Oamenii ăștia mi-au arătat obiectele de la foști la care n-au putut să renunțe

Ca toate lucrurile bune – cel puțin, ca toate lucrurile care încep bine, dar se încheie într-o groapă toxică de nefericire – majoritatea relațiilor se încheie. Când se termină, de obicei rămâi cu câteva amintiri, niște lecții învățate și o cutie cu căcaturi – chestii pe care le-ai primit de la fost sau chestii pe care pur și simplu nu s-au obosit să le ia de la tine, după ce s-a terminat totul în lacrimi. În funcție de cât de dureroasă a fost despărțirea, poate vrei să arunci cutia aia la un moment dat sau s-o îmbibi cu benzină și să o lași să piară în flăcări. Dar sunt mari șanse ca, înainte de a face până la urmă chestia asta, să smulgi din ea acea chestiuță de care nu suporți să te desparți. O felicitare, o carte sau o cămașă care-ți venea super bine.

Am rugat oameni din orașe de pe tot cuprinsul Europei să ne arate chestiile pe care le-au păstrat mult timp după ce s-a încheiat relația.

Am păstrat un album rar de la Gaslight Anthem pe vinil, care nu e disponibil online, pe CD sau pe Spotify. E roșu și are cuvintele „fuck you” scrijelite pe el.

Inițial, fosta mea prietenă mi-l luase drept cadou înainte să ne despărțim, dar s-a hotărât să mi-l dea ca dar de despărțire. La început, am fost, gen: „A, fantastic, mulțumesc mult”, dar apoi și-a cerut scuze și a zis: „Îmi pare rău, am scrijelit «fuck you» pe el.” Am fost super emoționat când mi l-a dat, știind cât de rănită se simte din cauza mea. Dar, cumva, în mod ciudat, m-a făcut și să zâmbesc, pentru că mi-a amintit cât de bine mă cunoaște.

Nu m-am gândit niciodată să-l arunc. Momentele frumoase pe care le-am avut împreună au fost momente frumoase, indiferent de orice altceva și deși pare un gest făcut din foarte multă ciudă, să scrijelești „fuck you” pe un disc, îmi amintește de natura relațiilor, de natura umană și de cât de mult putem fi afectați emoțional. E și un simbol al iertării – o iert complet pentru lucrurile prin care m-a făcut să trec și sper că și ea a făcut la fel.

– Consemnat de Chris Bethell

Port ceasul ăsta în fiecare zi. A fost cadou de la o fată cu care mă vedeam – prima fată cu care m-am văzut în viața mea. Înainte de ea, trăiam o viață foarte heteronormativă, dar apoi, brusc, am cunoscut-o pe ea și a devenit iubita mea. Încă mai suntem prietene. A fost ultimul cadou pe care l-am primit de la ea și prima dată când am primit ceva ce-mi super place de la un partener.

Ne-am despărțit de Crăciun, în 2013. N-a existat un singur motiv, sincer – dar parțial a fost din cauză că eu locuiam la Londra, iar ea în Olanda. Era complicat – sunt o persoană complicată ca partener. Nu asociez ceasul cu ea în fiecare zi, acum chiar e al meu. Dar uneori îmi dau seama că e de când eram împreună.

– Consemnat de Chris Bethell

Fostul mi-a cumpărat router-ul ăsta acum doi ani, ca să am o conexiune mai rapidă la Internet. De fapt, mi l-a cumpărat pentru că se juca ocuri pe net de fiecare dată când venea la mine, deci upgrade-ul a fost mai mult un cadou pentru el decât pentru mine. E singurul lucru pe care l-am păstrat de la el, pentru că e foarte util. Tot restul chestiilor pe care le-a lăsat la mine – chiloți, pantofi – le-am aruncat cam după un an după ce ne-am despărțit. Nu mă întreba pe mine de ce s-a terminat, întreabă-l pe el, eu încă nu știu.

Nu m-am gândit niciodată să-l arunc, pentru că e un router bun. Aș vrea, însă, să-i schimb parola, pentru că actuala constă într-o combinație de litere din numele lui și cifre din data nașterii lui. Ori de câte ori vine cineva la mine în vizită și îmi cere parola, mă gândesc la fostul – ceea ce e în mod special incomod când vine în vizită vreun nou iubit.

– Consemnat de Pavlos Toubekis

E basul meu acustic – îl folosesc rar, dar mor după el. Mi l-a făcut cadou prima mea prietenă pe bune, când am împlinit 19 ani.

Țin bine minte ziua aia – m-a sunat și m-a întrebat dacă poate să vină pe la mine. Când a ajuns, l-a ascuns la spate și m-am prefăcut foarte surprins. Nu voiam să-i stric momentul. Cadoul ăsta a însemnat că puteam de-acum să cânt și eu în concertele acustice ale trupei meie și mai însemna că am o fată care mă iubește atât de mult încât să cheltuiască atâția bani pe mine. Cred că a fost una dintre cele mai fericite zile din viața mea. Ne-am despărțit peste patru sau cinci luni, pentru că amândoi voiam să avem experiențe noi.

O să mă gândesc mereu la ea când văd chitara asta. Prietena mea actuală știe că e un cadou de la o fostă, dar n-o deranjează deloc. Și ea e basistă și i se pare marfă. Ce pot să spun? Sunt foarte norocos.

– Consemnat de Pavlos Toubekis

E un cadou de ziua mea, de-acum ceva timp, de la fosta prietenă. E o cutie din lemn maro închis, cu închizătoare și cu un compartiment pentru foițele lungi. E o cutie pentru oamenii care fumează iarbă, în caz că nu ți-ai dat seama.

Iarba e o parte importantă din viața mea de zi cu zi, deci îmi place enorm să folosesc chestii de calitate pentru ea. Cutia asta e sculptată manual și e superbă – o folosesc zilnic. Cadoul a fost foarte special pentru mine, pentru că e foarte gândită și aleasă cu multă grijă. Ne-am despărțit acum un an și nu mai ținem legătura, dar niciodată nu mi-a dat prin cap s-o arunc. Sincer să fiu, abia dacă mă mai gândesc la fosta când scot iarbă din cutie. Acum e doar mica mea cutie de iarbă.

– Consemnat de Hanko Ye

Jacheta asta e de la un târg de vechituri din zona Prenzlauer Berg a Berlinului. Fostul meu n-avea niciun ban, dar și-a dorit jacheta asta atât de mult, încât am plătit-o eu pe jumătate. Toată ziua aia a fost minunată – am stat pe iarbă și-am băut bere, iar mai târziu am mai cumpărat două jachete. Chiar sunt mort după jachete.

Dup-aia, a purtat-o doar de câteva ore. Sincer, n-am înțeles niciodată prea bine de ce și-a dorit-o atât de mult – toate hainele lui sunt negre. Până și griul e o culoare prea flamboaiantă pentru el. Eu sunt fix pe dos și m-am gândit că oricum mie-mi stă mai bine. Așa că am început s-o port des și treptat mi-am însușit-o.

Ne-am despărțit în ianuarie – ne-a certat mult și aiurea de Anul Nou. Am păstrat jacheta după despărțire și el nu mi-a cerut-o niciodată înapoi. Sigur că mă gândesc la el când o port – dar mai mult la ziua minunată pe care-am petrecut-o împreună decât la felul în care s-a dus totul dracu’ la final. Tipul cu care mă văd acum a comentat despre jachetă – i-am zis doar că am cumpărat-o de la un târg de vechituri. Până la urmă, ăsta-i adevărul.

– Consemnat de Marvin Ku

E o pereche de cătușe de mătase cu care poți să-ți legi partenerul în timp ce faceți sex. Mi le-a dat fosta de ziua mea, dar nu le-am încercat niciodată – ne-am despărțit peste două zile, în august 2015.

Ea mi-a zis că pot să mă duc la magazin și să-mi iau banii pe ele, dar n-am avut chef să fac asta. Cred că-s destul de drăguțe și e mișto să le ai, așa că le-am păstrat. Însă nu le-am folosit niciodată – în continuare, asociez cătușele astea cu fosta mea prietenă și ar fi prea dubios să mă gândesc la ea, în timp ce le folosesc în pat cu altcineva.

– Consemnat de Clara Krohn

Fostul meu prieten mi-a cumpărat o stea în 2010. Cadoul conține un certificat, o hartă a stelelor, coordonatele stelei și un ghid despre cum s-o găsești. A numit steaua „Unica”, pentru că, bănuiesc, eram eu unică pentru el. Ne-am despărțit după doi ani și acum certificatul zace într-o cutie la mine-n pod. Oricât de de căcat ar fi cadoul, nu mă ține inima să-l arunc.

Îmi aduc aminte că fix înainte de primul nostru Crăciun împreună, o ardeam, când a zis brusc: „Acum știu ce să-ți iau de Crăciun!” S-a așezat la calculator și-a început să tasteze. Când m-a întrebat chestii despre zodia mea, m-am super entuziasmat și m-am întrebat ce idee i-o fi venit. Și apoi, în ajun de Crăciun mi-a înmâna niște hârtii de la o firmă care zicea că o stea a fost numită după mine. Țin minte cât mi-a fost de rușine.

Adică, na, gândul în sine e drăguț, dar e atât de impersonal. Și nu e ca și cum chiar există o stea numită oficial după mine acum – pur și simplu a plătit o firmă să-mi trimită certificatul ăla. Probabil nu m-aș gândi de două ori la el dacă l-aș arunca din greșeală.

– Consemnat de Clarei Krohn

Am păstrat aproape tot ce mi-au dat vreodată foștii prieteni, dar preferatul meu e acest Aiurel uriaș și pufos. L-am observat într-un magazin de unde cumpăram cadouri pe care să le donez copiilor de Crăciun și n-am putut să mă mai opresc din a-l ține în brațe.

Peste nouă luni, de ziua mea, eram în mașina fostului, conduceam pe ploaie torențială să ne vedem cu prietenii la bar. La un moment dat, a tras pe dreapta și mi-a dat o pungă de cadou cu o lampă de veghe înăuntru și o felicitare pe care scria: „Ca să nu-ți mai fie frică să dormi singurică”. Apoi m-a rugat să iau o umbrelă din portbagaj. L-am refuzat scurt, având în vedere cum era afară. A insistat, dar în cele din urmă ne-am dat jos amândoi și am deschis portbagajul. Și-acolo era. Am fost în culmea fericirii.

Ne-am despărțit acum aproape cinci ani și am fost împreună șapte. Nu mă gândesc la el când îl văd – e un măgar numai bun de ținut în brațe la mine în sufragerie, care le prinde tare bine prietenilor mei, când se-mbată la mine acasă și au chef să-și facă selfie-uri random.

– Consemnat de Iulia Roșu

Am avut multe ocazii să arunc șoseta asta, dar nu vreau. A lăsat-o fosta mea prietenă la mine și am găsit-o în pat mai târziu, după ce plecase. Aveam o relație la distanță și mi-a zis să am grijă de șosetă până se-ntoarce ea cu cealaltă. La momentul respectiv, mi s-a părut profund romantic.

Ne-am despărțit acum mai bine de patru ani – mi-a spus că mă înșeală cu alți doi tipi. Dar n-o s-o arunc – am trecut peste ea, dar mă face să mă simt bine când știu că păstrez șoseta și încă e la mine. N-am pe altcineva momentan – bănuiesc că unei noi prietene nu i-ar plăcea șoseta asta la fel de mult.

– Consemnat de Ana Jaksic

Am primit oul ăsta de Paște de la prima mea iubire anul trecut – e un ou adevărat, cu inscripția pictată „Facultatea de Științe Medicale Kragujevac”. El era student acolo la momentul respectiv. Mi-a plăcut atât de mult încât nu l-am mâncat, l-am păstrat. Ne-am despărțit acum vreo șase luni, pentru că m-am dus eu la facultate în alt oraș. Pur și simplu ne-am distanțat.

N-am mai cunoscut pe altcineva după ce ne-am despărțit. Încă mai am oul pe raft – încă nu s-a spart, nu s-a crăpat, deci nu pute. O să-l păstrez până se-ntâmplă asta. Știi, ouăle au termen de valabilitate, dar amintirile n-au.

– Consemnat de Ana Jaksic