Cum se folosesc politicienii români de bunicii tăi, când ei se simt singuri și uitați

„La o întâlnire cu pensionarii am putea asculta și romanțe. Sau, dacă grupul e de la țară, muzică populară. Dar mie mi-ar plăcea să fac schimb de titluri de cărți pe care le citesc sau le recitesc cu plăcere, cum ar fi «Pe aripile vântului». Mai departe, ar fi frumos un loc unde fiecare să-și spună problemele ce țin de familie. Sau, câteodată, să vină cineva care să prezinte albume istorice, enciclopedii sau să explice politica vremii, dar nu de la vreun partid”, îmi spune bunica.

Nu toți pensionarii își doresc pomeni electorale cu mici și bere sau concerte de muzică populară.

Bunică-mea din București, care a împlinit recent 89 de ani, îmi zice că e prea bătrână să mai participe la astfel „de șezători”, dar îmi povestește despre o rudă din Brașov, care merge ba la bibliotecă, ba la un azil unde socializează, „ca să-i mai scoată pe bătrâni din starea lor de supărare”. În Danemarca, am vorbit cu pensionari pentru care vârsta asta înseamnă liniște, călătorii, activități pe care n-ai avut timp să le faci o viață, dar de care te poți bucura acum. Plus un stil de viață destul de activ. În România, însă, să fii bătrân e o sentință la izolare.

Încă din 2006 Comisia Națională pentru Populație și Dezvoltare în Cartea Verde a Populației României arăta că în 50 de ani: „pensionarii vor reprezenta mai mult de jumătate din populația țării”. Astăzi în jur de cinci milioane de pensionari trăiesc în România, în timp ce copiii și nepoții lor, populația aptă de muncă, pleacă din țară. Așa se instalează și singurătatea.

„În România, 1,5 milioane de vârstnici sunt afectați de fenomenul izolării sociale”, anunță un spot TV al Fundației Principesa Margareta a României (FPMR). Pentru că la 1 octombrie se sărbătorește Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, am vrut să văd ce le oferă politicienii și autoritățile locale seniorilor din Timișoara care, altfel, sunt carne electorală cu fiecare ocazie.

Așa am participat, în luna octombrie, la trei evenimente dedicate lor și am vorbit cu cei de la FPMR să înțeleg cât de mult răspund evenimentele astea nevoilor reale ale vârstnicului român. Deseori manipulat, abandonat și apoi uitat.

Duminica dinaintea Zilei Vârstnicilor.

Vreo 50 de scaune din sala de spectacole a Casei Tineretului din Timișoara sunt ocupate de bătrâni. Pe restul stau baloane albe, cu sigla roșie a PSD Timiș. Brusc, un sunet de taragoturi sparge rumoarea din sală. Ansamblul Profesionist Banatul își începe recitalul cu o variantă instrumentală a melodiei „Așa-i românul”. Din instinctul altor vremuri, aplauzele se mulează pe ritm, dar se sting rapid. PSD a decis să-i celebreze mai devreme pe seniorii Timișoarei.

Adrian Negoiță, secretarul general al PSD Timiș, preia microfonul pentru o intervenție:

După muzică și dansuri populare, urmează cuvântări din partea altor membri locali importanți ai partidului, apoi alte dansuri și cântece. În foaier dau de doamna Vivi, pe care am cunoscut-o cu o zi înainte la un eveniment cultural în județ. E o femeie zâmbăreață, tunsă scurt și volubilă. „Ooo, am găsit o pungă”, spune ea după ce o primește de la o amică. „Uite, îi duc și lui maică-mea, că ea nu poate să vină.”

Nici bine n-apucăm să povestim, că apare o doamnă a partidului. „Bună ziua! Vă mulțumesc că ați venit! Veniți să vi-l prezint pe domnul doctor. Haideți, că ar fi păcat să nu veniți”, o îndeamnă cu zâmbetul pe buze. Desigur, domnul doctor este invitatul-vedetă al zilei și secretar de stat în Ministerul Educației, Petru Andea.

„Da’ de ce?”, râde pensionara. „Pentru că mâine se sărbătorește ziua pensionarului, iar domnul doctor vrea să cunoască pe cât mai mulți dintre dumneavoastră”, răspunde femeia din partid. „Eu voiam să fumez o țigară acum”, continuă Vivi. „Păi, poate mergeți și povestiți la o țigară cu domnul doctor”, sugerez eu.

