Ce probleme aveai ca tânăr român în tranziţia haotică din anii ’90

Preţurile au crescut ca-n capitalism, dar salariile au rămas în comunism.

|
16 iunie 2015, 12:39pm

Legitimația de presă a autorului acestui articol, din 1991. Semnătura de pe ea aparţine patronului.

Deşi-ţi place să dai like la posturi cu 90's kids will remember this, probabil că n-ai înţeles mare lucru din şocul acelei perioade de după 1989, în care ne-am sucit de la un regim la altul.

Eu, din păcate, l-am simţit pe pielea mea, că aveam 24 de ani în perioada aia şi pur şi simplu se răsturnase totul. S-a reabilitat avortul, tovarășii îşi ziceau domni, ziarul Scânteia s-a rebotezat Adevărul şi dispăruseră cozile la banane şi portocale (alea la fisc au rămas până-n zilele noastre, odată cu angajaţii). Practic, eram pe complet altă lume faţă de tinerii ăia din comunism care trăiau cu pene de curent şi ore de stingere la zece seara. Dar asta nu înseamnă că ploua cu lapte şi miere, cum visasem toţi. Erau destule probleme în perioda aia, aşa c-am vorbit cu câţiva prieteni şi am adunat, pentru ăştia de 20-25 de ani, care nu ţineţi minte nici măcar că-n Terminus Paradis , Căpitanul Burcea o avea de-un metru, nu de 27 de centimetri, nişte poveşti despre tâmpeniile şi confuzia prin care am trecut atunci.

Preţurile s-au liberalizat, dar salariile au rămas comuniste

La Sinaia, distribuitorii de bere și suc abia începuseră să ofere teraselor umbrele.

Prima surpriză neplăcută adusă de democraţie a fost liberalizarea preţurilor, din noiembrie 1990. Adică lucrurile s-au scumpit, iar salariile nu s-au mărit destul cât să cumperi la fel de multe chestii ca pe vremea lui Ceauşescu.

În mai 1990, ai mei şi-au luat un televizor color Goldstar, după ce-au stat câteva luni în stand by pe lista magazinului, cu 34 000 de lei. Asta faţă de 15 000 cât erau televizoarele româneşti, pe vremea lui Ceaşcă. Dar salariul mediu rămăsese ca-n comunism, la 2 500 de lei, adică au dat salariul mediu pe un an şi o lună pe el. E adevărat, se simţea şi diferenţa de calitate, că alea româneşti, numite Telecolor, aveau culori care se îmbârligau pe ecran.

O Dacie și-a dublat prețul după Revoluţie, până la 170 000 de lei. De exemplu, unui tip cu echivalentul unui job entry level bun din zilele noastre i-ar fi trebuit 48 de luni de economie totală, ca s-o cumpere.

După asta au urmat inflaţia, şomajul, corupţia şi jocurile piramidale precum Caritas şi tot felul de alte lucruri de care ne avertizau ziarele comuniste, deci înţelegi de ce eram un pic speriaţi, ca tineri care ne chinuiam să ne facem un rost între toate astea.

Bacul chiar a devenit mai greu după '90, deci comuniştii care comentează de tânara generaţie, s-o lase mai moale

În comunism, trebuia să fii prost rău să pici bacul, că era simplu, dădeai doar la vreo două-trei materii. La începutul anilor '90, s-a suprimat treapta a doua, examen dat de liceeni ca să treacă dintr-a zecea într-a unșpea, dar au mărit exponenţial numărul probelor de bac. Acum, ore pe care nici nu le băgasem în seamă, precum filosofia, geografia, biologia, limbile străine sau educaţia fizică, deveneau materii de examen. La pachet cu asta au inventat probele orale şi faptul că-ţi cereau mediile din liceu la facultate. Aşa au început profesorii să-şi şantajeze elevii să-i ia ca meditatori

Liceenii se tripau pe medicamente de Parkinson cu votcă

Unul dintre primele localuri McDonald's și unul dintre ultimele autoturisme Oltcit.

A apărut pentru prima dată ideea de droguri în România şi, odată cu asta, miştourile alea pe care le fac părinţii voştri cu „tu tragi pe nas", când le povesteşti de legalizarea marijuanei.

Sebastian, un absolvent în 1996 al unui liceu bun din București, mi-a povestit cum era s-o încurce cu paranoia faţă de droguri. „Într-a douăşpea, un coleg a făcut o glumă, a pisat bine cretă şi se făcea că trage pe nas şi ne oferă şi nouă în curtea şcolii. A doua zi, m-am trezit cu-n sergent la uşă, care mi-a spus că trebuie să mă prezint la secţie. Era taică-miu acasă şi m-a întrebat ce naiba am făcut, dacă mă droghez. În perioada aia era la modă să băgăm Romparkin, o pastilă de Parkinson, cu votcă. La secţie, m-a luat tare poliţistul cu ce-am consumat la şcoală şi m-am prins că era vorba de farsa aia imbecilă. Aparent, m-a văzut o secretară care avea boală pe director şi voia să facă scandal, aşa că mi-a dat numele la poliţie."

Citește și: Cum te făceai praf în Bucureștiul anilor '90

E adevărat că unul dintre colegii lui Sebastian obișnuia să tragă pe nas și altceva decât praf de cretă. Părinții lui n-au avut cu ce să-și recupereze tot aurul băgat de el la amanet.

Hainele de fiţe ne-au rupt buzunarele

Ştii cum voi vă plângeţi acum că trebuie să poarte copiii uniforme şcolare ca-n comunism? Pentru noi a fost destul de greu să ne adaptăm la ideea că ne trebuie haine pentru fiecare zi, ca să nu părem săracii clasei. Miruna, o prietenă care a intrat la liceu în 91, mi-a povestit cât de greu era: „Să fi fost eu prin clasa a unșpea când am intrat întâi și-ntâi într-un second hand. Când m-am lămurit, mi-a fost rușine numai să mă gândesc, da, păi, să îmbrac țoale purtate de alții. Dar m-am dat pe brazdă după ce m-am sfătuit cu o colegă, că oricum nu erau nababi părinţii mei. Altfel n-aș fi putut să țin pasul în modă cu fetele de ștabi sau de patroni de butic din clasa mea. Pe vremea când exista uniformă, aveai una și bună, n-o schimbai în fiecare zi".

În 1990, studenţii au trecut printr-o repartiţie comunistă după criterii capitaliste

În ceaușism, unul care termina o facultate bucureșteană primul pe listă zicea mersi dacă prindea un post la Bolintin. Statul alegea localitatea în care o să munceşti şi nu te puteai opune, oricât de genial erai. Lucrai o vreme la ţară, într-un judeţ din cealaltă parte a României, şi te rugai ca ai tăi să aibă pile destul de bune, ca să te aducă naibii înapoi în civilizaţie. Şi în 1990, absolvenții de facultate au trecut tot printr-o repartiție guvernamentală, doar că, de data asta au fost trimişi în alte oraşe mari, nu în satele din fundul ţării.

Asta a fost şi povestea lui Ionică, un prieten care şi-a luat diploma de inginer în democraţie, la o facultate craioveană, dar a fost obligat să-şi schimbe oraşul, ca-n comunism. „M-am angajat ca inginer stagiar la Întreprinderea de Materiale de Construcţii Steagu Roşu din Braşov, pe 2 500 de lei pe lună, la 24 de ani (adică salariul mediu de până atunci). Cheltuiam la blană pe baruri, discoteci, în weekend urcam la Poiană. În afară de chirie și mâncare, trebuia doar să am ce să fut și să beau." Apoi, Ionică s-a întors de unde a plecat, în Craiova, să-şi deschidă afacere cu căpşuni, că tot trăia-n capitalism, dar i s-au stricat fructele la transport. Apoi a încercat o afacere de papuci, dar inflaţia a scumpit prea mult maşinăriile de care avea nevoie. Eventual, s-a resemnat şi s-a mutat în satul natal, unde „ne-am extins casa cu materiale recuperate de la fostul CAP", că tot le place tuturor ignoranţilor să înjure oamenii de la ţară care au distrus CAP-urile.

Problema a fost şi mai mare pentru noi în 1991, că ne obişnuisem cu ideea că, dacă înveţi, îţi găseşte statul job. Dar acum apăruse incertitudinea locului de muncă, pe care trebuia să-l găseşti singur, prin relaţii, că nu prea existau departamente de HR pe vremea aia.

Degeaba erai student eminent, că venea unul pilos cu cinci pe linie şi te lăsa să te ştergi de lacrimi cu diploma ta.

Învăţământul superior a devenit o glumă proastă

După cum se vede, abia apăruse moda cu şapca întoarsă.

Tot în 1990, s-a inventat învățământul superior particular, prin Universitatea Ecologică din București, căreia i-au urmat multe alte fabrici de diplome prin toată ţara. Unde înainte abia intrau cinci-şase oameni pe an la UNATC, acum particularele dădeau diplome de actriţă oricărei tute. Era ca şi cum ai fi avut 76 de echipe de fotbal în Divizia A de fotbal. Mulţi dintre studenţii ăştia aveau oricum pile pentru o slujbă de frecat menta la stat, aşa că diploma era ca o rechizită de care aveau nevoie, ca să-şi ia banii în primire.

Şi învățământul de stat a cam luat-o pe arătură. Prezența nu mai era obligatorie la cursuri, iar tinerii studioși mai aveau joburi, așa că rar se mai recunoşteau doi colegi de facultate, dacă se întâlneau pe stradă, faţă de ăia din comunism care erau la fel de uniţi ca-n liceu.

Petrecerile s-au privatizat, până s-au stricat

Prin 1990-91, discotecile în care ieşeam să agăţăm s-au privatizat, adică putea să intre orice neica nimeni în ele, dacă marca banul, spre deosebire de comunism, când intrau doar studenții. Sistemul era simplu: fetele intrau moca, băieţii studenţi plăteau un preţ, bărbaţii nestudenţi plăteau dublu. Evident, toate discotecile studenţeşti s-au umplut de toţi gherţoii şi interlopii de vârstă medie, care veneau să bălească puştoaice despuiate în fuste mini.

Citește și: Cele mai nasoale 13 piese românești din anii '90, pe care probabil încerci să le uiți

Nici la mare nu era mai bine. Cum aveţi voi acuma Vama, aşa aveam noi Costineştiul, înainte să se strice în anii '90. Au apărut o droaie de pensiuni şi hoteluri, în locul taberelor amenajate, iar studenţii care dominau staţiunea au dispărut. Ei au fost înlocuiţi de familişti (cum se întâmplă în Vamă acum), golănași minori, hoți, cerșetori, maneliști, pești. Şi aşa s-a dus dracului şi spiritul studenţesc.

Atunci am învăţat că libertatea are limitele ei

Generaţia aia care a copilărit în anii 90 s-a obişnuit destul de bine cu lipsa oricărei oprelişti în societate, şi n-a avut deziluziile pe care ni le-a provocat nouă adolescenţa în tranziţie. În perioada aia, România a participat la toate cele trei campionate mondiale de fotbal, dar Iliescu a ieșit de tot atâtea ori președinte, chit că n-avea voie după lege. A venit Michael Jackson la noi şi o găină moldoveană a fătat pui vii. S-au văzut tot felul de minunăţii şi dubioşenii, mai puţin un trai decent şi demn pentru românul de rând.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citeşte mai multe amintiri din trecutul haotic al României:
Ce probleme aveau bunicii tăi când erau tineri în anii '50
Ce probleme avea părinţii tăi când erau adolescenţi în anii '70
Viaţa de zi cu zi în România comunistă

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE