FYI.

This story is over 5 years old.

High Hui

De ce unii oameni fac ca toți dracii de la iarbă

În căutarea relaxării consumăm marijuana, dar unii constată că le sporește anxietatea și paranoia.
Imagine de Lia Kantrowitz

Habar n-avea la ce să se aștepte, dar cu siguranță n-ar fi avut cum să-și imagineze așa ceva. Ellie Reid, studentă la post-universitar la Universitatea din Carolina de Nord de la Chapel Hill, a avut una dintre cele mai nasoale nopți din viața ei – și tot ce-a făcut a fost să mănânce un brownie cu iarbă.

„N-aveam nici cea mai vagă noțiune a timpului. Tremuram toată. A fost ca și cum mi-aș fi ieșit din corp", își amintește Reid, care ne-a rugat să nu-i folosim numele adevărat din motive profesionale.

Publicitate

Reid nu mai avusese niciodată atacuri de panică sau de anxietate, dar a simțit că a pierdut complet controlul. „Fiecare minut părea că durează trei ore. Am simțit ca și cum aș fi fost prizonieră în propriul corp", spune aceasta. „Am stat la baie o vreme, pur și simplu pentru că simțeam că am pierdut controlul într-un asemenea hal și m-am panicat."

Experiența lui Reid poate să pară surprinzătoare, având în vedere că unul dintre factorii care determină consumul la scară largă al cannabisului, care e folosit de unul din opt americani, e căutarea relaxării psihice și a stării de bine. Dar dacă bagi iarbă suficient de mult, probabil cunoști pe cineva ca Reid, o persoană care-o ia complet razna de la iarbă sau care pur și simplu nu face față drogului, pentru că-l face paranoic sau îl umple de anxietate. De ce se-ntâmplă asta?

Cercetarea nu prea a dat multă atenție legăturii dintre cannabis și anxietate, în ciuda faptului că iarba e cel mai des folosit drog ilegal din întreaga lume și că anxietatea e cea mai răspândită boală psihică. Majoritatea studiilor făcute se bazează pe auto-raportare, în cadrul căreia participanții răspund la niște chestionare care-i întreabă cum le afectează utilizarea nivelul de anxietate. Deși unele studii indică efecte pozitive ale marijuanei pentru sănătate, există din ce în ce mai multe dovezi care sugerează că percepția populară a efectelor de ameliorare a anxietății și panicii pe care le-ar avea drogul nu spune povestea completă.

Publicitate

Un studiu din 2009 din publicația Psihofarmacologie clinică și experimentală umană a constatat, de fapt, că reacțiile de anxietate și atacurile de panică sunt simptomele acute cel mai des asociate cu utilizarea de cannabis. „Când vorbești despre neuroștiințe și cannabis, e ușor să te ia valul dovezilor anecdotice și-al poveștilor personale", spune d-rul Ruben Baler, cercetător în sănătate la Institutul Național pentru Abuz de Droguri. Dar creierul e complex și până și cea mai mică alterare a chimiei cerebrale a unei persoane poate să provoace diferențe semnificative în modul în care răspund creierul și corpul la cannabis, spune d-rul Baler.

Când oamenii consumă iarbă, aceasta le stimulează sistemul endocanabinoid (ECS), care joacă un rol esențial în reglarea reacțiilor noastre la recompensă, stres și emoții. „Ce face ECS-ul e să ne optimizeze creierul între excitație și inhibiție", spune d-rul Baler. Dar atunci când substanțele chimice care se găsesc în iarbă, cum ar fi THC-ul, pătrund în ECS, perturbă capacitatea sistemului de a acționa sincron, ceea ce ne poate afecta capacitatea de a ne regla reacția la stres și are potențialul de a provoca anxietate.

„Stimulii fricii cărora le putem face față în mod normal devin imposibil de gestionat sub imperiul efectelor marijuanei, pentru că reacțiile noastre de luptă sau fugă sunt întrerupte", spune d-rul Baler. „S-ar putea să nu reușești să ții stimulii ăștia sub control, pentru că ai ECS-ul super bușit din cauza acelei cantități de THC", spune acesta.

Publicitate

Citește și: M-am spart cu călugărițele cultivatoare de iarbă din California

Chelsea Wind, o asistentă în vârstă de 46 de ani din Anderson, California, folosește marijuana în scopuri medicale zilnic de șase ani încoace pentru dureri cronice. Într-o seară, a făcut un atac de panică acasă la un prieten. „El m-a încurajat să fumez mai mult și mai mult și să fiu cât de high e omenește posibil", spune Wind. „M-am simțit ca și cum n-aș mai fi fost în stare să respir. M-am panicat atât de rău și l-am pus să sune la 911."

Experiența lui Wind s-ar putea să aibă ceva de a face cu cantitatea de iarbă pe care a consumat-o. Dr. Mohini Ranganathan, profesor asistent de psihiatrie la Yale, specializat în cercetarea canabinoizilor, spune că persoanele care consumă iarbă în doze mici au mai mari șanse să experimenteze efectele anti-anxietate. „Dar pe măsură ce cresc dozele, ai șanse din ce în ce mai mari să experimentezi anxietate și panică", spune aceasta.

Unul dintre motive e că THC-ul se comportă ca un agonist parțial, ceea ce-nseamnă că atunci când se atașează unui receptor, produce doar unele dintre efectele drogului, iar asta îl face mai puțin puternic decât tulpinile de marijuana sintetică, gen Spice sau K2, care sunt total opuse. „Dar pe măsură ce crești doza de cannabis, începe să semene din ce în ce mai mult cu unul dintre drogurile alea sintetice", spune dr. Ranganathan.

Dacă iei o cantitate mare de THC, e logic că s-ar putea să începi să simți unele dintre efectele psihotice cu care se confruntă oamenii când iau K2 sau Spice, cum ar fi anxietatea extremă, paranoia și halucinațiile, spune dr. Ranganathan.

Publicitate

Dar cum rămâne cu cei a căror reacție la iarbă se schimbă în timp? Conform d-rului Baler, reacțiile astea schimbătoare nu-s surprinzătoare, pentru că plasticitatea creierului se transformă cu timpul. „Diferențele foarte mici pot să ducă la diferențe enorme în felul în care reacționează creierul la cannabis", spune acesta.

Factorii de mediu pot să schimbe structura sistemului de procesare a fricii din creier.

Matt Folliot, comediant și actor din Toronto în vârstă de 33 de ani, a început să fumeze iarbă la 14 ani. „Multă vreme a fost o chestie simpatică, de relaxare și socializare. Mă distram mult cu prietenii când fumam", spune acesta. Dar situația s-a schimbat până a ajuns la 25 de ani. „Am avut mereu probleme de anxietate, iar acum dacă fumez, [iarba] contribuie de multe ori la o stare cumva paranoică, anxioasă, de conștiință de sine, sau la o senzație că mă copleșesc toate lucrurile pe care le am de făcut, chiar dacă n-am nimic de făcut", spune acesta și reia mărturiile multor foști fumători de iarbă.

Factorii de mediu, cum ar fi experiențele traumatizante din copilărie sau stresul cronic, pot să schimbe structura sistemului de procesare a fricii din creier. Zonele astea, situate în amigdală și în hippocampus, sunt deosebit de sensibile la cannabis, ceea ce explică de ce unii oameni dezvoltă reacții psihice contrastante la marijuana de-a lungul vieții, spune dr. Ranganathan.

Folliot crede că experiențele de viață au avut un impact major asupra schimbării reacției sale la marijuana. „Am avut de a face cu decesele mai multor rude și prieteni. Practic, mi-am văzut mama murind și mi-a luat ani de zile să trec peste."

Publicitate

Ca factorii de mediu, și tulpina de iarbă pe care o fumezi poate avea un impact major asupra nivelurilor de anxietate.

„Când vorbește lumea despre marijuana, nu fac diferența între diferitele componente ale cannabisului", spune d-rul Ranganathan. Principalele două componente ale cannabisului sunt THC-ul și cannabidiolul (CBD). Conform studiilor, aceste două componente au efecte contrastante asupra nivelurilor de anxietate. „Știm foarte bine din studiile pe animale că pe măsură ce crește concentrația de THC, sunt șanse mai mari să se intensifice anxietatea", pe când între dozele mici de CBD și reducerea anxietății există o legătură, adaugă aceasta.

Citește și: Canadienii folosesc iarba mai bine decât americanii

Experiența lui Wind confirmă concluziile d-rului Ranganathan. Aceasta spune că tulpinile de sativa, care conțin doze relativ mai mari de THC, îi sporesc anxietatea socială. „Aș fi crezut că totul e ok, dar apoi fumez niște sativa și încep să gândesc prea mult și mă gândesc la o situație socială și devin anxioasă. Încep să mă gândesc: «N-ar fi trebuit să spun asta, o, Doamne!»", zice Wind. „Pot chiar să devin paranoică gândindu-mă la ce crede colegul de apartament despre mine."

Dar dacă e tulpina bună, poate avea efectul opus. „Dacă e indicat, pot să devin mai gregară și mai relaxată în preajma altora", spune aceasta.

Problema e că nu-i atât de simplu. În cannabis există peste 65 de canabinoizi și cu toate astea n-avem date substanțiale decât despre THC și CBD. „Cu atât de puține studii, e imposibil să înțelegem complet efectele psihologice pe care le poate avea cannabisul asupra nivelurilor de anxietate ale unui individ", spune d-rul Ranganathan.

Folliot e de acord. „E aproape ca și cum ai căuta în dulăpiorul cu medicamente acea pastilă potrivită, care-o să te facă să te simți mai bine", spune acesta. „Dar e un pic ca la ruleta rusească, pentru că nu știi ce-o să-ți facă pastila aia."