Mi-am făcut test ADN ca să văd cât de român sunt cu adevărat

De când m-am angajat la VICE România, mi se zice încontinuu că nu sunt român, pentru că susțin toleranța față de toate etniile și minoritățile din țara asta. E trist că, pentru unii, termenul de „român adevărat" se poate defini doar prin ura față de alte tipuri de oameni, mai ales când te gândești că noi toți suntem un cocktail genetic și cultural.

Și aici nu zic de primele lecții de Istorie care-ți spun că suntem o combinație de daci și romani, ci de aia ceva mai recentă care-ți arată c-am adunat tone de influențe de la unguri, ruși, turci și germani. Știu că citisem în Dacopatia și alte rătăciri românești a lingvistului Dan Alexe că, dacă iei la rând toate preparatele considerate tradițional românești, o să le găsești peste tot, din Istanbul până-n Varșovia. Unic românești nu ar fi decât mujdeiul de usturoi și borșul din tărâțe de grâu, în rest chiar și micii și sarmalele împânzesc tot Estul Europei.

De-asta mi-a plăcut campania celor de la momondo România, motorul de căutare de oferte de călătorie, care îți trimiteau teste ADN să faci o călătorie ceva mai profundă, spre originile tale ca să descoperi cât de diverși suntem ca specie. Și partea amuzantă e că, oricât de naționalist ai fi, genul ăsta de test nu-ți poate da decât rezultate multiculturale. Mi-au trimis și mie unul, așa că m-am gândit să compar rezultatele pe bune cu legendele și balivernele despre originile mele pe care mi le-au spus ăi bătrâni de-a lungul timpului.

Cumva experiențele din viață îți definesc impresia ta despre tine, mai multe decât orice arbore genealogic autentic. De exemplu, Donald Trump e copil de imigranți în America, ba chiar unii care au implorat să nu fie deportați din țara lor de origini. Totuși, el persecută alți imigranți și o arde mai naționalist ca orice alt lider american, că spre asta l-au dus deciziile din viață.

Cam pe același principiu, eu am avut mereu un scenariu extrem de multicultural despre originile mele. Rudele din partea mamei m-au ajutat destul de mult la capitolul ăsta, mai ales o mătușă din Brăila care avea grijă de mine în vacanțele de vară. Îmi povestea cum mă trag din neam de haiduci, axați pe ciordit cai. Un neam condus de unul dintre locotenții tâlharului Terente, numit Orzan, dar și din neam de mitropoliți ai Dunării de Jos.

Mi-a povestit apoi că făceam parte dintr-un neam de ghiaburi, numiți Mototolea (pauză de râs). Că au trebuit să fugă din zona aia din jurul Brăilei spre București, altfel urmau să fie spânzurați de comuniști. Ba chiar că ar fi avut un sat întreg numit după ei, Mototolești. Și care acum se numește Movila Miresii, după ce și-a scăpat unul mireasa pe o movilă, sau ceva de genul ăsta.

Dar cred că povestea mea favorită, de când eram mic, era una despre cum un strămoș de-al meu a răpit o tătăroaică dintr-un sat, în timp ce le fura caii, și a luat-o de nevastă. Nu mi-a plăcut pentru mizeria morală implicată în răpirea unei femei, ci pentru faptul că asta era scuza pe care o găsiseră rudele pentru capetele noastre extrem de mari.

Pe partea lui taică-miu a familiei poveștile au fost ceva mai succinte. Mi-a explicat bunica bucureșteană că aș fi avut ceva rude în Germania și că familia bunicului ar fi pe undeva din Brașov. Și cam atât.

Cred că mi-era clar de pe atunci că multe din povestirile astea, la fel ca toate cele pe care ni le spun bunicii, sunt destul de înflorite sau răstălmăcite de-a lungul generațiilor. Că-s mai mult legende decât adevăr istoric sau biologic și poate fix asta e frumusețea lor.

Testul ADN a fost cam la fel de simplu pe cât te-ai așteptat. Am scuipat într-un recipient, am făcut un fel de reacție chimică pentru stabilizarea ADN-ului acolo, l-am sigilat și l-am pus în plic către cei de la Ancestry DNA. Partea amuzantă e că am citit că ei au toate drepturile pe informațiile legate de ADN-ul meu acum, deci dacă se descoperă leacul pentru cancer în mine, o să aflu la știri.

Evident, toate poveștile astea de germano-tătaro-român nu prea au avut așa de multă treabă cu rezultatele testului ADN, de fapt chiar niciuna. Pe profilul genetic care se întinde pe mii de ani mi-a dat că-s 48% italiano-grec și 40% est-european (adică un mix de traci, slavi și popoare turcice). Asta e partea sigură a analizei.

Pe partea mai nesigură a analizei mi-a dat că e posibil să fiu 3% iberic, 2% finlandezo-rus, 3% caucazian, 2% evreu european (SOROS!) și 2% din Orientul Mijlociu. Ăla da multiculturalism. Din câte înțeleg, partea asta cu foarte multe origini cu procente mici e comună la toată lumea, că nu ai cum să nu ai un strămoș din Orientul Mijlociu sau din Europa Centrală, indiferent unde locuiești acum.

Partea mai dubioasă la mine e la aia cu italiano-grec. E interesant că, în medie, oamenii care locuiesc în regiunea asta sunt, de obicei, 80% est-europeni, deci eu chiar sunt anomalie cu acel 40%. Aparent, aproape jumătate din ADN-ul meu vine de la niște imigranți care acum mii de ani au călătorit până aici.

Poate că a fost un negustor venețian, un domnitor fanariot sau chiar un refugiat. Sunt sigur că o să inventez ceva drăguț în direcția asta, dacă voi avea vreodată copii și dacă mă vor întreba despre originile lor, cum am făcut eu cu mătușa aia. Până la urmă, e important să-i deschizi omului curiozitatea pentru istoria lui și zecile de culturi care au contribuit la ea. Cam la fel de important cum e să nu respingi oamenii din alte culturi din motive stupide, precum naționalismul.

Urmărește mai multe dintre aberațiile, curiozitățile și uneori chiar lucrurile vag interesante scrise de Mihai pe contul lui de Facebook sau pe cel de Instagram.