Doamne fereşte!, ce de discuţii am citit, săptămâna trecută, pe tema religiei din şcoli. Dacă te-ai lua după tonele de texte scrise în ultimele şapte zile, România ar fi trebuit să se fi scufundat deja în războiul de 30 ani dintre catolici şi reformaţi. Habotnici şi eretici, credincioşi de conjunctură şi atei de ocazie, filozofi de weekend şi reformatori ai educaţiei naţionale.

Atâta energie irosită pentru o măsură normală în orice ţară nonislamică. Asta pentru că România, cel puţin teoretic, este un stat laic, cu libertăţi democratice, inclusiv cu libertatea de a crede în ce vrei tu şi de a-ţi alege religia pe care vreo s-o practici. Aşadar, măsura de a scoate obligativitatea de a participa la o oră de religie în şcoli e cât se poate de normală. Însă rar ţi-e dat să vezi atâtea pasiuni pentru un nonsubiect.

Dacă a scos ceva în evidenţă tentativa de dezbatere de săptămâna trecută, e vorba de defectele unui sistem educaţional eminamente păcătos. Am văzut tot soiul de reacţii, inclusiv ale elevilor. Una dintre ele este de tipul „dacă scoate religia, o să bage altceva şi mai bine luăm notă mare la preot, pentru medie". De ce e obligatoriu, în sistemul educaţional românesc, să bifezi un anumit număr de ore? Moare cineva dacă scapă elevul mai devreme?

Sunt șase mii de oameni care predau religia în şcoli. Păcatul religiei nu e acela că există ca materie, ci că se face un soi de propagandă religioasă. Când eram elev, preotul te nota pentru rugăciunile pe care le învăţai. Erai obligat să memorezi Crezul, un chin pentru orice copil căruia chiar îi place şcoala. Luai zece dacă ştiai Înger, îngeraşul meu

În acelaşi timp, am citit păreri despre înlocuirea religiei cu ore de educaţie civică. Sincer, ca individ care a avut, în şcoală, şi ore de educaţie civică, pot jura cu mâna pe Biblie că e o tâmpenie. În primul rând, elevul habar n-are ce înseamnă „civic". „Cultură civică" îi zicea pe vremea mea, oră la care erai învăţat să te uiţi în stânga şi-n dreapta când treci strada. Nu era o idee rea, dar nu era nici cea mai fericită din lume.

În plus, o problemă şi mai profundă a educaţiei e cea a educatorilor. Are cineva idee cum se desfăşoară cursurile din modulele de psihopedagogie predate în universităţi? În multe cazuri, e ca şi cum ai încerca să-l predai pe Kant în şcoala primară. O chestie liniară, fără interacţiune, predare tipică, fără exemple, teorie peste teorie. Profesorii ăia plictisitori sunt oglinda celor care-au predat psihopedagogie în facultăţi.

Viitorului profesor nu i se explică cum ar trebui să se poarte cu elevul în diverse situaţii şi la diverse vârste, ci primeşte teorie peste teorie. Desigur, teoria e importantă, dar oare viitorul profesor nu va învăţa să predea mai bine, dacă cel de la care învaţă i-ar da propriul exemplu?

Educaţia românească nu mai are educatori, ci are indivizi care predau o materie. De aia, sistemul educaţional a ajuns ca administraţia publică, trist şi enervant. Plin de ageamii, mii de suplinitori care se angajează în Educaţie ca să aibă o leafă, cam ca angajaţii din administraţie care fac o facultate care nu le place, dar care le-ar putea asigura un job.

În Danemarca, se vorbeşte de introducerea pornografiei în şcoli, într-o oarecare formă. În România, nu doar că nu există ore de educaţie sexuală, există ore de propagandă religioasă, în care primeşti notă în funcţie de câte rânduri din Crez ai reuşit să înveţi. În consecinţă, beneficiem din plin de mame la 16 ani, că nu le-a explicat nimeni copiilor că s-au inventat prezervativele. Dacă un profesor nu e în stare să vorbească, măcar la orele de Anatomie, despre asta, ce poate să te înveţe preotul? Evident, educaţie religioasă, nu educaţie despre religie.

