Artiștii care au enervat români că au expus o vulpe jupuită în București

Baraka artist e o colonie artistică pe care au pus-o pe picioare patru oameni: David Iancu, Paul Feier, Adrian Popa și Mihai Toth. Probabil că ai auzit de ei în urmă cu un an, când au pus într-un sicriu un bărbat cu erecție. Munca lor nu-i cu fițe și mofturi pe care le mai vezi în artă, ba chiar merge până într-acolo cât să ironizeze norme și să spargă tabuuri. Pentru anul ăsta au pregătit ceva și mai tare, printre care și-o vulpe jupuită și spânzurată.

Pe 24 noiembrie, au avut expoziție în Timișoara. În descriere, au zis așa: „Arta nu are nevoie de explicații. Vii și te convingi. Arta nu are de ce să fie «safe», dar e firesc să provoace. Sexul și arta sunt același lucru. Așa credea Picasso.” Acea expoziție s-a numit Noiembrie 24 (cu 24 de lucrări, sculpturi, picturi, instalații și performance-uri). Pe 8 decembrie, Baraka a ajuns și-n București, cu tot cu vulpea jupuită. Dar înainte să fie expoziția la Atelier 35, unde o să stea până pe 31 ianuarie, au pus poze pe pagina lor de Facebook.

A fost suficient ca acele poze să fie văzute de câțiva români justițiari care să aducă sfânta dreptate pe Pământ. Au curs injuriile, acuzațiile, amenințările. Am trecut prin mare parte din comentarii și nu cred că cei care le-au scris artiștilor au ratat vreo amenințare sau vreo înjurătură. Ba au mai fost oameni care s-au inflamat și în bula lor.

Cert e că arta celor de la Baraka a cam iritat poporul. Așa că i-am căutat să-i întreb ce-i cu vulpea și cu abordarea lor. Înainte să te panichezi și tu, câteva precizări: 1) ce vezi în poze nu e un câine și 2) nu e jupuit, n-a fost viu niciodată; e o vulpe sculptată de artiști și turnată în fibră de sticlă și rășină.

VICE: Weekendul ăsta a avut tracțiune pe Facebook lucrarea cu vulpea spânzurată. Vă așteptați ca oamenii să se lege de ea?
Baraka artist: Nu. Deși pe traseul nostru ne-am tot lovit de reacții care mai de care, dar la lucrarea asta nu ne gândeam că deranjează. Chiar și așa, nu facem lucrări menite să deranjeze, noi punem întrebări prin ceea ce expunem. Tot bâlciul a pornit din cauza prejudecăților și ideilor preconcepute și au dominat reacțiile nejustificate și în necunoștință de cauză.

Reacțiile au fost destul de brutale. Vă pare rău că lumea n-a înțeles demersul?
Nu ne-am axat deloc pe reacții. Am ales să nu facem artă pentru oricine, deși toată lumea are acces la ea. O facem pentru cine are nevoie de ea. Da, într-adevăr, au fost amenințări de tot felul, dar fac parte din asumarea pe care o purtăm.

La expoziție ați avut vreo problemă din cauza lucrărilor?
Nu au fost probleme, a rămas totul la amenințări și injurii.

Ce ar trebui să știe oamenii despre munca voastră ca să nu se mai ia așa în serios?
Munca și ceea ce facem necesită o seriozitate aparte. Tocmai lipsa de seriozitate duce la tot felul de interpretări preconcepute, ridicole și nejustificate. Noi știm foarte bine ceea ce facem, lucrăm cu persoane din domeniu și avem o perspectivă bine întemeiată a traseului nostru.

Lucrarea cu capul spânzurat e un fragment din ce a însemnat simfonia vizuală Noiembrie 24, expoziție pe care noi am gândit-o ca un moment de referință.

Vreți să explicați ceva anume din arta voastră, ca oamenii să nu mai creadă că-i adevărat tot ce vor?
Nimic. Bineînțeles că există un demers artistic și curatorial la mijloc, dar nu credem că e cazul să dezvoltăm acest aspect. Încurajăm subiectivitatea în artă și fiecare e liber să simtă și să vorbească.

Ați expus în Timișoara și acum în București. Care-i diferența dintre cele două orașe?
Există două scene diferite în aceste orașe, dacă vorbim despre scena de artă. București are o energie aparte mai ales că are un drum bătătorit în direcția artei contemporane. Timișoara este într-un moment efervescent în care lucrurile au început să se întâmple de ceva vreme.

Care-i mesajul pe care ar trebui să-l înțeleagă (sau măcar recepționeze) cei care va văd lucrările (fie că le plac, fie că nu)?
Noi am accesat o nișă în care arta nu e făcută să placă sau să displacă. Noi nu facem artă că ne place, o facem că trebuie. Când mergi într-o galerie de artă e ca la război. Dacă mergi cu mâinile în buzunare, fără o muniție adecvată, ești doborât. Dacă ai un background și câteva informații despre ce se întâmplă, șansele de înțelegere cresc, războiul e câștigat.

Scriitorul Daniel Vighi a spus când a văzut expoziția din Timișoara următoarele: „Și ce altceva ar fi să fie artă […] dacă nu te enervează oleacă, dacă nu te scoate din sărite, dacă nu te indignează, dacă nu te rușinează […].” Credeți că ați enervat suficienți români sau urmează ceva și mai radical?
Nu căutăm să enervăm pe nimeni. Daniel Vighi este un om extraordinar și foarte generos de altfel, cuvintele lui însușesc foarte bine câteva aspecte din atmosfera noastră.

Sensibilitatea la morbid, sex sau religie credeți că-i ceva al românilor sau e, pur și simplu, reacția oamenilor care nu știu ce să simtă despre arta care iese din tiparul oarecum cunoscut?
E exact reacția oamenilor care nu știu ce să simtă despre artă. Noi nu facem artă și politică, nici artă și religie, facem doar artă punct. Prin ceea ce facem și atitudinea pe care o abordăm, celebrăm marii artiști din istorie care au marcat anumite perioade și care au schimbat cursul.