Am vorbit cu preoți din Suedia despre căsătoriile gay, ca să înțeleg unde minte BOR

Biblia nu oprește căsătoriile dintre persoanele de același sex.

|
aug. 7 2018, 7:45am

Mirii stau în fața altarului și ascultă cuvintele calde, dar ferme ale pastorului. Se căsătoresc două femei de peste 30 de ani, din Columbia. În spatele lor, în băncuțele din biserică, familiile și prietenii așteaptă cuminți finalul ceremoniei religioase. Nu am prins începutul, nu știu cine pe cine a condus la altar, dacă s-au schimbat verighetele sau dacă au fost respectate toate tradițiile bisericii creștine protestante. Totul îmi pare însă mult mai relaxat decât la o nuntă obișnuită. Dar este numai o părere de moment pentru că, în realitate, nimeni nu este cu adevărat relaxat. Când preotul își termină predica, cele două femei se îmbrățișează și se sărută, iar fețele lor arată că sunt praf de emoție. La fel și oamenii din jurul lor.

Sunt în biserica St. Jacob din Stockholm și tocmai am asistat, pentru dată în viața mea, la o căsătorie religioasă dintre două lesbiene. Ce-ar fi să mă duc să le fac niște fotografii?

„Bună ziua, sunt jurnalist în România și aș vrea să scriu un articol despre căsătoriile gay din Suedia. Sunteți de acord să vă fac niște poze?”, îi adresez întrebarea femeii care părea mai în vârstă. Capul familiei, în mintea mea.

Columbianca se uită surprinsă la mine și mă refuză politicos: „Please, it’s not the right moment for photos.” Mă întorc la grupul de jurnaliști cu care eram și le spun că tocmai am fost refuzat să le fotografiez pe cele două mirese. „Evident că ai fost refuzat. Este cel mai frumos moment din viața lor și tu vrei să pozeze pentru tine?”, îmi spune, pe jumătate amuzată, pe jumătate contrariată, o colegă din Turcia (ce ironie).

E posibil să fi fost deplasat, dar voiam să imortalizez într-un fel momentul ăsta istoric pentru mine. Nu pot să nu mă gândesc că e puțin probabil ca, în timpul vieții mele, să văd în vreo biserică din România, cum un preot oficiază o căsătorie între persoane de același sex. Pentru că trăiesc într-o țară în care biserica nu numai că nu ar lua niciodată în discuție mariajele gay în fața lui Dumnezeu, dar acum vrea să schimbe și Constituția, adică legea noastră civilă. S-o schimbe astfel încât cuplurile gay să nu aibă niciodată dreptul de a se căsători, la fel ca toți ceilalți oameni. Pentru că așa spune Biblia, argumentează de fiecare dată oamenii BOR.

Dar oare nu despre aceeași Biblie este vorba și în biserica suedeză?

Biserica St. Jacob din Stockholm

Pe vremea când homosexualitatea era considerată boală mintală

Ca să înțeleg cum au evoluat lucrurile în Suedia, la aproape zece ani de la legalizarea căsătoriilor gay, am fost Stockholm, la începutul lui august, împreună cu un grup de jurnaliști din mai multe țări ale lumii.

Suedia nu a fost prima țară din lume care a permis mariajele homosexuale, ci Olanda. Dar această țară scandinavă este recunoscută pentru rolul important pe care-l joacă biserica în această chestiune.

În România, subiectul ăsta este mai fierbinte decât aerul de acum din capitala Suediei, atâta vreme cât politicienii puterii nu par deloc dispuși să renunțe la referendumul pentru interzicerea prin Constituție a căsătoriilor gay.

Să apărăm familia tradițională, să creștem natalitatea, Biblia nu permite decât căsătoriile dintre un bărbat și o femeie. Ai auzit toate argumentele astea și poate ai avut momente când te-ai gândit că ar putea exista acolo, pe undeva, un sâmbure de adevăr.

