ambulanta
Am fost înjunghiat de 35 de ori și sunt încă în viață
Nu simțeam nimic, vedeam doar alb în fața ochilor. Și cunoșteam persoana care ținea cuțitul.
Am vorbit cu români despre cum și-au luat țeapă când au sunat la 112
Ca autoritățile să te ajute când ai o urgență trebuie mai întâi să-i convingi că spui adevărul.
Sunt paramedic și m-am săturat să mă întrebi care-i cel mai nasol lucru pe care l-am văzut
Ca paramedic am auzit întrebarea asta de nenumărate ori. Crede-mă, nu vrei să știi.
Toate întrebările care îți vin în minte după simularea apocaliptică de cutremur din București
După exercițiul ăsta vom avea, în continuare, pacienți care mor din cauza infecțiilor din spitale.
Clipul ăsta de 30 de secunde te învață cum să salvezi viața cuiva
Versiunea asta de resuscitare cardio-pulmonară e și mai ușoară decât crezi.
Am stat o zi cu românul care s-a mutat într-o ambulanță
Nu știu cum ți-ai petrecut tu sărbătorile, dar într-una dintre zile eu am descoperit o poveste mișto.
Germanul ăsta îți aduce o mașină de poliție să-ți păzească locuința pentru nici 30 de euro
Mașinile lui nu sunt înregistrate ca mașini reale de poliție, dar pentru că arată destul de convingător, pare că e ilegal să le conduci.
Zece semne după care recunoști un ghiolban în traficul din București
Oamenii ăștia sunt motivul pentru care o iei tu razna în trafic.
Când 1 500 de oameni protestau împotriva corupției din sănătate, un fotbalist de la Dinamo a murit pe teren
Fotbalistul s-a prăbușit pe gazon fără să fie atins de nimeni, iar ambulanța a intervenit la mai bine de două minute după.
Am vorbit cu o doctoriță din Vaslui care-și injectează adrenalină ca să salveze vieți
La Urgențe la Vaslui sunt doar șase medici, deși ar trebui să fie 18.
Am petrecut noaptea de Anul Nou în ambulanță, cu paramedicii englezi
Pentru ei, Crăciunul nu e așa sărbătoresc ca pentru noi: oamenii sunt înjunghiați, alții se îmbată și-și taie degetele din greșeală, alții au atac de cord.
Cum ȋţi pot distruge viaţa alergiile la mâncare
Simptomele de la șoc anafilactic și atac de panică sunt aproape identice când ești alergic.