Fă-ți testul ăsta să afli cât ești de român, înainte să vezi noul serial „Bani negri”

Cu ocazia lansării serialului românesc Bani negri produs de HBO și regizat de Daniel Sandu, care a avut premiera pe 22 noiembrie, a fost realizat un studiu cu întrebări legate de moralitate, implicare și corupție, denumit „Semaforul Moralității”. Au răspuns peste o mie de români, dar și tu poți afla cât de bine te potrivești trendului sau în care dintre cele șase categorii te încadrezi.

Dar să nu crezi că-i așa ușor. Întrebările sunt destul de tricky și se referă la situații aflate la limita corectitudinii și a moralității, iar viața e de fapt mai complexă decât un buton on/off. Iată câteva exemple: Ai copia la un examen? Ai traversa trecerea de pietoni pe roșu atunci când nu trece nicio mașină? Ai suna la serviciu mințind că nu te simți bine în ziua respectivă? Ai da bani în plic la medic/asistent medical?

Nu știu ce spune românul din tine, dar la mine a încercat timp de vreo două, trei secunde să zică „nu”. Apropo, ce profesie crezi că a fost considerată cel mai des asociată cu corupția? Da, exact aia e!

După ce-am făcut testul și am fost curios de rezultatele detaliate, normal era să văd și primul episod, nu? Dacă descrierea scurtă nu te convinge să-l vezi, nimic nu o va face. Bani negri pleacă de la următoarea premisă: „Doi tehnicieni de semafor glumesc într-un bar pe seama ideii de a manipula traficul pentru a jefui o dubă blindată”. Sună cam bine, așa-i?

Comedia cu jaf executat de inepți e oricum un subgen născut într-o zodie norocoasă. Primul film de pe această listă pe care trebuie să-l vezi e I soliti ignoti (adică Marele jaf din strada Fecioarei), din 1958, cu Vittorio Gassman, Marcello Mastroianni, Claudia Cardinale, Renato Salvadori și Toto, în regia lui Mario Monicelli. Alte reușite memorabile sunt The Ladykillers (originalul, din 1955, cu Peter Sellers și Alec Guinness), A Fish Called Wanda (din 1988, cu John Cleese, Jamie Lee Curtis) sau, dintre cele mai populare, Snatch al lui Guy Ritchie.

Fiecare dintre filmele de mai sus are personaje memorabile, care au rezistat perfect trecerii timpului. Aproape la fel stau lucrurile și în Bani negri, cu eroii principali Doru (Alexandru Papadopol) și Ionuț (Cristian Bota), doi blegomani, cei mai fraieri din departament, ținta tuturor glumelor. Un fel de Will Ferrell și Mark Wahlberg din The Other Guys.

După atâta intensitate aruncată cu lopata ani de zile în cinematografia românească, după atâtea exagerări în actorie, de aveai senzația că fiecare interpret de plan secund e un Hamlet, ajungi să preferi roluri puțin subjucate, cum sunt acestea. Sunt mai aproape de firesc, de omenesc.

Chimia dintre cei doi actori e foarte bună, la fel și modul în care își construiesc scenele împreună, dar personajele ar fi meritat o construcție mai nuanțată, care să-i particularizeze, părăsind simplul statut de „băieți buni”: să aibă o calitate rară care să nu servească nimănui, un defect fizic, o poveste din trecut care să-i bântuie, oricum, ceva care să-i facă și să-i „lipească” și mai mult de spectator.

Alte două interpretări din rolurile secundare sunt remarcabile și motivul e același: se abțin să exagereze. Medeea Marinescu e delicioasă în rolul directoarei de bancă, la granița dintre țoapă și femeie de succes, cu ochelari ca ai lui Vadim, dar de mii de euro, o vampă care fierbe la foc mic, perfidă ca Melania Lupu din seria Rodicăi Ojog Brașoveanu. (Dacă n-ai citit încă „seria Melania”, ar trebui s-o faci, puține cărți sunt atât de „ecranizabile” în literatura română).

Al doilea e șeful poliției din oraș. Păcat că rolul n-a căpătat o pondere mai mare, era foarte mult loc de joacă acolo, iar Valeriu Andriuță e un actor versatil, care dă niște tușe fine personajului, ieșind din clișeele noastre tradiționale.

Noi, românii, avem o mare problemă cu autoritatea și asta se simte mult în rolurile de polițai. Fie îi eroizăm aiurea (vezi filmele comuniste, de pildă Iurie Darie în seria B.D.), fie îi facem niște brute agramate. Aici, capcana bidimensionalului e evitată cu succes: avem un polițai care e și viclean, și stupid, și scârbit, și energic, și corupt, dar și cu un bizar simț al onoarei. Poate în sezoanele următoare rolul căpitanului Caraion va fi dezvoltat și se va lucra mai atent la backgroundul său familial, unde ideile bune ale scenaristului au părut că se termină.

Dacă există o pietricică în pantoful cinematografiei românești, aceasta nu e ciorba interminabilă, nici dialogurile prost concepute, nici suprajucarea rolurilor. E sunetul. În multe filme românești pare că se organizează convenția oamenilor care vorbesc mestecând burete într-o hală industrială în plină activitate. În Bani negri însă totul se aude perfect, iar un alt punct forte e coloana sonoră, proaspătă, cu piese de la EM44, Omu’ Gnom sau Șuie Paparude.

Am început să văd serialul în criză de timp, cu gândul că, după ce văd pilotul, mai derulez pe ici, pe colo, că-mi fac o imagine și dacă mai sar peste câte o scenă. N-a fost să fie. Am sfârșit prin a vedea fiecare secundă din cele șase episoade ale primului sezon (prin amabilitatea celor de la HBO), ba chiar am mai revăzut și niște pasaje simpatice. Așa că Bani negri trece cel mai important test posibil: te ține în fața ecranului.

Adrian Georgescu e un inginer oarecare. Nu știe să croșeteze, nici să gătească Quiche Lorraine ori să danseze step. De asemenea, nu vorbește slovaca. Are dioptrii +1,5 la ochiul drept. Uneori scrie. Urmărește-l și pe blogul personal.