FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

Zece motive pentru care Londra e un oraş nasol

Există oameni care merg cu bicicletă şi există cicliştii. Cei din urmă transformă vaga urmă de respect pe care o merită pentru că nu poluează într-o pădure înflăcărată de îngâmfare.
Irene Teodor
translated by Irene Teodor
24.10.13

Poze de Jamie Taete, Laura Oliver, Bruno Bayley, Anis Ali și Pascaline de Foucauld

Samuel Johnson, tipul care practic a scris dicționarul limbii engleze, spunea că atunci când un om se plictisește de Londra, se plictisește de viață. Probabil că vreun taximetrist englez ți-a servit replica asta, când ai ajuns în ţară. Ce nu realizează semidocţii care-ți citează fraza asta de fiecare dată când tu te plângi de particulele letale din aer și de bancomatele care te taxează cu trei dolari pentru a-ți accesa proprii bani, e că, deși Johnson era un tip deștept, și-a trăit viața sub semnul sindromului Tourette. Ceea ce înseamnă că tipul ăsta probabil a scuipat la fel de multe căcaturi involuntare pe gură, pe cât a a făcut remarci deștepte.

Publicitate

Chestia e că majoritatea oamenilor din Londra chiar s-au săturat de viaţa lor. Trebuie doar să vezi cozile din magazinele supra-etajate din Westfield sau reacția unui copil plângăcios din metrou pentru a realiza că orașul ăsta supravieţuieşte la capătul puterilor sale. Oamenii pot trăi în Londra și pot fi, simultan, extenuaţi de ea, pentru că, spre deosebire de vremea domnului Johnson, Londra nu mai înseamnă doar câteva străzi pietruite și o închisoare mare și bătrână. E ultima metropolă dintr-o țară-n declin, de pe un continent flămând, o insulă care se prelinge pe județe ca o deversare iminentă de petrol.

Am crescut în orașul ăsta, așa cum au făcut-o și părinții și bunicii mei. Poate fi un loc super în care să trăiești, și, sincer, probabil sunt complet incapabil de a trăi oriunde altundeva. Sunt o grăma dă de motive pentru care unul din zece oameni decide să trăiască într-unul dintre cele 32 de cartiere din oraş, dar sunt și o groazăde motive pentru care oamenii renunță la viață și se mută într-o gaură neagră a suburbiilor, gen Brighton.

Motive ca astea.

PUB-URILE DE FIŢE

La un moment dat, cârciumarii londonezi au decis, că nu-s mulțumiți cu situația actuală. Au decis că nu e destul doar să ofere refugiu oamenilor ale căror vieți familiale erau atât de sinistre încât preferau să bea mai puțin alcool vândut la suprapreț într-o cameră stătută, plină de suferinzi de ciroză. Proprietarii au decis că voiau să-și educe clientela. Voiau să-i învețe despre minuturile artizanale și butoaie de bere, să le umple nările cu mirosul unor mâncăruri pe care nu și le permit și să-i privească cum se joacă jocuri de copii în timp ce sorb apă de ploaie din hălbile ceheşti de 7,50 $.

La început, localurile astea existau doar în cartiere de fiţe ca Muswell Hill și Sheen, dar acum, chiar și pub-urile alea pe care le vezi construite în blocuri de consiliu, vând sandwichuri asezonate cu termenul „posh". Pub-urile Wetherspoon au o reputație proastă din cauza decorului obosit, a ouălelor la microunde și atacurilor cu sticle, dar măcar nu ai nevoie de trei salarii ca să te piși în ele.

GUNOAIELE UMANE DIN CENTRUL ISTORIC

Te întrebi de ce nu mai merge nimeni în centrul istoric al Londrei? Poate pentru că în fiecare weekend zona se transformă într-o fabrică de cocalari. De fapt, poate asta e nedrept. Nu-i produce pe cât de mult îi atrage. Stai pe acolo într-o seară și o să-i vezi cum se strâng: hăndrălăi cu fețe de violatori, în blugi evazați, nervoși pentru că taxiurile ilegale nu opresc pentru ei, Hummere roz care se fâțâie prin cartier, din care fluieră rataţii după femei pe drumul Seven Sisters, tipii din zonele comerciale cu fețele la fel de portocalii ca biletele de tren îndesate-n portofelele lor.

