Ce-i un iPhone, telefonul pe care ți-ai spart toți banii

Telefonul iPhone este probabil cel mai bine vândut produs vreodată, cu siguranță e cel mai popular model de computer mobil creat până acum. iPhone e rezultatul unuia dintre cele mai inspirate design-uri de interfață și inginerie software din istoria industriei tehnologice. iPhone-ul e lucru pentru care te întorci din drum înapoi acasă, chiar dacă deja ești la jumătatea drumului și în întârziere.

De asemenea, iPhone e o sursă de suferință constantă pentru muncitorii din fabrici, care asamblează manual sute de telefoane pe zi. iPhone e o colecție de metale, materiale și elemente minate, uneori în condiții brutale, pe aproape orice continent. iPhone e un motor de conexiune accelerată și distragere, un centru de comandă operat prin touch pentru aplicațiile și jocurile care atârnă din ce în ce mai greu în viețile noastre.

iPhone reprezintă toate lucrurile astea și mai mult. Eu am petrecut ultimii doi ani investigând originile și impactul a ceea ce Steve Jobs numește „dispozitivul singular" și am distilat rezultatele în cartea asta. Investigația m-a transportat, alături de alți colegi de la Motherboard, la minele de litiu din Atacama, cel mai uscat deșert de pe Pământ, la cea mai mare adunare de hackeri din America de Nord, la mega-fabrici din Shenzhen, China.

Și încă mai sunt multe lucruri de examinat, iar Motherboard va publica articole care explorează modalitățile prin care iPhone-ul a influențat și alterat cultura noastră. Deoarece este evident că iPhone-ul a schimbat mult percepția noastră asupra vieții, în continuare nu e clar ce anume este și ce înseamnă pentru noi.

Eu cred că primul lucru notabil despre iPhone e că nu a fost o descoperire în sine și nici măcar o tehnologie nouă. Așa cum explică curatorul muzeului de istoria al computerelor, Chris Garcia, iPhone-ul este o tehnologie de confluență, fiecare componentă e un colet de nenumărate invenții anterioare, idei și ore de muncă. Cantitatea de forță de lucru, capital intelectual și suferință pompată în fiecare device este aproape de neconceput. Ideea că iPhone-ul este un lucru unitar sau are un singur inventator, chiar și Jobs, e un lucru absurd.

A fost nevoie de un oraș invizibil veritabil de co-conspiratori din mai multe generații ca să devină realitate și o fabrică reală să le asambleze. Dacă e un lucru pe care iPhone-ul cu siguranță nu este, e ideea originală a lui Steve Jobs. Atunci ce naiba e?

Atunci când Frank Canova Jr. mi-a arătat primul smartphone, Simon, pe care l-a construit pentru IBM în 1993, am fost uimit de cât de mult seamănă cu iPhone. Nu în formă sau design, ăsta era imens ca să încapă cipurile din perioada respectivă, ci în funcționalitate. Aproape cu un deceniu și jumătate înainte de iPhone, un alt dreptunghi negru cu touchscreen și aplicații, un alt computer mobil, a fost lansat pe piață și avea clăpiță.

Tehnologia nu era pregătită, lucru pe seama căruia râde Canova astăzi: „Totul ține de cadrul temporal." Într-adevăr, iPhone-ul este ca o culminare a sute de ani de oameni care au visat la un transmițător audio vizual portabil. De la ultimele decenii ale secolului 18, ne-am imaginat dispozitive precum „telefonoscopul", care ne-ar fi permis să ne conectăm cu prietenii și familia indiferent de distanță și să difuzăm divertisment chiar din mâinile noastre.

Deci are sens că suntem dependenți de ceea ce ne-am dorit din totdeauna. Așa cum spune și istoricul tehnologiei mobile, Jon Agar, „e aproape o raritate pe cale de dispariție să alegem un device nou pe care să-l purtăm cu noi mereu… hainele, un lucru paleolitic? Ochelarii? Și un telefon. Lista e mică, iar ca un device să ajungă pe lista asta, trebuie să fie dezirabil universal."

Și acum chiar este.

iPhone-ul a fost primul device atât omniprezent și suficient de versatil cât să se asemene cu definiția adevărată a unei simbioze dintre uman și computer, genul de cunoștință computerizată augmentată pe care pionierii tehnologiei, precum Vannevar Bush, JR Licklider, Doug Engelbart și Alan Kay au considerat că ne-ar ajuta să navigăm o lume din ce în ce mai complexă. Ei au crezut că ăsta era apogeul computerizării.

Când l-am vizitat pe Kay la el acasă în Brentwood, l-am întrebat cum a ajuns iPhone-ul după jumătate de secol mai târziu. El se lamenta că problema cu iPhone-ul și genul ăsta de telefoane este că e conceput mai mult pentru a consuma media și informații decât să genereze noi modalități de a crea sau de a ordona. Una dintre cele mai mari întrebări despre iPhone este dacă oferă mai mult societății decât ia, de la omniprezentul GPS, aplicațiile educaționale și puterea de conectivitate la social media, care însumează o lume de confuzie în informație, aplicații în care te joci contra-cost și exces de social media care ne suge tot timpul.

Oriunde m-am dus în cursul investigării pentru carte, am văzut dovezi pentru ambele idei: tipologii de artiști care se plimbă pe străzile Parisului cu nasul în telefon. Un grup de bărbați care râdeau la clipuri de pe YouTube în jurul unei mese hookah din Abu Dhabi. Protestatari care organizează și documentează un marș din Los Angeles. Lucrătorii în fabrici iPhone din China complet absorbiți de smartphone-urile lor în pauza de prânz.

La întoarcerea din Silicon Valley, după un weekend lung de interviuri cu pionierii iPhone, un bărbat a trecut pe lângă mine pe o motocicletă Kawasaki, cu cel puțin 130 de kilometri pe oră, în timp ce cu o mână stătea pe telefon. Eu nu sunt o excepție, cel mai probabil există orașe întregi despre care nu-mi mai aduc aminte pentru că eram complet absorbit de social media. Însă după ce am studiat piețele de iPhone la negru din Shenzhen, după ce am examinat scena înfloritoare de aplicații din Nairobi și după minele de litiu din Chile, primul lucru pe care-l făceam la sfârșitul zilei era același: FaceTime cu familia. iPhone-ul ne transpune într-o rețea de putere imensă, responsabilități pe măsură și poate și riscuri.

iPhone-ul însumează două treimi din veniturile totale ale celei mai valoroase companii de pe planetă. Mai bine de un miliard de iPhone-uri au fost vândute din 2007 până acum. Conform unei analize financiare S&P pentru cinci sute de companii care produc produse consumabile, iPhone este mai profitabil decât țigările. Este clar că iPhone-ul este cel mai important produs Apple.

Jobs avea o bănuială că așa o să fie. În timpul procesului frenetic de dezvoltare, el a spus echipei: „Voi probabil habar nu aveți că ce faceți e mai important decât ce am făcut cu Macul original." Și avea dreptate, mulțumită unor inovații cheie.

iPhone-ul a introdus în societate tehnologia multitouch, care a venit via Wayne Westerman, un student genial la doctorat, care a fondat compania FingerWorks, după ce a făcut un prototip cu un înlocuitor mai accesibil ca touchscreen-ul, în locul tastaturii tradiționale. Apple a cumpărat FingerWorks în 2005, pentru a integra în iPhone tehnologia multitouch, despre care Jobs susține că a fost inventată de Apple.

În același stil, o echipă anonimă de designeri de interfață, Bar Ording, Imran Chaudhri, Greg Christie, Freddy Anzures și alții, au creat aspectul și cum se simte software-ul, care acum ne alimentează viețile. Echipa de design industrial a lui Jony Ive și echipa de ingineri de hardware a lui Tony Fadell şi David Tupman au insuflat funcționalitatea în formă fizică.

iPhone-ul este lucrarea lor de artă electronică, invenția unei echipa de angajați Apple dedicați, ambițioși și în stare de veghe, care i-a oferit lui Steve Jobs cel mai minunat totem al moștenirii sale. (Evident, iPhone-ul este căminul App Store, ingredientul secret care l-a propulsat spre succes și pe care Jobs nu prea îl voia la început). Interfața utilizatorilor a fost de atunci copiată de Android, care a cucerit colțurile lumii, unde iPhone-ul nu a ajuns.

iPhone-ul profită de un lanț de aprovizionare globalizat, care permite companiei să extragă metale ieftine de oriunde, să le asambleze în China și să le trimită oriunde în lume. iPhone-ul este produsul unui lanț de aprovizionare care începe în locuri ca minele de staniu din Bolivia, unde minerii scot staniu din pereții instabili din Cerro Rico, o mină de argint mai veche de un secol, pe vremuri controlată de imperiul spaniol.

