De ce nu mai vrea președintele Franței șantiere cu români

În Bruxelles, văd zilnic, dimineața, muncitori în salopetă sau blugi murdari, în special polonezi și români, foarte adesea specia „Dorel", care se furișează să lucreze pe șantiere, uneori la negru, sau să-ți instaleze pe bani puțini robinete și căzi ieftine, din care, după ce ei pleacă, deja picură apa pe la garnituri.

Așa se face că în plină prăbușire a popularității sale în Franța, și pe fundalul creșterii șomajului, în ciuda cifrelor care arată o relansare a economiei, Emmanuel Macron a venit la Bucureşti și la Sofia săptămâna trecută, după ce s-a întâlnit la Salzburg cu premierii din Cehia și Slovacia, încercând să convingă țările est-europene să accepte modificarea directivei UE privind „lucrătorii detașați" din domeniul serviciilor pentru că, zice Macron, cu multe argumente, angajaţii din ţările Europei de Est au destabilizat piaţa muncii din Occident.

Presa română a scris cu indignare despre asta, dar ce te faci dacă, pe fond, Macron are dreptate și Dorel distruge piața muncii în Vest?

„Lucrătorii detașați", aşa cum sunt ei definiţi de o directivă UE, vin din nenumărate domenii: şoferi, zidari, instalatori, bone, și sunt teoretic recrutaţi de firme din Vest pe o perioadă limitată.

Adevărul este însă că sistemul acesta al muncitorilor detașați, care le permite să lucreze în Vestul UE scăpând de toate regulile sociale locale a derapat total. Principiul nu părea rău inițial, însă a dus la fraude masive și la neplata serviciilor sociale, precum și la prăbușirea nivelului de trai al multor muncitori și lucrători din servicii vestici. Care îl urăsc pe Dorel din România și votează Frontul Național sau extrema stângă.

Totul se bazează pe un text din 1996 care permitea deplasarea lucrătorilor în Uniunea Europeană, aceștia rămânând atașați la sistemul social din țara de origine. Libera circulație a lucrătorilor, sau a serviciilor, e una din cele patru libertăți fundamentale prevăzute în tratatele europene (alături de cea a persoanelor, mărfurilor și capitalurilor).

Ea nu trebuie confundată cu deplasarea pe lungă durată a unui specialist sau lucrător, care ar fi atunci angajat potrivit legislației țării în care se duce.

Era vorba inițial de misiuni pe perioadă scurtă, de 24 de luni, timp în care specialistul sau lucrătorul detașat lucra sub regimul social al țării de origine (asigurări sociale, pensie etc.).

Problema este că atunci când directiva a fost aprobată inițial, UE avea 15 membri, doar țări occidentale, iar nu 28 ca azi, și că diferențele salariale de la o țară la alta erau atunci mici. Nimeni nu s-a gândit care vor fi efectele când vor fi acceptate în UE 11 țări din Europa de Est, toate foste comuniste, cu un nivel de trai mult mai scăzut decât în Vest. Cotizațiile sociale în unele țări estice sunt de zece ori mi mici decât în țări vestice.

Milioane de estici lucrează acum în vest, pe salarii deseori infime comparat cu nivelul de trai de acolo, locuiesc în condiții insalubre, trimit banii acasă, rămân acolo pe termen nedefinit, contrar a ceea ce prevedea directiva UE, lucrează la negru, nu plătesc nimic și trag în jos nivelul de trai al țării în care lucrează.

Agricultura, șantierele și abatoarele sunt sectoarele cele mai afectate. Frauda e generalizată și s-a ajuns la un număr uriaș de false societăți intermediare care nu au decât o adresă poștală într-o țară UE cu mână de lucru ieftină.

Popularitatea lui Macron a căzut, după trei luni de președinție, la 40% mulțumiți și 57% de nemulțumiți. Cam mult sub nivelul predecesorilor lui, François Hollande și Nicolas Sarkozy, la doar trei luni de președinție. De aceea, discursul lui Macron din România și Bulgaria în care a cerut modificarea directivei europene privind muncitorii detașați este mai degrabă pentru folosință internă, la el în Franța, pentru a tăia argumentele anti-UE, fie de stânga, fie de dreapta.

Pentru extrema stângă a lui Jean-Luc Mélenchon și pentru extrema dreaptă a lui Marine Le Pen, libera circulație a lucrătorilor în UE a dus la distrugerea condițiilor sociale din țările țintă precum Franța și la o sălbăticie deghizată în concurență pe „piața muncii", care nu mai e o piață și unde nu mai e concurență, din moment ce localnicii nu pot concura cu salariul de mizerie pe care îl acceptă românul.

Într-un moment foarte riscant în care se revine la naționalism aproape peste tot în Europa, Macron vrea să arate că se gândește și la cei de acasă, menținând în același timp un discurs total pro-UE.

Actualul președinte al Franței a fost ministru al Economiei, așa că știe despre ce vorbește. Tocmai această idee a deplasării libere a lucrătorilor în Europa făcuse ca o majoritate a francezilor să voteze în 2005 împotriva proiectului de Constituție europeană care prevedea asta.

Directiva UE din 1996 a fost apoi modificată în 2014, în timpul Comisiei prezidate de Jose Manuel Barroso, iar actuala Comisie a lui Jean-Claude Juncker propune limitarea detașării lucrătorilor la 24 de luni. Doi ani. Comisia mai vrea ca salariul să fie cel puțin egal cu minimum legal local și ca asigurările sociale să fie plătite la nivelul celor locale.

Parlamentul European se pregătea să voteze un raport în acest sens, dar Macron a cerut deodată ca perioada detașării să nu depășească un an. Un an!… Asta înseamnă că totul trebuie reluat de la început, toate negocierile între capitale, în special cu țări ca Polonia și România, care furnizează grosul lucrătorilor la negru din Vest.

Va reuși Macron să convingă celelalte capitale și Parlamentul European să modifice directiva UE și să reducă la un an perioada în care „lucrătorii detașați" pot lucra într-o țară vestică? Misiunea pare imposibilă.

Majoritatea acestor negocieri sunt conduse de țara care deține președinția rotativă de 6 luni a UE. Actualmente, țara care deține președinția este Estonia, după care de la 1 ianuarie 2018 va fi Bulgaria (țara de unde Macron s-a întors cu mâinile goale), iar după un intermezzo austriac, de la 1 ianuarie 2019… președinția UE va fi deținută de țara lui Dorel, adică România.