Sufletul UK garage, fotografiat de Ewen Spencer

De-a lungul ultimilor ani a devenit din ce în ce mai clar că noi n-am apreciat muzica UK garage (muzică electronică originară din Anglia) la adevărata ei valoare. Nu poți să nu te gândești că majoritatea DJ-ilor, producătorilor, regizorilor și designerilor vestimentari, cu referire la lucrările de astăzi ale lui Todd Edwards și Ben Sherman, au crescut cu muzica lui Coal Chamber și cu pantaloni Criminal Damage.

Cu toate acestea, singurul om care a fost cu adevărat acolo a fost fotograful Ewen Spencer. Ewen s-a ocupat de multe proiecte în ultimii ani, de la lucrul cu White Stripes, documentarea  despre zilele de glorie ale grime-ului (dacă a existat așa ceva vreodată) în cartea sa Open Mic, până la fotografierea pachebotului pentru Original Pirate Material. Ultimul său proiect se referă la mult preamărita lume a UKG-ului, într-un fel încă nedocumentată, și va fi scos sub forma unei cărți, Brandy & Coke.

Fotografiile sunt fantastice și suprind perfect atmosfera acelor nopți de garage la care pretind toți frații mei mai mari că au fost. Pantalonii cu model de ziar și gulerele desfăcute YSL sunt în prim-plan, stropite de sticle de șampanie deschise și de oricare altă băutură stilată. După câteva ore bune de holbat la fotografii, în care îmi doream să fiu unul dintre bărbații îmbrăcați în costum de satin, am decis să-l caut pe Ewen, ca să vorbim despre garage, grime, haine și dacă fostul atacant Andy Cole din echipa de fotbal Newcastle a fost sau nu unul dintre „cei 50 de garage raveri originali”.

VICE: Bună, Ewen. Când ai auzit prima dată termenul „garage” legat de muzica dance?

Ewen Spencer: La începutul anilor 90, dar acela era garage american, ca muzica house. Muzica house cu voce din New York se numea „garage”. Am auzit probabil prima dată de el pe scena soul. Atunci depășea anumite standarde, iar eu și amicii mei mergeam la astfel de concerte ca să evităm cumplita muzică rave. La momentul ăla muzica house se strecura în scena soul și muzica garage era un fel house cu influențe soul.

Există această dezbatere despre cine sunt părinții adevărați ai muzicii UK garage – tu ce crezi?

Da, cred că este o dezbatere valoroasă. A venit din America, nicidecum din cultura rave - cultura rave era britanică. A venit din Detroit, America, de unde am început să ascultăm muzica house în club, de exemplu, în Newcastle. Ne-a plăcut toată povestea asta, dar a fost pusă alături de muzica soul - Soul II Soul, soul modern, S.O.S Band și toate căcaturile alea. Deci cred că rave-ul a devenit cunoscut, iar muzica house s-a schimbat și a devenit altceva. Și atunci speed garage a apărut în New Jersey și a fost popularizat la Londra.

Ce fel de seri se mai țineau în Londra în perioada în care a apărut speed garage?

Prima mea experiență a fost într-un club mic de muzică jungle (combinație de drum and bass cu influențe de ragga) din Hoxton Square, estul Londrei. Nu eram fan - devenea chiar obositor să asculți toată noaptea genul ăla de sound. Stilul era groaznic, chiar monoton.

Prin ce erau diferite nopțile de speed garage de restul vieții de noapte a capitalei din acea perioadă?

Erau extrem de provocatoare. Erau cupluri și mulți băieți îmbrăcați imaculat, care dansau împreună. De regulă se îmbrăcau în costume, în haine colorate. Asta era perioada post-rave, deci toată lumea arăta puțin neîngrijit. Dintr-odată mergeai acolo și oamenii păreau atât de bine puși la punct, foarte deștepți. Era ostentativ, pentru că ei beau șampanie, dar era de asemenea incitant pentru că realizai că ceva se schimba și era complet diferit de ceea ce exista deja. Părea underground, diferit - era palpitant să merg acolo.

Era o treabă cu reguli stricte și pașnice sau exista și o parte dură a nopților respective?

Nu era dură. Nu m-am simțit niciodată amenințat. Era chiar veselă și ceremonioasă, precum și muzica soul reușise să fie. Părea că mergeai acolo pentru distracție. Era multă prefăcătorie și unii oamenii aveau o atitudine ușor capricioasă, dar ei doar se prefăceau.

