Publicitate
High Hui

Sunt paramedic și m-am săturat să mă întrebi care-i cel mai nasol lucru pe care l-am văzut

Ca paramedic am auzit întrebarea asta de nenumărate ori. Crede-mă, nu vrei să știi.

de Alex Miniato; consemnat de Michelle Gamage; translated by Irina Gache
12 Aprilie 2019, 4:00am

Foto via Pexels  

Lucrez ca paramedic în British Columbia de cinci ani.

Am pierdut oficial numărul vieților pe care le-am salvat, dar estimez că undeva între 40 sau 50 de persoane. Îmi place ideea că cineva este încă în viață datorită jobului meu; cred că m-am apucat de meseria asta fiindcă voiam să schimb viețile oamenilor și să aduc un impact pozitiv.

Dar când spun oamenilor că sunt paramedic, reacția lor este adesea: „Mamă, ce nebunie! Care e cel mai nebun lucru pe care l-ai văzut? Nu, stai - câți oameni morți ai văzut?”.

E frustrant fiindcă genul ăsta de întrebări îmi declanșează imagini traumatizante. Nu este vorba despre lucruri pe care trebuie să le uit, ci despre cele pe care nu vreau să le discut cu o persoană pe care o cunosc pentru prima oară.

Sunt și student la Universitatea Simon Fraser și săptămâna trecută un coleg m-a întrebat ce fel de cadavre am văzut. E ciudat să întrebi asta pe cineva pe care abia l-ai cunoscut.

Nu pot vorbi în numele pompierilor sau polițiștilor, dar știu că mulți paramedici sunt întrebați asta mereu.



Cred că oamenii pun aceste întrebări pentru că au impresia că paramedicii au un anumit mod de gândire și cumva sunt ok cu violența, sângele și cadavrele. Dar asta nu e adevărat. Mulți paramedici s-au apucat de asta fiindcă vor să vindece o persoană rănită, să rezolve o problemă. Am auzit multe povești despre cum anumite evenimente semnificative din viață, cum ar fi moartea unui membru al familiei sau a unui prieten lovit și ucis de o mașină, i-au îndemnat pe oameni să aleagă meseria asta. Deci aș spune mai degrabă că lucrăm ca paramedici fiindcă nu suntem confortabili cu cadavrele, sângele și violența. Trebuie să le rezolvăm.

Când suntem întrebați despre lucrurile oribile pe care le-am văzut, de fapt ni se cere o anecdotă amuzantă, cum ar fi un clovn mort în copac sau ceva de genul. Vor povești diferite de ce găsești în viața reală, fiindcă majoritatea cadavrelor pe care le vedem nu sunt amuzante sau drăguțe, ci pur și simplu triste.

De obicei le ofer oamenilor răspunsuri vagi și încerc să schimb subiectul. Nu vreau să vorbesc despre asta, iar oamenii care mă întreabă nu vor de fapt să audă ce lucruri am văzut.

Am văzut indivizi înjunghiați mortal. Am văzut morți provocate de accidente de mașină. Am îngrijit pietoni călcați de mașină și nu știu dacă au supraviețuit sau au murit în spital. Am văzut violență domestică și oameni care s-au sinucis. Am văzut interiorul morgilor din tot orașul. Am luat cazuri controversate pe care le-am văzut ulterior la știri. Dacă vrei să fac o estimare, cred că am văzut mai mult de o sută de cadavre în cei cinci ani de când sunt paramedic.

Faptul că lucrez în toiul unei crize de opioide înseamnă că văd multe supradoze, probabil 75 până acum. Toată lumea ia naloxonă acum și câteodată asta înseamnă că până ajungi la pacient, cineva i-a dat deja Narcan și e pe picioare. Alteori ajungem acasă la oameni morți de trei zile fiindcă făcuseră supradoză.

Cu toate asta sunt norocos, văd lucrurile cele mai ușoare de la urgențe. Dacă primești apeluri de o gravitate ridicată, superiorii te pot suna ca să îți verifice sănătatea mintală. Pe mine încă nu m-au sunat, dar am văzut mulți colegi care au trecut prin asta.

Nu am văzut încă pe cineva împușcat sau strangulat. Spun „nu încă” fiindcă jobul ăsta este unul al statisticilor. Să lucrezi cu normă întreagă într-un oraș înseamnă să preiei mii de apeluri pe an. Oamenii care sunt în industrie de 25 de ani le-au văzut pe toate. Nimic nu-i mai surprinde.

Nu-mi place să vorbesc despre cel mai oribil lucru pe care l-am văzut. A fost sângeros, violent și inuman. Nu am mai văzut pe cineva în halul ăla. E una să fii ucis și alta să fie o crimă făcută cu brutalitate.

Cred că trebuie să accepți faptul că vei avea sindrom de stres post-traumatic când lucrezi ca paramedic. E ca atunci când îți spuneau părinții în copilărie să nu stai ghebos că vei avea probleme cu spatele. Știi că s-ar putea adeveri, dar nu vrei să accepți asta. Îți imaginezi că ești mai puternic și că vei fi acea persoană care va munci cu succes 20 de ani și nu se va deteriora niciodată. Dar fiecare dintre noi va găsi ceva, la un moment dat, care-l va zdruncina.

Nu toate apelurile pe care le primim sunt cu pacienți pe moarte. Câteodată poate fi vorba despre o gleznă ruptă în așa fel încât ți se face rău și rămâi cu imaginea aia în cap mai mulți ani.

Îmi amintesc când mă gândeam să devin paramedic și am avut o discuție cu un tip care era în industrie de mai mulți ani. Nu l-am întrebat niciodată direct despre lucrurile pe care le-a văzut, dar cu toate astea mi-a spus despre sindromul de stres post-traumatic cu care se confrunta - nu realizasem că suferea de asta - și cum l-a afectat. Mi-a descris o experiență îngrozitoare și traumatizantă pe care nu o credeam posibilă - dar a trecut prin asta și trăia cu ea.

Nu cred că oamenii care pun genul ăsta de întrebări la prima discuție înțeleg că vorbesc cu cineva care la un moment dat a suferit de PTSD. Ei cred că suntem în jobul ăsta fiindcă suntem invincibili emoțional, dar nu e așa.

Patru din cinci oameni care află că sunt paramedic mă vor întreba despre cele mai oribile lucruri pe care le-am văzut. A cincea persoană care nu mă întreabă asta îmi va deveni prieten. Nu spun că nu mă va întreba la un moment dat, dar se va întâmpla după ani în care mă va cunoaște mai bine. Va începe o conversație de genul: „Pot să te întreb ceva foarte personal legat de jobul tău? Nu trebuie să vorbești despre asta dacă nu vrei”.

E drăguț când oamenii se gândesc înainte. Încearcă să te pui în pielea mea și să-ți imaginezi că cea mai oribilă zi de muncă a unui paramedic probabil că e sângeroasă, macabră și traumatizantă.

Dacă voi discuta despre căcaturile pe care le-am văzut, va trebui să fie în anumite condiții. Nu ar trebui să fie niciodată o întrebare spontană.

Întreabă-mă câte vieți am salvat fiindcă atunci mă voi gândi la ceva pozitiv, cum am făcut un bine unui om. Dacă mă întrebi câte cadavre am văzut, atunci mă voi duce cu gândul la cum nu am reușit să salvez pe cineva. Este un eșec personal. Chiar dacă nu am ajuns la timp, doare. Nu am reușit să ajut. Sau ajutorul meu nu a fost îndeajuns.

Gândește-te la asta data viitoare când cunoști un paramedic pe ambulanță.

Articolul a apărut inițial pe VICE CA.