Există mine similare pe orice continent, cobalt în Congo, pământuri rare în Mongolia Interioară, aluminiu în Australia. Mineritul, chiar și în era smartphone, chiar în special în era smartphone, încă mai proliferează munca brutală.

În minele pe care le-am vizitat în Bolivia, de unde se aprovizionează parțial Apple cu staniu, zeci de mineri mor anual din cauza prăbușirilor din peșteri. Iar materialele astea sunt folosite pentru o varietate largă de componente și într-un sfârșit, iPhone-ul e o muzeu minuscul de metale prețioase și comune, obținute cu riscul vieții. Nu e un lucru evident, dar ajută în adâncul minei să îmi aduc aminte că asta face parte din iPhone. Aici începe totul. Colegul meu Jason și cu mine nu am rezistat nici jumătate de oră acolo.

iPhone-ul e un obiect fizic construit de sute de mii de mâini, în China, în fabrici de mărimea unor orașe. Am fost în ele, sunt niște locuri neînsuflețite și sinistre. Barăcile din prima linie de consumerism. Exploatarea, suprasolicitarea și chiar sinuciderile încă mai bântuie muncitorii care fac iPhone-ul un lucru posibil, cu mult după epidemia de sinucideri Foxconn care a ajuns la știri în 2010.

După ce am intrat în cea mai faimoasă fabrică iPhone, am fost martor la acest fenomen.

De asemenea, iPhone-ul este destinat să ajungă un e-waste. Protejat de reparația mainstream de către șuruburile Pentalobe de la Apple, este întruchiparea unui ciclu anual de upgrade. iPhone-ul e și cel mai sigur computer mobil de pe piață, dar o țintă principală pentru hackeri și șurubari. iPhone-ul este canalul primei inteligențe artificiale populare, Siri. iPhone-ul e un maestru al marketing-ului și fructul unui secret corporatist. Probabil că iPhone-ul e unul dintre cele mai grozave computere, transmițători și comodități.

E un proiect de colaborare de-a lungul mai multor generații, la fel ca majoritatea tehnologiilor superioare, doar că mai bine. Apple a fost atât genial, cât și la momentul potrivit, în locul potrivit.

„O mare parte ține de moment și de noroc", mi-a spus fostul inginer iPhone Evan Doll (Frank Canova mi-a spus același lucru, din celălalt capăt al spectrului, „e vorba doar de cadrul temporal", motiv pentru care telefonul lui, Simon nu a prins). „Cipurile ARM care alimentează iPhone-ul sunt în dezvoltare de foarte mult timp și probabil au avut norocul să ajungă într-un stadiu bun al capacității", a spus Doll. „S-au aliniat stelele."

iPhone-urile s-au aliniate și cu tehnologia bateriilor litiu-ion și cu micșorarea camerelor foto, cu acumularea forței de muncă capabile din China și excesul de metale ieftine din jurul lumii. Lista e lungă și în cadrul companiei Apple. „Nu e ca și cum te-ai trezit în 2006 și te-ai hotărât să construiești iPhone-ul. E vorba de a face aceste investiții non-intuitive și produse eșuate și experimentări demente și să fii în stare să operezi în cadrul ăsta temporal imens", spune Doll. „Majoritatea companiilor nu sunt în stare să facă asta. De abia a reușit și Apple."

Dar pentru că a reușit, iPhone-ul este cel mai profitabil, cel mai imitat și mai popular device. iPhone-ul este pretutindeni și rareori ne oprim să interogăm device-ul singular pe care îl purtăm mereu cu noi. iPhone-ul pur și simplu este.