Am vorbit cu tineri psihologi despre prejudecățile de care se lovesc în România

Să spui că te duci la psiholog, în România, încă vine la pachet cu stigmatizare și replica aia „dar ce, ești nebun?”, asta în condițiile în care cel mai recent raport al Organizației Mondiale a Sănătății arată că două milioane de români suferă de depresie. Pe lângă aceștia, mai sunt probabil mulți români care n-au fost diagnosticați și n-au ajuns niciodată la un psiholog. Cu toate că, în ultimii zece ani, în România s-au mai schimbat mentalități, există încă destule clișee de care se lovesc tinerii terapeuți în formare.

Pentru a afla care sunt prejudecățile cel mai des întâlnire și cum le-au fost influențate alegerile, am vorbit cu cinci psihoterapeuți în formare, aflați la finalul studiilor de masterat. Roxana, Diana, Claudia, Dragoș și Laurențiu se împart între joburi part-time, sesiuni de terapie de grup sau terapie individuală, realizate pro bono și se specializează în psihologie experiențială, psihosexologie și chiar terapie cu animale.

Roxanei i s-a spus direct că psihologia nu e de ea, iar lucrul ăsta a ambiționat-o și mai mult. Să urmeze psihologia a fost o decizie greu de asumat, ai ei voiau să dea la drept. Acum, știe că vrea să lucreze pe prevenție, cu grupuri vulnerabile.

VICE: Cu ce prejudecăți te-ai confruntat legat de profesia ta?
Roxana: Un stereotip e că toți psihologii sunt atei, dar eu, de exemplu, cred în Dumnezeu și cred că lucrează prin oameni, inclusiv prin terapeuți. Dar nu m-am confruntat direct cu stereotipuri, am avut eu preconcepții față de oamenii religioși. La Psihologie am întâlnit vreo trei oameni care erau în paralel și la Teologie și m-a surprins că gândesc cam ca mine și mi-am spus ca trebuie să mai existe și alții ca ei.

Care crezi că sunt greșelile pe care le poate face un terapeut?
Un terapeut ar trebui să fie spontan și să se poată plia pe limbajul clientului. Dacă vine o persoană la tine și îți vorbește despre sex și îți zice „mă fut”, tu folosești vocabularul cu toate chestiile aferente registrului, dacă îți spune că „am contact sexual”, te duci în sfera biologică. Pentru că dacă el vine cu „mă fut” și tu îi răspunzi cu „coitus interruptus”, e posibil ca el să nu îți mai vină a doua oară, spun asta din experiență. În al doilea rând, n-ar trebui să te consideri vreodată mai sus decât clientul tău, adică tu să fii un Dumnezeu și el plebea care se închină la tine. Tu ești un camarad pentru el și atât.

Ce a însemnat perioada de pregătire ca terapeut, ce ai învățat despre tine sau despre profesie?
Că se adeverește chestia aia: că îți vin clienți care se confruntă cu probleme peste care tu abia ai trecut sau încă nu le-ai rezolvat.

Ce așteptări ai de la profesia ta? Cu ce tipuri de clienți vrei sa lucrezi?
Vreau să lucrez cu grupuri de risc, cu bullies/agresori, pe prevenție. Cred că și ei trebuie înțeleși, pentru că ajung să facă anumite chestii pentru că nu au primit, la rândul lor, iubire, afecțiune, înțelegere. Dacă oferi lucrurile astea, oprești comportamentele problematice din timp. Am lucrat cu un băiat, fusese mutat de la un centru de plasament la altul, pentru că dădea muzica tare, se comporta agresiv cu ceilalți, consuma alcool. Îl lăsam să vorbească și îmi spune direct: „Știi, eu nu făceam toate lucrurile astea degeaba, le făceam că simțeam o durere mare aici în piept, că pe mine nu m-a strâns nimeni în brațe niciodată.”

Care sunt problemele cu care se confruntă acum societatea și pe care le putem adresa? Eu aș spune că trebuie mai mulți bani în educație. Începând de la grădiniță, de la școala primară, e nevoie de manuale în care să fie incluși toți, și cupluri gay, și persoane cu handicap, și romi, pentru că e o realitate care există, oricât de mult te-ai chinui să o ascunzi copilului tău. Manualele ar trebui adaptate, iar profesorii ar trebui să-i încurajeze pe elevi să gândească, să fie creativi, să facă sport. Iar de la oamenii care trăiesc în țara asta mi-aș dori să fie mai asumați și să aibă mai mult curaj.

