Artă

Am aflat pentru tine de ce au ajuns în București tablouri care costă zeci de milioane de euro

Un tip din Anglia secolelor trecute a creat și colecționat artă. Acum e evaluată la aproximativ 100 milioane euro, iar tu ai ocazia s-o vezi în București. Iată povestea venirii ei în Capitală.
tablou expozitie art safa
Unul dintre momentele pregătirii expoziției „Seeking Truth – The Art of John Constable” din București. Imagine: Art Safari / Facebook

Lumea artei tinde să fie privită exclusivist și mulți trăiesc cu impresia că trebuie să fie mari cunoscători pentru a se bucura pe deplin de ceea ce oferă. Însă, dacă este ceva ce-am învățat despre artă de-a lungul anilor este că nu trebuie să știi foarte multe despre ea, sau chiar s-o înțelegi, astfel încât să-ți placă.

Publicitate

Uneori, experții se vor minuna la un obiect de artă ca și cum l-au văzut pe Dumnezeu, în timp ce tu e foarte posibil să nu simți nimic, ba chiar să te simți prost că nu ești îndeajuns de cult. Been there done that. 

Pe de o parte, oamenii care asta fac, sau sunt pasionați de acest domeniu, analizează lucrurile dintr-o perspectivă documentată. Însă nu e deloc aiurea să nu-ți trezească nicio emoție ceva apreciat sau validat la nivel colectiv. Ba mai mult, e util să nu te lași demoralizat de elitismul aparent, ci să fii chiar curios să vezi dacă și ție-ți place ceea ce unii consideră spectaculos.

Uite, Art Safari este un bun prilej pentru tot acest demers, unde organizatorii își propun să aducă publicul față în față cu tot felul de picturi celebre sau contemporane, apreciate universal. Mai mult, din 23 septembrie până pe 11 decembrie, eventul cultural lansează ediția aniversară cu numărul 10, unde aduce în țară cea mai valoroasă expoziție din istoria lui – picturi evaluate la aproximativ o sută de milioane de euro.

De ce sunt aceste picturi atât de scumpe

emily-kath art safari expozitie scumpa

Emily Knight (stânga) și Katharine Martin

Lucrurile sunt simple: pentru prima oară în istoria neamului nostru, un muzeu considerabil internațional, adică Victoria and Albert Museum din Londra se alătură muzeelor din România ca partener Art Safari. Practic, dr. Emily Knight și Katharine Martin au pus cap la cap expoziția „Seeking Truth – The Art of John Constable”, care cuprinde atât opere ale celui care-i dă numele, cât și opere din colecția lui personală, cum ar fi picturi semnate de Albrecht Dürer, Rembrandt van Rijn, Claude Lorrain, William Turner, Thomas Gainsborough sau Jacob van Ruisdael.

Publicitate
John Constable, Stonehenge, 1836

„Stonehenge”, John Constable, 1836. Din colecția Victoria and Albert Museum

Dacă n-ai auzit de John Constable (1776–1837) până acum, află că a fost cel mai mare peisagist britanic (și mare colecționar), dar și cel care l-a inspirat pe Nicolae Grigorescu. John și-a dorit să expună cât mai realist frumusețea lumii naturale, a folosit culorile într-un mod liber și creativ, fapt care nu l-a ferit de criticile contemporanilor.

Pictorul n-a făcut compromisuri și nu s-a abătut de la propria viziunea unică, ba chiar a experimentat până la finalul vieții, în 1837. Expoziția din Capitală va analiza și conexiunea personală a lui Constable cu locul, căutarea inspirației și tehnicile sale inovatoare. 

Eu am fost curioasă să văd cine-s cele două femei care au curatoriat picturile exorbitante, ce artiști contemporani apreciază, dar și ce părere au despre modul în care gen Z se raportează la artă. 

Bucuria de a lucra în domeniul artei

Schelte a Bolswert, after Peter Paul Rubens, ‘Landscape with rainbow_ two females on the left of the foreground’, Late 16th – mid 17th century ©️ Victoria and Albert Museum, London.jpg

„Peisaj cu curcubeu; două femei în stânga prim-planului”, Schelte a Bolswert, după Peter Paul Rubens, finalul secolului 16 — jumătatea secolului 17

Emily – cu o experiență de 17 ani în domeniu – și Katharine – experiență de peste 25 de ani în lumea artei – lucrează la muzeul Victoria and Albert din Londra, considerat cel mai important muzeu de artă și design din lume. Practic, ambele activează într-un mediu care găzduiește o colecție permanentă de peste 2,8 milioane de obiecte, cărți și arhive care conservă peste 5 000 de ani de creativitate. „Întotdeauna am iubit arta. Prima oară când am creat-o, iar apoi când am aflat mai multe despre ea. Mă interesează modul în care arta conectează oamenii în timp și spațiu și iubesc să descopăr modul în care artiștii și-au dezvoltat ideile și au explorat diferite metode și tehnici”, povestește Emily despre pasiunea ei.

