Fotografii cu oamenii din unul dintre „cele mai periculoase locuri” din Berlin

Unii îl spun Colosseum acestui sens giratoriu din centrul Berlinului. O linie de metrou subterană taie prin mijloc, iar clădirile înalte îl înconjoară. Aici sunt magazine, localuri cu mâncare și mulți rezidenți normali, dar și trafic de droguri, furturi, violențe fizice: poliția berlineză listează Kottbusser Tor ca unul dintre cele șapte „cele mai predispuse la infracțiuni” locuri. 

Asta îi permite poliției să verifice oameni fără să fie suspecți sau să le ceară detaliile personale. După o lungă dezbatere, se deschide o secție de poliție în februarie, d-aia Poliția speră să aibă mai mult control și supraveghere. Astfel, ar putea distruge curând țesutul social al acestui loc special din Berlin, spune Manuel Lossau. 

Pentru proiectul său final de la Școala de Fotografie Ostkreuz, Lossau a decis să cunoască oamenii care în curând s-ar putea să nu-și mai găsească locul aici. Fotograful arată zona ca pe un organism aflat între mizerie și joie de vivre. Kotti al său, așa cum alintă berlinezii Kottbusser Tor, este plin de personaje colorate și de mizerie. 

Uite ce am discutat cu el. 

VICE: De ce Kotti?
Manuel Lossau: Locul ăsta m-a acompaniat mereu în cei 12 ani pe care i-am trăit în Berlin. În primul meu an acolo, am făcut un an de voluntariat social la Fixpunkt, un punct de contact pentru dependenții de droguri și am cunoscut așa o mulțime de oameni nevoiași. 

Ce ai făcut acolo?
Muncă socială stradală și ajutor pentru dependenți cu prag foarte scăzut. Am distribuit alimente și cele necesare pentru consumul de droguri. Ulterior am lucrat acolo și ca educator și asistent social stradal. 

Cum ți-a venit ideea să faci asta din punct de vedere artistic?
Am fost dintotdeauna interesat de oamenii care au situații de viață dificile și care sunt marginalizați de societate din cauza asta. De asemenea, filmele mele au fost developate mulți ani de Foto-Kotti. De unde și conexiunea dintre fotografia mea și Kottbusser Tor.

De ce te fascinează Kotti?
Este un loc unde se reunesc mulți oameni foarte diferiți, o secțiune transversală a societății. Asta creează o presiune interesantă din punct de vedere artistic. Kotti este întotdeauna în schimbare. Indiferent când te duci acolo, vei găsi mereu ceva nou. Iar asta este bineînțeles autenticitatea underground-ului.

Ce vrei să spui prin autenticitate?
Aici are loc viața. 

Nu e așa pretutindeni?
În centrul Berlinului, de exemplu, e mai multă fațadă decât realitate. Dar oamenii care sunt mereu la Kotti nu sunt cei care-l văd ca pe o zonă de tranzit, ci cei care îl folosesc de ani de zile, așa cum s-ar spune, cei care sunt pur și simplu aproape de viață.

Și oamenii din centru au o viață.
Oamenii de la Kotti au pur și simplu alte probleme. Nu se prefac. Oamenii de la Kotti nu îmbracă nimic în culori frumoase, nu sunt interesați să pară altfel decât sunt. Aici ești forțat să fii tolerant. 

Care e diferența dintre oamenii de la Kotti și cei din centru?
La Kotti poți să comunici cu oamenii uitându-te în ochii lor. Oamenii sunt dispuși să se deschidă în fața ta. 

Nu au fost sceptici?
Am petrecut mult timp acolo și am tot cunoscut oameni. Bineînțeles că la început erau cu ochii pe tipul care se plimba pe acolo cu camera. Dar la un moment dat au înțeles că preocuparea mea principală era doar să petrec timp cu ei, fără să îi fotografiez neapărat. 

Scopul tău a fost să petreci timpul cu oamenii?
Exact asta a creat acea apropiere de care am nevoie pentru fotografiile mele. Uneori tot mi se pare dificil să găsesc acel echilibru dintre apropiere și distanță, ca să nu mă prind prea tare în problemele lor. 

Ce vrei să creezi cu aceste imagini?
Până la urmă am vrut să creez un document contemporan. Kotti se schimbă constant. Vreau ca oamenii să se uite la fotografiile mele zece ani mai târziu și să-i vadă pe cei care au trăit acolo acum. 

Crezi că nu vor mai fi aici?
Aici se construiește o secție de poliție. Deja cauzează agitație printre rezidenți. Cred că se vor schimba multe, iar fotografiile mele trebuie să imortalizeze asta. Ca să mențină amintirile oamenilor. 

Cât de mult timp ai lucrat la proiect?
Din 2020 până în 2022. 

Cum ai ales oamenii pe care i-ai fotografiat?
A fost important pentru mine să-i fotografiez pe cei care sunt mereu aici. Nu pe cei care veneau numai ca să mănânce un doner kabab în pauza de masă sau să schimbe metroul. M-au interesat oamenii care locuiau aici. 

De exemplu?
De exemplu, Ercan, proprietarul Cafe Kotti. Sau vânzătorul de cauciucuri care are magazinul aici din anii 1990. Am cunoscut mulți oameni înainte, dar unii deja au murit. Precum Ahmed.

Ahmed?
Ahmed este omul în costum alb. Era emblematic pentru Kotti. Obișnuia să țină discursuri pe o cabină telefonică pentru trecători. Erau despre durerea din lumea lui și despre schimbarea de la Kotti. Nici cabina telefonică nu mai este aici. 

Cine e bărbatul care pare că e în uniformă?
Și el ținea discursuri, dar politice. Cred că se considera fotograf, dar nu l-am văzut niciodată să fotografieze. Camerele din jurul gâtului său erau mai mult ca niște talismane. Era susținător al Partidului Muncitorilor din Kurdistan, PKK, și voia să convingă trecătorii să vină la întâlnirile lui. Eu n-am fost niciodată la ele.

Și șeriful?
Da, ăla e șeriful. Arată ca un șerif cu cizmele lui colorate de cowboy. Își spune șeriful și poate chiar ăsta o fi și numele lui. Aparține mediului cu droguri de la Kotti, dar jobul lui este să asigure ordinea. L-am văzut chiar și cum a rezolvat dispute între dependenți. 

A mai murit cineva din fotografiile tale?
Femeia care e pictată intens pe față. Nu știu dacă chiar a murit sau nu mai e la Kotti. Dar a fost mereu acolo în ultimii zece ani. Am vorbit mult cu ea. E artistă și misiunea ei era să înfrumusețeze spațiul public. Deci nu numai că se picta pe ea însăși, dar desena și pereții clădirilor sau făcea simboluri misterioase pe podele. Machiajul ei era o extensie a pânzei, ca să zic așa. Locuia pe străzi de mult timp și și-a găsit salvarea în artă. 

Fotografiile tale vorbesc mult și despre mizerie, dacă ne gândim la ciorile care mănâncă intestine de șobolani. Ăsta a fost scopul tău?
E greu de digerat, da. Nu am vrut să mă axez pe mizerie, dar nici nu am vrut să înfrumusețez nimic.  

Ca drogurile.
Exact. Știu că multe persoane sunt dependente de heroină și că crack-ul devine din ce în ce mai popular, lucru care a cauzat multe resentimente și haos în ultimele veri. Oamenii devin din ce în ce mai agresivi. Dar a fost important pentru mine să nu portretizez Kotti ca pe un loc unde se face trafic cu droguri și nici să mă axez pe infracțiuni, ci mai degrabă să ofer o imagine pentru destinele indivizilor de aici. Dacă te uiți în ochii lor, poți vedea multă apropiere și căldură. 

Găsești și aceste lucruri acolo?
Dacă le permiți și te implici cu oamenii, poți găsi încredere și conversații bune. Kotti mereu pare haotic și copleșitor la început, dar dacă petreci destul timp acolo, poți găsi părțile frumoase din gri. 

Nu ți s-a întâmplat nimic acolo?
Niciodată. Din contră. Uneori am făcut fotografii și mi-am lăsat rucsacul cu echipamentul foto la un colț de stradă și bineînțeles că oamenii au avut grijă de el fără ca eu să trebuiască să-i rog. Am putut de asemenea să-mi las câinele cu ei în timp ce făceam fotografii. 

Deci ești sub protecția oamenilor de acolo?
N-aș spune asta. Locul este prea mare și structura socială prea complexă pentru asta. 

Ce anume face Kotti să fie atât de atrăgător pentru acești oameni, de ce vin toți aici?
Cred că oamenii doar caută un loc unde se întâmplă multe, unde există mișcare. Ritmul rapid al vieții probabil că ajută la reprimare. Dacă stai pe loc ajungi rapid să te simți copleșit fiindcă îți întărește sentimentul că ești singur. 

Articolul a apărut inițial în VICE DACH.