Citește și: Ghid pentru românii care vor să studieze la Londra

S-a terminat treaba pentru Zona 1. În curând, va exista numai ca un nucleu al iadului turistic, orasul va fi definit de lăbărțarea sa și centrul lui va fi ca parcurile centrale, dar cu mai puțini bicicliști familiști și mai multe bordeluri ecologice în boscheţi.

MIZERIA VINTAGE

Nu cred că mai există vreun loc din Londra care să nu fi fost lovit de genul de dobitoc abonat la The Chap, care și-a petrecut toată vara smiorcăindu-se despre cât de urâţi sunt zgârie-norii din UK pe Facebook. Londra are o istorie întunecată și bogată, iar bucățică cu bucățică, fiecare parte din ea e vândută din nişte anticariate din centru unor tați înţepaţi care se îmbracă precum prezentatorii CBBC și unor foști imigranți australieni cu invidie strămoșească pe britanici. Am văzut deja oameni cu mustață ceruită, baluri dansante, opiu (probabil) și tocuri de uşă interbelice, deci presupun că dacă ești un snob, abia aștepți holera, raid-urile aeriene și o tură de muncă de 48 de ore într-un atelier de copii orfani care lucrează de Crăciun.

Un simptom major al pandemiei rahatului vintage e brioşa, o gustare care se dedublează ca cel mai inocent simbol al celui mai înrădăcinat rasism conceput de om. Cui îi plac pe bune brioşele? Sunt genul de lucru din care mănânci doar jumate la un bâlci sătesc, înainte să-l dai vreunui câine.

ZONA CEA MAI VERDE, CARE E PLINĂ DE CĂCAŢI CU OCHI

În ciuda prețurilor caselor și a statisticilor Poliției Metropolitane, cel mai rău cartier din Londra este şi cel mai verde: Clapham. Ce-i așa nasol la frunzosul și îmbelșugatul Clapham, te întrebi? Păi, oamenii, în general. Poate sună nedrept, dar după o noapte terifiantă de sâmbătă petrecută acolo alături de ultraşii echipei Millwall care se bat pentru ultimele săruri de baie în spatele stației de metrou sau după o după-amiază de sâmbătă în care vezi americănași cum se joacă cu frisbee-ul, o să înţelegi. Nici nu mai zic de succesiunea infinită de obsedați de sală care încearcă să-ți sufle gagica.

Nu te duce în Clapham. Chiar nu contează cât de bun e localul Slug&Lettuce dacă te simți de parcă ești captiv într-un fel de cabaret cu proşti.

,,CICLIȘTII"

În viață, sunt două genuri de oameni. Oamenii care fac ceva, ca o parte necesară a existenței lor și merg mai departe cu viețile lor și cei care se definesc prin ceea ce fac. Diferența dintre oameni care mănâncă de foame și gurmanzi, oameni care au bloguri și bloggeri și, cel mai extrem, probabil, oameni care merg pe bicicletă și cicliști.

N-am nicio problemă cu mersul pe bicicletă până la muncă. E mișcare, apuc să văd părți ale orașului pe care nu le-aș vedea din autobuze sau metrouri și mă face să mă simt mai puțin ca un muist răsfățat ucigător-de-planetă. Dar nu transform vaga urmă de respect de sine într-o pădure înflăcărată de îngâmfare.

Publicitate

Astea fiind spuse, sunt alți utilizatori de transport auto-propulsat care-s mult mai răi. Ca designerii care fac glumiţe pe siteul nostru, apoi conduc prin centru pe micro-scutere sau oamenii ăia care își petrec nopțile de vineri defilând pe străzi, pe biciclete semicursiere cu coş şi briz-brizuri, în timp ce oamenii urlă „LABAGIILOR!" la ei. Deși e amuzant când se întâmplă asta că poți să-i privești pe masculii beta inflamați cum dispar furios în distanță, împinși în depărtare de aburul colectivului nepăsător și amuzat.

LONDONIŞTII

E o specie de londonez (dintre care aproape niciunul nu originează din Londra, în mod ciudat) care pare să creadă că orașul ăsta e un mare joc unde navighează cu o hartă a barurilor din Şapte Seri după comori ascunse" . Numărul de dăți în care m-am târât din haosul unei petreceri, disperat după cafeină, proteine și orice fel de lichid portocaliu care să-mi amelioreze mahmureala, numai ca să mă confrunt cu „N-ai fost la Cafe Oto? Trebuie! Ghiveciul de marți e bestial!" Dobitocule, vreau doar ceva care e fierbinte și n-are gust de MDMA, nu mă interesează felurile unsuroase de mâncare preslăvite de bloguri cu care încerci să mă impresionezi.

