E deja un obicei. Transilvania International Film Festival (TIFF) organizează în fiecare an evenimentul „Weekend la Castel", unde copii nevoiași, în mare majoritate proveniți din comunitatea de Pata Rât, de lângă Cluj, participă la activități sociale care urmăresc dezvoltarea spiritului de antreprenoriat și înțelegerea principiilor capitaliste pe care se bazează societatea noastră,

Pe 29 mai, în primul weekend al TIFF-ului, am petrecut o zi cu copiii veniți la castelul Bonțida.

Cei mici au fost provocați să ducă la bun sfârșit diverse task-uri, precum deprinderea procedurilor în caz de incendiu sau confecționarea de instrumente muzicale din obiecte neobișnuite, în urma cărora primeau bani virtuali.

Cu banii câștigați sub forma unor jetoane, copiii își puteau cumpăra limonadă, prăjituri proaspăt făcute sau îi puteau investi în activități recreaționale, cum ar fi karaoke cu un live band.

Am fost curios să aflu cum a fost pentru ei să se adapteze la jocuri cu acest gen de reguli.

Iar cea mai bună soluție ca să înțeleg întreg mecanismul, mi s-a părut aceea de a mă integra în micro-societatea lor.

Să ne jucăm cot la cot.

La final, pentru că am fost curios să știu ce impact au jocurile capitaliste asupra unor copii din familii defavorizate, care supraviețuiesc datorită ajutoarelor sociale, am cerut părerea unui sociolog.

Confesiune ex-abrupto: nu m-am descurcat onorabil la nicio activitate.

Deși cunosc principiile capitaliste, m-am dovedit slab la toate task-urile propuse de organizatori.

Am fost ultimul care a reușit să tragă cu praștia, la simularea de incendiu am scos cel mai prost timing, iar la competiția de șah mi-am luat bătaie de la o fetiță de cinci ani. Chestie care mi-a omorât complet egoul, dar csf, ncsf.

În urma rezultatelor slabe, nu prea am primit jetoane cu care să-mi pot cumpăra limonadă naturală sau prajiturile proaspăt făcute.

Am avut noroc, însă, prezența mea la jocuri a amuzat coordonatorii și de câteva ori am primit puncte, deși nu meritam.

Ultima oară când am simțit că argumentul vârstei funcționa în avantajul meu, a fost prin adolescență, pe principiul „hai, lasă-l și pe el, că e mic".

Partea mai bună a eșecurilor mele repetate la jocuri a fost surpriza că în locul ăsta să fii mare și nepriceput îți poate aduce simpatie, milă necondescendentă și câteva prajiturele de casă.

Bebe, băiatul din imaginea asta, a obținut de vreo trei ori la rând scorul maxim la doborâtul jucăriilor cu praștia. A fost de departe liderul competiției.

După ce a terminat de jucat, a venit la mine și mi-a dat un jeton, dintre cele multe ale lui. Te-ai putea gândi că l-am refuzat. Ei, bine, nu.

L-am acceptat fără să mă gândesc de două ori.

În poza asta îl puteți vedea pe Sorinel, cel care se pregătește să tragă cu praștia, asistat de Bebe, expertul.

Sorinel și Bebe sunt participanți fideli ai Weekend-ului la Castel, așa că acum fac parte din organizare, la modul că ajută nou-veniții să înțeleagă regulile locului.

Aici este sectorul de lucru manual, unde dacă reușeai să faci un instrument muzical năstrușnic din două suluri de hârtie igienică ornate estetic, în care să pui niște orez ca să sune a percuție, primeai două jetoane cu bani virtuali.

Sunt mândru să-ți prezint instrumentul muzical rezultat în urma muncii mele de 30 de minute. Două suluri de hârtie igienică și o groază de scoci consumat ca să creez un model frumos, românesc.

Practic, oricine își poate confecționa acasă o mini-percuție cu model naționalist.

Pentru asta am primit doar un jeton, în loc de două. Mi s-a spus că am consumat prea mult scoci colorat.

Următorul pas a fost activitatea prin care deprinzi proceduri specifice în caz de incediu. S-a „furat meserie" chiar de la pompieri adevărați.

Cine reușea să depășească greutățile și apoi să stingă un foc (imaginar), câștiga. Cum era de așteptat, am dat greș și aici.

Acesta este un băiețel de trei ani care s-a folosit de tinerețea lui ca să scoată un timing mai bun decât mine. Dar eu măcar purtam cască de protecție.

Proba finală din circuitul pompierilor a constat într-o mică escaladare, însoțită de săritul înapoi la sol, sprijiniți de o țeavă.

Mă simt norocos că nu există mărturii video sau foto ale primei mele sărituri.

După exercițiile cu pompieri, am considerat că se cere o pauză delicioasă.

O tartă cu fructe naturale preparată pe loc costa două jetoane. Eu aveam doar unul.

Fata din imagine mi-a dat o prajiturică și m-a lăsat să păstrez jetonul, ca să-mi sting setea c-o limonadă.

M-a emoționat.

După ce-am mâncat, am eșuat în mijlocul unei partide de șah din deschiderea campionatului local. Aici, fetița de cinci ani din imagine mi-a dat mat la rege în 11 minute.

Fata din imaginea de mai sus a cheltuit două jetoane ca să cânte ceva live, din reportoriul local.

A fost acompaniată și de un live band:

Asta a fost una din mascotele evenimentului. Plină de viață, persoana îmbrăcată în costumul gigant te consola și te făcea să uiți de supărarile aferente pierderii probelor.

Cel puțin la mine a funcționat.

În timp ce așteptam la toaletă, am aflat că în spatele mascotelor erau doi puști de 15 ani, iar unul dintre ei ne-a povestit puțin despre jobul lui.

Am aflat că e super-călduros să țopăi cu capetele alea enorme, dar merită pentru că se plătește bine.

Uite-i pe puști aici, într-o pauză de respiro:

După amiaza la Castelul Bonțida a adus împreună la masă și câștigătorii și necâștigătorii.

În imaginea asta, poți vedea bucătarii de weekend la castel.

Am rugat-o pe sociologul Fidelie Kalambayi să-mi spună care este, din punctul ei de vedere, efectul activităților Weekend la Castel asupra celor mici

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre copii săraci:
Tineri din întreaga lume îţi explică cum au ajuns datornici și săraci
Copilăria petrecută în sărăcie are efecte nocive asupra creierului
Copiii care locuiesc și lucrează în cimitirele Indoneziei