FYI.

This story is over 5 years old.

Mâncare · Bucătărie românească și internațională

​Cât de frică ar trebui să-mi fie de gluten?

„Dacă ești celiac, ți se poate face rău de la o cantitate de gluten care-ți încape sub unghia degetului mic".

La rubrica „Cât de frică ar trebui să-mi fie?", cel mai anxios editor al nostru, Mike Pearl, va încerca să cuantifice gradul de teamă pe care ar trebui să ni-l trezească tot ce există sub soare. Sperăm să te ajute să-ți folosești mai bine cea mai prețioasă dintre resursele naturale: propria frică.

Există o scenă în comedia horror din 2013, This is the End , în care Seth Rogen explică de ce merge la dezintoxicare ca să-și scoată glutenul din corp: De câte ori te simți nasol, e de la gluten. După care recunoaște că n-are idee ce e glutenul și încalcă regulile regimului fără gluten înfulecând un burger. Cam asta a început să fie atitudinea generală a oamenilor față de gluten: Nu te ucide, dar dacă-l poți evita, te simți mai bine, chiar și numai din mândria că ai adoptat acest stil de viață.

Publicitate

E glutenul cu adevărat periculos? Nu. E doar o proteină pe care partea reproducătoare a plantei de grâu o creează pentru a hrăni embrionul de grâu – partea din grâu pe care o consumăm. Poți extrage glutenul prin spălarea făinii până dispare amidonul și rămâne în urmă un reziduu lipicios. Acel reziduu lipicios e glutenul și se vinde la conservă într-un restaurant vietnamez de lângă mine, ca substitut de carne de pasăre și aș putea băga din ăla în mine non-stop.

Dar dacă ai boala celiacă, ar trebui să te ferești de conservele astea ca de ciumă. Boala celiacă e o tulburare autoimună care se manifestă la persoanele cu această predispoziție genetică, al căror intestin mic e afectat grav de ingerarea de gluten, mi-a zis într-un interviu Talia Hassid, expert în sănătate publică și coordonator de comunicare la Fundația Celiachiei.

Presupunerea generală despre celiachie e că o masă cu mult gluten e o formulă sigură pentru două zile de crampe și diaree. Hassid mi-a zis că teoria se aplică la copii, dar mai puțin la adulți. „Adulții au niște simptome diferite, printre care dureri de cap, încețoșarea gândirii și inflamarea încheieturilor, a zis ea și a adăugat că natura neurologică a acestor simptome înseamnă că adulții care suferă de celiachie sunt greu de diagnosticat, pentru că majoritatea nu asociază aceste simptome cu regimul lor alimentar."

Toată lumea mai are migrene, pe toți ne mai dor încheieturile. Cum să crezi că e din cauza consumului de gluten? Ca să aflu dacă sufăr de celiachie, am hotărât să renunț la gluten timp de o săptămână și să văd ce efect va avea asta asupra vieții mele. La urma urmei, cum zice și Hassid, 83 de procente din persoanele celiace nu sunt diagnosticate. Și cât tare ar trebui să te temi de gluten dacă ești celiac?

Publicitate

„Dacă ești celiac, ți se poate face rău de la o cantitate de gluten care-ți încape sub unghia degetului mic", a zis ea.

Cât de rău?

După o boală misterioasă care aproape l-a omorât în luna martie 2013, Jeff Hurst, un funcționar pensionar (unchiul meu) a descoperit că și-a distrus treptat sănătatea în toți anii cât a consumat gluten.

E una dintre persoanele care nu au niciun fel de simptome când mănâncă gluten, dar care simt că ceva e în neregulă cu ele și nu știu ce. „Douăzeci de procente dintre persoane nu au simptome și continuă să mănânce gluten și își distrug intestinele. Chiar dacă nu te simți rău, tot îți subminezi sănătatea", a zis ea.

„Am văzut că îmi mergea tot mai prost cu sănătatea de-a lungul anilor, dar nu credeam că e așa de grav", mi-a zis Jeff. A mâncat pâine, paste și alte alimente cu gluten timp de cinci decenii, iar simptomele s-au manifestat abia după vârsta de cincizeci de ani.

