Am întrebat cupluri de ce nu vor să aibă copii și cât de mult o să le urască societatea

Societatea ideală ar fi una mai tolerantă cu familiile care deviază de la normele impuse, daaaar nu am ajuns acolo, încă. În ciuda faptului că din ce în ce mai mulți oameni amână decizia de a face copii sau refuză complet ideea de a deveni părinți, noi studii sugerează că oamenii care fac alegerea asta sunt încă stigmatizați. Într-un studiu din martie 2017, Leslie Ashburn-Nardo, un profesor de psihologie de la Universitatea Indiana Purdue și Universitatea Indianapolis, a investigat preconcepțiile împotriva celor care aleg să nu facă copii.

„Ce e remarcabil la descoperirile noastre e indignarea morală raportată de participanții la studiu față de străinii care au hotărât să nu facă copii", a zis ea într-un articol despre studiu. „Datele noastre sugerează că ideea de a nu avea copii este considerată nu doar atipică sau surprinzătoare, dar și imorală."

Dap. Imorală, oameni buni. Deci acum nu e OK doar să controlezi ce face o femeie cu propriul ei corp, dar și să judeci un cuplu căsătorit de scopul futaiului.

În studiul ei, Ashburn-Nardo a rugat 197 de studenți să citească un extras despre un absolvent căsătorit, care putea fi atât bărbat, cât și femeie, cu doi copii, ori fără copii. Apoi au fost întrebați cum se simt față de personaje. „În concordanță cu multe anecdote personale, participanții au evaluat bărbații și femeile care au ales să nu facă copii, drept mai puțin împliniți decât cei cu copii", spune ea. „Acest efect a fost acompaniat de sentimente de indignare morală, furie, dezaprobare și dezgust, față de persoanele fără copii din propria alegere."

Tonic a vorbit cu cinci persoane în relații serioase despre alegerea lor de a nu face copii, stigma cu care se confruntă și ce fac ca să scape de „indignarea morală".

Sezín Koehler, 37 de ani, Lighthouse Point, Florida

Nu am niciun interes să cresc un copil în situația horror în care se află lumea. Deja am propriile crize de identitate de „copil din cultura lumii a treia", și fiind o persoană de culoare în America zilelor noastre, nu pot să mă imaginez cum aș putea să-i explic copilului meu de ce oamenii îi spun mamei să se ducă la ea în țară, când America e țara ei, sau dacă s-ar confrunta cu rasism la școală.

Mi s-a spus că într-o zi o să-mi schimb părerea, sau mai sinistru, că atunci când voi fi bătrână o să regret. De parcă să ai copii e o plasă de siguranță pentru bătrânețe. Cât de pervers. Mi s-a spus că nu voi înțelege niciodată dragostea adevărată și nici măcar nu realizez cât de tristă sunt. Mai rău, mi s-a spus că nu voi fi niciodată o femeie adevărată dacă nu fac un copil, de parcă identitatea mea sexuală necesită să incubez un fetus și să-l expulzez prin vagin.

Deseori, soțul meu, care a luat exact aceeași decizie, stă chiar lângă mine și nimeni nu îl ia la întrebări în privința asta. Nici măcar o dată. Iar soțul meu chiar și-a validat alegerea printr-o vasectomie. Totuși, eu sunt aia care este făcută de rușine.

Shanna Katz Kattari, 31 de ani, Denver, Colorado

Nu m-am vizualizat niciodată ca părinte, iar toate numele mele preferate le-am folosit pe animale de companie. Plus, îmi place să îmi schimb programul în funcție de cum am nevoie, fără să îmi fac griji de o ființă mică care depinde de mine. Eu mă consider mai mult ca parte din societate, în ideea în care ai nevoie de o societate întreagă ca să crești un copil. Copilul nu trebuie să fie înrudit cu mine, ca să-i ofer sprijin și grijă.

Un membru al familiei, care nu ne lua în serios drept cuplu pentru că eram lesbiene, deodată și-a schimbat atitudinea după ce partenerul meu a făcut o operație de schimbare de sex. Asta din cauză că puteam să facem copii. Atunci când ne-a întrebat când ne dorim un copil, după ce i-am explicat că avem pisici, nu copii, am zis în glumă: „Încercăm din răsputeri, dar nu pare să meargă!" O glumă incomodă pentru că el nu are spermă și eu nu mai am uter.

Histerectomia mea fost cea mai bună decizie medicală de până acum, dar oamenii încă glumesc despre ceasul meu biologic, iar mai nou ne sugerează să adoptăm din moment ce eu nu pot să mai duc o sarcină. Mie mi se pare cam jignitor, deoarece eu consider adopția o opțiune complet validă, chiar dacă unul sau ambii părinții ar putea duce o sarcină.

Alții au insinuat că partenerul meu ar putea să ducă o sarcină. Deși apreciem și sprijinim tații „căluți de mare" (bărbații transsexuali ca purtători de sarcină), el nu a vrut niciodată să poarte o sarcină, iar dacă ar face asta ar declanșa atât de multă disforie pentru el. Să fii queer nu a fost și nu este o fază peste care treci și nici să nu ai copii, e doar felul nostru de a fi.

Noi compensăm ca parte din societate. Noi știm că asta e decizia corectă pentru noi și pentru comunitatea noastră, iar nimeni care ne judecă sau ne face de rușine nu ne poate schimba opinia.

Cher Tan, 30 de ani, Adelaide, Australia

Ideea de a avea grijă de ceva sau cineva care să fie dependent de mine emoțional, fizic, financiar și intelectual cel puțin 18 ani nu mă atrage deloc. Deseori primesc replici binevoitoare de „o să-mi schimb eu părerea" într-o zi. De asemenea mi s-a spus că sunt egoistă pentru că nu vreau să fiu mamă, lucru cu care sunt de acord ca fiind parte din motivul pentru care nu vreau copii. Eu sunt izolată din fire. Am încercat să găsesc o alternativă de sterilizare (Essure sau legarea trompelor), dar doctorii mi-au spus că sunt prea tânără să iau decizia asta, ceea ce mi se pare ofensiv pentru că eu sunt foarte sigură de asta.

Cel mai nasol comentariu pe care l-am primit a fost de la un fost coleg de muncă care mi-a spus că nu trebuia să mă nasc femeie, deoarece să vrei copii e un instinct femeiesc natural. Lucru care m-a deranjat mult pentru că deși aspectul meu e feminin, eu mă identific queer, deși m-am născut ca femeie.

Maureece Levin, 35, Redwood City, California

Eu pur și simplu nu îmi doresc în mod special să cresc copii. Nu am fost niciodată împotriva ideii de a avea copii, iar dacă aș fi cu cineva care și-ar dori asta din suflet, aș putea să mă imaginez ca părinte. Însă eu nu simt că pierd ceva dacă nu fac copii.

Faptul că am o mutație BRCA1 de la 26 de ani a jucat un rol important în decizia mea. Femeile cu mutații BRCA1 sunt încurajate să aibă ovarele extirpate între 35 și 40 de ani sau după ce nasc. Din moment ce am știut că nu vreau copii pe la sfârșitul anilor 20, am petrecut mult timp întrebând medicii specialiști dacă ar trebui să-mi scot imediat ovarele, dar mi s-a spus că nu. Totuși am întâlnit multe femei sub 35 de ani, cu mutație BRCA+ care și-au extirpat ovarele pentru că deja aveau câțiva copii și știau că nu o să mai facă. Prezumția că orice persoană cu ovare vrea copii este scrisă la recomandări și nu există o recomandare clară pentru persoanele care nu vor copii de la bun început.

De-a lungul anilor, după discuții despre chirurgie ovariană, un număr mare de oameni au încercat să mă convingă să-mi congelez ovarele, „pentru orice eventualitate", deși grijile mele în privința extirpării ovarelor ține de consecințele sănătății personale și nu despre concepție. Asta pare ca o cheltuială destul de mare pentru „orice eventualitate", la care am reflectat mult timp și am hotărât că nu o s-o fac în viața mea adultă.

Eu simt că nu am timp și energie să confrunt persoane care sunt indignate moral în privința deciziei mele personale, sau a cuplului din care fac parte și a relației noastre. Eu mă simt destul de norocoasă deoarece persoanele astea indignate sunt la periferia vieții mele și nu în centru.

Yuriana Sobrino, 36, Boston, Massachusetts

Eu am crescut într-o familie foarte tradițională. Ca tânără, unul din idealurile mele era să devin mamă. Eram destul de sigură în privința asta, dar mi-am schimbat părerea după ce mi-am dat seama câtă energie și muncă implică să crești un copil.

Mama mea a fost cea mai sonoră în privința dorinței ei de a avea nepoți. Ea a încetat să mai facă presiuni de abia acum câteva luni, când a observat că eram mai hotărâtă să nu fac un copil. Totuși, în ultima ei tentativă de a mă convinge, mi-a spus că un copil e „moștenirea pe care o lași în urmă". De parcă existența ta individuală nu este suficientă ca să trăiești. Îmi imaginezi că așa simt unii despre maternitate, dar eu sunt sigură că e vorba de ceva mai complex și mai minunat decât atât.

Ce mă îngrijorează pe mine cel mai mult este felul în care toată stigma socială și regulile impuse despre cum, când și de ce să ai copii demontează situațiile și motivele altora de a nu face copii.

Traducere: Diana Pintilie