Serialul „Seinfeld” ne-a dat cel mai puternic personaj feminin din anii '90

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.

Într-un episod din sezonul opt al serialului Seinfeld, intitulat „The Bizarro Jerry”, Elaine începe să iasă cu o gașcă de bărbați cumsecade, în loc de trio-ul cu care și-o ardea de obicei. Jerry, George și Kramer rămân singuri, să se certe între ei, iar fără Elaine gașca nu e chiar la fel. Ei se simt pierduți, fără o direcție.

Episodul ăsta e doar un preview a unei lumi Seinfeld fără Elaine.

Episodul pilot din Seinfeld, un serial despre o versiune fictivă a comediantului Jerry Seinfeld și prietenii săi, care țipă unul la celălalt, a apărut în 1989. Distribuția originală era alcătuită doar din Jerry, George și „Kessler”, dar când șefii de la NBC le-au spus creatorilor, Seinfeld și Larry David, că nu vor finanța serialul fără un personaj feminin, aceștia au adus-o pe Julia Louis-Dreyfus, în rolul fostei lui Jerry.

NBC a făcut presiuni față de ei să respecte formula tradițională a unui serial de comedie, în care Elaine ar fi fost un potențial interes romantic pentru Jerry. David și Seinfeld au refuzat și astfel s-a născut Elaine Marie Benes, o tipă relativ promiscuă, cu mișcări de dans înfiorătoare și plină de prejudecăți. Ea s-a dovedit a fi o componentă vitală a serialului, până în ultimul episod, difuzat acum 20 de ani.

Se știe că serialul Seinfeld e foarte bun. A creat un standard pentru toate serialele îndrăgite din zilele noastre. Fără Seinfeld nu ar fi existat Friends, It’s Always Sunny in Philadelphia sau Arrested Development. Multe din poante, glume și formatele pe care le asociem cu serialul de comedie modern se datorează lui Seinfeld. Însă un aspect trecut cu vederea despre ce face serialul ăsta atât de special este Elaine.

Înainte de ea, femeilor din televiziune nu li se permiteau să fie imperfecte. Ele erau vocea rațiunii, soția cicălitoare, interesul romantic. E dificil să înțelegi pe deplin cât de radical a fost personajul ei, acum când avem multe portrete de femei imperfecte, egoiste, cum ar fi în Fleabag, Dee din It’s Always Sunny in Philadelphia’s și Lindsay din Arrested Development. Dar, în 1989, Elaine era singura.

Din nu știu ce motiv, scenariștii mereu s-au chinuit să reprezinte cum trebuie femeia. Ce fac ele? Ce le place? Își doresc monogamie, corect? Și eventual să facă un copil la sfârșitul unui serial cu nouă ani de episoade? Sau poate fac parte din gașca de băieți, dau pe gât bere și să plâng de alte femei?

Seinfeld nu a pus botul la niciunul dintre stereotipurile astea. Elaine nu există ca un arbitru moral și dezirabil al bărbaților din jurul ei, așa cum portretizate deseori personajele feminine. Ea este la fel de groaznică, murdară și egoistă ca și bărbații. Are un dialog și povești care ar fi putut fi cu ușurință fi ale lui Jerry. Ea calcă peste alți oameni ca să obțină ce vrea, țipă, împinge și înșeală. Cu trei sezoane de experiență și nemulțumire din emisiunea Saturday Night Live, Julia Louis-Dreyfus a ajutat la conturarea personajului Elaine, o anti-eroină revoluționară, cu „o claie de păr” și „o față de tigaie", așa cum o descrie George într-un episod din sezonul patru.

Elaine apare în serial în episodul „The Stake Out”, drept fosta prietenă a lui Jerry. El se simte ciudat să flirteze cu alte femei în prezența ei, dar, până la sfârșitul episodului, ei se pun de acord că trebuie să fie deschiși unul cu celălalt despre aventurile lor, pentru a deveni prieteni pe bune. De acolo, nu prea mai există stânjeneală relației, renunțând la tensiunea tipică de seriale, „oare se vor împăca sau nu”.

De fapt, în sezonul doi, episodul „The Deal”, Elaine și Jerry decid să facă sex fără implicații romantice, pentru că nu mai făcuseră sex de ceva timp și deja știau ce-și dorește fiecare. Ei inventează niște reguli și limite pe care le încalcă, nu pentru că ea e o femeie în căutarea unei relații monogame, ci pentru că amândoi își doresc să păstreze relația de prietenie.

La fel ca Jerry, Elaine are un partener diferit în fiecare episod. Singurul ei iubit pe termen mai lung este Puddy, un bărbat pe care-l descrie drept un „animal sexual”, la care se întoarce de mai multe ori, deși nu-l place atât de tare. Ea crede că e un idiot, dar nu se poate abține din a face sex cu el, iar de fiecare dată când se întoarce la el ajung în pat, după care se despart. Deoarece, indiferent dacă e vorba de un bărbat sau de o femeie, în Seinfeld, ca în viață, nimeni nu prea se poate controla atunci când vine vorba de a face sex cu persoane cu care nu ar trebui.

Promiscuitatea lui Elaine, (acum considerată o viață sexuală sănătoasă și activă) ajunge la un punct culminant în sezonul șapte, episodul „The Sponge”, când unul dintre produsele ei contraceptive preferate este scos de pe piață. Când nu-l mai poate găsi, ea își supune potențialul amant la o serie de teste, pentru a se decide dacă merită să folosească ultima diafragmă.

E unul dintre cele mai controversate și cele mai bune episoade din Seinfeld, „The Contest”, în care personajele pun un pariu să vadă cine poate să reziste cel mai mult timp fără masturbare. Când Elaine vrea să se bage, bărbații o refuză deoarece „e mai ușor pentru o femeie, noi suntem nevoiți.” Ei o forțează să pluseze mai mult pentru a intra în competiție, deși e a doua care pierde, după ce întâlnește un tip la sală.

Astfel de discuții deschise despre masturbare între personajele unui serial nu s-au mai pomenit până la Seinfeld, iar, ca o femeie să vorbească despre asta acum 20 de ani, înainte ca Ilana Wexler din Broad City să se masturbeze într-o oglindă, a fost ceva revoluționar.

Ar fi fost ușor ca Elaine să ajungă un stereotip ca Samantha din Sex and the City: o femeie puternică, independentă și pozitivă din punct de vedere sexual, dar ale cărei caracteristici sunt deseori permisive (și subminate) de insistența că sunt masculine (în primul episod din Sex and the City, Samantha defavorizează relațiile pentru o partidă casual de sex, „ca un bărbat”).

Totuși, Elaine nu este „unul dintre băieți”, ea e o feministă vocală, care îi dă papucii unui tip pentru că era anti-avort. Ea are o părere pentru orice subiect, de la blănuri la filme până la cât de urât e un bebeluș, indiferent cât de nefavorabil ar fi pentru imaginea ei publică. Când i se spune să fie mai grațioasă, ea proclamă cu voce tare că nici măcar nu se sinchisește. Când ea și Jerry discută despre cum femeile mimează orgasme, ea refuză să mintă ca să nu-i rănească (din nou) sentimentele și în schimb îi spune: „Nu știai?” „Cum rămâne cu respirația sacadată, gemetele și țipetele?”, întreabă el, cu masculinitatea făcută zdrențe. „Fals, fals, fals”, răspunde ea, de abia abținându-se să râdă.

Înainte de Elaine, nu existau femei la televizor atât de directe, lipsite de tact și reale ca ea. Chiar și în momentele în care poate ar trebui să-și ascundă sentimentele, ea niciodată nu o făcea.

Elaine nu e perfectă. Ea se desparte de bărbați pentru că au handicapuri sau sunt săraci sau pentru că nu sunt suficient de buni. Ea este lipsită de tact și insultătoare, egoistă și nemiloasă și trece prin viață cu aceeași neglijență ca a bărbaților din Seinfeld. Dar asta, cel puțin din punctul de vedere al unui serial, e motivul pentru care ea e perfectă: Niciodată și rareori după, i s-a permis unei femei să fie atât de haos pe ecran, lipsită de feminitatea stereotipică. Ei i se permite să experimenteze orice părticică a spectrului de emoții umane, de la scârbă, la egoism, la fel ca bărbații.

Într-o comedie standard, în episodul „The Contest” Elaine ar fi fost scârbită și moralizatoare. Dar, în Seinfeld, Elaine e liberă să facă ce vrea. Ea este regina, iar asta se datorează în parte unui scenariu bun, dar o mare parte i se datorează Juliei Louis-Dreyfus, care a preluat controlul asupra personajului și a spart bariere nu doar în '89, ci și 20 de ani mai târziu, după încheierea serialului.

@marianne_eloise