Una dintre cele mai mari probleme care împiedică diagnosticarea corectă e lipsa de informații despre diaree. Dacă Jeff ar fi știut că glutenul îl face să se simtă rău de-a lungul anilor, tot n-ar fi avut simptomul principal al celiachiei: diareea. Dacă ar fi zis că glutenul îl face să se simtă slăbit în 2013, când a început nebunia cu glutenul, ar fi părut mai degrabă unul dintre sensibiloșii ăia care strâmbă din nas când le oferi o prăjitură și declară că au „o sensibilitate la gluten".

Ideea de sensibilitate la gluten e oaia neagră pentru mulți experți în sănătate . În mai 2014, un studiu australian a descoperit că sunt mari șanse ca un carbohidrat pe nume FODMAP e de vină pentru simptomele care, de obicei, indică o sensibilitate la gluten. Site-ul Mayo Clinic susține că nu există teste științifice valide care să diagnosticheze sensibilitatea la gluten și oamenii de știință lucrează la dezvoltarea unui astfel de test".

Publicitate

Din cauza asta, multă lume disprețuiește ideea de sensibilitate la gluten în afara celiachiei, când, de fapt, acest subiect e încă dezbătut . În orice caz, Hassid spune că, indiferent de simptome, diferența dintre sensibilitate și celiachie e simplă: persoana cu sensibilitate la gluten nu are gena celiachiei".

Unchiul meu Jeff – care are această genă – a început să se simtă tot mai rău pe parcursul anului 2013, după care simptomele au devenit ciudate. Nimic nu mai avea gust bun, mi-a zis el. A început să se miște mai greu, a devenit tăcut și retras la întâlnirile familiale.

Apoi s-a speriat de-a dreptul.

Nu mai funcționa nicicum, a început să leșine din senin, așa că a fost internat la spital. Aveam o infecție celulitică la picior, mi-a zis. Infecția avansa rapid pe picior, odată la trei-patru zile. Mi-au cedat rinichii, am făcut febră, mă durea tot corpul. Oribil", a zis el.

Dr. Daniel Leffler, director de cercetare la Centrul de Celiachie Beth Israel Deaconess Medical Center, spune că n-a mai întâlnit așa ceva. „Sunt foarte puține persoane care ajung să fie internate în spital din cauza celiachiei", mi-a zis el.

„Cazul lui e foarte dramatic, dar majoritatea cazurilor de celiachie sunt destul de dramatice. Majoritatea oamenilor suferă ani de zile înainte să fie diagnosticate", a zis Hassid.

Leffler spune că problemele la rinichi și infecția pe care le-a avut Jeff sunt destul de neobișnuite. Orice malnutriție severă poate compromite imunitatea, deoarece corpul nu are resursele necesare să țină sistemul imunitar activ."

Publicitate

Imediat ce Jeff a fost diagnosticat și a renunțat la gluten, starea a început să i se îmbunătățească, dar durerea l-a mai chinuit timp de câteva luni.

Hassid mi-a zis că timpul de recuperare variază pentru persoanele care au trecut printr-un astfel de episod. Poate dura între câteva săptămâni și doi ani.

Dar după ce ții situația sub control și renunți la gluten, indiferent de câți oameni fac mișto de tine, inclusiv chelnerii din restaurante, nu mai ajungi vreodată la spital. Dar trebuie să insiști să primești o masă sigură, care să nu-ți facă rău.

Am întrebat-o pe Hassid dacă ar trebui să-mi fac și eu testul celiac, având în vedere că am dureri de cap inexplicabile și mi se umflă uneori încheieturile. Mi-a zis că da. După care m-a îndemnat să mănânc din nou gluten, ca să poată fi detectat la test. Altfel îl faci degeaba.

Verdict final: Cât de frică ar trebui să-mi fie de gluten?

2/5 Ia-ți precauții normale.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre alimentație:
Dentiștii avertizează că degustarea de vin îți poate distruge complet dinții
Bărbatul care susține că nu va mai fi nevoit să mănânce niciodată va ajunge miliardar
Mor după mâncarea de la fast-food și nu dau doi bani pe ipocrizia vegană