ZONELE DE CULTURĂ URBANĂ

Sigur, sunt ceva priveliști drăguțe pe care probabil le-ai văzut în era Pierce Brosnan a filmelor James Bond, dar cartierul de cultură urbană a Londrei, South Bank, ar trebui lăsat turiștilor și semi-finaliștilor din Britain's Got Talent. E o idee idilică din ce e de fapt Londra, o idee gentrificată, diluată, ultra-planificată a orașului care, în realitate, e definit de fluxul lui constant și clocotit. Pare ca un orășel modern din Londra făcut de un grădinar provincial care, de fapt, n-a fost niciodată acolo. Sigur sunt şi niște localuri grozave acolo, dar toate sunt frecventate exclusiv de oameni cărora le place rugby-ul și întretăiate de sute de chioșcuri care-ți iau două lire jumate pentru o doză caldă de Fanta.

CABARETUL ALTERNATIV

Cea mai mare crimă mediatică a secolului 21 este perpetuarea mitului că burlescul și cabaretul sunt orice altceva decât un căcat sinistru. Un scriitor mai finuț decât mine a descris o dată burlescul ca „striptease cu diplomă" și sunt complet de acord. Dap, sunt sigur că crezi că e emancitpator, sunt sigur că ai niște semi-idei condescentente despre „femeile adevărate", dar asta nu schimbă cu nimic faptul că ceea ce faci e de căcat.

Citește și: Mi-am căutat de lucru cu zilierii români de la Londra care muncesc pe nimic

Nu numai că e penibil, dar e și nesincer. Dintr-un motiv sau altul, Londra a devenit epicentrul porcăriilor de genul. Revista Time Out are o secțiune de cabaret și BBC London News simte nevoia de-a scrie câte un articol despre fiecare fost-lector care s-a cățărat într-un pahar uriaș de Martini. Măcar ciudații de la Spearmint Rhino n-au vreo iluzie despre motivul adevărat pentru care sunt acolo. Lăsați-o la festivalul Edinburgh, băieți.

TURIȘTII

Da, e ușor să te iei de turiști, dar pe bune, sunt strămoșii nasolelii ăsteia. Și n-o ard xenofob, familiile din Rotherham (porțile sunt dechise, doar treci prin ele!) sunt probabil chiar mai rele decât oamenii care au venit aici de-afară, pentru că-s complici. Ei sunt oamenii care stau pe partea greșită a scărilor rulante, primii oameni care sunt pregătiți să dea peste patru lire pe o halbă de bere, oamenii care merg să vadă Spamalot, oamenii care justifică monarhia într-o societate democratică din secolul 21.

Sunt originea iadului expus mai sus, instigatorii, Oppenheimerii. Sunt peste tot și nu sunt nicăieri, armate fantomatice fără fețe cu rucsacuri roșii care există numai ca un stereotip perpetuu, un demon din popor de care londonezii full-time să înșface. Dispar pe cât de repede apar, totuși, atitudinea lor de a a arunca bani cu zâmbetul pe buze ne trimite pe noi, restul, să dormim noaptea cu frica dușului rece de dimineață și a ghetei distrugătoare-de-uşi a administratorului.

Publicitate

Că tot veni vorba…

STAREA PERPETUĂ DE FALIMENT

Chiria medie pentru un apartament cu un dormitor (în centru): £495 (pe săptămână)

Prețul mediu al unei halbe de bere (în centru): £3.50
Prețul mediu al unei mese în doi (plus vin): £40
Card Non-Oyster pentru o călătorie cu autobuzul : £2.40
Bilet la Odeon Leicester Square adult single: £13

Totuși, presupun că ăsta e prețul pe care trebuie să-l plătești pentru a nu trăi la periferie..

Urmărește-l pe Clive (@thugclive) și pe Jamie (@JLCT) pe Twitter.

Vezi mai multe orașe nasoale:
10 motive pentru care Constanța este un oraș nasol 8 motive pentru care Cluj-Napoca e un oraș nasol Opt motive pentru care Bucureşti e un oraş nasol