E normal să vorbești cu tine însuți, chiar dacă o faci cu voce tare

Multe dintre întrebările fundamentale ale vieții se învârt în jurul unor probleme de percepție. Oare cerul la care te holbezi în timpul programului are aceeași nuanță pentru toți? Oare viețile interioare ale persoanelor de lângă noi sunt la fel de bogate și complexe ca ale noastre? Astea sunt un exemplu de „gânduri profunde” fără răspuns, mai ales că felul în care le articulezi diferă de la persoană la persoană.

Contul de Twitter @KylePlantEmoji a deschis pe 27 ianuarie discuția despre binaritatea „narațiunii interne” și a subliniat că „gândurile unor oameni sunt ca niște fraze sonore, în timp ce pentru alții sunt nonverbale și abstracte și de aceea simt nevoia să le verbalizeze”.

Pentru unii, gândurile tind să ia forma limbajului, în timp ce pentru alții variantele nonverbale sunt mult mai întâlnite. În mare, indiferent că monologul interior al unui personaj dintr-o carte sau serial ți se pare nerealist sau prea dramatic, cel mai probabil perspectiva asta depinde de felul în care-ți vorbești de obicei sau dacă o faci.

Asta-i varianta simplificată a cercetărilor deja existente, deși experții sunt de acord că nu toată lumea are parte de discuții interioare. Psihologul Russell T Hurlburt scrie în Psychology Today că monologul interior e un „fenomen intens”, dar nu universal. „Sunt conștient de diferențele individuale. Unii oameni vorbesc mult cu ei înșiși, în timp ce alții nu sau doar ocazional”, zice Hurlburt.

În schimb, majoritatea persoanelor încurcă gândirea verbală cu cea vizuală și le suprapun într-o înlănțuire de idei, conform Harvard Gazette. Cercetătorii din departamentul de psihologie de la Harvard au descoperit că gândirea vizuală tinde să declanșeze o anumită cantitate de gânduri verbale și viceversa. Au mai aflat că gândurile sub formă de cuvinte și fraze tind să fie legate de viitor, în timp ce cele vizuale sunt conectate cu prezentul. Cercetările sugerează că vorbitul cu tine însuți funcționează ca o simulare a unei perspective exterioare asupra propriilor acțiuni sau gânduri.

Dar ideea de a nu accepta alt sistem de gândire în afară de cel propriu e ceva destul de întâlnit. Deși ai putea crede că persoanele care-și câștigă existența din scris gândesc în cuvinte, angajații VICE au avut păreri împărțite.

Răspunsurile au variat de la „cuvinte, ca și cum un puști de trei ani ar spune tot ce-i trece prin cap tot timpul” până la lucruri abstracte: „Ceva ce n-aș putea spune niciodată în public e că singura dată când nu gândesc în cuvinte e în momentul în care meditez, pentru că reușesc să las deschisă o ușă prin care năvălesc imagini, unele din copilărie, altele mai simbolice”.

Cercetările spun că nu există un anumit tip de gândire interioară. Dar faptul că poți avea o lume atât de diferită în capul tău fără să știi ce se întâmplă la alții e destul de interesant, indiferent ce crezi despre asta.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.