Am mers în papuci și șort de plajă prin instituții publice din București, pentru că pot

Deseori, auzi în stânga și-n dreapta, expresia „ținută decentă" sau „ținută corespunzătoare", când vine vorba să mergi într-o instituție de stat, din diverse cauze. Asta ca și cum statul se îmbracă la patru ace atunci când te seacă de bani sau te distruge cu corupția lui.

Probabil ești tentat să spui că „decent", pentru bărbați, înseamnă pantaloni la dungă, pantofi sau cămașă, iar pentru femei ar fi ceva care să-i acopere cât mai mult din piele, dar nu există nicăieri bătută în cuie chestia asta. Așa că, până la urmă, totul e subiectiv, în funcție de impresiile fiecăruia, fie el un gardian care acționează ca un cerber și-ți blochează accesul la instituția finanțată din banii tăi sau un funcționar public.

De exemplu, în urmă cu vreo două săptămâni, o femeie din județul Gorj a fost oprită la intrarea în Prefectură, fiindcă era indecentă conform regulamentului de ordine interioară elaborat chiar de prefect. Culmea absurdului e că femeia era îmbracată într-o rochie mai mult decât decentă, după standardele generale. Fără vreun decolteu, mâneci lungi și lungimea aproape de genunchi. Mă rog, „genunche" dacă e să mă iau după ministrul Educației, Liviu Pop. În cele din urmă, la vederea camerelor de filmat, funcționarii s-au fâsticit și-au lăsat-o să între.

Ca să văd dacă angajații statului chiar s-au apucat să facă poliția modei am ales, împreună cu o colegă, niște ținute în care nici noi nu ne-am fi lăsat să intrăm și-am luat instituțiile la picior. Bine, eu eram ăla indecentul, că-n picioare aveam papuci cu deget, șort de plajă (d-ăla cu floricele), și-un tricou simplist. Adina era îmbrăcată în teniși, fustă scurtă spre scurtuță și-o bluză cu mâneci lungi.

De menționat că la unele instituții, gardienii te abordau cu întrebarea „Încotro?" și, pentru a putea trece de ei, am inventat scenarii plauzibile.

Aici a fost primul loc în care am mers. Mai întâi, la intrare, eram față-n față cu doi jandarmi care nici măcar nu s-au uitat spre noi. Am trecut de control liniștiți și ne-am urat o zi bună reciproc. Pe ordinea de zi, se derula un caz și-am urcat un etaj ca să intrăm în sala de judecată. Pe drum, o doamnă în robă neagră a făcut ochii mari când m-a văzut că-mi târăsc ostentativ papucii pe marmura ușor murdară din tribunal. Eu am zâmbit.

Am deschis ușa și-a intrat Adina. Fix când am făcut același lucru, doi jandarmi care stăteau de pază mi-au pus mâna-n față.

„Nu poți să intri, nu ești îmbrăcat decent, eu nu înțeleg cum de te-au lăsat să intri", a argumentat unul din ei. Am zis ok și l-am rugat să-mi explice ce-nseamnă precis ținută decentă. Mi-a zis, în timp ce-mi arătau țoalele de pe ei: „Uite, așa cum suntem noi îmbrăcați". Adică în pantofi și pantaloni de stofă.

Am insistat că trebuie să intru oricum și că asta-i doar ideea lor vizavi de ținută decentă. Le-am spus că, dacă-mi arată vreun document oficial în care scrie clar că „decent" înseamnă fără papuci, eu plec instantaneu.

N-aveau replică la asta, așa că mi-au zis să intru. În spate, îi auzeam cum încercau o tentativă de glume marca grupul Vouă: „Trebuia să vii și cu niște nisip și un șezlong". Nici nu mai conta, eram peste ei.

„La ăștia mergi să le dai bani. Ar fi amuzant să nu te lasă să intri", vorbeam cu Adina. De fapt, nici măcar nu era vreun gardian la ușă. Nu știu, poate o fi fost până la toaletă sau în pauză de masă. Cert e că nici când am coborât, după ce ne-am plimbat puțin prin încăpere, tot nu era nimeni.

În cazul ăsta, dacă e să las deoparte, frecarea de mentă și incompentența, ANAF-ul au fost cei mai băiețași, cei mai toleranți, care nu te discriminează după orientarea vestimentară. Bravoi, ai stil, ANAF!

Prefectura are sediul la Casa Presei. Mai exact, la o aruncătură de băț de două entități puternice ale mediei: România TV și Agerpres

În altă ordine de idei, când am ajuns în pragul ușii, domnul de la intrare, s-a uitat fix în ochii mei și m-a întrebat de scopul și durata vizitei. I-am zis încrezător că suntem programați să fim în audiență cu prefectul. El a zis un „da, sigur" și ne-a direcționat către lift, s-o luăm prima pe dreapta. I-am mulțumit și-am mers mai departe.

Am urcat la etajul patru și ne-am plimbat puțin pe acolo. Holurile erau la fel de goale ca frigiderul unui student căminist. Nici măcar o tanti sau un nene care să ridice sprânceana la vederea noastră. Iar asta spune multe despre cât de activă e instituția asta în perioada de concedii.

Mai întâi, am intrat la Primăria Generală, care-i vizavi de centrul ăsta, dar, când le-am spus gardienilor că vreau informații despre cum am putea intra în posesia unei locuințe sociale, ne-a trimis la Centru.

Aici, era un singur gardian, care, după ce ne-a văzut că ne învârtim pe acolo, ne-a întrebat ce anume căutăm, ca să ne dea indicații. Instinctiv, pe un panou în lateralul meu, scria cu majuscule „PATRIMONIU", așa că am rostit asta. „Sigur, pe aici, imediat la dreapta", a exclamat el nepăsător. Încă un loc în care haina nu face pe om.

Când am intrat, bodyguard-ul, un domn care părea că-i ultimul lui an înainte să iasă la pensie, ne-a luat în primire. Eu îi povesteam un caz inventat cu-n amic toxicoman care are nevoie de ajutor, iar el, jur, nu-și mai lua ochii de la picioarele mele. Probabil îi plăcea părul de pe ele, ori, mă rog, papucii.

Ne-a sugerat respectuos să luăm loc și să așteptăm până când o persoană de sus ne va asculta situația. Așa s-a și întâmplat, după vreo 15-20 de minute, o tipă a coborât, i-am vorbit fictiv despre amicul care-și injectează drogul marijuana și situația lui, după care ne-a dat mail al unui psiholog de la centru. Ne-a prezentat și o listă de centre de dexintoxicare care erau și private, dar asta-i altă poveste.

Am intrat super dandy, relaxați, am ignorat cei trei gardieni din tocul ușii. La fel și ei pe noi. Ne-am plimbat prin încăpere, am admirat oamenii care stăteau la coadă și înjurau printre dinți.

În timpul ăsta, un om cu uniformă ne-a întrebat c-o tentativă de politețe combinată c-un sictir, cu ce ne poate ajuta. Se citea pe fața lui disprețul. Nu știa cum să zică că-i scârbă de mine, fiindcă-s încălțat în papuci.

Imediat m-a luat la rost: „Păi, pe mine de ce nu mă întrebați nimic. Eu de ce-s pus aici?!". M-a pufnit puțin râsul, dar încercam să par serios: „Păi am trecut adineauri pe lângă dumneavoastră și nu m-ați întrebat vreun lucru. Am zis să căutăm singuri, că ne descurcăm". I-am zis de aceeași fază cu locuința socială. Și m-a direcționat la Direcția de Asistență Socială a sectorului.

E bine de văzut că, în afară de mici înțepături, majoritatea instituțiilor publice din București nu te trimit acasă doar pentru că nu ai haine pe gustul lor. Și Adinei nu i-au zis nimic nicăieri, deci teoria aia cu fustele și picioarele femeilor e doar a prefectului din Gorj. Pe de altă parte, s-ar putea să fi fost pur și simplu lipsa de chef a paznicilor, care oricum știau că păzesc clădiri în care grosul angajaților sunt plecați în concediu.