Dragoș a absolvit un liceu vocațional de arhitectură, dar simțea nevoia de altceva. „Voiam să fiu în poveștile oamenilor, atât cât îți permite fiecare”.

VICE: Cum descrii un terapeut „încuiat”?
Dragoș: Cred că e important ca terapeuții să vadă și dincolo de problematica cu care vine clientul. Să vadă persoana care e în fața lui. Clientul nu e niciodată problema și atunci definiția mea pentru un terapeut „încuiat” ar fi cel care se raportează la client ca la o tulburare.

Ce a însemnat perioada de pregătire ca terapeut, ce ai învățat despre tine sau despre profesie?
Terapeut și client, învățăm unul de la celălalt, într-o manieră sănătoasă. Și nu cred că e un proces care se încheie. Obții măcar o întrebare, la care vei afla mai târziu un răspuns, dacă nu rămâi chiar cu o lecție. Mie chestia asta îmi oferă satisfacție.

Ce așteptări ai de la profesia ta?
Cred că nu se lucrează suficient pe prevenție. Aș vrea să implementez workshop-uri la nivel de liceu împotriva discriminării și stigmei, pentru dezvoltare personală, ca să ridicăm societatea împreună. Prevenție, inclusiv în zona sexualității, care e încă tabu în licee, cel puțin, când boom-ul hormonilor e destul de mare și informarea e deficitară. Acum toată lumea are acces la internet și am văzut câte informații adevărate și mai puțin adevărate putem găsi pe net. Iar dezinformarea asta duce la crearea unor mituri, mai degrabă.

Ce soluții vezi pentru România, ca lucrurile să meargă mai bine?
Mi se pare important să citim, dar să citim înțelept. Să învățăm să căutăm niște surse, să vedem de unde provin informațiile, pentru că informații există pe orice site, pancartă sau stâlp. Important e să învățăm generațiile noi să caute ajutor, să știe unde să-l caute. Pentru asta, cred că e nevoie de niște reglementări mai bune pentru profesia de psiholog în sine. Poate un copil, de exemplu, este abuzat în familie. Nu are 18 ani și caută ajutor. Ei bine, are nevoie de consimțământul părintelui să poată merge la consiliere. Ajutorul e îngrădit, practic, legal vorbind. Atunci ne întrebăm dacă părintele - aici în rol de abuzator - mai are discernământ. Trebuie schimbate reglementările să facilităm accesul celor care au nevoie la servicii psihologice.

Claudia a fost impresionată de oameni care se implicau în comunitate și arătau compasiune.

VICE: Cu ce prejudecăți te-ai confruntat legat de profesia ta?
Claudia: De curând am avut de creat un curs interdisciplinar la modulul de psihopedagogie, împreună cu studenți la teologie. Dacă la început colegii teologi nu erau foarte receptivi să colaboreze cu noi, au ajuns la concluzia că anumite teme din psihologie ar fi important de predat la Teologie. Și-au dat seama că le-ar fi util să poată identifica psihopatologii, în cazul în care cineva vine la preot cu o tulburare psihică să poată fi identificată și persoana îndrumată spre psiholog.

Care crezi că sunt greșelile pe care le poate face un terapeut?
Un terapeut care nu prea și-a explorat părțile de lumină - umbră, care nu și-a desăvârșit dezvoltarea personală și are anumite limite momentan. Dacă își asumă limitele acelea, își dă seama că nu poate să discute o temă ca sexualitatea și atunci nu primește anumiți pacienți. Am auzit unii terapeuți care vorbesc încă despre conversia sexuală a persoanelor gay, despre transformarea preferințelor sexuale.

Ce ai învățat despre tine sau despre profesie, în perioada de pregătire?
Terapeutul e un punct de sprijin și se formează o relație dialectică, ne dezvoltăm odată ce se dezvoltă și clientul. Dar trebuie să fii prezent: sunt resursele lui, tu îl ajuți să le identifice, lucrezi cu materialul clientului.

Ce soluții vezi pentru România, ca lucrurile să meargă mai bine?
Există multe granițe și mediul socio-politic e tensionat, dar, până la urmă, suntem oameni cu toții. Apoi, dispersia luminii nu e în alb și negru, ci în curcubeu. Așa că ar fi bine să ne ridicăm deasupra dualității bine-rău și să ne dăm seama că există în curcubeul ăsta orice nuanță și, dacă e potrivită pentru noi ca oameni (nu doar ca români, nu ca o rasă), atunci e ok. Să ne acceptăm umanul, cu tot cu vulnerabilitate și putere.

