Cum e să fii crescut ca gen neutru

În aprilie 2016, am intervievat doi părinți care își cresc copiii în afara rolurilor de gen. Ei susțin că poate fi eliberator să nu ai așteptări sociale de la copii bazate pe gen. Totuși, mulți oameni consideră că decizia lor e o formă de îndoctrinare nenaturală – pe motiv că există diferențe biologice între bărbați și femei, iar copiii nu ar trebui păcăliți să creadă că pot alege ce vor să fie. În mod surprinzător, articolul meu a atras comentarii de genul: „Așa arată abuzul asupra copiilor” și „Încă un părinte egoist care își proiectează problemele de identitate pe copil”.

Totuși, s-au schimbat multe în ultimii trei ani: societatea e mai conștientă de felul în care stereotipurile culturale de gen îi afectează negativ pe copii. Pronumele și băile unisex sunt în creștere, în Suedia există două școli pe genul neutru și tot mai multe școli din Marea Britanie adoptă uniforme unisex. Un studiu din 2017 a descoperit o legătură între stereotipurile de gen impuse și anumite probleme de sănătate fizică și mentală.

Așa că am vrut să văd ce mai face Dani, unul dintre ce doi părinți care apăreau în articolul trecut, ca să aflu dacă oamenii au devenit mai toleranți cu stilul ei de părinte de când am vorbit ultima oară. „Oamenii cred că ne neglijăm sau abuzăm copilul”, a zis ea. „Dar nu facem decât să-i permitem fiicei noastre, Mathilda, care acum are opt ani, să experimenteze și să descopere ce îi place să facă – fie că e vorba de dans, fotbal, My Little Pony sau Batman. Nu-i spunem: Asta e pentru băieți, nu ai voie. Nu e nevoie de cine știe ce cunoștințe sau gândire abstractă și cred că fiecare părinte ar trebui să facă asta.” Dani a explicat că Mathilda nu e confuză în privința propriei identități de gen. „E fată și știe asta, dar îi plac și lucruri care, conform societății noastre, le plac băieților. Asta e tot.”

Acesta e un argument foarte important. Mathilda – despre care criticii susțin că sunt atât de îngrijorați – nu e deloc derutată. De multe ori, conversația se concentrează pe părinți și decizia lor decât pe ce spun copiii. Ca să aprofundez subiectul, am contactat-o pe Amelia, de 24 de ani, și pe mama ei Evelijn, de 52 de ani, cât și pe Cearrah, de 28 de ani, o mamă pe care am găsit-o pe un grup de Facebook pentru părinți care își cresc copiii într-un mediu de gen neutru. Apoi am vorbit cu Ben Kenward, lector la Facultatea de Psihologie Oxford Brookes, care a fost implicat în cercetări care au comparat copiii dintr-o grădiniță neutră cu cei din grădinițele obișnuite din Suedia.

Cearrah și copilul ei de opt ani locuiesc într-un orășel din vestul New York-ului. Nu e ușor să crești astfel un copil în orașul unde locuiesc, mi-a scris ea într-un e-mail. „Anul trecut, când fiul meu s-a mutat la altă școală, a fost prima oară când profesorii n-au încercat să mă convingă că băieții nu au voie să poarte rochii la școală. A avut profesori care încercau mereu să-l oblige să-și schmbe hainele de fată cu unele de băiat, iar un consilier mi-a zis să ignor faptul că e hărțuit de colegi pentru că asta o să-l călească și o să-l facă bărbat.”

Se spune despre părinții precum Cearrah că își obligă copiii să adopte o anumită identitate, dar ea mi-a explicat că face fix opusul. „Majoritatea oamenilor nu înțeleg că nu sunt vreo radicalistă nebună care își impune opiniile asupra copilului. Vreau să fie fericit și să se simtă bine în pielea lui.”

La fel ca Mathilda, nici fiul ei n-a fost vreodată confuz în privința identității lui. „Fiul meu se identifică drept băiat și preferă să folosesc pronumele masculin când vorbesc despre el. Dar nu se supără nici când necunoscuții îl iau drept fată. Uneori acceptă asta, alteori îi corectează. Am avut multe conversații despre subiect și știe că e liber să aleagă. O vreme, a luat în considerare și pronumele neutre, dar până la urmă mi-a spus că nu sunt genul lui.”

Evelijn e o terapeută olandeză specializată în probleme LGBTQ+ și are un băiat care se identifică drept non-binar, doi alți băieți care se consideră de sex masculin și o fată, Amelia. Le-am cunoscut pe Evelijn și pe Amelia prin Radiant Love, un club și colectiv din Berlin care susține „incluziunea în muzica electronică, artă și performance”. Evelijn stă de obicei la intrare la evenimentele clubului. „Am fost mereu înconjurată de persoane queer. Am crescut într-o familie progresistă, bunica mea era feministă. De aceea m-am simțit mereu liberă în privința sexualității și a expresiei de gen. N-am crezut niciodată în construcțiile culturale de gen și mi-am lăsat copiii liberi să fie cine sunt cu adevărat”, mi-a spus ea.

Spre deosebire de Evelijn, Cearrah mi-a explicat că, inițial, a încercat să-i impună fiului ei stereotipurile masculine de gen, dar până la urmă a realizat că el nu avea nevoie de asta. „Am insistat cu jucăriile și hainele tipice pentru băieți până la vârsta de 18 luni, când el a început să manifeste preferințe pentru rochii și sclipici”, mi-a zis ea.

„La început, nu știam nimic despre copiii non-conformiști și credeam că e ceva în neregulă cu fiul meu – l-am obligat să aleagă haine și jucării potrivite pentru băieți. Nu știu dacă ai văzut vreodată un preșcolar deprimat, dar mi se frângea inima. Am început să citesc un blog intitulat Raising My Rainbow, care m-a ajutat să-mi înțeleg copilul și să nu-i mai fac rău. Din ziua aceea, copilul meu a preluat controlul și a devenit unul dintre cei mai fericiți puști pe care îi cunosc.”

Evelijn nu crede că oamenii înțeleg ce înseamnă să îți educi copilul pe stilul neutru. „Nu am folosit niciodată un pronume neutru și nici nu am încercat să-i neg genul. Singurul mod prin care am luptat împotriva sistemului patriarhal a fost să nu-i spun niciodată fetiței mele să fie o fată cuminte și să nu le spun vreodată băieților mei să fie mai bărbați decât sunt. Le-am permis copiilor mei să-și exprime toate emoțiile și să se joace cu orice vor. Pentru noi, roz și albastru au fost doar niște culori, fără legătură cu genul.”

Când am întrebat-o pe Dani cum mai e Mathilda în ultima vreme, mi-a zis că e tot mai influențată de ce vede la televizor și ce observă la alte persoane. „Mulți i-au spus fiicei mele că ar trebui să poarte mai mult roz”, a zis Dani. „Are doar opt ani și, chiar dacă e conștientă de stereotipurile de gen, cade uneori în capcana gândirii limitate. Când se întâmplă asta, avem o conversație.”

Pe măsură ce fiul ei a crescut, Cearrah a descoperit că e tot mai capabil să-și exprime sentimentele prin cuvinte. „Știe să discute despre diferențele lui cu prietenii și îi corectează pe cei din jur când greșesc, fără să presupună că oamenii vor să fie răi cu el când îl întreabă lucruri.”

Amelia e o artistă de performance din Berlin. Am întrebat-o cum a fost să fie crescută în afara rolurilor de gen. „În fiecare zi, copiii de la școală îmi spuneau că nu pot face anumite lucruri pentru că sunt fată, iar asta a trezit spiritul rebel din mine, d-aia reacția mea a fost, de fiecare dată, să le arăt că pot.” Când am întrebat-o dacă a fost derutată sau afectată de mesajele contradictorii pe care le primea la școală și acasă, mi-a zis că a simțit o mare diferență între felul în care a fost tratată acasă și așteptările societății de la ea.

„Mă jucam și cu fete și cu băieți, dar țin minte că niște puști mi-au zis că nu pot să mă joc cu ei și că trebuie să plec, pentru că au nevoie de intimitate – pentru mine nu avea niciun sens”, mi-a zis ea. „Nu înțelegeam nici de ce profesoara mea împărțea echipele pe sexe la ora de sport.” Amelia mi-a zis că până și adulții o jigneau. „Părinții se plângeau la mama că sunt promiscuă pentru că voiam să mă joc cu fiii lor”, mi-a spus ea. „Odată, o altă mamă și profesoara de sport mi-au zis că mama ar trebui să-mi cumpere un sutien pentru că arăt indecent în fața băieților. Mereu am simțit că adulții creează o anumită segregare între băieți și fete, iar unii copii rămân, din cauza asta, cu o teamă de a interacționa cu sexul opus.”

Și Mathilda a observat că băieții și fetele sunt mereu separați. „Când vede rafturile din magazine separate pe genuri, le spune colegilor ei că toate culorile sunt pentru toți și că băieții pot să poarte și ei roz dacă vor. Se supără dacă băieții n-o primesc să joace fotbal cu ei – le-a zis celorlalți copii că, doar pentru că e fată, nu înseamnă că nu e în stare să facă orice are chef.”

Chiar dacă fiul lui Cearrah a devenit mai conștient de alegerile legate de gen pe care le face, mama lui știe că e influențat și de prieteni. „În mod normal, se joacă cu păpușile, dar dacă e la un prieten acasă, alege să se joace cu jucăriile de băieți. Când e în familie, nici prin cap nu-i trece să nu se îmbrace în rochii. Dar am observat că dacă suntem cu rude mai îndepărtate sau cu prieteni de-ai lui, se gândește mai mult înainte să aleagă ceva de îmbrăcat.”

Fiul cel mare al lui Evelijn a fost hărțuit foarte rău când avea șase ani, lucru care l-a afectat nu doar pe el, ci și pe frații lui. „Era prieten doar cu fete și era perceput drept metrosexual. Frații lui au învățat că, dacă te porți ca el, trebuie să suporți niște consecințe.”

Chiar dacă a fost și ea hărțuită, Amelia s-a bucurat de copilărie. „Dacă ar trebui să aleg între normele sociale și felul în care am fost crescută, prefer ultima variantă. Mă simt privilegiată că m-am născut într-o familie progresistă, pentru că mă simt atât de liberă și genul nu mă condiționează cu nimic.”

Experiența Ameliei e confirmată de cercetări. Conform unui studiu din 2017, copiii înscriși la o grădiniță suedeză care promovează educația neutră nu proiectau stereotipuri pe alte persoane și erau mai dispuși să se joace cu copii necunoscuți de sex opus.

Ben Kenward a fost unul dintre cercetătorii care au făcut studiul. Psihologul britanic mi-a zis că nu a fost deloc surprins de rezultate. „Influența societății e mare, dar educația neutră de gen are mari beneficii”, mi-a zis el. Când l-am întrebat dacă e derutant pentru un copil să fie prins între două realități diferite, mi-a zis că puștii crescuți într-un mediu neutru din punct de vedere al genului nu sunt mai confuzi în privința identității decât cei crescuți în școlile normale. „Știu foarte bine să detecteze genul altei persoane, doar că nu proiectează stereotipuri pe ea.”

Evident, educația neutră și neconvențională poate avea consecințe, dar, conform lui Dani, fetița ei nu are nimic de pierdut din asta, ci dimpotrivă. „Merge la cățărat sau cu scuterul cu fetele și joacă fotbal cu băieții. Pe fiica mea o interesează mai mult ce se joacă cu alți copii decât cu cine se joacă.”

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.