Fotografiile astea îți arată cum o ardeau rockerii în comunism, să-i facă în ciudă lui Ceaușescu

O călătorie în timp printre artefacte și amintiri, dublată de imagini de arhivă de la audiții, de la concerte și festivaluri, proiectul Arhiva „Muzeul Rock din România” scoate la lumină anii de glorie ai rock-ului românesc. 

Așa cum tu așteptai serile de marți de la Control, ai tăi așteptau Joia Tineretului. La seratele astea dansante, care nu, nu se întâmplau numai joia, s-au lansat multe dintre formațiile de rock si jazz din perioada comunismului. Fără să vrea, regimul a creat un context în care tinerii să se adune și să asculte muzica favorită. Serile organizate de cluburile din școli, din facultăți și din uzine au ținut fundalul sonor al românilor în anii în care ingeniozitatea artiștilor a depășit barierele vremii și a sfidat abuzurile și deciziile nedrepte ale sistemului.

Autoritățile n-au susținut fenomenul rock, dar l-au tolerat, până când formația sau unul din membri „călca pe bec”. Așa au apărut și festivalurile rock, iar primul a fost în 1968, la Iași, sub numele Festivalul Creației Studențești. Tot în ‘68 a fost deschis și Club A, pentru studenții de la arhitectură și invitații lor. În afară de concerte rock, în club se țineau spectacole de dans în spațiu neconvențional, poezie, muzică folk, poezie și jazz.

Un an mai târziu, Club A a organizat primul festival din București, mai exact o competiție între trupele rock. Festivalul a ținut șase zile și s-a desfășurat la Casa de cultură a studenților Preoteasa. Au participat Phoenix, Olympic 64, Sideral, Modal Quartet, Sfinx, Sincron, Modern Grup, Romanticii, Cristal, Carusel, Coral, Roșu și Negru, toți cei care le-au îmblânzit tinerețea părinților tăi. Iată câteva fotografii.

În timp ce în vest și în Statele Unite, topurile muzicale din anii ‘70 erau invadate de muzica revoluționară a celor de la Pink Floyd, The Rolling Stones, Led Zeppelin, Deep Purple și The Beatles, România a jucat după cum i-a cântat cel mai iubit fiu al poporului. Întors în țară din turneul în China și Coreea de Nord, unde a fost impresionat de adunările populare cu zeci de mii de tineri isterizați de ideologia comunistă, Ceaușescu a preluat modelul asiatic și l-a aplicat și în România. Muzica patriotică trebuia să devină fundalul sonor al românilor. Verdictul era clar: fără muzică decadentă venită din Vest! 

În ‘71, odată cu tezele din iulie, document ce impunea o reformă culturală severă, s-a interzis cântatul în limba engleză și s-a decis elaborarea unui repertoriu care să pună în lumină aspectele pozitive ale traiului în România momentului.

Dar rock-ul românesc nu putea să se sfârșească aici, iar trendsetterii au găsit repede soluții să păcălească vigilența autorităților: muzică pe textele unor poeți clasici, piese instrumentale sau traduceri dubioase ale hiturilor de peste ocean. Chiar dacă erau în limba română, versurile nu aveau nicio noimă, doar aduceau fonetic cu originalul englezesc. 

De la o zi la alta, de la un artist la altul, de la o bere la alta, ștafeta rock-ului a tot fost preluată în cluburile vremii și a fost dată mai departe. Ai tăi sigur își amintesc cu nostalgie de 303 de la Politehnică, de Sanitas, Moxa sau Vox, dar mai ales de Casa studenților „Grigore Preoteasa”. Nume mari din pop-rockul românesc s-au perindat pe aici de la jumătatea anilor ‘60, de la Mondial, Coral, Metronom, Venus ori Catena la Holograf, Timpuri Noi, Taxi,  Voltaj, VH2 și SymPhoenix.