Laurențiu a decis abia anul trecut să se facă terapeut pentru a-i înțelege și a-i ajuta pe oameni.

VICE: Cu ce prejudecăți te-ai confruntat legat de profesia ta?
Laurențiu: Cred că aș putea scrie o listă foarte lungă. Poate cel mai des, prejudecata că „dacă mergi la psiholog, ai probleme”. Mulți oameni nu înțeleg că oricine poate să apeleze la un psihoterapeut în caz de nevoie, poate într-o perioadă stresantă sau într-un moment dificil. Care poate varia de la un divorț sau un deces la dificultăți în relațiile interpersonale sau lipsa unui job satisfăcător. Alte prejudecăți mi s-au părut mai degrabă amuzante, de exemplu că pot citi mințile oamenilor sau că îi „psihanalizez” în fiecare moment. Odată mi s-a spus chiar că sunt „spălat pe creier”, deși încă nu am aflat ce înseamnă asta.

Ce a însemnat perioada de pregătire ca terapeut?
Poate cea mai mare lecție pe care am învățat-o e că oricât de mult ar putea fi încadrați oamenii în tipologii sau diagnostice, oamenii se dovedesc mereu a fi complecși, unici. Cred că ceea ce contează în psihoterapie este să cunosc omul din fața mea, așa cum este el – și să fiu acolo pentru el, așa cum are nevoie.

Ce așteptări ai de la profesia ta?
Îmi doresc ca prin profesia mea să pot îndruma oamenii către a fi mai conștienți de propriile lor nevoi, gânduri și emoții și către a-și alege propriul drum în viață. Astfel, vor putea să fie ceea ce sunt ei cu adevărat, nu ceea ce i-a învățat societatea că „ar trebui” să fie.

Ce crezi că trebuie să se întâmple în România ca lucrurile să meargă mai bine?
Cred că ne lipsește mult psiho-educația. De exemplu, mă refer la faptul că mulți români (și cred că oameni în general) nu își înțeleg emoțiile sau cum să le exprime în mod sănătos, nu înțeleg ce nevoi au copiii lor sau nu știu să construiască relații interpersonale sănătoase și uneori nu fac diferența între mituri pseudoștiințifice (gen „bărbații se gândesc la sex o dată la 7 secunde”) și o informație legitimă, relevantă. Cred că noi ca psihologi avem o misiune foarte importantă aici.

Deși nu voia inițial psihoterapie experiențială, Diana a ajuns să studieze fix asta pentru că „a văzut cât de intensă e și ce rezultate are”.

VICE: Care crezi că sunt greșelile pe care le poate face un terapeut?
Diana: E important să înțeleagă când nu poate lucra cu o categorie de vârstă, de exemplu, pentru că are lucruri nerezolvate sau pentru că are un anumit stereotip. Pentru că e posibil să te întâlnești în terapie tocmai cu genul acela de oameni și să le faci mai mult rău decât bine. Sunt multe cazuri de terapeuți care sunt ok cu toate la suprafață și care susțin că pot să lucreze cu oricine, dar care ajung să spună clienților că nu e ok să ai o anumită orientare.

Ce soluții vezi pentru România, ca lucrurile să meargă mai bine?
Eu m-aș duce mai țintit spre anxietatea asta cu care ne confruntăm. Am observat că, dacă merge autobuzul prea încet, nu suntem mulțumiți, dacă merge prea repede, întrebăm de ce se grăbește. Aș lăsa pe fiecare să trăiască clipa și pur și simplu și să nu se mai gândească de ce ninge, de ce plouă. Și să renunțăm la dualități. De multe ori în viață și în anumite religii, vedem lucrurile în alb și negru, iar răul trebuie îndepărtat. Există, în schimb, și teorii în care răul e integrat și încercăm să înțelegem ce se poate face cu el. Lucrând cu copii, am observat că sunt, de mici, învățați că sunt fie cuminți, fie răi. Dacă nu se comportă cum vrea adultul, e rău, chiar dacă poate face ceva frumos.

Și la nivel de instituții ce crezi că trebuie schimbat?
Iar la nivel de instituție, trebuie informați directorul, profesorii, asupra fenomenului de bullying, ca să știe cum să-l gestioneze. Trebuie găsită cauza conflictului și axat pe rezolvare, nu învinovățit unul sau altul din copii. Un efect foarte mare îl au și elevii care nu se implică, sunt martori tăcuți, susțin tacit și pasiv.