
Oana Maria Zaharia
Traducătoare și reporter de ocazie
Româncele care te fac să te uiți cu alți ochi la oamenii din jurul tău
După o pandemie și un război la graniță, ai zice că oamenii au început să se gândească mai mult la suferința celor din jur. Dar empatia nu e ceva care durează la nesfârșit.
Am vizitat lumea fabuloasă a comunității LGBTQ românești unde am văzut și o nuntă gay
Expoziția asta e fix ce-ți trebuie dacă vrei să ai impresia câteva ore că trăiești într-o lume safe și utopică.
10 întrebări pe care ai vrut mereu să i le pui unei proprietare de sex shop din România
Bărbații vor să cumpere jucării sexuale pentru iubitele lor, dar să fie „mai mic, mai mic, ceva mai mic nu aveți?”.
Mi-am ajutat prietenii cu depresie până când m-a lovit și pe mine și mi-a dat viața peste cap
La un moment dat mi-am dat seama că-i posibil să existe motive clare pentru depresie. Și am început să-mi analizez viața.
Ce jucărie sexuală ți se potrivește în funcție de zodie
Dacă n-ai experiență cu așa ceva și nu știi cu ce să începi, cel mai simplu ar fi să începi de la zodie.
Toate mesajele dubioase pe care le-am primit de la bărbați doar pentru că sunt femeie
Ca să dai block mai ușor, ca femeie, dar și ca să eviți asta, ca bărbat, iată toate tiparele de comportament masculin pe care le găsești online când vine vorba de agățat.
Am vorbit cu tipa care a scris pe Ministerul de Interne „Poliția ucide”
Jandarmeria nu a reușit să o amendeze, că au țipat oamenii „Gabori criminali!”, până au lăsat-o în pace.
Toate locurile în care poți să faci sex la Electric Castle
Alege dușurile de la bărbați, că la fete e mereu o coadă enormă și băieții nu se scandalizează dacă intră cineva pe teritoriul lor.
Am fost la petrecerea Jack Daniel’s, într-un loc unde se intra doar cu parolă
Parola la petrecerea asta a fost: Distilerie 150. Și-am sărbătorit adecvat: cu multe pahare.
Ce-am înțeles despre cum e să fii transsexual în România, dintr-un spectacol de dans
Ca persoană transgender, o să ai mereu probleme cu actele peste tot unde mergi. De ce arăți așa? Ce ești tu, de fapt, femeie sau bărbat?
Ce am înțeles după ce am văzut un spectacol despre o femeie care s-a iubit cu un delfin
Și nu, persoana respectivă nu este Remus Cernea.
De ce e important să avem educație sexuală-n România, în ciuda extremiștilor religioși
Subestimăm abilitatea copiilor de a înțelege lucruri aparent „rușinoase" de la o vârstă fragedă.