De ce femeile sunt mereu „de vină” atunci când un cuplu nu poate face copii

Îmi amintesc și acum halatul pe care mi l-au pus la spital – unul din alea fine, de bumbac, cu mâneci scurte – îmi amintesc că aveam pielea de găină pe tot corpul. Eram întinsă pe masa de examinare, similară cu cea de la ginecolog, doar că era în secția de radiologie. M-am tras spre capătul mesei și am ridicat picioarele pe suporți. Era întuneric. Mi-au introdus speculumul și apoi mi-au injectat soluția de contrast în uter. Am așteptat să se disipeze în tuburile falopiene și cavitatea abdominală.

După asta, nu-mi amintesc decât durerea, despre care îmi spuseseră că va fi similară cu crampele menstruale, dar a fost mai nasoală. M-au mutat pe o parte și apoi pe cealaltă parte și mi-am încordat tot corpul, strângând din dinți. A durat doar cinci minute, dar mi s-a părut o veșnicie.

Am trecut prin HSG – histerosalpingogramă – ca să aflu dacă aveam tuburile falopiene blocate. E un test care li se face femeilor care nu reușesc să rămână însărcinate pentru a depista sursa problemei.

Rezultatele se dau în câteva minute. Când mi-au zis că tuburile mele sunt ok, n-am știut ce ar trebui să simt. Primisem încă o confirmare că trupul meu funcționa corect, dar tot nu aveam răspunsul pe care îl căutam. În timp ce șchiopătam alături de soțul meu spre ieșire, mi-am pus din nou întrebarea: De ce nu reușesc să rămân însărcinată? Ce e în neregulă cu mine?

Cu câteva luni înainte, când venisem la prima consultație cu doctorul, aveam speranțe mari. Timp de doi ani, cheltuisem o grămadă de bani pe lubrifianți pentru creșterea fertilității care îmi promiteau că imită mucusul cervical fertil și le vor permite spermatozoizilor soțului meu să înoate liberi. Îmi calculasem ovulația cu telefonul. Crescusem frecvența partidelor de sex cu Michael, în ciuda durerilor pelviene persistente. Renunțasem și la antidepresive ca să pot rămâne însărcinată. Mă simțeam exaltată în timp ce doctorul îmi explica planul de acțiune – teste, tratamente, monitorizare, proceduri. Pentru prima oară simțeam că nu mai duc doar eu povara asta.

Dar apoi au trebuit să-mi ia sânge și a fost groaznic, pentru că am vene „dificile”. Mi-au injectat zilnic medicamente pentru fertilitate. Mă trezeam dimineața devreme, mergeam cu mașina la clinică, îmi luau sânge și făceam ultrasunete ca doctorii să-mi monitorizeze ovarele. Deși povara mentală se ușurase, trebuia să suport în continuare povara fizică. Lui Michael nici măcar nu i-au analizat sperma până nu m-au supus procedurii dureroase de HSG. Doctorii nu consideraseră asta o prioritate și se concentraseră pe posibilele mele probleme.

Știm deja că femeia duce toată povara și în cazul contracepției. Trebuie să găsească un ginecolog bun și să-și facă timp să meargă la consultații, trebuie să plătească pentru un plan contraceptiv și să-și bage în corp hormoni adiționali cu efecte adverse. Dacă planul contraceptiv nu are succes, trebuie să facă avort sau să ducă sarcina până la capăt. Să dea copilul spre adopție sau să devină mamă. Niciuna dintre aceste opțiuni nu e ușoară, fizic sau emoțional.

Dar nu ne gândim că tot femeia duce povara și când un cuplu hotărăște că vrea să aibă un copil. De multe ori, deși infertilitatea masculină contribuie la peste jumătate din cazurile de infertilitate de pe glob, se presupune că problemele de infertilitate sunt ale femeii. Așa că femeile sunt nevoite să treacă prin tot felul de teste epuizante și dureroase, în speranța de a avea o familie, deși problema nu e la ele. În multe culturi, există modelul soției perfecte, care are datoria de a-i oferi soțului un copil.

Există mai multe motive pentru care se întâmplă asta. Unul dintre ele e lipsa cercetărilor dedicate infertilității masculine. O analiză publicată în 2006 a arătat că, din 157 de articole despre gen și reproducere, doar unul era despre bărbați. Și felul în care îi educăm pe bărbați despre infertilitate e diferit. Un alt studiu publicat anul trecut a arătat că, dintre clinicile de stat care oferă servicii de planning familial, 81 de procente oferă educație contraceptivă pentru femei și doar 38 de procente oferă același tip de educație și pentru bărbați.

Dar factorul care mă înfurie cel mai tare e stigmatul atașat infertilității masculine: Anxietatea pe care o simt bărbații când își fac analize de spermă, felurile în care infertilitatea masculină e asociată adesea cu impotența, sentimentul pe care îl au bărbații că infertilitatea le știrbește masculinitatea. De fapt, stigmatul negativ e atât de puternic încât, uneori, femeia ia vina pentru infertilitate asupra ei, chiar dacă trupul ei funcționează perfect.

Ok, empatizez cu bărbații la faza asta. Dar când tehnologiile reproductive le sunt aplicate, în mod invaziv, femeilor, nu pot să nu mă și enervez.

După toate testele și analizele, am efectuat și două încercări de inseminare intrauterină pe parcursul a câtorva luni înainte ca doctorii să îl verifice și pe soțul meu. Abia după ce am schimbat urologul, am aflat că nivelul celulelor lui albe era mare. Atunci am aflat că, deși Michael îmi spusese că se lăsase de fumat în urmă cu ani de zile, continuase să fumeze pe ascuns, iar fumatul afectează producția și dezvoltarea spermatozoizilor.

Am fost furioasă, pentru că din cauza minciunii lui trecusem prin niște teste și tratamente dificile și inutile. Puteam evita toate astea dacă ar fi fost sincer cu mine. În toți anii de tratament, eu primisem atâtea restricții de la doctori, iar Michael nu primise niciuna. Doctorul nici măcar nu-l întrebase dacă are vreun obicei nociv care i-ar putea afecta calitatea spermei.

Mi-ar plăcea să cred că, într-o bună zi, procesul de testare și tratament pentru infertilitate va fi mai egalitarist și că bărbații vor fi și ei educați despre contracepție și încurajați să-și facă imediat analizele de spermă când femeia nu reușește să rămână însărcinată. Cred că ne apropiem de ziua aceea, pentru că deja există kituri de testare a spermei pentru acasă.

Dar n-am ajuns încă acolo. Și până când responsabilitatea va fi împărțită între cei doi membri ai cuplului, femeile vor continua să ducă o mare parte din ea singure.