Publicitate

Katharine, pe de altă parte, s-a îndrăgostit de artă la 15 ani, când a văzut o vedere cu Echo și Narcis (figuri din mitologia greacă), o pictură celebră realizată de britanicul J.W. Waterhouse. „Povestea frumoasă și tragică pe care am văzut-o expusă m-a influențat puternic și am fost dată pe spate de culorile pe care artistul le-a folosit. Acel moment a rămas cu mine și după ce am studiat istoria artei la universitate, așa că am hotărât să devin curator.”

„Ce ne dorim ca oamenii din România să știe despre John Constable?”

Publicul român a fost în centrul procesului de curatoriere pentru expoziție. „Constable este un artist extrem de cunoscut în Marea Britanie, așa că a fost interesant să ne gândim la cea mai bună modalitate prin care putem să-i prezentăm opera, într-un context nou. La bază, ne-am întrebat: ce-l face pe Constable să fie un artist atât de interesant și inedit și ce ne dorim ca oamenii din România să știe despre el?”

tablou art safari arta cultura bucuresti

Tabloul „Stonehenge” pregătit pentru expoziția din București. Imagine: Art Safari / Facebook

Expoziția se va axa pe amploarea carierei pictorului și va include exemple din picturile sale în ulei, schițe în ulei, desene și acuarelă. Mai mult, vei putea vedea și opere ale artiștilor pe care John i-a colecționat de-a lungul anilor și de care s-a lăsat inspirat. „Ne-am structurat eventul în jurul celor patru aspecte diferite ale carierei sale, care oferă cea mai bună viziune asupra muncii sale. Ne-am uitat la fascinația lui asupra peisajelor native din Suffolk (un comitat în estul Angliei – n.ed.), inspirația pe care a luat-o din munca altor artiști, abordarea sa riguroasă de a observa și a reda lumea naturală, cât și colaborarea lui cu gravorul David Lucas și cum acest lucru i-a revigorat tehnica artistică spre sfârșitul vieții.”

Publicitate

Internetul, generația Z și artiști noi pe care să-i ai în vedere

Muzeul Victoria and Albert a apărut în 1852 cu scopul de a face arta accesibilă tuturor și de a-i inspira pe designerii și producătorii britanici. În prezent, focusul este pe promovarea industriei creative, inspirarea generațiilor următoare, dar și de a îmbogăți imaginația publicului.

John Constable, ‘Dedham Lock and Mill’, 1820

„Ecluza și moara Dedham”, John Constable, 1820

Mediul online poate juca un rol important în dezvoltarea carierelor artiștilor noi. Emily și Katharine consideră că social media, de exemplu, le permite artiștilor să-și facă operele cunoscute la nivel global, dar și să interacționeze cu publicul în mod direct. Și, firesc, în discuția despre internet, artă și muzee nu poate lipsi o dilemă: ce se întâmplă cu generația nouă, în cazul de acum gen Z?

De la cele două am aflat că, deși oamenii fac, în general, tot felul de presupuneri despre vizitatorii tineri, experiența lor la V&A le-a tot arătat că publicul este de toate vârstele: „Vizitatorii mereu te surprind și este important să nu ai o viziune rigidă asupra lucrurilor pe care aceștia vor să le vadă.”

Până ajungi să vezi colecția de lux din București, am colectat și câteva nume de artiști contemporani pe care să-i urmărești.

În final, am fost curioasă să descopăr și cum se raportează Emily și Katharine la artiștii contemporani și care ar fi unele dintre numele care le-au atras atenția. Emily a nominalizat munca lui Kudzanai-Violet Hwami, o pictoriță din Zimbabwe care trăiește și creează în Londra. „În mod cert merită urmărită. Pictează apăsat, dar în același timp extrem de sensibil, iar operele sale sunt foarte personale. Am fost curioasă să descopăr modul în care aduce împreună fragmente din social media cu albume vechi de familie, pentru a-și construi picturile.”

Publicitate
tablou art safari

Moment din pregătirea expoziției. Imagine: Art Safari / Facebook

Katharine mi-a vorbit despre Sarah Gillespie, care folosește tehnica „mezzotint” (din italiană, unde „mezzo” înseamnă „jumătate” și „tint” are mai mult sensul de „vopsire”).

Conceptul tehnicii, pe scurt, e că vopseaua rămâne doar în șanțurile și găurile microscopice din placă, dar e îndepărtată de pe suprafețele lucioase. Arta e în procentul de vopsea rămasă pe placă. Sarah a avut nevoie de câțiva ani ca să învețe să „controleze” tehnica. „Gravorul lui Constable, David Lucas, a folosit aceeași tehnică, așa că a fost fascinant să am viziunea lui Sarah despre acest proces complex și tradițional. Am fost foarte norocoși să-i putem cumpăra seria de printuri intitulată «Moth». Pentru mine a fost un punct de referință în carieră.”

Dacă ți-am făcut poftă, sau doar vrei să treci să vezi picturi scumpe, dar mai ales foarte scumpe, și nu numai, îți poți lua biletele de aici.