Cartea ta se numește Brandy & Coke. Asta era băutura preferată în nopțile de garage sau încerci să insinuiezi ceva mai mult?

Da, este doar bazată pe ceea ce toată lumea obișnuia să bea, brandy și cola. Asta era băutura. Sunt câteva doamne care beau șampanie în fotografii, dar băutura pe care o beau cei mai mulți era brandy și cola.

Nu mai este o băutura pe care să o vezi prea des.

Nu-i așa? Te face să rămâi blocat, nu?

Da. Se consumau droguri în scena garage?

Doar se fuma iarbă, o influență din Caraibe – posibil din vestul Indiei. Doar suntem britanici, nu? Doar trăim în Londra.

Deci scena se depărta de pastilele muzicii rave?

Da, nu exista așa ceva. Acele super-cluburi masive, de căcat și ostentative, pline de mii de oameni care luau ecstasy și se amestecau prin jur cu cocaină de proastă calitate, chiar nu erau pe gustul meu.

Cât de mare a fost rolul pe care l-a jucat stilul în scena UKG?

Masiv. Asta chiar a fost una dintre cele mai importante părți ale sale. Oamenii se îmbrăcau diferit. Ei dezvoltau acel stil care propunea o siluetă mai zveltă, diferită de felul în care alți oameni se îmbrăcau atunci.

La acel moment restul Marii Britanii se îmbrăca precum Leonardo DiCaprio în Plaja.

Exact. Erau lucruri ca Addict și alte mărci groaznice. Stilul a devenit mai mulat, și îmi amintea de scena mod (o subcultură din anii 1960) din care am făcut parte când eram tânăr – tipi care dansau împreună în grup, cu aspectul lor zvelt și deștept. În Londra, în perioada aceea, erau de asemenea mulți puști pe scutere. Aduceau un sentiment britanic contextului și oamenii făceau un efort enorm să se îmbrace ca să iasă în oraș, lucru care cred că lipsea până atunci.

O mare parte din moda acelei perioade se baza pe mărcile unor designeri care păreau excentrici față de scena rave și brit-pop care i-a precedat. Poți spune că era o lume sinonimă cu luxul?

Nu chiar. Era doar clasicul stil britanic - împotriva excentricității, o subcultură formată mai mult din clasa muncitoare care se îmbrăca să iasă în oraș în weekend. Este vorba de escapsim, nu-i așa? Nu cred că era vreun lux acolo. A devenit așa puțin mai târziu, dar atunci scena era deja ca și moartă.

Ce definea look-ul garage al unui băiat sau al unei fete?

Fetele purtau rochii extraordinare. Aveau un machiaj simplu, iar părul, unghiile și pantofii trebuiau să fie imaculate. De asemenea, trebuiau să danseze bine, ca să arate bine. Desigur, la bărbați erau diferite etape, dar când am făcut fotografiile nu era cea sportivă, atunci se purtau costumul sport cu linii contopite, precum cele chinezești, blugii Guess, genul ăsta de lucruri. Probabil că ai văzut și niște Paul Smith acolo, pentru că el folosea la acea vreme multe grafice îngroșate. Țin minte că avea bluze cu mere imense pe ele.

Sunt fascinat de toate bluzele cu printuri chinezești, cu dragoni peste tot. Totuși poate asta a fost mai târziu, când Pied Piper și alții au apărut.

Da, asta a fost puțin mai târziu, când stilul a devenit mult mai de stradă.

Mulți tipi purtau Kickers sau pantofi Bass, nu?

Eu încă îi mai port. Îi numesc pantofi Glaswegian.

Și pantalonii ăia negrii din mătase?

Da, pantalonii din material amestecat. Ai văzut multe perechi de genul. Atunci nu puteai să intri într-un club de garage dacă purtai blugi, chiar dacă era o pereche drăguță.

Și Ben Sherman?

Da. Ben Sherman dacă erai puțin dur. Dar cei mai mulți dintre băieți purtau bluzele alea luminoase din satin cu printuri îngroșate pe ele. Vedeai mulți tipi care purtau costume, dar cu jachete puțin cam lungi. Îmi amintesc că erau populare. Apoi vedeai bărbați cu bluze imprimate, de la Moschino, cu ochelari de soare și cu o pereche de pantaloni. Pantofii Gucci erau de asemenea masivi.

Când ai realizat că muzica garage ieșea din underground?

Când radiourile pirat au început să aducă toți puștii din suburbii și provincii. Observai o schimbare mare în Ayia Napa - copiii britanici deveneau gălăgioși și puștii mergeau în cluburi. La Old Kent Road vedeai puști la petreceri rave, dar nu-i zăreai cu adevărat în cluburi, făceau clubbing în vacanță și așa au răspândit stilul și l-au făcut popular. Atunci Craig David scosese deja vreo șase chestii și Ministry of Sound doar ce lansase albumul Rewind. Adică, asta era ultimul lucru necesar ca să pună capac unei mișcări, nu-i așa?

Au lansat și de curând o compilație de deep house.

Cam de câte compilații de deep house avem nevoie?

Exact. Deci soundul grime (un subgen al UKG) era mult mai dur, mai agresiv și a ajuns mișcarea dominantă în muzica londoneză urbană în jurul anului 2004. Care crezi că sunt motivele?

Oamenii care făceau muzica aia erau mai bine îmbrăcați și învățaseră de la garage și So Solid - ei își doreau succesul și răsfățul care venea odată cu el. Dar grime devenea puțin mai existențialist, nu? Era despre stradă, nu-i așa? Era despre ce ziceau ei. Trebuie să-ți amintești când grime a apărut prima dată în 2004, iar trupa So Solid plănuia concerte mari în jurul țării. Copiii mureau, erau împușcați înăuntrul și în afara străzilor. Este cât se poate de real, nu-i așa? Trei membrii So Solid au fost învinuiți de crimă.

În prezent nu mai ai parte de împușcături în cluburi, dar atunci era un lucru mare.

Securitatea a devenit ridicolă, o trăsătură a perioadei, la fel ca muzica. A luat-o puțin pe arătură, nu? Vedeai peste tot oameni sparți cu un cuțit la ei.

Îți amintești vreun astfel de incident?

Da. În momentul ăla trecusem de scena garage, deci s-a întâmplat în cea grime. În perioada aia se ținea un fel de forum muzical de zi la festivalul Royal Hall și peste tot vedeai puștani grime, erau pur și simplu oameni sparți. Dar grime-ul avea o competivitate pe care garage-ul nu o avea; era despre stradă, despre experiențele personale, despre cine era cel mai bun MC care producea cel mai bine. Nu s-a dansat pe el decât mult mai târziu.

Crezi că puștii au fost mereu supărați pe situația în care se aflau, chiar și în mișcarea garage?

Nu cred că cineva era în general supărat. Cred că garage era mai mult despre a te distra, iar grime probabil că era puțin despre furie. Era un pic mai mult punk în lumea aia. Garage era mai accesibil. Întotdeauna părea să fie mai accesibil, pentru că presupunea să dansezi și să arăți bine.

Da. La o groază de producători care fac garageul viitorului în acest moment le scapă că presupune să fie o muzică sexy. Ce crezi despre asta?

Noul garage sau orice tip de reapariție nu presupune fcă latura sexy a fost scoasă, ci că a fost modificată. Ambiguitatea era lucrul sexy - că nu știai în ce direcție mergea mișcarea. E un fel de realuare acum. Dar nu e nimic în neregulă cu asta, pentru că muzica este grozavă, mișcarea este sănătoasă, și-mi place noul garage. Nu-mi plăcea grime prea tare - nu era pentru mine. Nu puteam să fiu un futut de turist - un tip de 30 de ani care pretindea că e grimer. Îmi plăceau totuși energia și atitudinea.

Nu te-ai dus acasă și te-ai liniștit cu niște Jammer înainte de somn?

Jammo era al naibii de șmecher. Era grozav să lucrezi cu el. Dar noul garage este probabil mai puțin sexy, fiindcă se simte un element de nostalgie, iar asta nu e tocmai sexy.

În sfârșit, odată am auzit un zvon genial, dar lipsit complet de substanță despre Andy Cole, cum că el era unul dintre cei 50 de garage raveri originali.

Cred că el era atacant în echipa de fotbal Newcastle, deci nu știu cum ar fi putut să fie unul dintre raverii originali din acea vreme.

Așadar, că am lămurit subiectul. Ce planuri ai?

Public cartea, care este nou-nouță. Cred că merită un film. Acum chiar demonstrează că este destul de importantă, cât timp subiectul a fost reluat. Și chiar și fără reluarea subiectului, este important să te uiți în trecut și să vezi cum s-au format cultura populară și subculturile de atunci. De exemplu, nu cred că ar fi existat grime fără garage - nu s-ar fi întâmplat.

Mulțumesc, Ewen.

Traducere: Dana Alecu

Citește și alte nostalgii Ground zero of cool: [remember] the Web Club