10 lucruri care îți arată că retrăim anii 2000 cu filme, telefoane și emisiuni

Uneori mai sunt și nostalgic, dar nu după simplitatea vremurilor, ci după tinerețea mea. Înțelegi, ne ajunge pe toți, după 20 și ceva de ani începi să-ți dai seama că viața trece. Dar eu, când mă gândesc la Britney Spears, de exemplu, nu mă apucă nostalgia, ci groaza. Și iată că, după aproape 20 de ani, tot o avem în viețile și urechile noastre. Alături de ea vin la pachet multe. Nu mai avem telenovele sud-americane, dar dramele siropoase nu lipsesc, fie că le fac americanii, fie că le fac turcii.

Tehnologia stă și ea mai mult pe loc, cu mici nuanțe, că oamenii sunt rezistenți la schimbare și nu prea vor să le fie dată lumea peste cap. Dar în aproape două decenii cred că au fost rafinate rețelele de matrimoniale și măcar pornografie e la liber pe net. Ți-am făcut o listă mai mare cu alte chestii care se repetă în 2017, după ce cei mai mulți din noi le-am trăit la începutul anilor 2000.

Din martie 2017, cel mai apăsător sentiment că retrăiești anii 2000 a venit din Barcelona, unde o companie din Finlanda (HMD Global) a lansat un Nokia 3310. Da, folosește vechiul nume, dar noul model e ceva mai colorat și oarecum mai pentru zilele astea. Nu e, totuși, smartphone, dar n-a contat pentru mii (sau milioane?) care îl așteptau, de parcă ar mai fi ca ală vechi.

„Ah, ce vremuri!", îți vei spune, „ce simplu era mai totul p-atunci, sigur va fi la fel și acum cu telefonul ăsta". Doar că s-ar putea să nu fie deloc așa, că îți place să crezi că e ca modelul vechi, că vei fi și tu mai tânăr (mai adolescent) și viața funcționează în sens invers. În anii 2000, telefonul era în regulă, că altele nu mai erau. Nici nu aveai bani de SMS, nici de vorbit, iar de internet nici nu se pune problema. Dar fix pe curentul ăsta al nostalgiei merg oamenii care l-au lansat, fabricat în China, ca să îți arate că e viață și după iPhone.

În afară de Românii au talent, nu s-au schimbat foarte mult programele televiziunilor. Dan Negru o să mai facă Revelioane vreo 10 ani de acum înainte, iar bucătari filmați în timp ce bucătăresc vor mai fi. E însă o diferență. Sunt mai multe seriale pe internet și, de fapt, online sunt mai vizionate decât pe televizorul clasic. Mai nou, Antena 1 o să facă o emisiune cu karaoke inspirată de un show ProTV mai vechi. Va fi numit „Za Za Sing". Suntem în 2017 și încă n-am întâlnit omul ăla care să iubească karaoke-ul în afara unui bar întunecat când e mort de beat.

Acolo unde maică-ta avea „Tânăr şi neliniştit" și tu „Friends", acum ai „Suleyman Magnificul", „Game Of Thrones" sau „Grey's Anatomy", pentru că drama cotidiană poate veni în mai multe forme și audiență tot e de făcut. Desigur, o să spui că nu-s la fel și că astea noi sunt mai bune. Nu-s mai bune sau mai rele, sunt doar mai mult sau mai putin potrivite gusturilor tale, că așa îți amintesc și de emisiunile de tip „Test de fidelitate" la care încă pun bot o groază de români. Pe principiul „nimic nu moare, totul se înlocuieşte", nici „Buffy" sau „Sabrina, vrăjitoarea adolescentă", pe mai marele val în anii 2000, nu au scăpat, iar acum avem mai reîmprospătate „Vampire Diaries" sau „The Magicians".

Mai nou, ceea ce vedeai pe TV s-a mutat pe YouTube și o face oricine. Vrei lecții de machiaj? E cineva care face asta. Vrei sfaturi de cum să te îmbraci? Rezolvat, există un vlog. Nu-i nimic rău în toate astea, că e frumos să afli, ba chiar poți vedea cea mai bună parte: democratizarea părerologiei și descentralizarea emisiunilor pornite de televiziuni.

În caz că n-ai observat, Emma Watson a jucat recent într-un alt film cu iz de fantastic: „Beauty and the Beast", însă lumea o asociază în continuare cu vrăjitoarea atotştiutoare din seria „Harry Potter". Ba chiar ea a povestit că a folosit o referinţă vrăjitorească în noul ei film. Chit că a trecut ceva vreme de când a fost lansată seria, încă nu pare că lumea e pregătită să treacă mai departe de Hogwarts. Dovadă și filmul „Fantastic Beasts and Where to Find Them", care nu-i chiar cu Harry Potter, că e prequel și ar trebui să facă bani și cu istoria de dinaintea magicianului.

Și din studiourile alea aglomerate și creative ale Hollywood tot ies reproduceri, continuări sau reinterpretări de serii. Avem filme cu Wolverine (denumit „Logan" ca să pară mai mult om decât mutant), Keanu Reeves și chiar „King Kong". Gorila asta imensă pare că încă mai are chestii de distrus și oameni de speriat, așa că după „Planeta maimuțelor" e prima la rând înaintea Godzilla. Încă sunt în filme mai mulți extratereștri, explorări de Marte, magicieni decât niște idei și personaje care să ne arate și ceva nou.

Da, probabil când ai văzut titlul te-ai gândit direct la jocul ăsta. A fost o demență cu el vara trecută și n-a murit, chiar dacă tu nu-l mai ai pe telefon. A ajuns la un vârf de câteva zeci de milioane de jucători în câteva luni și acum s-a plafonat pe la 7-8 milioane. Ei, mai interesant e că aduce bani și pentru ăia care și-au băgat locația în joc: 35 000 de locuri sponsorizate către care Pokemon Go a împins 500 de milioane de vizite.

Pe lângă jocul ăsta mai sunt aplicațiile care îți numără pașii. Cum Pokemon Go te scoate din casă, alea fac la fel, dar te forțează să atingi un anumit nivel. În caz că ai uitat, în anii 2000, dacă voiai așa ceva, foloseai Tamagotchi.

Când abia dădeai de net, ajungeai și „pe mess" cu câte un nume de-ăla stupid. Așa e și cu Snapchat, pui ce nume vrei, trimiți tot felul de caricaturi și mimezi că ai o viață socială. Aplicația asta, pe care copiii anilor '80 nu prea o înțeleg, a prins excelent la puștime, așa cum era de așteptat. Fiindcă, să fim serioși, o poză c-o tipă de 15 ani c-o coroniță de flori virtuale sau mască de câine cu limba scoasă e mult mai bună decât o conversație sau un buzz.

Pe YMessenger aveai niște Audibles, adică emoticoane cu sunet, cam ce-au încercat toate celelalte companii să facă din stickere și emoji-uri. Mai ascultai și muzică în același timp sau aveai jocuri, așa că ideile erau bune și au fost împrumutate în toate celelalte aplicații de chat pe care le știi acum. Și doar pentru că vezi puști înnebuniți după Snapchat nu înseamnă că n-ai fi făcut la fel dacă puteai lua mess-ul pe mobil. Doar că mobilul era Nokia 3310…

Mai ştii când ai adus acasă primul calculator sau când ai primit primul tău telefon mobil? Toată bucuria aia a fost una scurtă, pentru că în mod cert, dacă nu maică-ta, cineva din familia ta a început să-ţi explice diverse teorii ale conspiraţiei prin care „te poţi îmbolnăvi dacă…", „poți orbi dacă…" și „poți să rămâi fără bani dacă…". Mai tare ca oricând e şi acum frica de telefoanele mobile, care ne pot iradia dacă nu suntem atenţi şi le ţinem prea aproape de noi. Sau dacă dormim cu ele în pat, ne trezim c-am făcut cancer la creier, pentru că n-am ţinut cont de riscuri.

Aşa se întâmpla şi-n anii 2000, când lumea se temea că vorbitul în exces la telefon o să ne prăjească creierele. Nici calculatoarele nu sunt mai departe de-o teorie de genul, iar nici acum nu am scăpat de specialişti care simt nevoia să atragă ocazional atenţia asupra modului în care statul excesiv la calculator creează dependenţă, de parcă am fi avut nevoie de una în plus pe listă. Și da, sunt jocuri care te fac dependent, dar e mai puțin grav decât statul la păcănele în fiecare zi.

Mai nou, teoriile s-au dus atât de departe, încât razele psihotronice au devenit principala armă de atac a guvernelor și noi suntem niște păpădii pe care abia așteaptă să le spulbere. Și, din când în când, mai vezi pe Facebook reluată știrea despre cum Steve Jobs, marele patron de Apple, nu își lăsa copiii să se joace cu iPad sau iPhone. „Dacă el, atât de înfipt în tehnologie, nu-i lasă, știe el ceva, nu?", își spun mai toți care caută un argument în știri bombastice.

Și încă mai circulă mesaje spam care spun că dacă nu faci nu știu ce, se închide Facebook. Pe vremuri se închidea Yahoo. Probabil că așa făceau mișto și pe la 1900 despre cum închideau ăia nu știu ce ziar, dacă nu îl cumpărai.

Dacă tot am zis de Facebook, mi-am adus aminte că pe cât de mult îi anunță unii moartea, pe atât de mult crește în fiecare an. Rețeaua asta a devenit atât noul oracol al adolescenților, cât și avizierul părinților sau bunicilor. Mai știi când întrebai toate porcăriile pe-un caiet, care circula mai apoi prin toată clasa? Așa e și acum cu Facebook, fiindcă de la sfaturi de relație și gătit până la probleme medicale și sugestii de vestimentație întrebi acolo și cineva tot îți răspunde. Ba chiar am senzația că în ultimul an a devenit mai mult rubrica de „întrebări și răspunsuri" decât o rețea socială.

Și trebuie să amintesc de Tinder, locul ăsta magic care e tot de matrimoniale, doar că are o imagine mult mai bună și tot procesul e mult mai simplu. De exemplu, pe mIRC o dădeai cu „ASL PLS". Pe anunțuri de cuplare te lăudai: „domn respectabil caut doamnă manierată pentru relație de lungă durată. Am casă, buletin de București". Aici afli din prima ce-i mai concludent: cum arată, unde stă, ce muncește, câți ani are și știi că premisa e fix sexul (implicită la toate celelalte). Așa eviți și să te cuplezi cu minore ca mai apoi să-ți sară mă-sa în cap.

Cupluri făcute pe mIRC și pe SMS mai știu, unele chiar căsătorite, dar de pe Tinder încă nu. Dar mai am răbdare, că peste câțiva ani curg și poveștile astea.

Nu că şi-ar fi pus cineva prea tare speranţa în asta, dar muzica pop nu a evoluat aproape deloc în aproape 20 de ani. Dar sună mai bine și videoclipurile arată mult mai bine. Da, încă îi avem pe Britney Spears, pe Alanis Morissette şi pe Ricky Martin, care şi-a mai lansat o piesă-manea cu potenţial de „Livin' la vida loca". Nici în România nu stăm mai rău, pentru că Mihai Trăistariu încă se bate la Eurovision și sunt o grămadă de voci și trupe noi care lansează melodii la fel de bune ca ce făcea Genius vara, la mare. Doar că te-ai obișnuit cu ăia, au trecut și acum poți face mișto de ei. Ăștia noi încă rezistă.

Știi probabil că stilurile în modă circulă și recirculă până ajung de unde au plecat. Din ce în ce mai des observ că hainele mamei sunt numai bune pentru fată. Mai rar în cazul băieților, dar dacă mai ai prin vreun dulap hainele de când erai adolescenta rebelă a anilor 2000, fă un bine unei fete tinere și fă-o fashion icon.

Aici aș trece blugii cu talie înaltă – „boyfriend jeans" sau „mom jeans", topurile tăiate strategic cu vedere la buric sau treiningurile purtate în orice alt context decât la sală ca şi când nimic n-ar fi în neregulă cu asta. Și se mai separă un univers fashion paralel, cu cei care vor să fie trend setteri. Uneori le iese, alteori doar faci mișto de hainele alea scumpe, că nu e în regulă să te dai sărac îmbrăcat cu lux. A, și era să uit de chokere. Ar trebui să scoată în evidenţă feminitatea, dar sunt la fel de urâte cum au fost mereu şi ar trebui interzise, mai ales la băieți. O dați metaironici, că voi sunteți peste conceptul de gen, dar nu e nimic sexi în ceva care pare că te strânge random de gât.

Motive bonus: PSD încă e la putere și Ion Iliescu încă votează. Dar internetul e mult mai rapid și mai ieftin, așa că mai sunt și bucurii în cercul ăsta plat.