Doamna Vivi se întoarce rapid. „Cei mai mulți au venit aici să mănânce, dacă e să fim serioși.” Ne luăm la revedere și-mi zice că mâine (1 octombrie) sunt chemați și la PNL, deși prin presă nu găsisem nimic despre eveniment.

Mă mut la masa de lângă.

„A fost excepțional. E o bucurie care ne-o face. O muzică tare plăcută. Am plâns, că sunt român adevărat”, îmi spune domnul Costel.

Atât el, cât și doamna Ioana sunt membri de partid încă din 2007, de pe vremea lui Geoană. Au făcut campanie electorală pentru toți. Îi întreb despre pesedistul preferat de până acum. „Grindeanu, dar nu mai e nimic. I-a dat o funcție pentru zece mii de euro pe lună, dar a greșit el”, îmi spune domnul.

Despre mini-răscoala din interior, condusă de primarul Bucureștiului, doamna Ioana îmi spune că „rufele se spală în familie, nu pe media sau la TV”. Pe de o parte, o apreciază pe Firea. La fel și pe doamna Andronescu, „pe care am văzut-o de multe ori la București”. Dar și ea a trădat.

„Țara asta s-ar fi ridicat prin propria agricultură, dacă nu era mâncătoria asta între partide. Nu cu bani europeni și culisele străine”, aflu de la domnul Costel.

Mă despart de cuplul vârstnic pe care-i las discutând despre „viața din vremea răposatului”.

1 octombrie. Ziua Vârstnicilor.

Avea dreptate doamna Vivi. Și național-liberalii au întâlnire cu seniorii, care au venit în număr de aproximativ 30. Oferta e sărăcuță: suc și fursecuri lângă intrare, așa că lumea nu prea se înghesuie. La un semn, auditoriul se ridică în picioare, pentru imnul PNL, moștenit din vremea lui Băsescu.

Atmosfera se strică gradual, când e tot mai clar că asistăm la o ședință interminabilă, ca alea în care cineva vrea să-ți vândă o oală minune pe care știi că n-o vei cumpăra niciodată. O doamnă cu voce ascuțită vorbește prea departe de microfon încât să-ți capteze atenția, așa că doamna Vivi și prietena ei pleacă.

Rezist doar o oră. Suficient însă pentru a prinde campania făcută de Simion Moșiu, consilier local PNL.

„Mă bucur că suntem împreună și mă bucur că ați venit la sediul nostru”, începe el voios. Continuă pe un ton pe care nimic nu e imposibil: „Să știți că organizația PNL Timișoara, de câte ori aveți nevoie, este alături de dumneavoastră. În acțiuni, în deplasări, în sprijin moral sau de consultanță.” Mulțumește celor rămași că „sunteți în familia noastră, a PNL-ului”.

Și, dacă tot am ajuns să discutăm despre familie, Moșiu are o cerere. „V-aș ruga, printre altele, să vă prezentați la vot. Un vot important pentru copiii dumneavoastră, pentru nepoții dumneavoastră și-n final, pentru noi, ca și români și ca și creștini. Vedeți, sunt vremuri tulburi nu numai politice, ci din toate punctele de vedere”, opinează el. Mai spune două vorbe despre comunitatea nenumită, apoi le urează oamenilor distracție plăcută și să rămână mereu împreună. La bine și la rău.

Aplauze.

14 octombrie. Au trecut și Ziua Vârstnicilor și referendumul.

Sala Capitol e plină, iar pe ecranele laterale cât și pe cel din spatele scenei pixelii mișcă motive folclorice pătrățoase. E aproape ora 18, iar Fuego intră pe scenă, în delirul publicului. „Vă iubesc!”, „Și noi”, sunt replicile schimbate la ceea ce pare a fi spectacolul anului pentru bătrânii din Timișoara.

Îmi pare că Fuego face playback. Ține microfonul mai departe de gură în timpul versurilor principale, dar suplinește cu îndemne spontane, de tipul „acum, voi!”. În pauzele dintre cuvinte nu se aude decât oftatul senioarelor. Surugiu le cântă șlagărele: „Norocul meu”, „Dormi măicuța mea iubită” și melodii din Dan Spătaru.

Are exact ce trebuie pentru a fi pe placul unei pensionare. Spune anecdote despre vedete, glume de Toma Caragiu și se adresează cu „fetelor!” femeilor de la Asociația Seniorilor din Municipiul Timișoara, venite pe scenă să joace pe-o horă cântată de el.

Plec însă pe a treia piesă a lui Benone Sinulescu. Mă simt ca într-un clip de muzică populară, unde discrepanța dintre sunet și datul din gură cu patos e prea deranjantă.

Timp de o lună, am participat la concerte, conferințe și o mini-campanie electorală. Toate întâlnirile astea erau dedicate vârstnicilor. Însă nimeni nu este cu adevărat interesat să-i asculte.

La fel ca-n orice domeniu, avem o strategie națională și pentru bătrânii din România, care vrea să promoveze îmbătrânirea activă şi protecţia persoanelor vârstnice. Ministerul Muncii a identificat problemele cu care se confruntă seniorii români, dar pe lângă concluziile care ne aruncă pe ultimele locuri în Uniunea Europeană, obiectivele care trebuie atinse până în 2020 nu se simt încă în viața bătrânilor.

„La nivelul județului Timiș, de la debutul programului (2015 și până în prezent) am preluat 133 de cazuri, care ne-au solicitat fie pentru informații punctuale și consiliere socială, fie pentru sprijin moral și emoțional”, spune Oana Budiș, coordonator al „Telefonul Vârstnicului”, un proiect FPMR.

E o linie telefonică gratuită și confidențială, la capătul căreia se află psihologi sau lucrători sociali. La 0800 460 001, timp de 12 ore (de luni până vineri) sau 8 ore (sâmbăta), oamenii ăștia și-au propus să aline singurătatea persoanelor cu vârsta peste 65 de ani. Să le dea sfaturi sau îndrumare, dar și să preia și să rezolve, împreună cu autoritățile locale, cazurile de abuzuri împotriva lor.

Despre cele 133 de cazuri din Timiș, Oana îmi spune că aproape jumătate au fost bătrâni care au declarat că se simt singuri. Statisticile arată că 59% dintre apelanți sunt femei. Aflu că 20 de cazuri au fost înregistrate cu nevoie de sprijin moral și emoțional.

„Am oferit îndrumări către servicii sociale specializate. Am fost sunați de oameni care au solicitat îngrijiri la domiciliu sau de persoane cu situații financiare dificile; dar și de două persoane care au fost interesate de frecventarea unui club de seniori”, îmi detaliază ea. „Am înregistrat, de asemenea, cinci cazuri cu dorința de a face voluntariat în comunitate.”

O rog să-mi povestească și despre un caz de succes.

„În ianuarie 2016, ne-a sunat doamna M.M., care are 82 ani și e din județul Constanța. O voce tristă, o persoană care a dorit să își aline singurătatea încercând să-și facă prieteni”, începe Oana povestea.

A aflat de numărul fundației de la radio.

Doamna M. a fost croitoreasă și chiar și acum oamenii apelează la ea pentru diverse retușuri la haine. Cei de la fundație o sună în fiecare marți: „Noi suntem nepoții ei, care o caută săptămânal și care îi țin de urât câteva minute. Este foarte fericită că a reușit sa își facă curaj pentru a ne contacta și de atunci avem o relație foarte apropiată”, mi-a mai spus Oana.

Topul Nevoilor Vârstnicilor pe 2018, întocmit de FPMR, arată că necesitățile principale ale oamenilor care au apelat la acest număr se încadrează în trei mari categorii: „nevoia de informații, nevoia de sprijin emoțional și nevoia de a fi activ și de participare socială”. Toate astea pentru că, în România, e „o lipsa acută de dezvoltare a serviciilor sociale pentru persoanele vârstnice”.

Nevoile bătrânilor români trec dincolo de pâine și circ și chiar dincolo de mărirea pensiei. Deși îi vezi la tot felul de pomeni electorale, la proteste pro-guvern, pe scaunele din autobuze sau la coadă la poștă, bătrânii României sunt de fapt invizibili în societate.