografii cu copiii instituționalizați din România anilor '90 și cum arată ei astăzi
Pozele astea sunt cea mai bună dovadă că, uneori, trecerea timpului schimbă lucrurile în bine.
Copiii din România anilor 90 nu erau adoptați, ci expulzați din țară pe bandă rulantă
Autismul sever, ca și orice „detaliu" care ar fi împiedicat sau îngreunat adopția, erau scoase din certificatele medicale ale copiilor.
Am stat o zi c-un român abandonat care pune muzică între blocuri ca să supraviețuiască
Pentru că nu are o casă a lui, Călin călătorește cu trenul de noapte prin toată țara. Așa economisește și banii de cazare.