Am devenit un fidget spinner uman ca să înțeleg de ce este obsesia tuturor
Foto: Jack Lewis

FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Am devenit un fidget spinner uman ca să înțeleg de ce este obsesia tuturor

„Am încercat să-l învârt pe puță acum câteva zile.”
JL
fotografii de Jake Lewis
Oana Maria Zaharia
translated by Oana Maria Zaharia

Fidget spinnerele sunt cum erau jucăriile yoyo sau hopa-mitică pe vremuri, o jucărică simplă care, nu se știe din ce motive, e fascinantă pentru copiii între cinci și zece ani. O jucărioară vândută inițial pentru combatarea stresului și creșterea concentrării la persoanele hiperactive a fost cooptată de copii cu mulți bani de buzunar care toarnă în ei Cola toată ziua.

Curentele vin și pleacă, dar de mult ori e inexplicabil de ce și cum ajuns la un punct culminant al popularității, înainte să dispară. În 2017, un astfel de curent e fidget spinnerul. Și pe mine mă depășește chestia asta.

Publicitate

Fotografii de Jake Lewis

Așa că am fost în sudul Londrei, într-un cartier plin de service-uri de telefoane mobile care vând acum fidget spinnere cu găleata, ca să înțeleg care-i faza cu ele.

Ființele care ar trebui să înțeleagă cel mai bine nebunia asta sunt mamele, așa că am căutat câteva mame într-un loc de joacă. Tânăra mamă din stânga mi-a povestit cum, de câte ori folosește spinnerul, fiul ei de cinci ani intră într-o transă.

Citește și: Care-i cea mai cool jucărie pentru puștani pe care tu n-o înțelegi (nu, nu kendama)

„Mi-e greu să înțeleg de ce e atât de obsedat", mi-a explicat ea. „Nici măcar nu-l poate învârti ca lumea, totuși e super concentrat." Cum poate fi cineva fascinat de ceva ce nici măcar nu știe să folosească? Femeia a dat din cap, depășită de situație. Cum am putea înțelege vreodată obsesia asta? „N-o să înțelegem niciodată", a răspuns ea, apocaliptic. „Dar din fericire o să treacă moda repede."

Tom și Hannah

Nu spune chestii din astea cu voce tare, mămico, pentru că spinnerul n-a cucerit doar inimile copiilor, ci și pe cele ale cuplurilor de hipsteri cum sunt Tom și Hannah, care se joacă cu spinnere de „aproape trei săptămâni".

„Am fost la festivalul Primavera săptămâna trecută și toți prietenii mei și-au cumpărat niște spinnere metalice foarte frumoase. Mi-am luat și eu. Deci ăsta e un spinner internațional", mi-a zis Hannah, în timp ce învârtea spinnerul fără încetare.

Citește și: Toate jucăriile din copilăria ta la fel de stupide ca spinnerele sau Kendama

Publicitate

„La concertul Aphex Twin de la Field Day, un tip din fața mea avea un spinner cu luminițe și mi-am dat seama că mă uitam mai mult la ăla decât la spectacolul de lumini de pe scenă", a adăugat Tom.
Dar pentru cât timp poate o bucățică de plastic să distreze un adult? „Se pare că nu m-am plictisit încă", a zis Tom. „Mereu am impresia că m-am plictisit, dar apoi îl învârt iar."

Și, au ajuns spinnerele și în dormitor? „Nu", mi-a zis Hannah. „Am văzut o reclamă la unul care avea atașat un butt plug, dar nu-l dețin." Tom mă privește pe sub gene. Scuipă adevărul, Tom!

„Am încercat să-l învârt pe puță acum câteva zile, când Hannah era plecată." Și ai reușit? „Nu prea. Dar cred că asta spune mai multe despre mine decât despre spinner."

E clar că există o energie primară care ne atrage spre spinner: ne hipnotizează, ne bagă în transă. Dar cum să-l înțeleg? „E simplu", a zis Tom. „Învârte-l și o să vezi."

Să fie atât de simplu? Să se lase cucerit atât de ușor acest reporter naiv?

Am hotărât să-mi cumpăr unul de la un chioșc unde vânzătorul s-a lăudat că își cumpără spinnere câte „două-trei sute de copii pe zi".

Am luat spinnerul și m-am uitat la el neîncrezător. Care-i marea fază?

Am luat aminte la cuvintele mămicilor și ale lui Tom și mi-a fost clar.

Ca să înțelegi spinnerul…

…trebuie…

…să devii una cu el.

Doar așa poate un reporter măsura impactul lui asupra lumii noastre.

Se spune că spinnerul ajută la eliberarea stresului.

Publicitate

Că rotirea lui îți aduce lumină în viață.

Și e adevărat. Dar după cum știe toată lumea, singurul mod de a înțelege cu adevărat spinnerele e să le învârți.

Am crezut că înnebunesc. Imediat ce am ajuns în parc, copiii au răcnit: „fidget spinner!" și au început să tragă de mine ca nebunii, m-au urcat pe tiribombă să mă învârtă, în timp ce părinții filmau spectacolul cu telefoanele.

După trauma pe care am trăit-o, nu pot să spun decât că sper să se termine dracului și moda asta.

Pe de altă parte, peste tot unde am fost deghizat în spinner, m-a salutat și m-a îmbrățișat toată lumea, de la musculoși care merg la sală până la vânzătoare de magazin și copii de grădiniță. Iar copiii nici măcar nu mă percepeau ca ființă umană, urlau la mine „spinner!" încontinuu, de parcă eram un concept.

Ce să mai, la câteva lire bucata, e clar că spinnerul e prietenul poporului. Cel puțin pentru încă trei săptămâni sau până când se va plictisi toată lumea.