Nimeni nu m-a ajutat după ce am fost violată în grup la 13 ani, așa că a trebuit să o fac singură

Când avea 13 ani, Liesje a fost victima unui viol în grup, un eveniment care a primit multă atenție din partea presei din Rotterdam la momentul respectiv, în anii ‘90. De atunci, trauma i-a format adolescența: s-a asociat cu oamenii greșiți și a ajuns într-un anturaj de infractori. Într-un final, a încercat să-și recapete puterea prin inversarea lucrurilor: a devenit dansatoare de striptease și escortă de lux. Astfel putea să se răzbune pe bărbați, spune ea.

Odată cu pandemia a intrat și în industria de videochat și-i place asta. Și-a abandonat jobul de escortă. De asemenea, în 2020 s-a îndrăgostit pentru prima oară de femeia cu care e acum logodită. 

Povestea lui Liesje apare într-un documentar: Het Leven als Liesje, realizat de Mildred Roethof. În documentar se confruntă cu trecutul ei cu ajutorul unui coach. Poți vedea și cum își găsește pacea cu noua sa iubire și felul în care trauma i-a influențat viața.

Am vorbit cu Liesje despre trecutul ei, cum a fost să-și înfrunte trecutul în timpul filmărilor și despre prima ei iubire adevărată.

VICE: Cum a fost copilăria ta?
Liesje: Am locuit cu fratele meu și cu mama. Mama a muncit mereu din greu, deci nu prea era pe acasă. Aveam un unchi care ne vizita des. Știa când nu era mama acasă și se culca cu mine. A început când aveam opt ani și a continuat vreo patru ani. Nu am îndrăznit să spun nimănui despre asta. Am crezut că nu mă va crede nimeni, asta mă învățase unchiul ani de zile.

Cum ai făcut față?
Ca să scap de unchiul meu am stat mai mult pe străzi. Când aveam 13 ani am cunoscut un băiat prin intermediul bisericii, care era cu doi ani mai mare decât mine. I-am spus ce-mi făcea unchiul. A promis apoi că mă va proteja. Nu aveam o relație fizică, mai mult o ardeam cu el și cu prietenii lui. Dar într-un final m-a violat împreună cu acel grup de prieteni. 

O, Doamne!
Am fost violată brutal de un grup mare de băieți și a durat ore în șir. Am țipat cât de tare am putut. Ocazional se mai aprindea lumina la câte un balcon, dar nu a venit nimic să mă ajute. Acele momente, când se stingea lumina pe balcon, sunt cele care au rămas cel mai mult cu mine. Totul ar fi putut să fie atât de diferit dacă m-ar fi ajutat cineva atunci. 

Dar asta nu s-a întâmplat.
Nu. Unul dintre băieți m-a luat la el acasă. A trebuit să stau acolo a doua zi, în timp ce el era la școală. Mi-a spus că oamenii mă vor căuta, așa că nu trebuia să ies din cameră. Sora lui mai mare a venit acasă. M-a bufnit plânsul când m-a văzut. A sunat-o pe mama, cu care am mers la poliție. 

În final, mamele băieților care m-au violat au trebuit să vină la secția de poliție. Reacțiile lor au fost foarte nasoale. Au spus că eu am cerut-o. Nu înțeleg asta: femeile alea nu puteau să-și imagineze cât de oribil este să fii penetrată fără să vrei? Eram distrusă și m-am detașat de tot. Nu am primit niciodată nicio scuză. Nici măcar n-am ajuns la proces.

Ai primit ajutor adecvat după un eveniment atât de traumatizant?
Nu, deloc. Nu o blamez pe mama: avea 16 ani când m-a născut și muncea constant pentru noi. Nu e cu siguranță o mamă rea. Dar asistentul meu social, de exemplu, era mai tânăr decât sunt eu acum, nu putea face alegeri bune. Nici terapia nu m-a ajutat. Nu prea am discutat cu nimeni despre ce mi s-a întâmplat. Am început să umblu cu infractori din ce în ce mai mult, în speranța că mă vor proteja. 

Așa am ajuns la centrul de corecție timp de patru ani și jumătate. Aș prefera să nu spun de ce, fiindcă ancheta este încă în desfășurare. Atunci eram și mai departe de ajutorul de care aveam nevoie. 

În închisoare ai decis să devii lucrătoare sexuală. Cum ai ajuns la asta?
Am descoperit că gardienii se uitau constant la mine și m-am gândit că aș putea să folosesc asta în avantajul meu. Sexul nu mai avea nicio valoare pentru mine, îmi fusese răpită. Voiam și să-mi construiesc o altă imagine, de seducătoare de neatins — să mă protejez prin seducerea bărbaților. 

Apoi ce-ai făcut?
După închisoare m-am dus întâi în Curaçao. Am făcut de două ori contrabandă cu cocaină ca să am destui bani ca să supraviețuiesc. Apoi am bătut la ușa unui club de noapte.

Am observat rapid că dacă dansez în cluburi de striptease pot să-mi construiesc o viață grozavă singură. Prin asta puteam să-mi întrețin și familia. Am făcut multe lucruri: Am fost stripperiță, am fost model în videoclipuri muzicale, am făcut ședințe foto pentru lenjerie intimă și buticuri, am făcut muzică, am ținut workshop-uri de dans în poală și am și coafat multe fete. Am lucrat și ca escortă de lux: m-am culcat cu bărbați pentru mulți bani. M-am oprit din astea anul trecut, ca să mă axez pe videochat.

De ce?
Pandemia m-a trezit. Câștig acasă în fața camerei la fel cât făceam în club sau ca escortă. Nu am avut niciun stres în pandemie, nu a trebuit să mă înfometez, sunt încă aici. Apoi m-am gândit că poate am devenit dansatoare de striptease prea rapid. 

Cum te uiți înapoi la acea perioadă acum?
De fapt sunt mulțumită că am experimentat acea perioadă în viața de noapte. Am cunoscut o mulțime de oameni. Am călătorit în afară și am mâncat preparate din diverse regiuni. Lucrurile astea m-au făcut foarte fericită un timp, și mi-au diminuat durerea traumelor. S-a simțit și ca o răzbunare: brusc, bărbații cheltuiau bani pe mine. Eu aveam putere asupra lor.

Vrei să-ți faci o fundație ca să ajuți oamenii care au trecut prin aceleași lucruri ca tine. Ce anume îți dorești mai exact?
Cu Liesje Obispo Foundation vreau să creez un mediu sigur, în special pentru fetele din Antile fiindcă în acele locuri nu prea există fundații pentru persoanele care au fost abuzate sexual. Și ele sunt adesea fetele care ajung prostituate acolo.

În Curaçao sunt o figură cunoscută în lumea divertismentului pentru adulți și din cauza asta primesc mesaje de ani de zile de la fete care vor să aibă jobul meu: toate cu propriile lor traume, care caută ajutor în munca sexuală. Vreau să le ofer un loc în care se pot descărca. Vreau să le informez despre lucrurile la care să se aștepte când devin escorte sau stripperițe. Vreau să le ofer spațiul să analizeze dacă jobul ăsta este soluția pentru problema lor.

Ai avut parte și tu de acel spațiu în timpul pandemiei?
Da. Atunci mi-am cunoscut și logodnica pe internet. Este prima femeie cu care am o relație. Eram pregătită pentru ceva diferit. Mai multă iubire, cineva care să-mi dea bună dimineața. A fost imediat mult mai bine cu ea, mult mai mult respect. Când mă atinge în anumite locuri, totul se simte diferit. Simt niște fiori de care n-am mai avut parte până acum. 

De fapt descoperi iubirea și intimitatea pentru prima oară.
Da, aproape că poți spune că mi-am pierdut virginitatea. Nu am experimentat până acum genul ăsta de iubire. 

Acum e un documentar despre viața ta. Cum a ajuns la tine Mildred Roethof?
Eram deja o persoană cunoscută în lumea divertismentului pentru adulți, așa că Mildred și BNNVARA au fost interesați de povestea mea. M-am deschis în fața lui Mildred. Când m-a întrebat despre copilărie, i-am spus despre unchiul meu și despre violul în grup. Ei i-am spus pentru prima oară povestea mea. Înainte de asta nicio prietenă sau cunoștiință n-a știut ce mi s-a întâmplat. 

Nici logodnica ta nu a știut ce s-a întâmplat?
Logodnica mea a aflat fiindcă se făcea documentarul. Mama a auzit toată povestea pentru prima oară prin intermediul documentarului. Sunt fericită că știu în sfârșit. Nu știam că să vorbesc despre toate astea îmi va face atât de mult bine.

Sunt de asemenea fericită că se știe că am o logodnică. Știam de ceva vreme că-mi plac și femeile, dar mi-era teamă că-mi voi pierde clienții fiindcă vor crede că joc un rol. Acum vreau doar să fac lucrurile ca lumea. 

În documentar vizitezi pentru prima oară locul unde ai fost violată. Cum a fost?
Mi-a făcut bine. Când am copilărit în Rotterdamul de Sud, Pendrecht și Katendrecht erau zonele unde aveau loc cele mai multe violuri în grup. Când m-am întors în acel cartier, am văzut că boscheții și colțurile întunecate, unde puteai fi violată cu ușurință, au dispărut. E mult mai deschis, mai curat și mai sigur. Mă bucură mult asta. 

Care e cel mai bun moment din documentar pentru tine?
Acela cînd am intrat în clasa de la grădiniță. Ideea era să spun ceva despre cartierul în care am crescut. Dar tot ce-am putut face a fost să mă uit la copiii ăia cum se jucau și să mă gândesc că sunt în sfârșit pregătită să fiu mamă. Înainte nu-mi doream asta, dar acum da. În sfârșit mi-a fost clar ce era acel gol pe care-l simțeam în inimă.