Jocul românesc în care ești un PSD-ist care bate protestatari și fuge de moarte

Jocurile cu politicieni sau vedete sunt ca o sursă infinită de inspirație. Încă îmi aduc aminte de perioada Miniclip, când pierdeam ore întregi pe platforma aia cu jocuri tembele în care îi umflam buzele Oanei Zăvoranu sau mă băgam la Manele Wars. Simpatice și ușurele ca un șpriț de vară.

A venit apoi Teleorpacman în vremea în care București și România firbeau cu proteste. Mai nou ai un joc și cu Viorica Dăncilă, Flappy Viorica. E construit pe modelul Flappy Bird doar că, ei bine, e premierul acolo, nu o pasăre cu care n-ai nicio legătură. Cred că dacă în comunism am fi avut ceva tehnologie, un telefon sau un PC, rezistența prin cultură ar fi arătat altfel, mai creativă și mai puțin încruntată. Oricum, nu mă pricep la cultură, dar pot să joc niște jocuri, cum l-am jucat și pe ăsta.

Se numește „Regimul infinit” și, ei bine, e cu Ion Iliescu. Pe bune, ce om mai potrivit pentru numele ăsta? Niciunul! În martie a făcut 88 de ani și zâmbește ca prima dată când a chemat mineri în București. Jocul ăsta e disponibil online, ca să ai ce face la birou când n-ai niciun chef de muncă și când ai terminat tot YouTube-ul, dar e și pe telefon, dacă ai Android. Eu am băgat ceva reprize pe web.

Când România a ieșit din comunism, la capătul tunelului nu era nicio luminiță de licurici, ci era zâmbetul lui Iliescu. A fost primul președinte neales, a chemat mineri să bată protestatari, apoi a fost primul președinte ales în ceea ce numim acum Duminica Orbului, la final de secol 20 a mai prins un mandat, iar în ultimii ani a rămas ca un senior al PSD.

În jocul făcut de Edgeflow Studio îl ai pe Iliescu într-un BD mișto cum se trezește dimineața, ține dinții în pahar și pe noptieră are o carte de urinoterapie. Se trezește cu chef de viață, de-aia și fuge de Moarte. Și fuge, așa, cu pofta pe care o ai tu să ignori probleme reale.

Ideea e simplă: fugi de moarte, ai grijă să nu lovești păsări sau oameni și când aduni suficiente stele, adică niște putere prezidențială, poți să chemi minerii să te scape de protest. Puterea e concentrată într-un cap de Miron Cozma, o referință finuță la importanța lui din anii ‘90 pentru regimul lui Iliescu. E nasol să încetinești, că ți-o iei și ajungi în Rai. Sau cel puțin ai vrea, că iese o mână din Iad și te trage la fund. E, probabil, singura pedeapsă la care mai visează și în care mai speră mulți români pe măsură ce Iliescu e tot mai bătrân și dosarele tot mai amânate.

La final, devii cap de afiș pe ziarul Pam Pam, un fel de parodie la Cancan, și afli câți ani ai reușit să trăiești. Să prinzi suta e ușor, să faci mai mult e teribil de greu, dar ești Ion Iliescu în jocul ăsta, așa că și cuvântul „imposibil” are flexibilitățile lui.

Eu apreciam jocurile de pe Miniclip și pentru că ceva mai bun, dat la ironie, nu exista. Jocul ăsta a livrat însă la nivelul ăla. E cam ce visam eu când m-am dus la un studio de jocuri video să fac unul cu Dragnea și cu ridicat morți din cimitire. Încă e la faza de proiect ăla, poate o să fie creația vieții mele.

Ce-i mișto la „Regimul infinit” nu-i doar jocul propriu-zis, ci diversele ironii introduse în el. Ai niște Dacii pe fundal, de-alea vechi, iconice, clădiri cu tricolorul și pensionare cum ai fi avut șansa să prinzi prin anii ‘90 sau pe la sate acum. Cireașa de pe tort este Catedrala Mântuirii Neamului toată albă și aurită ca un obiect lucios pus între toate căzăturile pe care le aduni într-o cutie. Pe măsură ce avansezi în joc descoperi și mai multe de-astea.

Sigur, e un joc, dar e o ironie atât de fină la adresa unui om care a fugit de responsabilități cam toată viața de om liber. Poate cândva vom afla ce-i cu el, ce-a făcut cu adevărat, poate chiar va primi o pedeapsă. Până atunci încă vor fi refreshuri pe site-ul despre moartea lui.