Ca toate țările din lume, Suedia a avut parte de dezbateri similare de-a lungul vremurilor. Spre exemplu, homosexualitatea a fost considerată boală mintală până în 1979. Și poate că unii mai cred chestia asta și în ziua de azi, numai că e prea puțin important ce zic unii sau alții când societatea în ansamblu, cu stâlpii ei de susținere- politicienii și biserica- a hotărât că regulile trebuie să se adapteze vremurilor.

Stockholm.

Barbro Westerholm, fostul ministru al Sănătății care a luat decizia scoaterii homosexualității de pe lista bolilor psihice, este în prezent unul dintre cei mai respectați parlamentari.

Căsătoriile gay au fost legalizate de Parlament în Suedia în 2009 și, pentru că spuneam că societatea suedeză se bazează pe mai mulți stâlpi de rezistență, biserica protestantă a luat aceeași decizie tot în 2009.

Nu toată lumea a fost de acord, evident. Votul în consiliul de conducere al bisericii a fost de 176 la 62, iar pastorii au primit dreptul de a refuza să oficieze o astfel de căsătorie dacă o consideră contrară propriilor convingeri.

„Dacă eu voi folosi regulile ca să interzic cuiva dragostea, atunci Dumnezeu îmi va reproșa asta”

Johan Lundby este pastor la biserica St. Jacob din Stockholm.

Am discutat despre cum vede biserica acest subiect cu pastorii Kristina Ljunggren (da, o femeie) și Johan Lundby (căsătorit cu o femeie și tatăl a trei copii), de la Biserica St Jacob din Stockholm.

VICE: Cât de greu a fost să se ia o astfel de decizie în biserică?
Kristina Ljunggren: Întotdeauna au existat dezbateri în societate și în biserică pe subiecte delicate. Spre exemplu, când s-a dat voie ca o femeie să poată fi pastor a fost mai întâi o decizie guvernamentală, în 1958. Biserica a dezbătut doi ani subiectul și a aplicat decizia asta abia în 1960. Și acum a fost la fel. Înainte să începem să oficiem căsătoriile gay în biserică, societatea a permis acest lucru prin lege.

Sunt mulți oameni ai bisericii care nu sunt de acord cu această decizie?
Johan Lundby: Ar fi o ipocrizie să spun acum că toți au fost de acord. Au existat demisii, nu multe dar au fost, ale unor pastori care au plecat la biserica catolică din acest motiv. E firesc.

Și cum vă împăcați cu ceea ce scrie în Biblie?
Kristina Ljunggren: Uneori Biblia este interpretată greșit. Unii înțeleg că Biblia zice să lovești în oameni, să mergi la război etc. Nu e adevărat. Cuvântul cheie aici este „dragoste”. Dragostea vine de la Dumnezeu.

Johan Lundby: În ceea ce privește interpretarea Bibliei, pentru mine un lucru este foarte important. Nu ai cum să argumentezi că un lucru este interzis. Când îl voi întâlni pe Dumnezeu, la Judecata de Apoi, va fi ușor să mă justific: eu nu am exclus pe nimeni de la dragoste. Pentru că dacă aș face altfel el mă va întreba: de ce nu l-ai lăsat să intre (în biserică)? Eu îi voi spune că am urmat regulile. El îmi va spune că regula este să iubești. Dragostea ține loc de toate regulile. Dacă eu voi folosi regulile ca să interzic cuiva dragostea, atunci Dumnezeu îmi va reproșa asta.

Kristina Ljunggren, pastor la biserica St. Jacob din Stockholm.

În România, există o coaliție de ONG-uri, susținută de Biserică, care vrea să interzică căsătoriile gay prin Constituție. Argumentul este că protejează astfel familia, cuplurile gay nu pot avea copii. Ce părere aveți de acest argument?
Kristina: Dacă nu ai copii, asta nu înseamnă că o căsătorie nu e bună. Unii oameni au copii, alții nu vor copii, alții nu pot avea copii. Căsătoria este căsătorie, cuplul este cuplu. Nu există nicio legătură cu copiii.

Există o expresie pentru familiile de același sex care au copii. Se cheamă rainbow family, este o expresie atât de frumoasă!

