De ce-mi vine să mușc oamenii pe care îi iubesc?

Mi s-a întâmplat. Stăteam în pat cu partenerul meu, îmbrățișați, când pielea lui goală a trezit un impuls sălbatic din mine: trebuia să-l mușc. 

Am mai simțit impulsul ăsta înainte și sunt sigură că o să-l mai simt. Când apare, îmi trec prin corp sentimente intense de adorație, desfătare și confuzie – mușcatul îmi oferă eliberarea somatică la care tânjesc cu disperare. 

Ca idee, nu vreau niciodată să-mi rănesc pe bune partenerul. E mai mult ca o dorință de a-i ține ușor brațul, umărul sau încheietura între dinți. Mai puțin ca un câine turbat și mai mult ca unul care cară adorabil un ou între dinți. 

Evident, partenerul meu urăște asta. Fiindcă nu sunt câine. Sunt o ființă umană care nu-și controlează prea bine impulsurile. Deși impulsul e format la egalitate din gânduri intruzive și dorință sinceră, recunosc că s-ar putea să nu fie rațional sau acceptabil social. Dar recent, am văzut un flux de meme cu „impulsul feminin de a mușca”, iar asta m-a făcut să mă simt mai puțin bolnavă.

Este normal? Este o chestiune ce ține de gen? Ce dracului se întâmplă aici? După ce am pus o întrebare pe Instagram, mi-a fost invadat inbox-ul cu mesaje de la alți mușcăcioși de toate vârstele, genurile și sexualitățile. Erau alți oameni aparent normali care aveau acest impuls și nu avea legătură cu un kink vampiric sau canibal. 

„Aș spune că într-un fel e un lucru sexual, mă excită să-mi mușc partenera”, îmi spune Vanessa, în vârstă de 23 de ani. „Dar apoi, cealaltă jumătate din mine o vede ca pe echivalentul de a strânge o minge de stres. Cum ar fi, mergem pe stradă și din neant o să vreau s-o mușc de mână”. 

Senzația de eliberare pare să fie universală printre mușcăcioși. „Când eram mic, obișnuiam să mușc perne sau jucării moi ca să gestionez bucuria, furia și emoțiile copleșitoare”, spune Murray, 25 de ani, care-și mușcă în mod regulat iubita. „Cred că ar putea avea legătură cu sentimentul copleșitor de afecțiune pe care-l simt pentru partenera mea. Cred că asociez emoții pozitive. Ca atunci când unii oameni spun despre un cățeluș că e atât de drăgălaș încât le vine să-l strângă tare sau ceva de genul.”

Genul ăsta de exprimări – să-ți muști partenerul, să strângi în brațe un cățeluș, să ciupești un bebeluș – sunt enigme ale comportamentului uman, dar studiile recente le-au dat un nume: expresii exterioare. Psihologul social Oriana Aragón le-a definit în 2015 ca expresii exterioare care par să se suprapună cu ceea ce simți în interior. 

Cercetarea lui Aragón a început în 2012 după ce s-a uitat la un talk show în perioada când studia emoția și expresia. Leslie Bibb era invitata show-ului și-și amintește că actrița a spus că a văzut un cățeluș care era atât de drăguț încât a vrut să-l „lovească în cap”.

Cu dinții lui Bibb și pumnii strânși, Aragón spune că „dacă ai fi făcut o poză cu acel moment, ai fi fost sigură că tipa era într-un moment agresiv, deși nu era.” Contrastul a influențat-o pe Aragón să investigheze toate aceste lucruri care „la suprafață par în antiteză de cum te simți în interior”. Astfel s-a născut cercetarea sa despre expresii exterioare și „agresiune drăguță”. 

Aragón îmi spune că expresiile astea sunt foarte dependente de context, ceea ce înseamnă că sunt necesari mai mulți factori ca ceva să fie considerat agresiune „drăguță” sau „jucăușă”. Adică să lovești din neant bebelușul cuiva, să tragi un pumn unui cățeluș sau să muști un necunoscut n-ar fi clasificat ca „agresiune jucăușă”, deși speri că ar fi evident. Același lucru se aplică și modului cum alții s-ar putea să ne perceapă mușcăturile bine intenționate. 

„Dacă ai vrea să-ți muști partenerul, fără context oamenii s-ar putea să nu înțeleagă că există o relație de iubire sau că acea persoană este foarte agresivă”, râde ea. „Dar în acea relație de iubire, contextul este oferit și acum înțelegem că este un semn de afecțiune.”

Cu toate astea, am încă întrebări, cum ar fi: Dar de ce facem asta? „Ce am descoperit în studiul original a fost că atunci când indivizii simțeau această adorație puternică și apoi își exprimau agresiunea drăguț, i-a ajutat să-și revină după acea experiență emoțională foarte intensă - într-un fel i-a ajutat să-și regleze emoțiile”, explică Aragón. „Deci ești cu partenerul tău, simți acest impuls puternic pe care trebuie să-l exprimi, apoi muști și te ajută să te eliberezi și să faci față acelor emoții.”

Genul ăsta de „agresiune” este, de asemenea, destul de normală. „Este ceva destul de comun, în jur de 50-60 la sută dintre oameni experimentează asta”, îmi spune Aragón. Deși cercetarea ei nu s-a axat pe mușcarea partenerilor romantici - care ar fi ceva foarte nișat - îmi spune că a descoperit că termenul umbrelă general de „agresiune drăguță” poate explica o serie de comportamente și fenomene similare. 

Abia aștept să folosesc replicile astea data viitoare când partenerul meu îmi refuză privilegiul de a mușca. Hai la mușcături!