Între timp, Biserica Ortodoxă Română face campanii cu vedete pentru ca românii să-şi înscrie copiii la orele de religie. Dan Puric, Connect-R şi Daniel Buzdugan au spoturi, iar CNA recomandă televiziunilor să le difuzeze. De ce se implică CNA în asta? E, cumva, Consiliul Naţional al Apărării BOR? Nu, adevărata problemă e că șase mii de profesori de religie n-ar mai avea locuri de muncă. În caz că se întreba cineva ce-i cu vedetele care promovează religia.

O evoluţie există, totuşi, odată cu decizia Curţii Constituţionale. Aceea că, deşi 90% dintre elevi au fost înscrişi la orele de religie, s-a câştigat, totuşi, libertatea de a nu fi obligat să înveţi rugăciuni la şcoală. O adevărată victorie pentru societatea laică în care trăim ar fi fost însă eliminarea notării elevilor la religie. Să nu mai existe „notă pentru media generală", ci să fie găsită o motivaţie reală a elevilor.

Dincolo de toate cele de mai sus, religia în şcoli a împlinit, totuşi, 25 ani de existenţă în România. Şi cu toate astea, cu ce ne-a ajutat? Suntem o naţie credincioasă şi, cu toate astea, cu prima ocazie, îi umflăm faţa medicului care vrea să ne ajute. Creştineşte, nu?

Sau o căutăm pe Elodia la posturile TV, ani de zile, ignorând şantajele. E senzaţional, nu-i aşa?, cât de ignoranţi suntem. Pentru că religia în sine, în România, este promovarea ignoranţei. Mă mir că încă nu i-a plâns nimeni de milă lui Dan Diaconescu, care-nfundă puşcăria pentru şantaj. Sau lui Vadim Tudor, care- a pus cruce pe revista România mare.

Paradoxal, creştinismul fervent nu a împiedicat poporul să voteze un ateu de două ori. La Ion Iliescu mă refer, care tocmai a împlinit 85 ani. Acelaşi Nea Nelu care îi chema pe ruşi să ne invadeze, în 1989, în numele Domnului Stalin, alt practicant fervent al ateismului. Acelaşi care, în 2004, discuta cu Putin, vorba titlului articolului, să amaneteze România ruşilor.

Şi nu degeaba zic de Iliescu. E unul dintre cei vinovaţi pentru actuala situaţie a României. Cel care e promovat continuarea socialismului şi a sărăciei, câtă vreme săracii sunt o bună masă de manevră. Şi pentru politicieni, care caută oameni creduli, neînvăţaţi, şi pentru BOR, care-a mers mână-n mână cu politica.

În România, degeaba ai religie în şcoli, dacă toată lumea îi ignoră toate învăţăturile pe măsură ce are ocazia să fure. Hoţii n-au niciun Dumnezeu, iar porunca a opta, cea care spune să nu furi, e luată-n deşert. Un exemplu recent e pasajul de la Casa Presei, total inutil. O intrare cu două ieşiri, doar pe un sens, care nu ajută cu nimic. După terminarea pasajului de la Băneasa, timpul petrecut la semafoare a scăzut simţitor. Pasajul de la Casa Presei nu face decât să mute două minute de aşteptare de la fosta Scânteie la următoarele două intersecţii.

Concluzia e una şi îi aparţine lui Vlad Petreanu: educaţia deschide minţi, îndoctrinarea creează fanatici.

Mai citește și:
Întrebarea zilei: Ce îi urezi lui Ion Iliescu de ziua lui? România prematură: Am vorbit cu medicii care refuză să facă avorturi și cu pacienții refuzați Religia în școli. Ce spun elevii Cum te ajută Dan Diaconescu să-i identifici pe cei mai proști dintre români Întrebarea zilei - Evoluţionismul, această verigă lipsă