Johan: Într-o lume în care există atât de mulți copii fără părinți, de ce niște adulți plini de dragoste nu pot avea grijă de ei? Eu cred că două persoane, fie și părinți, nu sunt suficiente pentru a avea grijă de copil. Toată societatea trebuie să aibă grijă de copii. În ceea ce privește copiii mei, este multă dragoste în jurul lor, de la familie, de la prietenii, toți ne ajută cu dragostea lor.

Totuși lumea, inclusiv Europa, pare că devine mai conservatoare.
Johan: Acum trăim într-o lume unde frica crește peste tot. Dar noi știm că, din multe puncte de vedere, lumea devine mai bună. Când oamenii sunt înspăimântați, nu sunt deschiși către lucruri noi. Într-o țară prosperă ca Suedia este mai ușor să mergi înainte, când te simți în siguranță, în societate. Când ești înspăimântat, așa este, nu vrei să faci multe schimbări.

Suedezii fac mai mulți copii decât românii, chiar și după aprobarea căsătoriilor gay

Nu trebuie să ai cine știe ce studii de specialitate ca să înțelegi că nu există totuși nicio legătură între legalizarea căsătoriilor gay și numărul de copii care se nasc într-o țară. Iar familia tradițională românească e distrusă de sărăcie și de lipsa educației, iar VICE ți-a arătat asta cu numeroase ocazii.

Dar dacă totuși mai ai nevoie de argumente, am să-ți dau din nou exemplul Suediei. Pentru că în această țară se nasc, în fiecare an, din ce în ce mai mulți copii. Și am aflat asta de la Niklas Lofgren, reprezentant al agenției suedeze de asigurări sociale. În 2002, numărul copiilor născuți a fost sub 100 de mii, iar în 2016 a ajuns la 120 de mii.

În prezent, Suedia este a două țară din UE (după Franța) în ceea ce privește numărul copiilor născuți de un cuplu (1,85), față de 1,6 în România (la fel ca media europeană).

Dar aici povestea este mai complicată și are legătură în special cu stimulentele financiare deosebite pe care statul suedez le plătește pentru a încuraja natalitatea. Plus numeroase ale beneficii de care au parte cetățenii acestei țări. Un stat socialist, cum ar zice acum cârcotașii. Mă rog, după cum spuneam, asta e cu totul altă discuție.

„Luăm taxe mari de la cetățeni, asta e adevărat”, zicea Niklas Lofgren.

Iar numărul căsătoriilor gay sunt sub 10% din totalul căsătoriilor din Suedia, adică nu e ca și cum cuplurile hetero refuză acum să-și mai întemeieze familii, în semn de protest că s-au legalizat căsătoriile dintre persoanele de același sex.

La Pride-ul de sâmbăta trecută au participat și oameni din biserica suedeză.

Dar nu toate lucrurile sunt minunate în Suedia. Ca în multe alte locuri din Europa, extrema dreaptă crește și a ajuns la peste 20% din intențiile de vot, în condițiile în care anul acesta vor fi alegeri legislative. În principal, problema extremiștilor o reprezintă numărul mare al imigranților care au intrat în țară în ultima perioadă. Iar la marșul LGBTQ de sâmbăta trecută, poliția a avut din nou de treabă cu neonaziștii care au încercat să intre peste participanți.

Și am mai fost surprins de un lucru mergând pe străzile din Stockholm împreună cu Nadja Karlsson, un ghid local transgender, care ne-a prezentat centrul vechi al orașului: privirile curioase și amuzate ale oamenilor care treceau pe lângă Nadja. Poate erau turiști. Poate nu erau doar turiști.

În fine, m-am liniștit însă când am văzut o femeie romă din România, care a trecut impasibilă pe lângă marșul Pride, cu un sac de peturi în mână, fără să arunce măcar o privire la Sodoma și Gomora ce se dezlănțuise pe străzile Stockholmului. O nouă dovadă că atunci când ai treabă, să-ți câștigi existența și locul în societate, nu prea mai ai timp să fii deranjat de ce se întâmplă în chiloții altora. Poate aste ne lipsește și nouă în România. Ne deranjează prea mult ce fac alții și nu mai avem timp să ne uităm la ce facem noi.

Interviurile au fost scurtate și editate pentru claritate și concizie.

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE