Publicitate
videochat

De ce n-o să faci bani ușor din videochat ca femeie trans în România

După ani de zile de prostituție în Italia, îți dai seama rapid care-s problemele pieței de videochat din România.

de Antonela Lerca-Duda; consemnat de Ovidiu Tiță; fotografii de Sorin Vidis
22 Decembrie 2017, 1:48pm

Ai crede că după ani de zile de făcut trotuarul prin Italia, schimbarea anotimpurilor e ultima mea problemă, dar nu mă dau în vânt după frig. Da, știu, în România, chiar e cald anul ăsta și am și o blană second de zece lei pe umeri. Totuși, eram fericită când am găsit un anunț pe Facebook: „Vrei să câștigi ușor până la o mie de euro pe zi? Agenție de modele, căutam modele”.

Mamă, ce chic sună. Zici că intri în lumea modei. Cu gândul că mă îmbogățesc peste noapte fără prea mult efort și fără să mai fac frigul pe străzi, am zis hai să încerc.

România, capitala videochatului

Apuc telefonul, formez numărul și sun. „Sunt interesată să devin model de videochat”, spun eu. Îmi răspunde o voce de tipă. Schimbăm câteva cuvinte. Vorbește cu mine ca și cum ne cunoaștem de ani buni. După o scurtă conversație, mă întreabă:

„Când poți să vii la studio?”
„Mâine e perfect”, zic eu.

Legile semi-relaxate și lipsa de joburi plătite ok pentru tinerele românce au făcut din țara noastră capitala europeană a videochatului. Cele trei mii de studiouri de videochat din România angajează peste o sută de mii de modele - mai mulți oameni decât lucrează în restaurante, care plătesc taxe și contribuie la PIB-ul țării noastre. Anul trecut, piața locală a ajuns la o sută de milioane de euro, sumă care concurează cu remitențele căpșunarilor care țin România.

Angajatul săptămânii, pe plasma din hol

Nu știam la ce să mă aștept - cea mai apropiată experiență la care mă puteam raporta a fost un apel pe FaceTime cu maică-mea. Dar îmi fac machiajul de Mia Khalifa cu care nu dau niciodată greș și sar într-un Uber. E șapte seara. Mașina mă lasă în fața unei vile din centrul capitalei, care de-afară părea cât se poate de banală. Sun la interfon.

Intru într-o cameră care aducea cu recepția unui hotel de lux. În fața biroului, un puștiulică de vreo 20 de ani. Lângă el atârna o plasmă cu poza unei blonde semi-dezbrăcate care-ți zâmbește încrezător. „Modelul săptămânii", scria sub poza ei. Da, am ajuns unde trebuie.

Doamna Maria e o tipă cochetă, blondă, la vreo 40 ani, plinuță, cu un decolteu generos și împodobită cu aur. „Te rog, ia loc. Bine ai venit”, îmi spune nenatural de veselă femeia care întâmpină nou-venitele.

Arunc un ochi spre canapeaua aia luxoasă din piele maro pe care o avea în birou, dar nu stau jos. Nu de alta, dar tipa mă analizează, din cap pană în picioare. Știu privirea aia, am fost de multe ori privită așa, ca un produs pe care-l iei de la piață și vrei să te asiguri că merită banii. Preț de o clipă, deliberează în tăcere, apoi, dintr-o dată, dă verdictul.

„Transele sunt căutate, o să faci o grămadă de banii", îmi spune încântată.

Urină pe sâni în camera numărul trei

Am început a doua zi, tot seara. Mi-au dat o cameră numai a mea: camera numărul trei. Îmi sar în ochi ălea două monitoare mari care tronează pe birou. În spatele lor, o umbrelă cu o specie de bec de zici că eram model Versace. Și, normal, camera video HD. Mi-am zis că m-am dat dracului, că se vede imediat dacă îmi iese vreun fir păr din fund.

Doamna Maria, ceva mai acră decât mi-o aminteam, îmi dă indicații: „Nu stai la cameră așa serioasă pe loc, amețită și plictisită. Chiar dacă nu lucrezi, clientul te simte”.

Lucrurile funcționează așa - studioul îți dă spațiul și echipamentul, iar tu îți faci cont pe site-uri ca Chaturbate sau LiveJasmin și începi să le faci bani. Nickname-ul „amyfly” mi-a fost dat tot de ei, n-aș fi fost prinsă nici moartă cu ceva atât de kitsch, neironic. Mi se explică că, pentru început, nu o să lucrez pe mai multe site-uri simultan, ca să nu mă pierd prin cyberspace. Am primit indicații despre tot, mai puțin contractul de muncă despre care nu s-a suflat o vorbă.



Am venit machiată, aranjată, cu dresuri și lenjerie intimă bombă și plină de speranțe. De îmbrăcat, totul era al meu - până și dildo-ul pe care l-am folosit în show-uri era tot al meu.

Pornesc camera, mă așez pe pat și aștept. Intră pe mine fel și fel de labagii din toată lumea, cu nickname-uri gen bigdick34. Sute de ochi, ațintiți asupra mea. Am avut emoții la început, dar au trecut repede. Fiecare îmi cerea câte ceva și îmi amintesc că eram puțin copleșită. Faci bani doar atunci când unul dintre ei te ia în privat. Cu timpul, înveți să-i deosebești pe ăia care sunt mai probabil să plătească și nu-ți mai pierzi timpul cu ceilalți.

Destul de mulți mă luau în privat, inițial am zis c-am dat lovitura. Unul m-a pus să mă piș pe mână și să mă dau cu urină pe sânii. Un român voia să mă cac pe un șervețel, să i-l arăt la cameră. Altul m-a pus să iau tocurile să le ling. Bine că adusesem o pereche de pantofi noi cu mine, că altfel lingeam pământ, că plouase în seara aia. Dar cel mai ciudat mi s-a părut când mi s-a cerut să mă pun în poziția doggy și să mă trag singură de păr.

Pentru o sută de token-uri, adică undeva la cinci dolari, trebuie să accepți toate prostiile astea și, pe deasupra, să le înduri cât mai mult, că doar să petreacă cât timp cu tine în privat e în avantajul tău - și al studioului. Altfel, ia-ți adio de la token-uri. Și de la job.

Internetul te eliberează, dar în același timp, deși nu sunt eu vreo pudică, parcă scoate ce-i mai rău din oameni. Poți să le dai ban la unu, doi. Dar dacă dai doar peste dubioși și ești prea sclifosită, nu-i faci bani patronului și iar zbori. Aproape că mi se făcuse dor de zilele mele din fața gării din Veneția. Măcar acolo nu răspundeam față de nimeni. Sigur, și clienții mei cereau chestii d-astea, dar pe ei îi refuzam cu încredere când nu-mi plăcea ceva. Eram propria mea șefă.

Până la urmă, după vreo săptămână, a trebuit să renunț. Ăia zece dolari pe zi pe care îi făceam nu-mi ajungeau să-mi plătesc chiria. Oricum, cum n-aveam contract, n-am văzut niciun ban.

E mult mai greu să faci bani din videochat decât ți-ai imagina

De obicei, îmi place să cred că nu sunt vreo naivă, dar sincer, trebuie să recunosc că mi-am făcut speranțe că videochatul îmi va schimba viața. M-am apucat de videochat pentru bani, pentru că există un cadru legal, așa imperfect cum e el, pentru că pe stradă ba mi-e prea frig, ba mi-e prea cald, pentru o existență mai ușoară, mai sigură. Dar nu am găsit asta.

Muncești ore, zile la rând chiar, ca să ajungi la sumele ălea fabuloase din anunțuri. Doar vreo 25% din banii pe care-i faci ajung la tine - un sfert se duc la studioul de videochat, jumătate la site. Există situații, ca a mea, când modelelor le sunt refuzate contractele de muncă, deci nu visa nici la pensie sau asigurări de sănătate, chiar dacă ți se spune că e totul perfect legal.

Videochatiștii sunt femei, bărbați, tipi sau tipe trans, ca mine și, deși mulți ajungem să facem asta din necesitate, sunt sigură că există și alții pentru care e o alegere, la fel de validă ca oricare alta. Unora le merge. Chiar foarte bine. Asta e doar experiența mea. Eu nu sunt omul care să judec. Dar dacă vii cu impresia că o să te îmbogățești rapid, nu-ți pierde vremea.